Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Polițist din Țăndărei, bătut chiar în sediul Poliției

Doi bărbați din Țăndărei, de 30, respectiv 26 de ani, sînt cercetați penal pentru infracțiunea de de ultraj după ce, nemulțumiți de faptul că fratele lor, de 19 ani, urmează a fi sancționați contravențional pentru o abatere la regimul circulației rutiere, au luat la bătaie un agent de poliție.
Incidentul s-a produs luni, 30 august, în jurul orei 16,45, cînd o echipă a Poliției Rutiere a oprit pentru verificări un motoscuter condus de un tînăr de 19 ani, însoțit de un altul, ambii fără cască de protecție. Imediat după oprirea în trafic a motoscuterului, în zonă și-au făcut apariția aproximativ 35-40 de persoane, rude sau cunoscuți ai celor doi, ce se aflau la o terasă în apropiere și care au încercat să conteste măsurile impuse de polițiști făcînd scandal. Pentru a evita degenerarea situației, ocupanții mopedului au fost duși sediul Poliției. După intrarea celor doi în sediul instituției, însoțiți de tatăl conducătorului scuterului, prin surprindere și fără vreun motiv, unul dintre frații tînărului de 19 ani l-a lovit pe unul dintre polițiștii rutieri, cu pumnul în zona tîmplei. Alți doi polițiști, martori la incident, au procedat la imobilizarea agresorului și în timp ce îl conduceau în sediul Poliției, au fost împiedicați prin forță de către celelalte persoane să își desfășoare activitatea. Pentru că scandalul căpăta amploare, unul dintre agenții de poliție a tras un foc de armă în plan vertical, imediat grupul părăsind zona în fugă. După incident, agresorii au fost prinși și duși la sediul Poliției pentru cercetări, pe numele acestora fiind reținută infracțiunea de ultraj.
Incidentul nu este primul de această natură. În urmă cu cîteva zile, un polițist din Perieți a fost agresat de un recidivist, devenit din nou infractor.

31 August 2010, 11:46 (16349 vizualizări - 11 comentarii)

Citiți și:
Agresorii polițiștilor bătuți la Țăndărei sunt greu de identificat
Țăndărei: Agenți de poliție agresați de romi
EXCLUSIV: Polițist din Țăndărei, bătut de un țigan

Comentariile cititorilor:


ANTON-ESCU:
(2 Septembrie 2010, 19:23)
BAI FRATILOR, IN TARA ASTA ROMANIA VA FI DIN CE IN CE MAI NASOL CU NEGROTEII. DACA CINEVA STIE VREE SOULTIE PTR AI INTEGRA PE ASTIA IO IMI TAI CE VRETI VOI. ORI SCAPAM DE EI PRIN DISPARITIA LOR DE PE ACEST TERITORIU, ORI PLECAM NOI. POATE CA AM FOST CAM RADICAL, DAR AM SPUS PUTIN DIN CEEA CE TREBUIE FACUT.COPII NOSTRI VOR SUFERI MAI MULT DECAT NOI DIN CAUZA TIGANILOR. ACEASTA LEPRA SE INTINDE DIN CE IN CE MAI MULT PESTE TARA SI EUROPA IAR INTR-O ZI NU VOM AVEA CE SA LE FACEM. ROMANI TREZITIVA!!!!!!!!!!
gaga:
(2 Septembrie 2010, 18:58)
si cica isi mai cer si drepturile? pai numai drepturi au ca obligatii yoca...plm de rasa imputita ..ce discriminare?invatati sa respectati si dupa sa va respectam si noi. la puscarieeeeee...de la al' mai mic pana la ala care e pe patul de moarte!
MCN:
(2 Septembrie 2010, 18:33)
e plin orasul de tigani f..... rasa-n gat. sa se duca dracu de aici ca nu poti sa iesi cu copilul in oras ca ti-l calca-n parc cu scuterul si pe trecerea de pietoni cu masina. cum au luat permisul mai politailor cinstiti ca nici sa se semneze nu stiu?
carmen:
(2 Septembrie 2010, 13:25)
si se mai merita oare sa stai in functie si cu 25% luati din salariu?Nu cred ca exista politist sa nu fie amenintat ,el sau familia lui de catre vreun individ din asta ,pe ei cine ii apara?NIMENI.Ei trebiue sa vorbesca cu infractorul cu dumneavoastra in timp ce acesta il injura sau il ameninta.
neutru:
(1 Septembrie 2010, 23:27)
este pacat ca autoritatea politiei si asa "sifonata" sa fie calcata in picioare de asemenea elemente, iar Parchetul dispune cercetarea in libertate! unde este Antonescu?
gogumilogu:
(1 Septembrie 2010, 15:57)
la puscaaaaaaaariiiiiiieeeeeeeeee!!!!!!!!!!
Curios:
(31 August 2010, 23:09)
Am o curiozitate: ce a zis procurorul? L-a arestat?
pt ronaldo:
(31 August 2010, 22:46)
invata bai fratule sa vorbeste ca daca nu il inviem pa raposatu sa va bagam pe toti la dilibau.. mama voastra de negrotei... ce tupeu e asta mai vere.. sa lovesti un politist.. daca eram in locul lui va impuscam pe toti.. se pare ca in Ialomita nu exista lege si nici justitie.. legea o face fiecare cum vrea... trebe sa vina Bucurestiul fratiuc sa faca curatenie prin curtile voastre si sa va gazeze pe toti ca asa nu se mai poate...nu mai intra pe site ca pute vere.. apa-i scumpa nu ??
ronaldo:
(31 August 2010, 20:35)
DA POLITAIUL DE CCE A FACUT URA DE RASA SI A VORBIT PORCOS EL DA CE NU RASPUNDE LA LEGE DOAR TIGANI A GRESIT AI CA NU SE AJUNGEA LA SCANDAL
Andreea:
(31 August 2010, 14:46)
romanii trebuie sa invete sa respecte legile tarii si in acelasi timp judecatorii sa-i judece aspru pe contravenienti.
hiena:
(31 August 2010, 14:36)
mai bine i impusca pe tigani aia spurcati ...nu avem loc de ei ...in puscarie cu ei ........acolo le e locul

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 20 Iun 2025
214 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Miercuri, 25 iunie 2025, termen-limită pentru depunerea Formularului 177

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane juridice că pot dispune de redirecționarea de până la 20% din impozitului pe profit sau a impozitului pe ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2025, 12:00
(500 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Atenționare privind un site fals care imită identitatea ANAF

Agenția Națională de Administrare Fiscală atrage atenția contribuabililor asupra apariției unui site fraudulos, cu o interfață similară celei oficiale, care are ca scop colectarea ilegală de date personale ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 13:00
(1012 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,23 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna mai 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna mai a.c., 16 inspecții fiscale (11 la contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 12:20
(1037 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 10:40
(2456 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 20 iunie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 20 iunie 2025, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 09:00
(533 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 60 milioane de euro pentru fermieri prin plata Sprijinului Cuplat

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a început miercuri, 18 iunie2025, transferul sumelor aferente Sprijinului Cuplat pentru Campania 2024. Peste 43500 de fermieri vor beneficia de ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 08:30
(535 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din Locuințe»

În conformitate cu decizia adoptată de Consiliul Administrativ al Rețelei Europene de Prevenirea a Criminalității (EUCPN), în anul 2019 a fost lansat, la nivel european, conceptul  ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 08:00
(1024 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

17 Iunie 2025, 18:45


AJOFM Ialomița: Primă de inserție pentru absolvenți 

Pentru a încuraja încadrarea în muncă a tinerilor absolvenți, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița vine în întâmpinarea acestora prin acordarea ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2025, 11:20
(306 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu!

Miercuri, 18 iunie 2025, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în comuna Dridu, pentru realizarea operațiunilor de mentenanță a instalațiilor ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2025, 09:45
(293 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Percheziții la hoții de cabluri electrice. Au fost reținuți doi bărbați!

Duminică, 15 iunie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Politie Transporturi Feroviare Fetești au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, emis de Judecătoria Fetești, într ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 16:20
(658 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Finalizarea Campaniei de depunere a Cererilor de Plată pentru anul 2025

Agenția de Plăți si Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice că la data de 13 iunie a.c. s-a încheiat Campania de primire a Cererilor de Plată aferente anului ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 11:20
(739 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 12,41 milioane de lei în mai 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna mai 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de 12,41 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 10:20
(275 vizualizări - 0 comentarii)


18 noi subofițeri la Jandarmeria Ialomița

Colectivul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița s-a mărit cu 18 subofițeri jandarmi. Noii colegi sunt absolvenți ai Școlilor Militare de Subofițeri de Jandarmi de la Fălticeni și Drăgășani, ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 09:35
(230 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Fierbinți-Târg!

Marți, 17 iunie 2025, echipele RAJA Constanța vor sista furnizarea apei la nivelul Gospodăriei de apă din orașul Fierbinți-Târg, pentru realizarea operațiunilor periodice de î ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2025, 08:35
(797 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Activități educative în cadrul Școlii Gimnaziale Adâncata

IPJ Ialomița: Activități educative în cadrul Școlii Gimnaziale Adâncata

Joi, 12 iunie 2025, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o activitate de educație rutieră la Școala Gimnazială Adâncata. La această activitate au participat 113 copii și cadre ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2025, 15:40
(866 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi de 120 mii de lei aplicate unităților fast-food

Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au organizat, în perioada 29 mai-10 iunie 2025, controale privind respectarea condițiilor sanitare veterinare ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2025, 09:00
(671 vizualizări - 0 comentarii)


46 agenți de poliție, încadrați în structurile IPJ Ialomița

46 agenți de poliție, încadrați în structurile IPJ Ialomița

Corpul agenților de poliție din cadrul IPJ Ialomița s-a mărit cu 46 de agenți de poliție, absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție «Vasile Lascăr» Câmpina-promoția iunie 2025, după ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 15:55
(1520 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Luni, 9 iunie a.c., în jurul orei 7,00, pe strada Ialomiței din Slobozia, polițiștii au oprit în trafic pentru control un autoturism condus de un bărbat, de 40 de ani, din localitate. Bărbatul ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 14:25
(1021 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Prinsă de polițiști după ce a furat un telefon mobil

Slobozia: Prinsă de polițiști după ce a furat un telefon mobil

Luni, 9 iunie 2025, polițiștii din Slobozia s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de «furt» ca urmare a unei postări pe o rețea de socializare. În urma ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 14:10
(1016 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 13 iunie 2025, termen-limită pentru depunerea Cererii de Plată

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește că vineri, 13 iunie 2025, este termenul-limită de depunere a Cererilor de Plată în cadrul campaniei 2025. Cererile de Plată se depun ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 12:20
(1514 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și Centrul Județean de Transfuzie Ialomița au organizat o acțiune de donare de sâ ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 10:50
(1136 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Lelia Urdărianu»-Concurs Județean de Arte Vizuale

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia, Ialomița, Liceul de Arte «Ionel Perlea» ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 09:20
(688 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Sat din Fetești!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Călărași, nr. 3, din Fetești, echipele RAJA sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2025, 08:40
(980 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Reținut pentru că a încălcat ordinul de protecție

Miercuri, 4 iunie 2025, în jurul orelor 22,00, polițiștii din Ion Roată au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie din Gârbovi cu privire la faptul că fiul său, împotriva căruia ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2025, 15:00
(766 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Jandarmii și polițiștii, la datorie pe perioada minivacanței de Rusalii

Având în vedere minivacanța de 3 zile din perioada 7-9 iunie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița va suplimenta numărul efectivelor aflate în teren, peste 150 de jandarmi ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2025, 13:00
(1284 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Programul casieriilor RAJA în minivacanța de Rusalii

RAJA Constanța aduce la cunoștință consumatorilor din întreaga arie de operare că luni, 9 iunie 2025, cu ocazia celebrării celei de a doua zi de Rusalii, casieriile și compartimentele care desfășoară ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2025, 10:30
(1101 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții în Ilfov pentru depistarea unor contrabandiști 

În cadrul operațiunii «JUPITER», desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Româ ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 20:00
(1166 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Minor de 7 ani, dispărut și găsit în siguranță 

Slobozia: Minor de 7 ani, dispărut și găsit în siguranță 

Marți, 3 iunie a.c.,  polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au fost sesizați prin numărul de urgență 112 cu privire la dispariția unui minor în vârstă de 7 ani, de la domiciliul său, situat ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 19:30
(906 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Indemnizații de șomaj pentru absolvenții Promoției 2025

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița vine în întâmpinarea absolvenților Promoției 2025 cu o serie de măsuri active menite să le faciliteze accesul pe piața muncii ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 12:00
(2759 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetatean în Ialomița: Procent de promovare de 67,53% la Bacalaureat 2025 Slobozean în Ialomița de acum 25 de ani... (VI) FicatulDeFier în Despăgubiri de 60 mii de lei cerute de medicul care ignoră pacienții Spitalului Județean de Urgență Slobozia spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 18 iunie 2025 Angel Radios în Despăgubiri de 60 mii de lei cerute de medicul care ignoră pacienții Spitalului Județean de Urgență Slobozia @Radu în Despăgubiri de 60 mii de lei cerute de medicul care ignoră pacienții Spitalului Județean de Urgență Slobozia Radu gherghe în Despăgubiri de 60 mii de lei cerute de medicul care ignoră pacienții Spitalului Județean de Urgență Slobozia Marian în Ialomița poate elibera cărți de identitate electronice Cetatean în Unirea Slobozia și-a prezentat «cuplul de antrenori»: Ion (Jean) Vlădoiu-Andrei Prepeliță Cetatean în Tribunalul Ialomița a început oficial judecata șpăgilor luate în cadrul Poliției Autostrăzi-Fetești Mary în Slobozia plătește cheltuielile neeligibile pentru reabilitarea unităților de învățământ ion în social-democrația salvează România (implicit Ialomița!) anvelope All Season în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 18 iunie 2025 @MaryEProasta în Slobozia plătește cheltuielile neeligibile pentru reabilitarea unităților de învățământ Ina în Acuzații de incompatibilitate la vârful CJRAE Ialomița prin derularea proiectului «TehniCOOL2» Alegator în Apă cu «program» la Amara Constantin Urziceni în Acuzații de incompatibilitate la vârful CJRAE Ialomița prin derularea proiectului «TehniCOOL2» vânzare seră în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 18 iunie 2025 Dana în Ruina de la kilometrul «0» al orașului Slobozia Tabără Andrei în «Road Grand Tour-NETINDAVA»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...