Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Primul semieșec

Fotbal, Liga III, Phoenix Ulmu-Unirea Slobozia 1-1

Primul semieșec

Contar așteptărilor, victoria în fața celor de la CF Brăila din Cupă le-a căzut greu elevilor lui Constantin Prepeliță. Galben-albaștrii i-au luat de sus pe mai puțin experimentații lor adversari de la Phoenix Ulmu, echipă nou promovată în Liga a III-a. Astfel se explică lejeritatea cu care slobozenii au ratat în fața porții adverse, fenomen des întîlnit și în sezonul trecut. Și cum ocaziile se răzbună, călărășenii din Ulmu au profitat la finele primei părți de o neînțelegere în apărarea ialomițeană și au punctat prin Lata. Toma și compania au alergat după egalare aproape toată partea secundă și au obținut-o abia în minutul 82, cînd Gheorghe Dumitru și-a trecut în palmares primul gol de la venirea sa la Slobozia.
«A fost un rezultat pozitiv chiar dacă puteam obține toate cele trei puncte» ne-a declarat profesorul Constantin Prepeliță. Vineri, 3 septembrie, orele 17,00, Unirea are primul meci acasă cu o altă nou promovată, Rompan București, echipă devenită între timp satelitul primdivizionarei Victoria Brănești. Rompan a pierdut în prima etapă acasă cu CS Tunari, scor 0-3.

S-a retras CSM Medgidia
Cu cîteva zile înainte de startul compionatului, Dinamo II a preluat locul Politehnicii Iași în seria I din Liga a II-a. Locul lor în Liga a III-a seria a II-a a revenit echipei CSM Medgidia. Numai că, de-ale fotbalului de criză, chiar în ajunul primei etape s-au retras și dobrogenii. În aceste condiții, seria Unirii Slobozia este compusă din 15 echipe în loc de 16, urmînd ca formațiile care trebuiau să joace cu Medgidia să aibă etapă liberă. Elevii lui Constantin Prepeliță vor avea liber în etapa a treisprezecea.

Trei foști uniriști la derby-ul Constanței
Sîmbătă, 28 august s-a reluat competiția și în Liga a II-a. În prima serie, etapa I le-a pus față în față pe Viitorul Constanța și pe Farul. La meciul încheiat cu
3-1 pentru echipa lui Hagi au fost prezenți în teren sau pe bancă și trei jucători ai Unirii Slobozia. La Viitorul, Aurelian Chițu a fost integralist și a marcat golul doi, în vreme ce Nicolae Hertu a intrat în minutul 54. Pe banca de rezerve a Farului a luat loc fostul portat al Unirii Slobozia, Alexandru Răuță.

31 August 2010, 19:33 (21864 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!
Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru!
Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...?
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
21 Iun 2026
283 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată la Bucu, Adâncata și Bărbulești

ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată la Bucu, Adâncata și Bărbulești

În ultimele 24 de ore, pompierii ialomițeni au intervenit pentru stingerea a 3 incendii de vegetație uscată, produse pe raza localităților Bucu, Adâncata și Bărbulești. În total, militarii ISU au stins ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2022, 12:30
(9139 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Programul casieriilor în ziua de luni, 24 ianuarie 2022

Luni, 24 ianuarie 2022, casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise. Pentru efectuarea plăților, abonații pot folosi serviciile on-line, precum contul ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2022, 10:30
(16599 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Căzănești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de pe Șoseaua București din Căzănești echipele de intervenție RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2022, 18:15
(2745 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 85 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 19 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 20302, fiind înregistrate 85 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2022, 16:00
(5963 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Eveniment dedicat Unirii Principatelor Române, la Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» din Slobozia organizează vineri, 21 ianuarie a.c., un eveniment dedicat Unirii Principatelor Române. Denumit «Unirea Principatelor Române-temelia unei națiuni», evenimentul ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2022, 15:15
(12315 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de 7500 de lei pentru nepurtarea măștii de protecție

Prioritatea tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice sunt sănătate și siguranța cetățenilor, context în care, în această perioadă sunt desfășurate zilnic activități de ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2022, 12:20
(9144 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea ISU Ialomița, în atenția Instituției Prefectului

Activitatea ISU Ialomița, în atenția Instituției Prefectului

Luni, 17 ianuarie a.c., prefectul județului Ialomița, Constantin Marin, a desfășurat o vizită de lucru în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al Județului Ialomița. Reprezentantul ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2022, 18:05
(4399 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 101 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 18 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 20217, fiind înregistrate 101 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2022, 15:50
(10193 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Căzănești!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de pe Șoseaua București din Căzănești, echipele de intervenție RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2022, 13:45
(2729 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Sinești

19 percheziții domiciliare se desfășoară marți dimineață, 18 ianuarie 2022, în județele Călărași și Ialomița, pentru destructurarea unei grupări infracționale specializată în furturi din societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2022, 10:50
(2178 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Dosare penale în cazul unor bărbați care au prezentat «certificatele verzi digitale» ale altor persoane

Polițiștii ialomițeni au întomit două dosare penale în cazul unor bărbați care au prezentat certificatele verzi digitale ale altor persoane. În primul caz, polițiștii de Investigații Criminale din cadrul ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2022, 17:40
(2865 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Băuți și fără permise, la volan

La sfârșit de săptămână, polițiștii de la Rutieră au organizat acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță în trafic, prevenirea producerii unor accidente de circulație, dar și pentru depistarea și sancționarea ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2022, 17:15
(1601 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 24 de amenzi pentru nerespectarea carantinei/izolării

În zilele de sâmbătă și duminică, 15/16 ianuarie 2022, peste 150 de polițiști au fost la datorie pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul Stării de Alertă, fiind desfășurate 14 acțiuni ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2022, 17:05
(8740 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 42 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 17 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 20116, fiind înregistrate 42 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2022, 15:50
(8696 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări la bugetul consolidat de 80,78 milioane de lei

În conturile Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița s-au colectat, în luna decembrie a anului 2021, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 80,78 milioane ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2022, 14:10
(4179 vizualizări - 0 comentarii)


Case în flăcări la Ion Roată și Albești, mașină arsă la Munteni-Buzău

Case în flăcări la Ion Roată și Albești, mașină arsă la Munteni-Buzău

Sâmbătă, 15 ianuarie a.c., în jurul orelor 22,00, pompierii din Urziceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă a unui cetățean din Ion Roată. Trei echipaje de pompieri ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2022, 13:35
(8376 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Vaccinare antirabică la câini și pisici

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița anunță crescătorii și deținătorii de câini și pisici că, în această perioadă, desfășoară prin medicii veterinari de liberă practică ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2022, 13:05
(9681 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Grivița: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

În dimineața zilei de luni, 17 ianuarie a.c., pe DN2C, la ieșire din localitatea Grivița, s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane și vătămarea corporală a alteia. Din verificările ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2022, 11:15
(5562 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 24 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 16 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 20074, fiind înregistrate 24 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2022, 15:40
(2761 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 36 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 15 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 20050, fiind înregistrate 36 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2022, 15:40
(9046 vizualizări - 0 comentarii)


Bilanț la Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița

Bilanț la Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița

Joi, 13 ianuarie 2022, începând cu orele 13,30, la sediul unității, în sistem videoconferință s-a organizat și desfășurat ședința de evaluare a activității Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2022, 15:40
(3880 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 61 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 14 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 20014, fiind înregistrate 61 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2022, 15:25
(9492 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infracțiuni rutiere

Joi, 13 ianuarie a.c., în jurul orelor 20,00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce efectuau activități de supraveghere a traficului rutier pe DN 2A-E60, în interiorul localității Bucu au ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2022, 14:50
(2692 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale polițiștilor ialomițeni

Joi, 13 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, precum și pentru verificarea respectării măsurilor de protecție ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2022, 14:40
(2346 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale la legume și fructe în supermarketuri

În ultima perioadă, analizele de laborator au identificat tot mai multe loturi de fructe și legume contaminate cu reziduuri de pesticide,  toate aceste produse având originea în câteva țări din afara ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2022, 12:40
(8221 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programarea on-line, serviciu electronic la dispoziția contribuabililor

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor faptul că Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală au dezvoltat și implementat serviciul electronic ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2022, 11:10
(3776 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Adâncata, arestat pentru «conducere sub influența alcoolului»

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Nr. 5 Jilavele au acționat pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2022, 16:20
(3926 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale polițiștilor în școlile din Slobozia

Peste 600 de elevi din 5 unități de învățământ de pe raza municipiului Slobozia au primit în cursul zilei de miercuri, 12 ianuarie a.c., vizita la ore a polițiștilor, care au desfășurat activități de prevenire ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2022, 16:15
(9636 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

La acțiunile de miercuri, 12 ianuarie a.c., aproximativ 90 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au desfășurat activități de verificare pentru respectarea măsurilor de ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2022, 15:50
(2661 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 48 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 13 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19953, fiind înregistrate 48 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2022, 15:35
(3054 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
AlexDan în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia Preda în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Mary în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Mary în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia NOBODY în «Candidatul 10510», în sfârșit director general adjunct la DGASPC Ialomița! Vasi în Incidente de integritate «cu efect întârziat» în județul Ialomița Dan în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! OK dar.. în «USR are obligația morală să aplice propriile standarde de integritate!» dan în Blocuri pentru tinerii specialiști în Educație și Sănătate, la Fetești Aur în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! cetatean în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Pt Zanfir în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! suporter în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! ZANFIR în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! ozzy ada în Lipsa fondurilor întârzie reparația podurilor din județul Ialomița Gigel în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Cetățean în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Cetatean în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! patrik în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Coleg în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...