Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Miting de complezență

Agricultorii ialomițeni protestează zadarnic

Miting de complezență

Joi, 2 septembrie, în fața Prefecturii, circa 150 de agricultori și arendași din Ialomița au protestat împotriva Guvernului, atrăgînd atenția asupra «crizei profunde, accentuată de lipsa unor politici agricole coerente prin care trece agricultura românească».
Protestul vine ca urmare a ultimatumului acordat de Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România miniștrilor Agriculturii și Finanțelor, ultimatum în care se cerea acestora idetificarea unor soluții concrete de susținere a producătorilor agricoli. Prezent la proteste, Marin Nedu, președintele Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Ialomița a declarat: «Știm că este un protest inutil. Dar sprerăm că după întîlnirea pe care o vom avea astăzi cu prefectul județului Ialomița, acesta să facă toate demersurile necesare pentru a susține revendicările noastre la nivelul Guvernului».
Printre revendicările protestatarilor se numără și promovarea măsurilor pentru acordarea subvențiilor pe suprafață, punerea în funcțiune a sistemului național de irigații sau subvenționarea laptelui. Reamintim că, în cazul în care revendicările fermierilor nu vor fi soluționate, seria protestelor publice va continua pe tot parcursul următoarelor luni.

2 Septembrie 2010, 17:17 (22202 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Miting de complezență
Instanțele din Ialomița amână, la nesfârșit, cauzele aflate pe rol
Grefierii din Parchetele și Instanțele din Ialomița continuă greva

Comentariile cititorilor:


toma necredinciosul:
(7 Septembrie 2010, 09:31)
Uitati-va ce amariti sunt astia, de nu le incap burtile in poza. Anul trecut au incasat subventii de la stat si nu au dat proprietarilor nici cit a fost valoarea subventiei iar familiile lor se lafaie pe banii de pe pamintul nostru. Nu-i cred nici mort.
mircea:
(5 Septembrie 2010, 09:40)
aici e buba,daca pornesti sa faci ceva despre care esti convins ca e inutil,mai bine nu-l mai faci,"protestatarii" erau convisi de inutilitatea "protestului",drept pentru care nu a fost altceva decar un mare faaasss,ia sa fi venit cu animale,cu utilaje in fata prefecturii,sa blocheze intrarile....e?...cum ar fi fost????cu goarne si vuvuzele nu faci nimic...parerea mea...
Gabimarquez:
(4 Septembrie 2010, 19:09)
Curat inutil! Ii doare pe smecheri in cot de sistemul de irigatii, etc. Apropo, sunt curios daca stia vreunul din protestatari cine a fost ministrul agriculturii. Sau mai este?? Ce a facut nenea ala in afara de bagat cardul in bancomat? Mi-e scarba...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 25 Iun 2026
301 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Slobozia: «Școala Altfel» cu polițiști

Slobozia: «Școala Altfel» cu polițiști

Miercuri, 8 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat activități educativ-preventive în cadrul programului «Școala Altfel». Astfel, oamenii legii s-au întâlnit cu elevii Liceului Pedagogic «Matei ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2023, 13:50
(6562 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Prinși în trafic fără permis

Un bărbat de 60 de ani, din Bordușani, și o tânără de 21 de ani, din județul Constanța, s-au ales cu dosare penale după ce polițișii au constatat faptul că nu dețineau permise de conducere. Bărbatul de ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2023, 13:30
(2710 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 10 noiembrie 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2023, 12:30
(18323 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,65%, rata șomajului la sfârșitul lunii septembrie 2023

La sfârșitul lunii septembrie 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3698 de șomeri (din care 1829 femei), rata șomajului fiind de 4,65%, cu 0, ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2023, 12:20
(12899 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Măsuri pentru prevenirea apariției gripei aviare

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de păsări, atât din exploatațiile comerciale cât și din gospodăriile populației, cu privire la faptul ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2023, 18:00
(15245 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Miercuri, 8 noiembrie 2023, în jurul orei 2,30, polițiștii din Fetești au oprit în trafic un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din Bordușani. În urma testării cu aparatul DrugTest au ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2023, 16:35
(1831 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Dridu!

Echipele furnizorului de energie electrică vor executa joi, 9 noiembrie 2023, lucrări de întreținere și reparații la nivelul rețelelor din localitatea Dridu. Fără curent, Stația de Pompare Dridu nu va putea ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2023, 16:20
(3343 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Portalul ANAF a publicat lista contribuabililor bun-platnici

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și care ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2023, 14:50
(15506 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Valea Ciorii

Incendiu la o casă din Valea Ciorii

Trei echipaje operative din cadrul Stației de Pompieri Țăndărei au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din Valea Ciorii. La locul solicitării au fost ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2023, 12:50
(2610 vizualizări - 0 comentarii)


Pește confiscat de polițiștii ialomițeni

Pește confiscat de polițiștii ialomițeni

În dimineața zilei de luni, 6 noiembrie 2023, în jurul orelor 9,30, polițiștii din Coșereni au depistat în flagrant delict, pe DJ201, un șofer în vârstă de 45 de ani, din comuna Bărcănești, în timp ce transporta ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2023, 18:00
(2372 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Beat la volan

Marți, 7 noiembrie 2023, în jurul orei 5,00, polițiștii rutieri din Țăndărei au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 45 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza orașului Țăndărei, aflându ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2023, 17:40
(6096 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozean reținut pentru «act sexual cu o minoră»

Polițiștii din Coșereni au reținut luni, 6 noiembrie 2023, un bărbat de 48 de ani, din Slobozia, bănuit de săvârșirea infracțiunii de «act sexual cu o minoră». În urma cercetărilor efectuate polițiștii ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2023, 17:30
(2822 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți, posibil drogați și fără permise, la volan

Ialomița: Beți, posibil drogați și fără permise, la volan

Duminică, 5 noiembrie a.c., în jurul orelor 19,30, polițiștii rutieri din Slobozia au oprit în trafic un șofer, în vârstă de 42 de ani, din Slobozia, în vederea verificării documentelor personale precum ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2023, 16:20
(1883 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: A intrat cu mașina într-un copac

ISU Ialomița: A intrat cu mașina într-un copac

Sâmbătă, 4 noiembrie a.c, pompierii ialomițeni au intervenit în cazul unui accident rutier produs în apropiere de Urziceni, pe E85, în care a fost implicat un autoturism, ce a părăsit partea carosabilă ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2023, 15:20
(2411 vizualizări - 0 comentarii)


Ciocârlia: A murit într-un accident rutier

Un bărbat de 42 de ani și-a pierdut viața vineri, 3 noiembrie a.c., în urma unui accident rutier petrecut pe raza localității Ciocârlia. În evenimentul rutier au fost implicate un autoturism și un camion ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2023, 20:40
(10132 vizualizări - 0 comentarii)


Adâncata: Impact frontal între un microbuz și un autoturism

Adâncata: Impact frontal între un microbuz și un autoturism

Vineri, 3 noiembrie a.c., pe raza localității Adâncata s-a produs un accident rutier în urma impactului frontal dintre un autoturism și un microbuz. Opt persoane au fost rănite în urma accidentului, patru ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2023, 19:10
(12098 vizualizări - 0 comentarii)


Hramul Mânăstirii Slobozia «Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil»: «Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului» de la Mânăstirea Sihăstria Râșcăi

În perioada 6-13 noiembrie 2023, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil» al străvechiului așezământ ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2023, 18:00
(19925 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Fetești!

La nivelul sistemului de distribuție apă potabilă din orașul Fetești, județul Ialomița, se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă. În vederea realizării acestor operațiuni ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2023, 14:20
(15803 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 7 noiembrie 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2023, 12:30
(17501 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Beat la volan

Miercuri, 1 noiembrie a.c., polițiștii rutieri au depistat în trafic un bărbat de 57 de ani, din Slobozia, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Slobozia, aflându-se sub influența băuturilor ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2023, 18:10
(2125 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Material lemnos confiscat de polițiști

Miercuri, 1 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat în trafic un bărbat de 54 de ani, din Grivița, în timp ce transporta cu o autoutilitară material lemnos din specia salcâm. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2023, 18:00
(1993 vizualizări - 1 comentariu)


Jandarmii ialomițeni susțin campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Jandarmii ialomițeni susțin campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Jandarmii ialomițeni s-au alăturat din nou campaniei publice «Donează sânge! Salvează o viață!». Astfel, joi, 2 noiembrie a.c., aceștia au mers la Centrul de Transfuzie Sanguină din Slobozia și au donat ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2023, 13:40
(3197 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: A fost publicată lista locurilor de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița vine în întâmpinarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă punând la dispoziția acestora, la această dată, un număr de 415 locuri de ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2023, 12:10
(19600 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu!

Echipele furnizorului de energie electrică vor executa vineri, 3 noiembrie 2023, lucrări de întreținere și reparații la nivelul instalațiilor din localitatea Dridu. Fără curent, Stația de Pompare Dridu ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2023, 11:20
(2497 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier pe DN2A

Pompierii din Slobozia au intervenit marți, 31 octombrie a.c., în cazul unui accident rutier petrecut pe DN2A, la intersecție cu drumul județean care duce către localitatea Muteni Buzău. În urma impactului ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2023, 18:40
(3645 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN2A accident


Urban SA Slobozia: Lucrări de curățare a rețelelor de apă potabilă în Cartierul Slobozia Nouă

Urban SA Slobozia execută de marți, 31 octombrie a.c., până joi, 2 noiembrie 2023, lucrări de spălare a rețelelor de apă potabilă în Cartierul Slobozia Nouă. Lucrările se desfășoară zilnic în intervalul ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2023, 16:40
(3314 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În perioada ianuarie-septembrie 2023, s-a rambursat TVA de peste 72,87 milioane de lei

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-septembrie 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de 72,87 milioane ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2023, 13:30
(17413 vizualizări - 0 comentarii)


Adâncata: Mașină în flăcări, la Campionatul Național de Anduranță

Adâncata: Mașină în flăcări, la Campionatul Național de Anduranță

Duminică, 29 octombrie a.c., pe circuitul de Formula 1 din localitatea Adâncata, s-a desfășurat Campionatul Național de Anduranță. Evenimentul nu a fost însă ocolit de situații deosebite. Astfel, una din ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2023, 13:10
(3309 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere la Slobozia, Căzănești și Fetești

Duminică, 29 octombrie a.c., pompierii ialomițeni au intervenit în cazul a trei accidente rutiere petrecute pe raza localităților Slobozia, Căzănești și Fetești. În evenimentele rutiere au fost implicate ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2023, 13:00
(4467 vizualizări - 0 comentarii)


Senatorul USR Anca Dragu: «Iohannis a semnat ca primarul creșterea taxelor și impozitelor pentru români, lege care împinge economia românească în zid!»

Senatorul USR Anca Dragu, fost ministru de Finanțe, avertizează că președintele Iohannis a promulgat cu o rapiditate neobișnuită legea lui Marcel Ciolacu de creștere a taxelor și impozitelor pentru români ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2023, 19:05
(18526 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Nelu în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Vasile în Urban SA Slobozia, sub monitorizarea Gărzii de Mediu Ialomița privind respectarea măsurilor de conformare Ionut în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Mihai în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Urbanistul în Urban SA Slobozia, sub monitorizarea Gărzii de Mediu Ialomița privind respectarea măsurilor de conformare Vasile în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 oRLandO în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 PERICOL în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final Peiu în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mașină de cusut Singer în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 teren intravilan agricol Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 teren extravilan Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 Chiparos în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Lenuta în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei George în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...