Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

Țara lui Cărbune Vodă, primarul din Alexeni

Țara lui Cărbune Vodă, primarul din Alexeni

Un grup de consilieri locali al PNL din Alexeni reclamă abuzurile administrative ale primarului comunei Alexeni, o comunitate cu 2500 de suflete din imediata vecinătate a orașului Urziceni. Potrivit afirmațiilor acestora, primarul PSD Ion Cărbune și «clica de la primărie» se fac vinovați de alungarea medicului Ioan Cenar, de gestionarea defectuoasă a intereselor comunității și de cheltuirea ilegală a fondurilor publice.
Mai mut decît atît, susțin cei patru consilieri PNL, primarul Ion Cărbune conduce în mod discreționar comunitatea pe care o reprezintă, favorizînd în mod evident doar cetățenii care îl votează. În replică, primarul Ion Cărbune susține că afirmațiile consilierilor PNL sînt rău-voitoare și că din cauza presiunilor politice a pierdut fonduri în valoare de 350 mii de lei și oportunități care au privat comunitatea de investiții de milioane de euro. Indiferent cine are dreptate, starea de fapt existentă la Alexeni, este un șablon care se regăsește cu minime variațiuni, în toate unitățile administrative ale județului.
Așa se explică probabil de ce administrațiile locale din Ialomița continuă să regreseze an de an fără nicio șansă reală de redresare administrativă.

Un tăciune și-un cărbune, spune consiliere, spune!
Cei patru consilieri care demască abuzurile primarului Ion Cărbune se numesc Stan Crețu, Gheorghe Sava, Petrică Mihalache și Sava Cristian. Ei susțin la unison: «Acolo în primărie e o clică. Nevasta primarului, nași, fini, claie peste grămadă. Nevasta e angajată de el ca agent agricol. Secretara e fina fostei secretare, o ingineră. Fina ăsteia care e acum secretară a plecat la APIA și l-a adus pe bărbată-său, la urbanism. Contabila e rudă cu casierul. Casierul e fost inspector financiar și consilier PSD... Și tot asa. Acolo pătrunde numai cine vor ei și numai dacă vor ei. Dacă vrei o adeverință și nu ești de-al lor, n-o obții. Dacă n-ai votat cu el, nu primești. Dacă îi stai înainte, pleci din sat. Se duc acolo oamenii săraci, oamenii care n-au după ce bea apă... Cer o casă cu chirie, o adeverință, un loc de casă. Dacă nu ești de-al lui, rămîi pe dinafară și mori de foame!».
Cum e turcul, și pistoalele PNL!
Primarul Ion Cărbune este la al patrulea mandat ca primar. Și în cei 14 ani de meserie a văzut de toate. Mai puțin consilieri ca cei ai PNL: «Din a doua legislatură nu mai pot face nimic cum trebuie în această localitate din cauza opoziție lor. Vă dau un singur exemplu. La sfîrșitul lui 2008, aveam în cont un miliard jumate... Numai bine, pe 7 ianuarie a dat primul ministru ordonanța de urgență să ni se ridice banii. În 48 de ore am avut posibilitatea să fac ședință de consiliul local să schimbăm destinația banilor. Știți ce-au spus consilierii ăștia ai PNL: Nu venim, bă! Mai bine pierdeți banii decît să aibe Ion Cărbune capital electoral. Și am pierdut banii, un miliard jumate... Păi, știți cît mă milogesc eu pentru fiecare ban pentru comună?! Așa ceva, vă rog să mă credeți, e inadmisibil!».

Bani publici pentru interese private: Dispensar de 400 mii de lei pentru nepoata primarului
O altă poveste incredibilă vehiculată de consilierii PNL vizează modul în care au fost cheltuite fondurile publice. Pentru a-și întări afirmațiile, cei patru consilieri amintesc de seria de studii de fezabilitate comandate pentru investiția în rețeaua de gaze a localității, investiția în rețeaua de apă «care s-a oprit în poarta primarului» și alte studii de fezabilitate pentru investiții mai mici, cum ar fi parcul comunei «o fantezie a primarului, numai bună de înghițit banii noștri».
Dispensarul, mărul discordiei
Alungarea medicului Cenar din Alexeni este legată direct de construcția noului dispensar al comunei. Potrivit datelor furnizate chiar de primarul Ion Corbune, noul dispensar se va ridica pe fundația unei clădiri vechi de 40 de ani aparținînd societății Balanța, sediul fostului CAP al comunei. Investiția se ridică la 400 mii de lei, sumă suficient de mare pentru a construi o vilă cu 12 camere. Pentru acești bani, primarul nu va primi însă o vilă, ci un dispensar modest, de țară, cu două camere și două dependințe. Povestea dispensarului ne-o explică Gheorghe Sava, consilier PNL și contracandidat al primarului Ion Cărbune la ultimele alegeri.
Potrivit declarațiilor sale, sediul viitorului dispensar este un spațiu impropriu desfășurării acestei activități, renovarea lui costă prea mult, iar autoritatea locală investește ilegal în sediul lui. «Acum doi ani și jumătate, dispensarul funcționa în acel sediu. Am investit în el 45 mii de lei la vremea aia și au zis ca am rezolvat și noi o problemă a comunității, sănătatea. Dar după evacuarea medicului, primarul a încuiat dispensarul. Între timp, sediul dispensarului a fost recuperat în instanță de către reprezentanții SC Balanța, fostul CAP. S-a ajuns pînă la Curtea Supremă pentru asta! Apoi primarul ne-a anunțat că societatea i-a cedat sediul prin stingere de creanțe și ne-a cerut să aprobăm cheltuirea a 400 mii de lei pentru renovarea sediului. Noi n-am votat, doar am auzit... Dar pot să vă spun că acum două ședințe un consilier de-al lui, Dincă Mihail, s-a ridicat și-a țipat. „Băi, primare, ce facem cu oamenii ăștia?! Eu am mașină, tu ai mașină... Dar ei trebuie să meargă pînă la Ion Roată ca sa aibă medic?!“ Adică pînă acolo s-a ajuns că și-a pus pînă și consilierii lui în cap! Și pentru ce?! Ca s-o aducă aici pe nepoată-sa, să fie aia medic?!».
Mai mult, susține consilierul PNL, lucrările de execuție ale dispensarului au fost adjudecate de o firmă apropiată șefilor PSD de la centru. Această societate a dat lucrările însă în subantrepriză unei firme din Urziceni, SC Solaris, iar aceasta execută în acest moment lucrări de mîntuială la prețuri exorbitante.
Dinastia de Pupezeni
În replică la acuzațiile consilierului PNL, primarul Ion Cărbune se disculpă susținînd că Alexeni este o comună liberă, unde actul medical se poate exercita în condiții de concurență de către oricine este interesat. Cît despre investiția în sediul dispensarului, ea este perfect legală și justificată din punctul de vedere al prețului: «punctul de vedere al meu și al consilierilor mei este, a fost și va rămîne să se scoată spațiul la licitație. De ce?! Pentru că sînt mai mulți doctori care vor să vină în această localitate chiar dacă doctorul Cenar are peste 1000 de pacienți. De ce? Poate vor să-și desfășoare și alții activitatea aici. De ce? Pentru că aici se vor băga atîtea miliarde în această clădire, doctorului i se vor da bani de la Casa de Sănătate pentru închiriere spații sau dacă vrea să cumpere e treaba lui...».
Pentru acuzațiile făcute de către consilierii PNL privind modul discreționar în care tratează cetățenii comunei, primarul Ion Cărbune are propria lui variantă: «Păi, știți ce-a făcut doctorul și acum doi ani și acum 6 ani?! A trecut din poartă-n poartă și a cerut oamenilor să nu-l voteze pe Cărbune că nu-i mai primește la dispensar. Păi, asta e treaba lui?! Treaba lui e să execute actul medical și să facă treaba la oameni. Nu să dea afară o femeie amărîtă pentru că l-a votat pe Cărbune!».

Cazarma din Alexeni, scoasă la mezat pentru 750 mii de lei
Cea mai gravă acuzație adusă primarului Ion Cărbune este legată de gestionarea defectuoasă a intereselor comunității în cazul unității militare din Alexeni, trecută de ani buni în administrarea Consiliului Local. Potrivit acuzațiilor aduse de către aceștia, primarul Ion Cărbune a permis deliberat vandalizarea clădirilor existente acolo pentru a le reduce valoarea și a permite achiziționarea apartamentelor la prețuri modice. Printre cei interesați, susțin consilierii PNL, se numără și celebrul Silviu Prigoană, dar și foste cadre militare interesate de reabilitarea locuințelor și punerea lor în vînzare.
Unitatea militară, un terra deserta administrativ
Cîndva, unitatea militară de aviație din Alexeni era una dintre unitățile etalon ale județului. Cu clădiri adăpostind apartamente și garsoniere confort I și o sală de spectacole mai mare decît cea a Casei de Cultură din Urziceni, unitatea militară a fost o locație de invidiat unde, prin 2003, fostele cadre militare obțineau cu greu dreptul de a-și cumpăra locuințe. De la preluarea unității de către administrația locală, situația s-a agravat, ajungînd de-a dreptul intolerabilă. Apa curentă nu există, clădirile sînt vandalizate metodic, terenurile din jurul clădirilor părăsite s-au transformat în «șerpărie», iar autoritățile locale se pregătesc să scoată la licitație clădirile părăsite la prețuri de nici 3 mii de lei per apartament.
Locatari în țara nimănui
Joia trecută, unitatea militară din Alexeni părea mai pustie decît de obicei. Doar în fața celor 2 blocuri locuite de fostele cadre militare din zonă cîțiva locatari plivesc straturile de roșii din grădinile improvizate între clădiri. S-au mutat aici în 2003, iar de-atunci au asistat neputincioși la vandalizarea bunurilor din incinta unității: «Eu ce era să fac?! Să mă pun rău cu ei și să-mi dea în cap? I-am văzut cum au luat, ba o scîndură, ba o cercevea... S-au dus toate! Păi, ce-am avut noi aicea... Sală de spectacole unde se făceau nunțile, apartamente, garsoniere... Dacă ei n-au avut grijă de ele că sînt autorități, noi ca pensionari ce să facem?! Și e păcat că aici la noi e liniște ca la stațiune. Eu am avut un necaz, mi-a murit soțul, am rămas singură. Aici am reușit să mă adun și să merg mai departe» se plînge o locatară.
La momentul cînd au cumpărat apartamentele, actualii prorietari au plătit pe ele circa 8 mii de lei noi. Acum însă, nu le-ar vinde cu mai puțin de 15 mii de lei. Marea problemă o reprezintă nou-veniții, care ocupă apartamentele în baza unui acord verbal dat de primarul Ion Cărbune. Pentru aceștia, locatarii din unitatea militară au o soluție rezonabilă. «Autoritatea locală are puterea să facă un protocol. Nu au acces la aceste blocuri decît cei care au domiciliul pe raza localității. Aduci de la notariat pe propria răspundere precum că nu ai casă, pui condiții și reglementezi lucrurile!» explică Marian Amariei, unul dintre locatari.
De la teorie la practică însă drumul e lung. Iar realitatea este de-a dreptul scandaloasă!
Case cu dedicație pentru clientela locală
Consilierul local Petrică Mihalache explică cum s-a ajus în această situație inacceptabilă: «Prin 2005, cînd s-a pus problema valorificării acestor spații, am vrut să facem acolo locuințe sociale. Dar primarul și consilierii lui s-au opus! Mai tîrziu, după ce au venit inundațiile, am vrut să le dăm iar, celor care trăiau cu chirie. În comună sînt 80 de familii care trăiesc cu chirie. Dar iar n-au vrut. Am încercat să ajungem la un compromis și să împărțim apartamentele în funcție de numărul de consilieri. Reveneau cîte 9 apartamente de fiecare consilier. Și am propus atunci să ni se permită să facem din cele 36 de apartamente care ne reveneau locuințe sociale pentru populație. N-au vrut nici așa! Mai tîrziu, am înțeles și de ce... Ei voiau să le vîndă pe toate. A venit acolo Tender, a venit Prigoană de-a vizitat... Acum am aflat că vrea să le dea unui fost militar, la 28 de milioane bucata. Adică, cu 750 de milioane să cumpere tot, să renoveze și să revîndă. Păi, se poate așa ceva?! Să cumperi șapte blocuri la preț de niciun apartament?».
La acest moment, în incinta unității militare există, în diferite stadii de degradare, aproximativ 120 de apartamente, dintre care numai 30 sînt locuite, unele ilegal.
Vise administrative
Primarul Ion Cărbune susține că din blocurile existente la Alexeni doar două îi aparțin. Unul dintre blocuri are opt apartamente, altul doisprezece, iar două dintre apartamente sînt deja ocupate de cadre militare. Știe, de asemenea, că unele dintre aceste apartamente au fost ocupate abuziv, dar susține că niciodată nu a închiriat apartamentele ilegal. «Propunerea mea și a consilierilor mei a fost ca aceste două blocuri să fie scoase la vînzare. Acum, nu se poate închiria! Ce să închiriezi, case fără uși și ferestre?» spune edilul.
Deși nu poate preciza cînd se va concretiza această propunere, primarul Ion Cărbune susține că prețul de pornire al licitației este de minimum 5000 de lei noi. Cît despre Casa Armatei care adăpostește sala de spectacole aflată acum într-o avansată stare de degradare, Ion Cărbune are o versiune opusă de a consilierilor din opoziție: «Am avut posibilitatea s-o vindem, dar consilierii PNL s-au opus. Au zis că vrem să facem noi bani pe spinarea lor și să cîștige Cărbune capital electoral. De-asta a ajuns cum a ajuns...Că autoritatea locală nu se poate îngriji de ea corespunzător!».
Primarul Ion Cărbune evită însă atent să ofere orice informații legate despre potențialii cumpărători. Iar aceștia există pentru că apropierea unității militare de pista de zbor de la Alexeni (n.red.: unde se organizează regulat curse de mașini sau unde s-a tot vehiculat că va apărea aeroportul!) face din această locație una extrem de atrăgătoare pentru investitorii interesați de facilitățile identificate aici.

Doctor aruncat în stradă cu executorul judecătoresc
Scandalul dintre doctorul Ioan Cenar, medic de familie în comuna Alexeni și primarul localității nu este nou. Datează de mai bine de 4 ani iar sfîrșitul nu-i este deloc aproape. În timp ce edilul acuză medicul de implicații politice, doctorul «tună» asupra indiferenței primarului în fața suferinței oamenilor. Toate acestea pe cînd bătrînii satului se tratează doar marțea și joia, cînd doctorul are program... Pe post de cabinet medical este o cameră anexă a casei în care medicul locuiește. Cu chirie!
În urmă cu aproximativ 4 ani, un scandal fără precedent în comuna Alexeni lăsa bătrînii din localitate fără asistența medicală primară. Pentru a putea beneficia de o diagnosticare medicală corespunzătoare sau pentru o simplă aspirină, bolnavii din Alexeni erau nevoiți să parcurgă drumul pînă în localitatea Ion Roată. Mămici cu bebeluși la piept sau bătrîni în bastoane, toată lumea de la Alexeni era pe drumuri pentru a ajunge la medic. Asta în timp ce autoritățile ridicau din umeri aruncînd vina de pe un gard pe altul, absența medicului de familie din localitate rămînînd nerezolvată... Asta se întîmpla acum 4 ani și, de atunci, problema a rămas în același stadiu. Autorități locale indiferente și oameni mîhniți de faptul că o aspirină îi poate pune pe drumuri.
La doctorul chiriaș
La Alexeni, medicul de familie nu a lipsit niciodată, de peste 25 de ani doctorul Ioan Cenar funcționînd ca medic de familie în comună. Numai că, în urma unei decizii judecătorești, medicul a fost obligat să părăsească locația unde funcționa, întrucît clădirea a fost retrocedată. Procesul de retrocedare s-a finalizat cu o executare, medicul fiind evacuat din clădirea unde funcționa cu executorul judecătoresc.
«Pe mine m-au evacuat într-o singură zi. Am fost pus în situația de a-mi căra documentele cu o căruță. Nimeni din comună nu m-a ajutat. Vă rog să rețineți! Absolut nimeni» spune medicul plin de amărăciune. Invocînd discuții aprinse cu primarul localității, Ion Cărbune, doctorul a fost nevoit să accepte oferta autorităților locale din Ion Roată ce i-au oferit un spațiu amenajat pe post de dispensar. Doctorul Cenar însă nu și-a părăsit pacienții. A continuat să-i consulte și să se ocupe de lista de peste 1400 de asigurați de la Alexeni...
Povestea medicului de la Alexeni are și o altă față. Unul dintre consilierii locali ai unui partid adversar primarului Cărbune o cunoaște și ne-o explică pe îndelete. «Imediat după ce a fost evacuat, noul proprietar s-a hotărît să vîndă clădirea. Am discutat în ședința de consiliu local această problemă. Primarul a susținut că proprietarul vroia să o vîndă cu 1 miliard. Mi s-a părut cam mult și am decis să verific singur acest aspect. Am sunat proprietarul și i-am spus că sînt un posibil cumpărător și aș vrea să știu prețul. 3 miliarde! Atît de mult cerea. Primarul vroia să alocăm un miliard și apoi să facă suplimentare...» spune Stan Crețu, consilier PNL la Alexeni. Așa au ajuns consilierii locali să aprobe o sumă de aproximativ 40 mii de lei pentru reamenajarea unui dispensar în comună. «Am aprobat în Consiliul Local 40 mii de lei, acum doi ani de zile și s-a amenajat o cămăruță în fostul CAP, cu apă curentă și tot ce-i trebuie. Cînd am terminat, surpriză! Primarul a interzis medicului de familie să intre. Din cîte știm și noi vrea să o aducă în comună pe nepoata domniei sale, care este medic...» spune consilierul Crețu.
Paradoxal, în comuna Alexeni există un cabinet medical. Autoritățile locale au amenajat o locație care, cel puțin teoretic, ar trebuie să fie utilizată pentru derularea actelor medicale în comună. Numai că, deși are o listă cu 1400 de pacienți, medicului Ioan Cenar i-a fost interzis să funcționeze în noua încăpere. «Mi-a spus că nu am ce să caut acolo, deși în mod normal trebuia să-mi concesioneze clădirea, fiindcă eu sînt medicul oamenilor din localitate» spune doctorul. Cu toate acestea, doctorul Cenar nu a părăsit localitatea. A închiriat o casă într-o margine de sat, iar una dintre camere a transformat-o în cabinet medical. Deși impropriu, spațiul este utilizat pentru consultarea bolnavilor din comună.
Morți îngropați fără certificate medicale
În replică, primarul încearcă să aplaneze situația aducînd medicului acuzații politice. «La acest moment, doctorul Ioan Cenar are un cabinet medical în Ion Roată, dar lucrează și la Alexeni pentru că majoritatea pacienților sînt de aici. Am construit un cabinet nou, fiindcă cel vechi a fost retrocedat, dar punctul meu de vedere și al consilierilor din comună este să scoatem spațiul la licitație, fiindcă mai sînt și alți doctori care vor să profeseze în comună. Acum consultă într-un cabinet improvizat, mizerabil, într-o cameră din casa unde locuiește» se apără primarul Ion Cărbune.
În plus, același edil, revoltat vizibil, aduce doctorului din comună acuzații cel puțin grave. «Pe lîngă toate acestea, doctorul Cenar nu-și face datoria în comună decît de marți de la prînz și pînă vineri la prînz. În restul timpului, merge la București unde are cabinet personal. Un sfert din oamenii satului care decedează în zilele de vineri, sîmbătă, duminică și luni sînt înmormîntați fără certificat constatator de deces. Asta înseamnă că oamenii ăștia trebuiesc dezgropați miercurea de procuratură...» spune Cărbune.
Și pentru ca scandalul să fie și mai înfloritor, primarul Cărbune aduce în atenție și veleitățile politice ale doctorului Cenar. «La alegerile locale, doctorul Cenar a mers din poartă-n poartă spunîndu-le oamenilor să nu mă voteze că le face injecții gratuit. Acum, de curînd, a dat afară o femeie din cabinet pentru că știa că m-a votat pe mine. Ăsta-i doctor? Ce treabă are el cu politica?» se întreabă retoric edilul.
În timp ce primarul, consilierii și doctorul se războiesc, oamenii rămîn în continuare la mila lui Dumnezeu. Căci scandalul dintre autorități nu este nici pe departe încheiat...

2 Septembrie 2010, 09:02 (93084 vizualizări - 32 comentarii)

Citiți și:
Locuiesc ilegal în casele construite de Guvernul României pentru sinistrați
Primarul bătăuș de la Alexeni

Comentariile cititorilor:


Mihai:
(2 Ianuarie 2019, 13:19)
Sunt nascut si crescut in centru Bucurestiului mai exact la Piata Unirii ,dar din cauza polari excesive din Capitala am ajunt la concluzia sa ma mut in provincie pt o viata sanatoasa pt mine cat si copilul meu asa ca am cumparat o casa in comuna Alexeni si urmeaza sa ma mut in acest an dar cea ce am citit azi pe acest Site am ramas stupefiat sper sa nu am probleme de niciun fel cu nimeni ca sunt satul de excrocii si spagarii din capitala PSD,PNL,ETC
Marian:
(21 Septembrie 2018, 20:27)
Nu ați vrut voi democrație,libertate ați ieșit în drum ca păduchele pe frunte când e satul lati omorat pala care va dat casa,munca acuma suportați nu e singurul si nici ultimul care face lucruri dastea,(hotiii)
iuda:
(3 Mai 2016, 23:01)
Ce mai avem un sat vai de noi sa.mi fie rusine de mine cand vine vorbade comuna mea ati furat tot ce mai vreti sa mai furati gata la puscarie tooti carbune ,contabila topor secretara ,vasile tiganu gilii huuuuuuuuuu
danut:
(16 Aprilie 2016, 10:33)
Schimbare 2016 este anul Pnl vreau un primar nou din satul meu nu un vinitic
cristy:
(18 Martie 2016, 00:07)
Un jeg de primar sa va duceti la parnaie cu toti viniticii din sat gilii puscarias tudor vasile mare hot sbenghe criminalu leon sugaru calimero un fraier ion a lu stelica steiu un prost ce mai va vindeti ieftin sa va fie rusine
Robert:
(3 Februarie 2016, 03:39)
Nu mai pierdeti vremea oameni buni daca vreti sa faceti o schimbare.intalniti-va,stati de vorba cuvilizat si apoi treceti la atac.Daca doar va plangeti acest infect de om va continua sa candideze atat timp cat va exista tigania din alexeni.Acolo se afla puterea lui,iar voi daca nu reactionati acum va veti trezi in 2016 la alegeri cu acelasi dobitoc in fruntea comunei.
conte:
(18 Iulie 2015, 12:53)
Un primar infect pentru noi nu a facut nimic minciuni a adus tot timpul vrem anul2016 schimbarea un oltean rablagit un vierme spurcat .
Mihai:
(16 Septembrie 2014, 16:42)
Bine ca le-a dat si pe alea domnule,ce sa faca bieti oameni,sa stea pe degeaba.
urzica:
(30 Aprilie 2014, 22:07)
Pentru consilierii PNL: Ignoranti,saraci cu duhul Din rahat voi faceti bici Pe primar sa il plesniti Dar primarul intelept Va da biciul inapoi Sa mancati rahatul voi
urzica:
(25 Martie 2014, 20:39)
Pentru EU: "in potri-va" Ta esti doar Tu.
urzica:
(12 Martie 2014, 20:14)
In satul asta de betivi  Betivii sunt ai nostrii Caci aici au trait Mosii si stramosii nostrii
urzica:
(10 Martie 2014, 21:20)
un taciune si-un carbune taci primare nu mai spune caci acuma stim cu totii dregatorii-s mincinosi
neicanimeni:
(22 Ianuarie 2014, 13:36)
Daca sunteti atat de priceputi si de destepti,voi cei care criticati,de ce nu va regasim pe liste la alegerile locale ?
george mortul:
(29 Octombrie 2013, 10:43)
sa i fie rusine ..daca as fi in locul lui as renunta eu singur.numai mizerabili nu renunta.se bucura de nenorocirile altora...ptr asta se si numeste satul jegoasa..
admiratoare secreta:
(2 Octombrie 2013, 18:19)
carbune voda........un om impresionant. este atat de devotat pentru ccomuna pe care o conduce. :-* 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 14 Sep 2026
234 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(1052 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(598 vizualizări - 0 comentarii)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(351 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(319 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(376 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(1302 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(568 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 9 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(618 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(529 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(511 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(2886 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(589 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(557 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(526 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Fetești Oraș din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din localitatea Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:35
(1140 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

8 Septembrie 2026, 18:30


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 17:25
(2553 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Ionel Perlea din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ionel Perlea, din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 16:15
(774 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Vineri, 4 septembrie 2026, Protopopiatul Slobozia, în colaborare cu Parohiile «Buna Vestire» Slobozia, «Sf. Dumitru» Slobozia, Slobozia Nouă I, Bucu și Traian I, au organizat ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:35
(1047 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Joi, 3 septembrie a.c., între orele 19,00-22,00, polițiștii slobozeni, împreună cu un reprezentant al Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:25
(1437 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Cercetat pentru «trafic de droguri de risc»

Polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 15:05
(967 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Joi, 3 septembrie 2026, în intervalul orar 08,00-15,15, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 12:20
(1097 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița vă invită la simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu», eveniment dedicat împlinirii a 100 de ani de la nașterea ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2026, 14:55
(1196 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Fermierii afectați de secetă și alte fenomene naturale trebuie să notifice situațiile de forță majoră în termen de 15 zile lucrătoare

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că situațiile de forță majoră și circumstanțele excepționale care afectează culturile sau exploatațiile agricole trebuie ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 10:10
(968 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Clubul de Vară» la Muzeul Național al Agriculturii

Protopopiatul Slobozia: «Clubul de Vară» la Muzeul Național al Agriculturii

Cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, luni, 31 august 2026, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Muzeul Național al Agriculturii și în colaborare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 08:40
(1037 vizualizări - 0 comentarii)


Programul «Cutia Bebelușului»: 100 de mame și nou-născuții lor din Ialomița beneficiază de sprijin

Programul «Cutia Bebelușului»: 100 de mame și nou-născuții lor din Ialomița beneficiază de sprijin

Programul «Cutia Bebelușului» va ajunge, până la finalul celei de-a patra ediții, la peste 100 de mame și nou-născuții lor din județul Ialomița. Dintre cele 111 familii din cele patru ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 08:25
(1274 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Lemne vândute ilegal, confiscate de polițiști 

Joi, 27 august 2026, polițiștii ialomițeni au depistat, în localitatea Ograda, o autoutilitară încărcată cu material lemnos, condusă de un bărbat, de 30 de ani. În urma verificării ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 15:25
(1857 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Cercetat penal pentru că a agresat un consătean 

Joi, 27 august 2026, un bărbat de 39 de ani, din localitatea Ion Roată, a fost reținut după ce a agresat un bărbat de 33 de ani, domiciliat în aceeași localitate. Cercetările au scos la iveală ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 14:55
(2120 vizualizări - 0 comentarii)


Malu Roșu: Conflict spontan, trei bărbați reținuți 

Joi, 27 august 2026, polițiștii din Jilavele au dispus reținerea pentru 24 de ore a trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 24 ani. Aceștia ar fi principalii suspecți ai unui dosar penal ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 14:30
(1780 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile joi, 27 august ...[citește_toată_știrea]

27 August 2026, 11:55
(1759 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Clara în Judecătorii ialomițeni au depășit termenul legal pentru redactarea a 6700 de hotărâri @sorinb în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Un justițiabil în Judecătorii ialomițeni au depășit termenul legal pentru redactarea a 6700 de hotărâri Carcotas în Distrugerea canalelor de irigații din Sfântu Gheorghe îmbracă «formă penală» Nicușor în Cum se «prăjesc» banii publici sau zile de dezmăț pentru localitățile ialomițene sorinb în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Movila în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița cetatean în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Gigel în Comisarul șef Mihai Dobre, declarat «admis» la concursul pentru șefia Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița Cetățeanul x în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Mariana în Fabrica de acadele de la Slobozia Mariana în Fabrica de acadele de la Slobozia Dalia B în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Hai, hai... în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița teren intravilan Gura Văii în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 SorinB în Drumul de legătura dintre «Podul lui Mihăilă» de peste râul Ialomița și DN2A, asfaltat contribuabil în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș contribuabil în Strada Pescăruș din Țăndărei, complet modernizată pentru a deservi un nou centru comercial Riveran în Strada Pescăruș din Țăndărei, complet modernizată pentru a deservi un nou centru comercial Cetatean în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...