Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Rampele de gunoi ard mocnit

Gestionarea deșeurilor în Ialomița, un eșec fierbinte

Rampele de gunoi ard mocnit

Vă mai aduceți aminte de cele 200 de rampe de gunoi finanțate din bani europeni care ar fi trebuit să salveze Ialomița din marea de deșeuri în care se scufundă de cîțiva ani încoace?! Ei bine, noi nu! Adică nu ne-am mai amintit pînă deunăzi, cînd am văzut arzînd în arșița amiezii platforma de compost a comunei Sărățeni, la nici 200 de metri de DN2A. Un incident la fel de potrivit ca oricare altul pentru a reaminti cum se derulează unul dintre cele mai răsunătoare eșecuri pe bani europeni din Ialomița.

Arde rampa!
Pentru cei ce tranzitează Ialomița, rampele de gunoi sînt deja un spectacol obișnuit în peisajul ialomițean al ultimei jumătăți de an. Construite în regim de hei-rup, pe bani europeni, la prețuri de 200 mii de euro bucata, aceste rampe ar fi trebuit să faciliteze «reducerea impactului depozitelor de deșeuri asupra mediului». Obiectivul a fost uitat, iar rampele de beton care au apucat să fie construite se prăbușesc sub povara tonelor de compost amestecate cu deșeuri menajere și peturi de plastic. Nu este și cazul rampei de gunoi din Sărățeni. Aceasta a ars cu flacără și mocnit pe tot parcursul săptămînii trecute, transformînd în scrum tot surplusul de compost pe care autoritățile locale nu l-au putut valorifica în niciun fel. Paznicul care deservește în acest moment facilitatea, susține că «focul a fost pus de o mînă criminală de copii» pe vremea cînd el nu fusese angajat să păzească. Alături de rampa de gunoi însă, peturile de plastic strînse într-un țarc de fier beton, confirmă maniera metodică în care s-a reușit eliminarea surplusului de deșeuri...
Deși premeditarea nu poate fi dovedită, demonstrația nici nu se impune. Potrivit declarațiilor directorului Adrian Oprescu, directorul Agenției pentru Protecția Mediului Ialomița, autoritățile locale riscă cel mult o amendă: «Nu este o situație normală. Încă de acum doi ani am contactat autoritățile locale avertizîndu-le că au obligația de a încheia contracte cu societățile agricole din zonă pentru livrarea acestui compost».

Autoritățile se piaptănă
Declarația directorului Agenției de Mediu explică mobilul incendierii. Un mobil pe care primarul comunei Sărățeni, Eugen Tocileanu, îl neagă cu jumătate de gură: «Ce vreți să vă spun?! Știm că arde. Dar era compost amestecat cu gunoi menajer. O să eliberăm spațiul și o să punem alt compost. Problema mea nu sînt contractele, într-o zi vă aduc cîte contracte vreți. Problema mea e unde duc compostul. Am cîteva idei, dar ideile nu sînt de ajuns. Cred că în toamă am să împrăștii compostul pe cîmp, cu oamenii din sat și cu societățile din zonă care sînt interesate. Altă soluție de moment nu văd!». În afară de incendierea rampei, firește!
Mai interesant decît incidentul în sine e însă faptul că rampa de gunoi a comunității din Sărățeni este o componentă a primului proiect ialomițean de gestiune a deșeurilor. Din el fac parte 7 comune, iar ordonatorul principal al milionului de euro obținuți din fonduri europene pentru gestionarea lor este comuna Sfîntu Gheorghe. Edilul comunei, Livia Tudorache susține însă că autoritatea locală nu mai e implicată direct în proiect: «A fost desemnat un director care se ocupă de acest lucru și vă poate da orice relații doriți. Pot însă să vă spun că toate cele 7 comune au încheiate contracte cu Vivani, care are un depozit de deșeuri menajere la Balaciu».
În mod paradoxal, contractele autorităților locale nu sînt înregistrate nicăieri. Potrivit declarațiilor directorului Agenției pentru Protecția Mediului Ialomița, singurele unități administrative care dețin contracte înregistrate sînt comuna Ciulnița și orașul Amara...

4 Septembrie 2010, 10:12 (19401 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 10 Iul 2026
271 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Incendiu la o casă din Țăndărei

Incendiu la o casă din Țăndărei

Pompierii din Țăndărei au fost solicitați să intervină vineri, 23 septembrie a.c., pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință din orașul Țăndărei. La sosirea forțelor de intervenție incendiul ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2022, 21:40
(15002 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 nou caz de COVID-19

Vineri, 23 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29528, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de joi, 22 septembrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2022, 16:15
(3871 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,9 milioane de lei, obligații suplimentare stabilite în luna august 2022

Inspectorii Activității de Inspecție Fiscală din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna august 2022, controale la contribuabili persoane fizice și juridice, stabilind ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2022, 13:30
(12728 vizualizări - 0 comentarii)


Rovine: Locuință cuprinsă de flăcări

Rovine: Locuință cuprinsă de flăcări

Trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Slobozia au intervenit joi, 22 septembrie a.c., pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință în satul Rovine. Au ars două camere de locuit, acoperișul ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2022, 13:00
(4203 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Rovine incendiu


APIA: Sprijin în valoare de 1,3 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2022, 12:00
(3580 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Drogat la volan

Polițiștii ialomițeni au continuat activitățile de prevenire și combatere a consumului de droguri. Astfel, miercuri, 21 septembrie a.c., în jurul orelor 22,00, polițiștii Biroului Rutier Fetești au depistat ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2022, 18:55
(11983 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Stelnica, dosar penal pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat

Miercuri, 21 septembrie a.c., în jurul orei 10,00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Fetești, împreună cu un reprezentant RAR, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani, ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2022, 18:45
(11056 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Aproape 700 kg de tutun, confiscate de polițiști

IPJ Ialomița: Aproape 700 kg de tutun, confiscate de polițiști

Joi, 22 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității din cadrul IPJ Ialomița au efectuat 5 percheziții domiciliare în județul Călărași, la locuințele unor persoane bănuite de ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2022, 17:40
(4413 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 10 noi cazuri de COVID-19

Joi, 22 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29527, fiind înregistrate 10 cazuri noi față de ziua de miercuri, 21 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2022, 16:15
(3756 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Noi cote de impozitare pentru veniturile obținute din participarea la jocurile de noroc

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că, începând cu data de 1 august 2022, au intrat în vigoare prevederile OG nr. 16/2022, pentru modificarea și completare ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2022, 15:10
(12298 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 26 septembrie 2022, termenul limită de depunere a unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că 26 septembrie 2022 este termenul de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare încheiată: Formularul 100 ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2022, 14:15
(10997 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 16 noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 21 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29517, fiind înregistrate 16 cazuri noi față de ziua de marți, 20 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2022, 16:20
(2359 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 18 noi cazuri de COVID-19

Marți, 20 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29501, fiind înregistrate 18 cazuri noi față de ziua de luni, 19 septembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2022, 16:15
(1923 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Adolescentă reținută pentru «tâlhărie»

Luni, 19 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Stelnica au fost sesizați de un bătrân de 81 de ani, din Bordușani, cu privire la faptul că în data de 9 septembrie a.c., a fost ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2022, 14:30
(3047 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în orașul Fetești!

RAJA Constanța va executa de marți, 20 septembrie 2022, orele 23,00, până miercuri, 21 septembrie 2022, ora 5,30, înlocuirea unei vane de legătură pentru sectorizarea sistemului de la nivelul conductei ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2022, 00:55
(5002 vizualizări - 0 comentarii)


Substanțe interzise, depistate asupra a doi tineri din Slobozia

Substanțe interzise, depistate asupra a doi tineri din Slobozia

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 17/18 septembrie a.c., în timp ce patrulau pe bulevardul Matei Basarb din Slobozia, jandarmii au observat doi tineri, de 16, respectiv 17 ani, care păreau agitați și ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2022, 16:50
(15200 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: 8 noi cazuri de COVID-19

Luni, 19 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29483, fiind înregistrate 8 cazuri noi față de ziua de duminică, 18 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2022, 16:40
(2459 vizualizări - 0 comentarii)


Maestrul chitarei Maxim Belciug concertează pentru prima dată la Slobozia

Maestrul chitarei Maxim Belciug concertează pentru prima dată la Slobozia

Joi, 22 septembrie 2022, de la orele 19,00, Sala «Europa» din Slobozia găzduiește un recital extraordinar de chitară susținut de carismaticul chitarist Maxim Belciug, unul dintre cei mai apreciați muzicieni ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2022, 15:05
(5573 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Movila, Urziceni, Bucu, Maia și Gheorghe Doja

Accidente la Movila, Urziceni, Bucu, Maia și Gheorghe Doja

Sâmbătă, 17 septembrie a.c., două echipaje de pompieri din Țăndărei au intervenit la un accident rutier produs în localitatea Movila. În eveniment au fost implicate două autoturisme, în urma căruia a rezultat ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2022, 14:50
(6391 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: 7 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 18 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29475, fiind înregistrate 7 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 17 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2022, 16:50
(1998 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 17 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 17 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29468, fiind înregistrate 17 cazuri noi față de ziua de vineri, 16 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2022, 16:20
(1774 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 14 noi cazuri de COVID-19

Vineri, 16 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29451, fiind înregistrate 14 cazuri noi față de ziua de joi, 15 septembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2022, 16:15
(1733 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Informare privind Măsura1 «Microgranturi în domeniul agroalimentar»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii Măsurii 1 «Microgranturi în domeniul agroalimentar» că pot încărca rapoartele de progres în cadrul sistemului informatic ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2022, 14:15
(3534 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Poliției Locale Slobozia în luna august 2022

Potrivit unui comunicat de presă remis publicității, în luna august 2022, polițiștii locali din Slobozia au primit, la dispeceratul instituției, 284 de reclamații, din care 174 au vizat încălcări ale Legii ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2022, 13:00
(18414 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Incendiu într-o gospodărie

Giurgeni: Incendiu într-o gospodărie

Joi, 15 septembrie a.c., pompierii din Țăndărei au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească în comuna Giurgeni. Au ars anexa gospodărească, furaje, lemne de foc și aproximativ ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2022, 12:50
(4993 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Giurgeni incendiu


Roșiori: Minori răniți în urma unui accident rutier

Roșiori: Minori răniți în urma unui accident rutier

Pompierii din Urziceni au intervenit joi, 15 septembrie a.c., la un accident rutier în care a fost implicat un ATV și o bicicletă, în comuna Roșiori. În urma evenimentului rutier au rezultat două victime ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2022, 12:40
(2722 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Roșiori accident


Ialomița: 12 noi cazuri de COVID-19

Joi, 15 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29437, fiind înregistrate 12 cazuri noi față de ziua de miercuri, 14 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2022, 16:25
(1958 vizualizări - 0 comentarii)


Doi bărbați din Sudiți, reținuți după ce au accidentat mortal un copil de 15 ani și au părăsit locul faptei!

Două persoane au fost identificate și reținute de polițiștii ialomițeni la scurt timp după ce ar fi accidentat mortal un pieton în vârstă de 15 ani. Acestea au fost introduse în Centrul de Reținere și ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2022, 13:10
(3509 vizualizări - 1 comentariu)


Incendiu la o casă din Ion Roată

Incendiu la o casă din Ion Roată

Miercuri, 14 septembrie a.c., trei echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o casă din comuna Ion Roată. Au ars articole de mobilier, materiale textile, acoperișul ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2022, 12:55
(2785 vizualizări - 0 comentarii)


Cămătarii din zona Urziceni-Manasia, călcați de mascați

Joi, 15 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni au efectuat 7 percheziții domiciliare în municipiul Urziceni și comuna Manasia, pentru documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite de «cămătărie ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2022, 11:30
(2715 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» dan în Bacalaureat 2026, probă de foc pentru elevii ialomițeni: promovare sub media națională! autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia George în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cetățean în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia #Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Iulia în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» nemultumitu' în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia CETATEAN în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Deea în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia localnic în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Moro Meteo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia R în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ionica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți #pasajladrajna în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Vigi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia MIHAI în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...