Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Veniți la sală, începe campionatul!

Handbal

Veniți la sală, începe campionatul!

Echipa lui Marian Simion, recent rebotezată CSM Unirea, debutează duminică 12 septembrie, ora 11.00, în cel de-al treilea sezon de la înființare. Alexandra Băeșu și compania dau piept în prima etapă, în sala de la Slobozia, cu Știința Bacău. Adversara slobozencelor a evoluat sezonul trecut în liga națională, acolo unde, logic, își dorește să se întoarcă. În aceste condiții, meciul se anunță unul extrem de dificil. «Va fi o confruntare grea, dar avem argumentele noastre forte, care sînt ambiția și, nu în ultimul rînd, publicul, pe care îl așteptăm în număr cît mai mare la sală» a punctat Marian Simion, omul care de un deceniu se confundă cu handbalul slobozean. Alte avantaje ale formației noastre sînt omogenitatea, 10 din cele 18 sportive fiind la al treilea sezon împreună, și entuziasmul tinereții. Pentru că, în ciuda promisiunilor cu care au defilat autoritățile, în frunte cu primarul Gabi Ionașcu, nu a fost adusă nicio jucătoare cu experiență. Singurele transferuri sînt Laura Leahu și Larisa Baciu, jucătoare venite de la București și respectiv Buzău, foarte talentate, dar lipsite de experiență. Un alt aspect care îngreunează începutul de sezon este accidentarea pivotului Raluca Băcăoanu, cea care va fi indisponibilă 6 luni. În aceste condiții, CSM Slobozia pornește cu șansa a patra la primul loc, după Rapid, Știința Bacău și CSM Ploiești, echipe cu loturi mai valoroase și mai bine structurate. Cu toate acestea Marian Simion rămîne optimist: «Cu seriozitate și perseverență, putem obține 12 puncte din 14 în primul tur al campionatului!». Așa să fie!

Se schimbă sistemul competițional
CSM Unirea activează în seria A din eșalonul secund al handbalului feminin, serie formată din 8 echipe. Alături de formația noastră, le regăsim aici pe Știința Bacău, Rapid București, CSM Ploiești, HCF Piatra Neamț, Activ Ploiești, Spartac București și Unirea Tîrgoviște. Spre deosebire de sezonul trecut, sistemul competițional s-a schimbat. Astfel, s-a renunțat la turnee și s-a dublat sistemul tur-retur. Vom avea, prin urmare, două tururi și două retururi, iar echipele vor juca 28 de meciuri, față de 21 în vechiul sistem. Și iubitorii handbalului au de cîștigat, ei urmînd să-și vadă echipa favorită de 14 ori pe teren propriu. De asemenea, modul de promovare diferă. Spre deosebire de campionatul trecut, cînd au promovat primele două clasate din cele două serii, anul acesta echipele de pe primele două poziții din fiecare serie vor participa la un turneu unde vor juca fiecare cu fiecare. Primele două clasate la acest turneu vor promova în liga națională.

Lotul CSM Unirea, pentru sezonul 2010-2011
Portari: Andreea Nica, Elena Popovici, Andreea Tîlvăru
Extreme: Alina Baciu, Denisa Păduraru, Lidia Goanță, Simona Striblea, Roxana Chiriță
Centri: Irina Simion, Mihaela Popescu
Interi: Monica Ștefan, Mihaela Stănciulescu, Alexandra Băieșu, Laura Leahu, Larisa Baciu
Pivoți: Raluca Băcăoanu, Simona Balcan, Jeni Drăgan

Programul turului I
12 septembrie CSM Unirea-Știința Bacău
19 septembrie CSM Ploiești-CSM Unirea
26 septembrie CSM Unirea-Rapid
30 septembrie Activ Ploiești-CSM Unirea
3 octombrie CSM Unirea-Spartac București
10 octombrie CSM Unirea-Unirea Tîrgoviște
17 octombrie HCV Piatra Neamț-CSM Unirea

7 Septembrie 2010, 19:34 (19821 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Oana Chitacu, noul antrenor secund al handbalistelor senioare
Andreea Trifa și Mara Iancu, în lotul handbalistelor «senioare»
Principalul Ion Ivan a plecat, Adina Cârligeanu preia banca tehnică a echipei!

Comentariile cititorilor:


adi:
(11 Septembrie 2010, 12:00)
mult suces la intreaga echipa,multe goluri multa sanatate la toate fetele si mai ales lui bebe,;;;;
marius:
(11 Septembrie 2010, 11:50)
bebe iti doreste fratele tau mult suces tie si intreaga echipa . multa sanatate va doresc la toate va pup pe toate in special pe surioara mea bebe multa bafta cu respect marius fratele lui bebe
mariana:
(11 Septembrie 2010, 11:27)
le dorim la fete sanatate multa mult suces si multe goluri in canpionat, si sa le tina dumnezeu sanatoase va pup pe toate va ureaza mama lui bebe.;;

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
16 Aug 2026
305 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
ISU Ialomița: Camion încărcat cu uree, în flăcări lângă Stația de Taxare Fetești

ISU Ialomița: Camion încărcat cu uree, în flăcări lângă Stația de Taxare Fetești

ISU Ialomița informează cu privire la faptul că în dimineața zilei de joi, 27 noiembrie 2025, un camion încărcat cu 24 tone de uree a luat foc. Incendiul s-a produs în zona Stației ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2025, 09:30
(18241 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 63,64 milioane de lei în perioada ianuarie-octombrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-octombrie 2025, conform selecției naționale, TVA în cuantum ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2025, 12:50
(6262 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite miercuri, 26 noiembrie 2025, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de pe strada Principală din localitatea ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2025, 12:25
(833 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Doi copii răniți grav în urma unui accident rutier

Slobozia: Doi copii răniți grav în urma unui accident rutier

Marți, 25 noiembrie 2025, în zona Mânăstirii «Sfinții Voievozi» din Slobozia s-a produs un grav accident de circulație, în care au fost implicate 3 autoturisme. În ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2025, 14:30
(10678 vizualizări - 0 comentarii)


2436 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-octombrie 2025

În perioada ianuarie-octombrie 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2436 persoane ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2025, 13:40
(3914 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 1,543 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-octombrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în perioada ianuarie-octombrie 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de peste ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2025, 11:55
(8655 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Slobozia și Andrășești

În cadrul unui dosar penal instrumentat de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au fost puse în executare două ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2025, 13:40
(8823 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: Reținut pentru «tâlhărie»

Polițiști au reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, un tânăr de 33 ani, din Perieți, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de «tâlhărie». În fapt, din materialul ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2025, 13:00
(2360 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Tineri reținuți pentru încălcarea Codului Rutier

Joi, 20 noiembrie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 29 de ani, din Slobozia, cercetat sub aspectul comiterii ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2025, 12:00
(8386 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestați preventiv pentru «trafic de droguri de mare risc»

Miercuri, 19 noiembrie 2025, procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița au dispus, în două cauze penale,  reținerea a doi inculpați, cu vârstele de 38 și 47 de ani, cercetați pentru ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2025, 16:00
(7778 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Acțiunea «Truck&Bus»

Poliția Rutieră Ialomița: Acțiunea «Truck&Bus»

În această săptămână, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița, împreună cu structurile rutiere din cadrul IPJ Ialomița, desfășoară, sub egida ROADPOL, acțiunea «Truck&Bus» ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2025, 15:45
(7594 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 7,87 milioane de lei în octombrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna octombrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2025, 11:25
(9184 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în cartierele Vlașca și Fetești-Oraș din Fetești!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 19 noiembrie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Călărași din orașul Fetești ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2025, 10:15
(7937 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetați penal pentru «înșelăciune»

În cadrul operațiunii «JUPITER», procurorii și polițiștii din Slobozia au reușit să probeze activitatea a trei bărbați din zona București-Ilfov, acuzați de «înșelăciune ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2025, 16:20
(1222 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2025, 15:05
(1169 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF intensifică acțiunile de control la marii contribuabili

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță demararea, în perioada imediat următoare, a unei serii de controale fiscale ce vor viza peste 500 de mari contribuabili din diverse domenii ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2025, 14:55
(1383 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 185,69 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna octombrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna octombrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 185,69 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2025, 10:20
(1091 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr reținut după ce a «spart» un magazin din Stelnica

Polițiștii Secției nr. 3 Poliție Rurală Stelnica au reținut un tânăr bănuit  de săvârșirea infracțiunii de «furt calificat». Potrivit cercetărilor, persoane necunoscute ar ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2025, 14:35
(10126 vizualizări - 0 comentarii)


Buești: Bătrân de 70 de ani, monitorizat electronic în urma unui caz de violență domestică

Secția nr. 1 Poliție Rurală Slobozia a fost sesizată de o femeie, de 70 de ani,  din Buești, cu privire la faptul că în timp ce se află la domiciliu ar fi fost agresată fizic și verbal î ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2025, 14:20
(3339 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista datornicilor la 30 septembrie 2025, publicată pe site-ul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că în conformitate cu prevederile legale au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2025, 09:55
(9560 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de client prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de client prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2025, 10:35
(8296 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: După gratii pentru scandalul provocat

Polițiștii ialomițeni au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat de 43 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de «lovirea sau alte violențe». În urma cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2025, 13:40
(1691 vizualizări - 0 comentarii)


Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni

Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni

Jandarmii ialomițeni s-au alăturat campaniei «Donează sânge! Salvează o viață!» și au mers să doneze sânge la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină din Slobozia. Campania se ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2025, 12:50
(1029 vizualizări - 0 comentarii)


Moldoveni: Dosar penal pentru «violență în familie»

Sâmbătă, 1 noiembrie 2025, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul un tânăr ar fi agresat-o pe soția sa și pe prietena acesteia. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2025, 12:30
(4477 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 10 noiembrie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform legii, că luni, 10 noiembrie 2025, este termenul ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2025, 12:00
(1549 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: După gratii pentru că a încălcat ordinul de protecție

Un bărbat de 47 de ani, din Manasia, a fost reținut pentru 24 de ore pentru că a încălcat ordinul de protecție emis pe numele său de polițiști. Conform probatoriului administrat a reieșit că, ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2025, 11:40
(1112 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Reținut pentru «furt»

Pe data de 30 octombrie 2025 un șofer a sesizat polițiștilor faptul că, în timp ce staționa în parcarea Popasului Sinești, i-au fost sustrase o geantă în care se aflau bani, precum ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2025, 11:00
(1216 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici a fost publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2025, 11:45
(8736 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: Premii de excelență pentru olimpicii ialomițeni

«Consiliul Județean Ialomița își reafirmă angajamentul față de susținerea și promovarea educației de înaltă calitate, considerată un pilon esențial al dezvoltării societății contemporane și viitoare. În acest sens, una dintre direcțiile strategice ale instituției o reprezintă sprijinirea performanței școlare și recunoașterea meritelor elevilor și cadrelor didactice care contribuie la afirmarea excelenței în învățământul ialomițean» ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2025, 11:10
(5840 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul de Call Center RAJA-un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul de Call Center RAJA-un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2025, 10:20
(5597 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...