Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Locuri de muncă în Danemarca

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița aduce la cunoștința celor interesați că la această dată, prin intermediul rețelei EURES, sînt disponibile 30 locuri de muncă în Danemarca, pentru lucrători stagiari în ferme de creștere a animalelor. Pentru aceste locuri de muncă, sînt necesar a fi îndeplinite mai multe condiții: candidații să fi absolvit acum un an-un an jumătate o instituție de învățămînt superior de profil (zootehnie, agronomie), cunoștințe foarte bune de limba engleză, candidații să fie disponibili să stea 18 luni în Danemarca (durata stagiaturii), vîrsta între 20 și 30 de ani, experiența de muncă în creșterea animalelor, flexibilitate (stagiatura poate începe oricînd în timpul anului), posesia unui carnet de conducere. Condițiile de muncă presupun o normă de 37 de ore pe săptămână, cazarea realizîndu-se în camere lîngă fermă cu o chirie de aproximativ 200 de euro/lună. Salariul lunar va fi de aproximativ 1300 euro brut, în Danemarca aplicîndu-se o prevedere legală specială referitoare la impozitarea veniturilor realizate de stagiarii din România, ceea ce înseamnă că stagiarii vor plăti doar 5-10% impozit. Data limită pînă la care se pot face înscrieri este 24 septembrie 2010.
De asemenea, AJOFM Ialomița mai precizează că la această dată sînt disponibile și 50 locuri de muncă în Danemarca pentru lucrători necalificați-jupuitori de nurci. Contractul de muncă se va derula în perioada 8 noiembrie-17 decembrie 2010. Ceea ce se oferă pentru această muncă grea este un salariu motivant, aproximativ 100 de euro net pe zi, cazarea făcîndu-se în căsuțe de 8-10 persoane cu o chirie de 260-330 de euro/lună. Termenul limită pentru înscriere este 22 septembrie 2010.
Persoanele interesate pot obține informații suplimentare cu privire la aceste locuri de muncă și la modul în care se pot înscrie pentru locul de muncă vizat de la consilierul EURES din cadrul AJOFM Ialomița, la telefon 0243231809 sau direct la sediul AJOFM Ialomița din Slobozia, str. Lacului, nr. 10, et.3, cam. 17.

8 Septembrie 2010, 13:10 (17666 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
ANOFM: Locuri de muncă în Danemarca și Portugalia
Locuri de muncă pentru sectorul agricol în Danemarca
Locuri de muncă vacante în Danemarca

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 07 Iul 2026
109 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Stelnica: Au furat traverse de cale ferată

Cu ocazia desfășurării unei acțiuni pe linia prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului, agenții Postului de Poliție Stelnica au oprit pentru control trei căruțe ce se deplasau pe un drum aflat în extravilanul ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2013, 11:15
(6665 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Stelnica furt


Ialomița: Braconaj piscicol în zonele inundabile

Polițiștii Secției Rurale Stelnica au acționat joi, 11 aprilie a.c., împreună cu un reprezentant al Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură în zona inundabilă a brațului Borcea, pe linia prevenirii ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2013, 10:14
(10241 vizualizări - 2 comentarii)


Sinești: Șapte răniți și un decedat în urma unui grav accident de circulație

În dimineața zilei de joi, 11 aprilie a.c., un grav accident de circulație s-a petrecut în zona localității Sinești. În urma evenimentului rutier, șapte persoane au fost rănite, iar o a opta a decedat. ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2013, 10:42
(8021 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești accident


Sălcioara: La volan, fără permis

Marți, 9 aprilie a.c., în jurul orei 00,30, polițiștii ialomițeni au depistat în trafic, pe raza comunei Sălcioara, un tînăr de 25 de ani, din localitate, care nu poseda permis de conducere. Totodată, în ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2013, 19:22
(6653 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A furat burlanele de cupru dintr-o biserică

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale efectuează cercetări cu privire la un tînăr, de 18 ani, din  Slobozia, suspectat de săvîrșirea infracțiunii de furt calificat în dauna unui ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2013, 19:04
(9161 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Bărbat dispărut de la domiciliu

Polițiștii de Investigații Criminale au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 35 ani, a dispărut de la domiciliu. Din cercetările efectuate de polițiști, s-a stabilit că persoana dispărută ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2013, 19:00
(6172 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Hoți minori

Luni, 8 aprilie a.c., în urma activităților informativ-operative desfășurate de polițiști, au fost identificați doi minori de 12, respectiv 14 ani, din comuna Movilița. Minorii sînt suspectați de săvîrșirea ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2013, 18:59
(7303 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Movilița furt copii


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

9 Aprilie 2013, 18:08


anunț

Nick Touring SRL
achiziționează
ulei comestibil uzat
(ulei de mîncare ars)

la sediile din Slobozia,
str. Rovine, nr. 12 (spălătoria NickTouring)
Autogara Nick Touring (Piața Gării)

preț 2 lei/litru
Relații la telefon 0723/790.171
program de colectare 7,30-20,00

9 Aprilie 2013, 16:53


Căzănești: Hoți la grădiniță

Polițiștii efectuează cercetări față de doi tineri, de 16 și 18 ani, din orașul Căzănești, respectiv comuna Sfîntu Gheorghe, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. În fapt, suspecții, în ziua ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2013, 18:17
(8102 vizualizări - 1 comentariu)


Bucu: A circulat cu un autoturism neînmatriculat

Vineri, 5 aprilie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat, pe raza localității Bucu, un bărbat, de 31 de ani, din Fetești, în timp ce conducea un autoturism avînd autorizația de circulație provizorie expirată ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2013, 18:15
(7342 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 23 de aparate de jocuri mecanice, confiscate de polițiști

În perioada 4-5 aprilie 2013, efective de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, sub coordonarea Inspectoratului General al Poliției Române, au demarat acțiunea «Mecano» ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2013, 18:13
(8093 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Ambasadorul Danemarcei s-a întîlnit cu autoritățile județene

Ambasadorul Regatului Danemarcei în România, Michael Sternberg, a întreprins o vizită oficială în județul Ialomița vineri, 5 aprilie. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul Instituției Prefectului județului ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2013, 18:12
(6245 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Artă în spatele gratiilor

Vineri, 5 aprilie 2013, deținuții Penitenciarului Slobozia și-au testat deprinderile artistice. Ei au fost protagoniștii unei piese de teatru, a cărei reprezentație s-a desfășurat în spatele gratiilor. ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2013, 18:11
(8144 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Adolescenți cercetați de Poliție

Polițiștii din Fetești instrumentează un dosar privind comiterea infracțiunii de «furt calificat», faptă săvîrșită de 3 adolescenți cu vîrste cuprinse între 16 și 18 ani. Potrivit informațiilor oamenilor ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2013, 18:10
(8204 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt


Țăndărei: Neatenția era să-l coste viața

Un bărbat de 47 de ani, din Țăndărei, a fost rănit, după ce a fost lovit de o mașină. Bărbatul a încercat să traverseze strada prin loc nepermis și fără să se asigure. Șoferul care l-a lovit pe pietonul ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2013, 18:09
(7795 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Prinși în timp ce încercau să fure o conductă

Doi bărbați, cu vîrste de 41 și 39 de ani, sînt cercetați sub acuzația «furt calificat», după ce au fost prinși de polițiștii din Fetești în timp ce încercau să fure o conductă aflată în incinta unei stații ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2013, 18:07
(8449 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt


IPJ Ialomița: «Să știi mai multe, să fii mai bun!»

În săptămîna 1-5 aprilie 2013, polițiștii ialomițeni au desfășurat activități de educație anti-infracțională și anti-victimală dedicate copiilor din mediul preșcolar și școlar. Pe parcursul celor 5 zile ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2013, 18:05
(7049 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Acțiune preventivă

Polițiștii au organizat și desfășurat în cursul zilei de vineri, 5 aprilie, pe raza comunei Bărbulești, o acțiune pe linie de prevenire a criminalității în mediul rural. Pe timpul desfășurării activităților ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2013, 15:16
(7132 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Pericol de inundații pe Dunăre în zona Fetești

Brațul Borcea amenință să iasă din matcă. Autoritățile din 7 localități aflate pe malul stîng al brațului sînt în alertă. Toate acestea din cauza unei avertizări Cod Galben de inundații emisă de Institutul ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2013, 17:32
(11051 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție, se oprește apa în Țăndărei!

Pentru executarea unor lucrări de cuplare a unei conducte de alimentare cu apă la conducta magistrală din orașul Țăndărei, lucrări executate în cadrul Programului Operațional Sectorial de Mediu, SC RAJ ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2013, 18:32
(7398 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Sergiu Băhăian, condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare în dosarul crimelor de la Constanța

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au dispus, la începutul acestei săptămîni, condamnarea definitivă a lui Sergiu Băhăian. Acesta a primit o pedeapsă cu închisoarea pentru 26 de ani pentru ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2013, 17:34
(13794 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

2 Aprilie 2013, 19:35


anunț angajare

Firmă de curățenie angajează personal curățenie birouri
Serviciul se efectuează în Slobozia, zona B-dul Chimiei, zilnic de luni-vineri, 2,5-3 h/zi, salariu 250 lei/lună.
Pentru informații 0268/211.000 sau 0737/211.000

2 Aprilie 2013, 16:13


Ialomița: A evadat de sub escorta Poliției

Ialomița: A evadat de sub escorta Poliției

Caz fără precedent la Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița. Un tînăr de 24 de ani, condus sub escortă la Curtea de Apel București pentru a fi judecat într-un dosar privind infracțiunea de «trafic ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2013, 15:28
(17149 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Pieton la un pas de moarte

În după-amiaza zilei de vineri, 29 martie a.c., pe șoseaua de centură a municipiului Slobozia s-a produs un accident rutier. Un bărbat de 46 de ani a fost lovit pe trecerea de pietoni de un autocamion. ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2013, 18:03
(8076 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia accident


Jandarmii ialomițeni, în sărbătoare

Reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița se pregătesc de sărbătoare. În cadrul unei conferințe de presă desfășurată vineri, 29 martie a.c., oficialii din cadrul instituției au anunțat ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2013, 17:57
(10809 vizualizări - 1 comentariu)


Grivița: Cercetați pentru «dare de mită»

În seara zilei de joi, 28 martie a.c., agenții postului de Poliție Grivița au sesizat ofițerii din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Ialomița cu privire la faptul că doi cetățeni prinși în ilegalitate ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2013, 17:56
(11979 vizualizări - 5 comentarii)


Sobozia: «Școala Altfel» la Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» din Slobozia va desfășura ample activități în cadrul campaniei inițiată de Ministerul Educației «Să știi mai multe, să fii mai bun». Sub sloganul «Școala Altfel» ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2013, 17:55
(5498 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 11 tineri, cercetați pentru «furt calificat»

Polițiștii ialomițeni efectuează cercetări cu privire la 11 tineri din județ, cercetați pentru comiterea infracțiunii de «furt calificat», suspecților fiindu-le întocmite dosare penale. 8 dintre tinerii ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2013, 16:00
(5041 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ialomița furt


Ultimele comentarii
Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Procurorul în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Odadada în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Alin în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Ciornobal în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Cătălin în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Cătălin. în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sătenii tăi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Loredana în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Topic în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Ion în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Rodica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Dadi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...