Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Școlile ialomițene, între termene de igienizări

Cu sau fără autorizații, clopoțelul va suna

Școlile ialomițene, între termene de igienizări

Cu doar o săptămînă înainte de primul clopoțel, o parte dintre școlile ialomițene nu sînt pregătite să-și primească elevii. Asta în timp ce Inspectoratul Școlar Ialomița amînă de pe o zi pe alta reactualizarea unei situații privind stadiul igienizării unităților de învățămînt. Școli cu autorizații de funcționare retrase sau programe de conformare în curs, fără grupuri sanitare sau apă curentă, toate se chinuie să reușească să-și deschidă porțile în noul an școlar.

Autorizarea pe hîrtie
Potrivit unei situații a Direcției de Sănătate Publică, la acest moment în Ialomița funcționează 161 de unități școlare. Dintre acestea, 159 sînt autorizate în baza unei declarații pe propria răspundere a reprezentantului legal al școlii, două avînd în curs de desfășurare un program de conformare, grădinița cu Program Normal Săucești și Grădinița cu Program Normal Platonești. Alte 20 de școli sînt la acest moment în curs de autorizare, avînd depusă documentația în acest sens la Direcția de Sănătate Publică. Aceleași date statistice vizînd autorizațiile sanitare de funcționare ale unităților de învățămînt ialomițene rețin 5 autorizații retrase ca urmare a inspecțiilor sanitare. Școlile unde condițiile de curățenie ating pragul precarului sînt Grădinița cu program Normal Sălcioara, Școala Sălcioara, Gradinița din Rași, Grindu și Grădinița Nr. 2 din Slobozia. De asemenea, inspectorii sanitari au notificat în vederea respingerii autorizării unităților de învățămînt 6 școli, respectiv Școala cu clasele I-VIII Borănești, Școala cu clasele I-VIII Cosîmbești, Școala cu clasele I-VIII Gheorghe Lazăr, Școala I-IV Patru Frați, Grădinița Bărcănești și Grădinița Gura Văii. Potrivit inspectorilor, la momentul vizitelor de autorizare cele șase unități de învățămînt se aflau în programe de reabilitare, acesta constituind motivul principal de respingere a autorizării.
În tot acest timp, Inspectoratul Școlar Ialomița se chinuie să reactualizeze situații cosmetizate vizînd pregătirile începerii noului an școlar. Astfel, potrivit unei situații realizate în urmă cu două luni, doar 70 dintre unitățile de învățămînt raportau o finalizare a igienizării școlilor. Evident, igienizarea ar fi trebuit realizată cu fonduri alocate de unitățile administrative din teritoriu, iar dacă banii au lipsit și igienizările au întîrziat să apară. Majoritatea școlilor unde curățenia școlilor a fost întîrziată au raportat termene de conformare la 1 septembrie. Situația din teren refuză însă cu încăpățînare să se conformeze datelor de pe hîrtiile Inspectoratului Școlar. Exemplificînd, Școala cu clasele I-VIII din Sălcioara nu deține grupuri sanitare corespunzătore, iar unitatea de învățămînt nu are apă curentă. Potrivit reprezentanților Școlii, igienizarea școlii a fost finalizată, însă condițiile total necorespunzătoare de funcționare împiedică inpectorii sanitari să elibereze avizul de funcționare. În aceeași situație se află și Școala cu clasele I-IV Rași, dar și Școala cu clasele I-VIII Grindu.

10 Septembrie 2010, 08:42 (18174 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: școli Ialomița
Citiți și:
Gripa suspendă cursurile în toate școlile din Ialomița
Simularea la Evaluarea Națională, boicotată la Școala Gimnazială Valea Măcrișului
Școlile din Ialomița caută soluții pentru încălzirea claselor

Comentariile cititorilor:


Dedicatie:
(14 Septembrie 2010, 19:01)
Sa intelegem, totusi ca nu suntem toti de la tara ca faceti referiri cu dedicatii ca la nunta ??? De la nasu` STAVAR fara numar sa traiasca, s`o mai ia ....Sa ne traiesti ca morcovu ` ...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 25 Aug 2026
375 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA Ialomița: Fără viză de la asociațiile crescătorilor de animale la solicitarea primelor pe exploatație

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Ialomița informează cu privire la eliminarea obligativității vizării cererilor de solicitare a primei pe exploatație, specia bovine, pentru anul 2011 de ...[citește_toată_știrea]

8 August 2011, 08:09
(10312 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Opt minori de 13 și 14 ani, prinși la furat din magazine

O patrulă de siguranță publică din cadrul Poliției Țăndărei a surprins pe o stradă din localitate mai multe persoane care alergau. S-a procedat la interceptarea grupului, fiind depistat un copil de 13 ani ...[citește_toată_știrea]

8 August 2011, 07:52
(6857 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A acroșat o fetiță pe bicicletă

Poliția Fetești a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN3A, în zona Halta Bărăganu, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în timp ce un bărbat, de 54 ani, din ...[citește_toată_știrea]

8 August 2011, 07:45
(7629 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Fetești: Copil de 12 ani, spărgător de locuințe

Polițiștii cercetează un minor de 12 ani pentru săvîrșirea infracțiunii de furt. Poliția Fetești a fost sesizată de un bărbat, de 53 ani, din localitate, despre faptul că persoane necunoscute au pătruns ...[citește_toată_știrea]

8 August 2011, 07:41
(6592 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt copil


Urziceni: Acțiune a Poliției

Efective din cadrul Poliției Urziceni au acționat pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale, depistarea persoanelor și bunurilor urmărite în temeiul legii precum și pentru combaterea comerțului ...[citește_toată_știrea]

8 August 2011, 07:37
(7478 vizualizări - 0 comentarii)


Mașină furată din Italia, găsită la Urziceni

Mașină furată din Italia, găsită la Urziceni

Un conducător auto de 27 ani a fost oprit în trafic de polițiștii din Urziceni, pe raza localității. În urma verificărilor de rutină, polițiștii au constatat că mașina figura ca urmărită internațional, ...[citește_toată_știrea]

4 August 2011, 22:38
(8871 vizualizări - 0 comentarii)


Miriște în flăcări la Giurgeni, furaje arse la Movila

Pompierii din Țăndărei s-au luptat noaptea de miercuri spre joi, 3/4 august, cu stingerea flăcărilor pe o miriște din apropierea localității Giurgeni. Focul mistuia peste 20 hectare de miriște de grîu ce ...[citește_toată_știrea]

4 August 2011, 22:32
(7157 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Dosar penal pentru un tractorist fără permis

Polițiștii de la Stelnica au oprit, marți, 2 august, la Făcăeni, un tractor cu două remorci, pentru un control de rutină. Utilajul era condus de un localnic de 37 ani, care nu avea permis de conducere pentru ...[citește_toată_știrea]

4 August 2011, 22:30
(8209 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: 10 tone de grîu confiscate

Polițiștii de investigare a fraudelor, în colaborare cu comisari ai Gărzii Financiare Ialomița au confiscat 10 tone de grîu. Grîul fără documente legale de proveniență era transportat cu un autotractor ...[citește_toată_știrea]

4 August 2011, 22:30
(7583 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: Lemne vîndute ilegal

Un bărbat de 38 ani a fost prins în timp ce vindea ilegal lemne de foc pe raza localității Vlădeni. S-a întîmplat marți, 2 august cînd polițiștii au descoperit la domiciliul unui bărbat din Vlădeni o remorcă ...[citește_toată_știrea]

4 August 2011, 22:29
(9412 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii ialomițeni, locul 2

Pompierii ialomițeni, locul 2

În perioada 1-3 august 2011, s-a desfășurat la Slobozia faza zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență, organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu ...[citește_toată_știrea]

3 August 2011, 14:24
(5420 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: A intrat cu scuterul în șanț

Poliția Urziceni a fost sesizată luni, 1 august a.c., cu privire la faptul că pe DC42 s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în timp ce un tînăr, de 31 ani, din comuna ...[citește_toată_știrea]

3 August 2011, 12:49
(7166 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: I-au furat din curte

Agenții Postului de Poliție Manasia au fost sesizați luni, 1 august a.c., de către o femeie de 56 ani, din Urziceni, despre faptul că persoane necunoscute au pătruns în curtea proprietății pe care o deține ...[citește_toată_știrea]

3 August 2011, 10:28
(6706 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia furt


Amara: Concursuri sportive pe plajă

Amara: Concursuri sportive pe plajă

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Ialomița, Asociația Județeană «Sportul pentru Toți» Ialomița, cu sprijinul Primăriei Amara, desfășoară, în perioada 31 iulie-3 august 2011, acțiunea sportiv-recreativă ...[citește_toată_știrea]

3 August 2011, 10:26
(10206 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: «Șofer» fără permis

O patrulă de siguranță publică din cadrul Poliției Țăndărei a oprit pentru control în trafic pe raza localității un autoturism, condus de un tînăr localnic în vîrstă de 28 ani. Din verificările efectuate ...[citește_toată_știrea]

3 August 2011, 08:24
(6781 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Surprinși în flagrant la furat de fier

Un feteștean de 55 ani a alertat Poliția în momentul în care a surprins două persoane care sustrăgeau fier de pe terenul său, unde deține o fundație pentru casă. La fața locului s-a deplasat o patrulă de ...[citește_toată_știrea]

3 August 2011, 07:03
(4278 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt


Primarul Sloboziei îl felicită pe elevul Octav Drăgoi, medaliat cu aur la Olimpiada Internațională de Matematică

Printr-un comunicat de presă, primarul Sloboziei, Gabi Ionașcu, felicită remarcabila performanță a elevului slobozean Octav Drăgoi, care a obținut medalia de aur la Olimpiada Internațională de Matematică ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 12:22
(9504 vizualizări - 4 comentarii)


Munteni Buzău: S-au autoaprins furajele

În după-amiaza zilei de sîmbătă, 30 iulie, pompierii militari de la Garda Slobozia au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la depozitul de furaje al unui cetățean din localitatea ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 12:16
(8247 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Adeverințe pentru cultivatorii de tutun care accesează credite

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură eliberează adeverințe către Beneficiarii schemei de plată națională directă complementară decuplată de producție, pentru suprafața cultivată cu tutun ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 12:11
(11838 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A intrat într-o căruță nesemnalizată

Poliția Fetești a fost sesizată vineri, 29 iulie a.c., cu privire la faptul că pe DN3B s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane. Astfel, în timp ce un bărbat, de 38 ani, din ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 12:09
(9317 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de aproape 90000 lei în două zile

În cadrul acțiunilor desfășurate la sfîrșit de săptămînă, polițiștii rutieri au aplicat 276 sancțiuni contravenționale, au reținut în vederea suspendării 14 permise de conducere și au retras 10 certificate ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 11:31
(8058 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Declarația 112, depusă doar on-line cu certificat digital

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabilor că «Declarația 112-privind plata contribuțiilor sociale, a impozitului pe venit și evidența angajaților asigurați» se va depune ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 11:28
(10831 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: O hoață din buzunare, identificată de polițiști

Un bărbat de 52 ani, din Pogoanele-Buzău a sesizat Poliția Urziceni, prin 112, cu privire la faptul că în timp ce se afla pe strada Poștei din localitate, persoane necunoscute i-au sustras din buzunar suma ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 11:27
(5820 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți efectuate către fermieri

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că a plătit, în perioada 27.07.2011-28.07.2011, suma de 187,9 milioane euro pentru măsuri delegate din Programul Național de Dezvoltare Rurală ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 11:22
(10837 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: A furat 16 capace de canalizare

Polițiștii cercetează un bărbat de 47 ani pentru săvîrșirea infracțiunii de furt. În urma investigațiilor desfășurate de către agenții Postului de Poliție Maia, privind furtul din data de 12 iulie a.c. ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 11:20
(7965 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 148 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, marți, 2 august 2011, sînt disponibile 148 locuri de muncă vacante. Cele mai multe posturi ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 11:02
(7885 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Fără permise, la volan

Vineri seara, 29 iulie a.c., agenții Postului de Poliție Sălcioara au depistat în trafic, pe raza comunei, un localnic în vîrstă de 44 ani, care conducea un autoturism, deși figura în bazele de date ale ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 10:59
(5876 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Faza zonală a concursurilor serviciilor profesioniste pentru situații de urgență

În perioada 1-3 august 2011, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița este gazda fazei zonale a concursurilor serviciilor profesioniste pentru situații de urgență ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 10:58
(8093 vizualizări - 0 comentarii)


Dridu: Beat la volan

Polițiștii au identificat în trafic un bărbat de 46 ani, din comuna Dridu, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu. Întrucît șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 10:43
(8687 vizualizări - 0 comentarii)


Reviga: Trei minori furau din curte!

Agenții Postului de Poliție Reviga au fost sesizați duminică 31 iulie a.c. despre faptul că trei persoane au pătruns în curtea unei locuințe de pe raza comunei și sustrag bunuri. Polițiștii s-au deplasat ...[citește_toată_știrea]

2 August 2011, 10:41
(6132 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Reviga furt


Ultimele comentarii
vai în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători viorel în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Mary în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Mary în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători Anonim! în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Gigel în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Cetatean în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători AlexDan în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Analize apa în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Om al Cetății în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Stupid în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Raul în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Alina în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia CV în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei Urbanistul în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! @Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Ionela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Metalurgie în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă sorinb în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...