Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fotbal, Liga I, Unirea Urziceni-Steaua 1-0

Steaua e numai... două!

Manelăriile gen «îi batem cu 75-0» (Gigi Becali) sau «steliștii ar fi proștii proștilor dacă nu ne-ar bate» (Dumitru Bucșaru, neștiind cîtă caterincă vor genera vorbele sale ulterior) au precedat ceea ce trebuia să fie un meci de doi solist. Numai că pe Tineretului, sîmbătă, 11 septembrie, alta a fost istoria. Steaua a arătat ca o echipă ruptă-n două cu cei 4 foști uniriști din primul 11, picați parcă din alt film. Preocupați să paseze între ei, Brandan, Bilașco, Onofraș și Galamaz i-au băgat rar în seamă pe steliștii cu ștate vechi. O singură dată Brandan a centrat periculos pentru Stancu, iar acesta a lovit bara (’35). Dacă stăm însă să ne amintim, și Stancu s-a format ca fotbalist tot la Unirea. În rest, roș-albaștrii au născocit faze ucise din fașă de încîlceala de tricouri albe condusă admirabil de căpitanul Vasile Maftei, înrăit parcă de dulcegăriile venite la adresa sa dinspre galeria stelistă. Roluri determinante în urzeala lui Octavian Grigore au avut și puștii Toșca, Muzac și Lupu, împrumutați chiar de la satelitul Stelei. O singură dată a contat Urziceniul în atac, iar atunci exoticul Semedo n-a iertat bîlbîiala apărării Stelei și l-a învins pe Tătărușanu (’61). 1-0, rezultat final girat și de prestația excelentă a lui Cernea, eroul de pe Bernabeu neavînd de ce se teme atîta vreme cît Nicoliță nu îi mai era coechipier. Urziceniul mai uimește o dată făcîndu-ne să ne întrebăm iarăși ce se va întîmpla cu această echipă? Greu de intuit chiar și pentru cei ce au în mînă destinele ei.

14 Septembrie 2010, 19:19 (8932 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Urziceniul a ieșit de pe harta fotbalului
Miei în blană de lup
În sfîrșit, victorie!
Antrenorul Adrian Mihalcea, debut în Liga I
Atacantul Voinței Sibiu, Alexandru Martinescu, este ialomițean!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
260 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Armășești: La volan cu permisul suspendat

Duminică, 8 martie a.c., polițiștii din Jilavele au oprit pentru control, pe raza comunei Armășești, un autoturism condus de un bărbat, de 51 de ani, din Urziceni. În urma verificărilor efectuate, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2020, 14:35
(2500 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente violente la Amara și Coșereni

Accidente violente la Amara și Coșereni

Duminică, 8 martie, a.c., în jurul orelor 10,15, s-a produs un accident rutier produs în orașul Amara, în care au fost implicate un autoturism și un autotren. În sprijinul persoanelor implicate în coliziune ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2020, 14:30
(6085 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Incendii de vegetație

Ialomița: Incendii de vegetație

Sâmbătă, 7 martie, a.c., în jurul orelor 14,55, ISU Ialomița a intervenit la stingerea unui incendiu de vegetație uscată și gunoi, izbucnit pe raza localității Manasia. Pentru localizarea și lichidarea ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2020, 14:15
(1654 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Fetești

Sâmbătă, 7 martie, a.c., în jurul orelor 13,50, ISU Ialomița a intervenit la un accident rutier produs la Fetești, cu implicarea a două autoturisme. În sprijinul persoanelor implicate în coliziune s-au ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2020, 14:10
(2825 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Prefectura Ialomița, Coronavirus: 106 persoane, izolate la domiciliu!

Potrivit Prefecturii Ialomița, în ceea ce privește situația epidemiologică-Coronavirus, vineri, 6 martie 2020, 106 persoane sunt izolate la domiciliu, în carantină neaflându-se persoane ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2020, 17:20
(2994 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric!

În perioada 9-13 martie 2020, E-Distribuție Dobrogea anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor desfășura în localitățile ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2020, 17:15
(5637 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița recrutează voluntari

Începând de luni, 9 martie 2020, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița va începe o nouă etapă a campaniei de recrutare a voluntarilor «Salvator din pasiune». Până ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2020, 15:20
(2975 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis pe străzile din Fetești

Joi, 5 martie a.c., în jurul orelor 22,00, polițiștii din Fetești au oprit pentru control, pe raza municipiului Fetești, un autoturism condus de un bărbat, de 27 de ani, din Dragalina. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2020, 14:25
(5138 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Carambol cu 3 vehicule

Joi, 5 martie a.c., în jurul orelor 22,00, polițiștii din Slobozia au intervenit la un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane. Din primele verificări efectuate a reieșit că în timp un tânăr, de ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2020, 14:20
(2549 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia accident


Razie cu percheziții la Slobozia

Razie cu percheziții la Slobozia

Joi, 5 martie a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de amploare pe raza municipiului Slobozia, pentru depistarea și sancționarea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță a cetățenilor ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2020, 11:40
(2677 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Acțiune de vaccinare antipseudopestoasă la galinacee

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița anunță crescătorii și deținătorii de păsări domestice că, în această perioadă, desfășoară prin medicii veterinari de liberă practică ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2020, 11:25
(3663 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Concubina și-a bătut bărbatul, iar polițiștii au emis un ordin de protecție

Miercuri, 4 martie a.c., polițiștii ialomițeni au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unei femei, de 49 de ani, care și-ar fi lovit concubinul în timp ce se aflau la domiciliu. Polițiștii din ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2020, 11:20
(5543 vizualizări - 0 comentarii)


Malu: Doi șoferi băuți, implicați într-un accident

Doi șoferi din Sfântu Gheorghe, aflați sub influența băuturilor alcoolice, au fost implicați într-un accident de circulație pe raza comunei Malu. Mai mult, unul dintre aceștia avea permisul de conducere ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2020, 10:50
(1880 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Malu accident


Ialomița: Trei accidente, trei răniți

Miercuri dimineața, 4 martie a.c., în jurul orei 7,00, s-a produs un accident de circulație în localitatea Movilița soldat cu rănirea unui minor. Din primele verificări efectuate a reieșit faptul că, timp ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2020, 10:40
(1698 vizualizări - 0 comentarii)


Gura Ialomiței: Prins beat la volan

Miercuri, 4 martie a.c., în jurul orelor 19,00, polițiștii din Platonești au depistat în trafic, în comuna Gura Ialomiței, un bărbat în vârstă de 45 de ani, care conducea un autoturism pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2020, 10:35
(1976 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campania «Viața are Prioritate!»

Miercuri, 4 martie a.c., în cadrul Campaniei de prevenire a accidentelor de circulație «Viața are Prioritate!» precum și a programelor de prevenire a criminalității, polițiștii din cadrul Compartimentul ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2020, 10:25
(3101 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiune a polițiștilor

Miercuri, 4 martie a.c., polițiștii feteșteni au desfășurat activități pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul silviculturii și pisciculturii. În cadrul acțiunii ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2020, 10:20
(2250 vizualizări - 0 comentarii)


Păltinișu: Pieton și motociclist, decedați în urma unui groaznic accident

Marți, 3 martie 2020, în jurul orelor 21,30, pe DN2, în interiorul localității Păltinișu, s-a produs un groaznic accident rutier soldat cu decesul a două persoane. În urma verificărilor efectuate a reieșit ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2020, 15:50
(4419 vizualizări - 3 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rata șomajului-4,52%

La sfârșitul lunii ianuarie 2020, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4225  șomeri (din care 1807 femei), rata șomajului fiind de 4,52%, cu 1 ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2020, 14:40
(2187 vizualizări - 0 comentarii)


Lilieci: Băut și fără permis, la volanul unui autoturism furat

În noaptea de marți spre miercuri, 3/4 martie a.c., în jurul orei 3,00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat pe raza localității Lilieci un autoturism declarat furat, condus de un bărbat ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2020, 13:40
(2218 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Grivița

Incendiu la o casă din Grivița

În cursul zilei de marți, 3 martie a.c., în jurul orelor 17,15, pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locuința unui cetățean din localitatea Grivița ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2020, 13:20
(3264 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Grivița incendiu


Ialomița: Biciclist băut, rănit după ce a fost acroșat de o mașină

Marți, 3 martie 2020, în jurul orelor 15,00, polițiștii slobozeni au intervenit la un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Din primele verificări, a reieșit faptul că un bărbat, de 52 de ani ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2020, 13:10
(2419 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 4 martie 1977-zi dramatică în conștiința românilor

În data de 4 martie 1977, în România s-a produs un cutremur puternic care a avut efecte devastatoare asupra țării. Cu o magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter și o durată de circa 56 de secunde, seismul ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2020, 18:40
(2870 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectura Ialomița, Coronavirus: 91 de persoane, izolate la domiciliu!

Potrivit Prefecturii Ialomița, în ceea ce privește situația epidemiologică-Coronavirus, marți, 3 martie 2020, 91 de persoane sunt izolate la domiciliu, în carantină neaflându-se persoane ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2020, 18:35
(3424 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 9 permise reținute, amenzi de peste 62 mii de lei

Acțiunile preventive ale polițiștilor ialomițeni pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, desfășurate în ultimele 24 de ore, au condus la aplicarea a peste 160 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2020, 15:50
(2947 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Arestat pentru «furt calificat»

Luni, 2 martie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2020, 15:45
(2346 vizualizări - 0 comentarii)


Ciocârlia: Doi bărbați, cercetați penal pentru «braconaj»

Luni, 2 martie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Ciocârlia au depistat, pe un fond cinegetic de pe raza comunei Ciocârlia, un autoturism condus de un tânăr, de 22 de ani, din județul Ilfov ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2020, 15:40
(2294 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Concursul de Arte Marțiale «Kempo Open Cup 2020»

Slobozia: Concursul de Arte Marțiale «Kempo Open Cup 2020»

Sâmbătă, 29 februarie 2020, la Slobozia s-a desfășurat primul eveniment sportiv de arte marțiale mixte. La concurs au participat 5 cluburi cu peste 10 secții, adunând la start peste 150 sportivi din județele ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2020, 01:10
(4394 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Bărcănești și Alexeni

În cursul zilei de sâmbătă, 29 februarie a.c., în jurul orelor 21,30, pompierii ialomițeni au intervenit pentru localizarea și stingerea unui incendiu la o casă din comuna Bărcănești. La locul intervenției ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2020, 18:35
(2636 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trei accidente, patru răniți

Vineri, 28 februarie a.c., polițiștii slobozeni au intervenit la un accident de circulație produs pe raza municipiul Slobozia, soldat cu rănirea a două persoane. Din primele verificări efectuate a reieșit ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2020, 18:30
(2461 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Procurorul în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Odadada în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Alin în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Ciornobal în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Cătălin în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Cătălin. în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...