Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fotbal, Liga I, Oțelul Galați-Unirea Urziceni 4-1

Cădere liberă

A fost sau n-a fost accident la meciul cu Steaua?! La fel ca în celebrul film al lui Cornel Porumboiu s-o fi întrebat înainte de meciul cu Oțelul și Lupul Singuratic, singurul suporter urzicenean care contează în susținerea echipei, nu a bugetelor vînzătorilor de semințe. A fost, a părut să arate argentinianul Viglianti, care a deschis scorul pentru Oțelul chiar în minutul 6. Octavian Grigore a dorit, față de meciul cu Steaua, să joace o carte mult mai ofensivă. A renunțat la Valeriu Lupu, omul care l-a enervat prin tragerile de timp pe Gigi Becali, l-a retras pe Toșca în apărare și pe Semedo la mijloc și l-a plantat pe Bîtfoi în atac, lîngă Rusescu. Rezultatul s-a văzut în minutul 24, cînd Rusescu a pătruns în careul gălățean, unde l-a amețit pe internaționalul de tineret Rîpă, obligîndu-l să-l faulteze. După o secetă de peste 2 ani, Dinu Todoran a înscris din penalty, aducînd egalarea. Gluma se îngroașă pentru moldoveni în minutul 37, cînd Iorga intră la Mușat cu un procedeu de K1, acesta vede albastru de durere, iar Iorga vede roșu. Urziceniul intră la vestiar cu un punct în buzunar. Dar pauza pentru unii e un sfetnic bun, iar Dorinel un antrenor care a văzut multe la viața lui. În minutul 58, Giurgiu îl execută pe înlocuitorul suspendatului Cernea, Bălgrădean, cu un șut de la 12 metri, și aduce Galațiul în avantaj. Derutat, Grigore îi scoate pe rînd pe Bîtfoi, Toșca și Semedo și îi aruncă în luptă pe cruzii Văduva și Matei, dar și pe nou venitul Arman Karamyan. Și tabela se schimbă, dar culmea, tot în dreptul Oțelului. Viglianti (’70) și Giurgiu (’90) îl înving pe Bălgrădean, ultimul cu o execuție asemănătoare celui a lui Gravesen în poarta lui Lobonț din celebrul România-Danemarca 2 la 5 (29 martie 2003). Un 1-4 usturător, mai cu seamă că lupii au avut superioritate numerică mai bine de o repriză. «Mai avem pînă să formăm o echipă competitivă» a declarat resemnat după meci antrenorul Octavian Grigore. Timpul n-are însă răbdare cu ialomițenii. Sîmbătă, 23 septembrie, orele 20.30, pe Tineretului vine Dinamo!

21 Septembrie 2010, 18:25 (16628 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Urziceniul a ieșit de pe harta fotbalului
Miei în blană de lup
În sfîrșit, victorie!
Antrenorul Adrian Mihalcea, debut în Liga I
Atacantul Voinței Sibiu, Alexandru Martinescu, este ialomițean!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
15 Nov 2026
433 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Țăndărei: Acțiune de siguranță la un internat

Polițiștii ialomițeni au continuat seria de acțiuni privind asigurarea unui climat de siguranță în unitățile de învățămînt. Joi, 25 noiembrie a.c., polițiștii au desfășurat o acțiune în internatul unei ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2010, 16:22
(13229 vizualizări - 0 comentarii)


Seara catehetică și lansare de carte la Protoieria Urziceni

Seara catehetică și lansare de carte la Protoieria Urziceni

Cu binecuvîntarea Preasfințitului Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, joi, 25 noiembrie 2010, Protoieria Urziceni a organizat o Seara Catehetică cu tinerii cu tema Sfîntul Apostol Andrei-Apostolul ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2010, 15:45
(10401 vizualizări - 0 comentarii)


Cărțile de muncă, predate

La data de 1 ianuarie 2011 se abrogă dispozițiile Decretului nr. 92/1976, privind carnetul de muncă. Așadar, persoanele care au fost încadrate pe baza de contract individual de muncă la angajatori cu capital ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2010, 15:20
(13978 vizualizări - 0 comentarii)


Hyundai extinde parteneriatul cu FIFA

Hyundai extinde parteneriatul cu FIFA

Cu numai două săptămîni rămase pînă la stabilirea țărilor-gazdă pentru Cupele Mondiale de Fotbal FIFA 2018 și 2022, Hyundai Motor Company și-a extins colaborarea cu organismul guvernant al fotbalului, ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2010, 15:10
(11381 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Deșeuri feroase confiscate

Joi, 25 noiembrie a.c., o echipă de polițiști slobozeni a oprit pentru un control de rutină o autoutilitară încărcată cu deșeuri feroase, condusă de un slobozean, de 30 de ani. Potrivit polițiștilor, în ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2010, 15:08
(13332 vizualizări - 0 comentarii)


Recepție oficiată de președintele Ciupercă

Recepție oficiată de președintele Ciupercă

Marți, 30 noiembrie, Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» va găzdui recepția oficială a președintelui Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă, oferită cu prilejul sărbătoririi «Zilei Naționale ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2010, 11:07
(11612 vizualizări - 1 comentariu)


Rocadă de consilieri PNL în Consiliul Județean

La începutul săptămînii viitoare, marți, 30 noiembrie, consilierii județeni se întrunesc în ședința lunară de lucru. Potrivit ordinii de zi, executivul județean va dezbate 13 proiecte de hotărîri. Printre ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2010, 10:56
(12264 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Națională a României», sărbătorită și la Slobozia

Instituția Prefectului Ialomița organizează o serie de manifestări cu ocazia «Zilei Naționale a României». Astfel, manifestările vor debuta la Monumentul «Mihai Viteazul» din Slobozia, în jurul orelor ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2010, 10:50
(12265 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dezbatere privind accesul romilor la serviciile de sănătate

Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate-SASTIPEN, organizație non-guvernamentală care militează pentru îmbunătățirea stării de sănătate a romilor din România și creșterea gradului de acces al acestora ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2010, 18:20
(14155 vizualizări - 0 comentarii)


Cristina Pocora mai vrea o Agenție

Cristina Pocora mai vrea o Agenție

Președintele Comisiei pentru Egalitatea de Șanse din Camera Deputaților, deputatul PNL Cristina Ancuța Pocora i-a propus ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale ca, la discuțiile privind Codul ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2010, 18:09
(12799 vizualizări - 1 comentariu)


Finanțele au sesizat Parchetul

«Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Ialomița atenționează că mesajele de e-mail care circulă de la 5 octombrie privind eventuale rambursări de impozite de către instituție reprezintă un ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2010, 18:05
(11618 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Au dat foc la toaletele din parc

Slobozia: Au dat foc la toaletele din parc

Două toalete ecologice care erau amplasate în parcul «Ialomița» din Slobozia au fost distruse de flăcări joi, 25 noiembrie, în jurul orei 14.30. Pompierii militari s-au deplasat în cel mai scurt timp la ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2010, 18:03
(11827 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


Ne cerem scuze cititorilor

Din «motive tehnice», www.independentonline.ro nu a putut fi accesat începînd de miercuri noaptea, 24 noiembrie 2010, orele 24.00, pînă astăzi, joi, 25 noiembrie 2010, orele 17.00. Facem ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2010, 17:45
(10093 vizualizări - 1 comentariu)


Saint-Gobain angajează!

Mai multe amănunte în secțiunea Publicitate Online. ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2010, 19:13
(7294 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2010, 18:56
(8053 vizualizări - 0 comentarii)


Anunț

Biserica NOUA SPERANȚĂ. Ești în căutare de speranță? Pace și împlinire?
DUMNEZEU este RĂSPUNSUL!
Sunați-l pe pastorul Marius Pop la numărul de telefon 0766/272.306 ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2010, 18:37
(9437 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2010, 18:32
(8157 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Națională, sărbătorită prin sport la Amara

Săptămîna viitoare va avea loc la Amara «Cupa 1 Decembrie», competiție sportivă aflată la ediția a XIV-a. Acest eveniment, organizat de Consiliul Local Amara, Direcția Județeană pentru Sport și Asociația ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2010, 09:51
(11537 vizualizări - 0 comentarii)


Astra Ploiești-Unirea Urziceni 1-0: Îngenuncheați de slobozeanul Mihalcea

Astra Ploiești-Unirea Urziceni 1-0: Îngenuncheați de slobozeanul Mihalcea

Unirea Urziceni s-a prezentat la meciul cu Astra de la Ploiești îmbrăcată în galben-albastru, culorile tradiționale ale Petrolului. Senzația de afacere locală a fost dată și de prezența pe banca tehnică ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2010, 20:20
(16061 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Unirea Urziceni


Ialomița: Fără permise și beți, în trafic

Ialomița: Fără permise și beți, în trafic

Doi bărbați sînt cercetați penal pentru că au condus, băuți bine, propriile vehicule. Aceștia au fost depistați de polițiștii ialomițeni în acest week-end, unul dintre șoferi neavînd permis.
Astfel primul ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2010, 15:23
(15864 vizualizări - 0 comentarii)


68,7 milioane de lei, sprijin pentru autoritățile locale

Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Administrației și Internelor, alocarea sumei de 68,7 milioane de lei pentru sprijinirea autorităților locale, a anunțat purtătorul de cuvînt al Guvernului ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2010, 14:52
(12368 vizualizări - 0 comentarii)


Sfârșit de săptămână însângerat în Ialomița: Trei morți și opt răniți în accidente

Sfîrșit de săptămînă însîngerat în Ialomița: Trei morți și opt răniți în accidente

Trei persoane și-au pierdut viața și alte opt au fost rănite în urma a 5 accidente rutiere produse în acest week-end pe arterele județului. Cele trei persoane decedate erau pietoni și s-au angajat în traversarea ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2010, 14:45
(13222 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Doar 51 de locuri de muncă vacante

Potrivit Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, în Ialomița sînt vacante doar 51 de locuri de muncă. Dintre acestea, 11 sînt pentru absovenții cu studii superioare, 11 pentru cei cu studii medii ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2010, 14:42
(12975 vizualizări - 0 comentarii)


Braconajul, în atenția polițiștilor

Braconajul, în atenția polițiștilor

În noaptea de vineri spre sîmbătă, în baza unui plan de acțiune, 19/20 noiembrie a.c., polițiști din cadrul IGP și IPJ Ialomița, împreună cu reprezentanți ai AVPS Vulturul, AVPS Acvila București precum ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2010, 14:36
(17304 vizualizări - 1 comentariu)


Prefectul Teculescu mulțumește autorităților

Printr-un comunicat de presă, prefectul județului Ialomița, Mădălin Teculescu a ținut să mulțumească tuturor autorităților și reprezentanților instituțiilor pentru «profesionalismul» dovedit în gestionarea ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2010, 14:34
(11457 vizualizări - 0 comentarii)


Sărățeni: A intrat cu mașina în pod

Sîmbătă, 20 noiembrie, la Sărățeni, un autoturism a intrat într-un pod. Surprinzător, în urma impactului deosebit de violent nu s-au înregistrat victime, însă mașina a fost cuprinsă de flăcări. Pompierii ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2010, 14:24
(12197 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Doi elevi chiulangii, prinși de polițiști

Miercuri, 17 noiembrie, timp de două ore, polițiștii slobozeni au organizat o acțiune preventivă în apropierea unităților de învățămînt din municipiu. În plus, în cadrul acțiunilor au fost verificate localurile ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2010, 13:55
(12892 vizualizări - 3 comentarii)


Fetești: Beat la volan a provocat un accident

A băut și apoi a plecat cu mașina. Și de parcă asta nu ar fi fost de ajuns, șoferul a vrut să-și etaleze pe străzile din Fetești și calitățile de vitezoman. Sfîrșitul a fost un accident rutier.
S-a întîmplat ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2010, 13:55
(13080 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție la cîntar!

Slobozenii furați la cîntar în Piața Agroalimentară din localitate au luat atitudine! Sătui să fie înșelați de comerciați, oamenii au sesizat Poliția Municipală, în speranța sancționării agenților economici ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2010, 13:53
(11960 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: «Atelier Protejat de Tîmplărie pentru copiii instituționalizați»

Reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița au inaugurat miercuri, 17 noiembrie, «Atelierul Protejat de Tîmplărie pentru copiii instituționalizați». Acțiunea s ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2010, 17:21
(13276 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Mary în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Cineva în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Flavius în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Maka în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Un pacient recunoscator în Proceduri medicale inovatoare, pe Secția Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia comuna Amara-So Keres în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Combinatii în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Anonim în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Dana în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Codrin în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Andrei în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Dolce în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Amar în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Aleluiah. în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova contribuabil în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului cetatean în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului ceteatean în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania icre știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 11 noiembrie 2026 Coruptie în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...