EVENIMENT
Un slobozean în împărăția lui Obama
O excursie în SUA pentru Vlad Petru Rareș după ce a cîștigat un concurs de eseuri
În Slobozia adolescenții «se fumează» în spate la Statuia colonelului Popescu, ascultă manele în mașinile de lux ale părinților sau sînt aduși la spital în comă alcoolică de după blocurile unde sînt doar ei. Ah, și să nu uităm plictisul adolescentin, marcă înregistrată la Slobozia, mai autentic și mai rafinat decît originalul englezesc...
Nimic mai greșit! Pe fața nevăzută a lunii, adolescenții slobozeni sînt meritorii, talentați și perfect capabili să se adapteze lumii în care trăiesc. Ba chiar mai mut decît atît, s-o domine și s-o supună! Vlad Petru Rareș este un astfel de exemplu. El este elev al Colegiului Național «Mihai Viteazul» din Slobozia și tocmai s-a întors din San Diego, California...
Petru Rareș, domnitorul concursurilor naționale de eseuri
Rareș a fost plecat în California pentru 8 zile, ca urmare a cîștigării unui concurs național de eseuri. Împlinește curînd 18 ani, este elev în clasa a XII-a la Colegiu, e înalt, oacheș și are... ștate vechi în branșă (a lucrat pentru reviste școlare, participă regulat la concursuri de profil, a cochetat cu poezia, este membru al unui club literar, etc). S-a bucurat însă enorm pentru șansa de a participa la concursul «Iordan Chimet», un concurs de eseuri pe care l-a așteptat de ani buni, rugîndu-se să crească mai repede. A cîștigat o o excursie de 10 zile în America (și, implicit, o viză valabilă 5 ani pe care speră să o folosească din nou, cît mai curînd). O excursie care i-a așezat lumea la picioare, i-a bucurat sufletul și i-a oferit șansa de a face publicitate gratuită liceului pe care l-a reprezentat. Ne spune toate astea dintr-o suflare, într-o fereastră dintre două întîlniri care nu suferă amînare, neuitînd să amintească de profesorul care a făcut posibilă această performanță incredibilă, Loredana Stan. «Este a doua oară cînd diriginta mea cîștigă un concurs de o asemenea importanță cu un copil. S-a mai întîmplat și anul trecut, cu un elev care acum a terminat liceul. Și mai am o colegă, Maria Teodorescu, care a cîștigat o mențiune la același concurs, cu aceeași temă. Vă spun, Ialomița chiar are ce da, chiar are ceva de oferit!» ne spune el convins și convingător.
«Cum aș dori să fie predată literatura universală în liceu»
Și pentru că tot am pomenit de tema concursului, precizăm că ea a fost anul reprezentată prin întrebarea din titlul de mai sus, că Rareș a excelat într-un eseu de fix 1453 de cuvinte și că eseul a fost publicat, neobservat, într-una dintre revistele culturale locale.
Drept urmare, în cele ce urmează vă vom prezenta integral eseul cîștigător semnat de talentatul elev Vlad Petru Rareș.
Cum aș dori să fie predată literatura universală în liceu
Dacă îmi căutați răspunsul să știți că nu voi elabora vreo metodologie sofisticată, încărcată cu autori canonici (ce ar cădea să fie cunoscuți de toți pezevenghii de liceu), despre care să se știe măcar că au existat și să nu fie confundați cu vreun creator de pantofi din anii ’60 sau cu vreun actor dintr-un film cu vampiri, ecranizat după o americancă lunatică. Prezentul eseu nu conține metode de analiză a vreunui text sau puncte de plecare spre deslușirea literelor caligrafiate pe papirusuri vechi de vreun Dante, Balzac, Dostoievski, Marquez, etcetera. Nici măcar nu mă gîndesc să schițez profilul psihologic al vreunui personaj a cărui viață a fost citită pe întreg mapamondul.
Astăzi e la modă ca prima vînzătoare de pateuri, cîrciumarul ce lasă dîre bahice, doamna de la standul de casete cu manele, elevul care își scrîntește limba în clișee englezești, în sfîrșit, oricine să emită păreri despre fotbal, politică, educație. Suferim de specialiști. De ce nu aș fi și eu unul dintre ei?
Clocotește țara, de la holul secției de psihiatrie pînă la clasele de liceu, de experți în probleme de tot felul, de oameni cu idei mărețe, evident importate, plagiate, citite pe un blog străin sau dintr-un tweet al unui scriitor contemporan. Să îi auzi cum vorbesc despre sistemul educațional, despre ce ar trebui să ne predea profesorii la ore, despre ce aiurite sînt poeziile pentru Bac. Nu îți doresc să stai o zi într-o clasă și să-i auzi pe unii dintre conaționalii mei cum se laudă ba că au mai făcut două, trei puncte la vreun joc cumpărat cu bani grei, ba că nu le convine că pentru mîine au de comentat o strofă din Paul Verlaine la cererea profesoarei de franceză sau că iar se apropie Festivalul «Shakespeare» și li se cere o pagină cu impresii stîrnite în urma citirii unei piese de teatru renumite. Mai vezi cîte o persoană, două în toată clasa care are o carte în ghiozdan, pe bancă sau în mînă și, clar, nu face parte din grupul celor care joacă tabinet. Rar mai fuge cineva 5 minute din pauza mare pînă la poșta din colț să ridice coletul cu trei cărți cumpărate de la anticariatul din București, on-line, bineînțeles. Rar mai apare vreun elev care vrea să fure jumătate de oră din cele cincizeci de minute ale orei de limba și literatura română pentru a prezenta o carte (străină și de programă și de literatura națională) din pricina căreia a adormit doar spre dimineață în ultimele patru zile.
Voi lăsa deoparte atitudinea afectată, de intelectual elitist, pe care o au unii cînd văd o carte micuță și la modă și voi scrie onest despre literatura universală, despre locul ei sau, mai exact, despre inexistența ei printre disciplinele școlare.
Nu am auzit de materia numită literatură universală decît la colegii de la Filologie, eu învățînd la profilul științe-sociale. Noi nu studiem așa ceva, nu avem nevoie, sîntem născuți deja citiți sau dacă nu, l-am făcut pe Boccaccio la grădiniță. Nu, asta nu e adevărat!
Și, totuși, de literatura universală am auzit, ba mai mult decît atît, citim cu drag asemenea cărți. În clasa a noua am citit pentru ora de română «De veghe în lanul de secară», de J.D. Salinger. Cred că a fost singura carte pe care a citit-o toată clasa tocmai atunci cînd ne străduiam să ne regăsim, să ne cunoaștem dintr-o altă perspectivă. Ne prinsese curentul acela «noi devenim adolescenți, trebuie să ne tratăm acneea și sufletul cu Zinerit și cărți din top 10 preferințe ale lui Oprah». Îmi amintesc cum am analizat de ce pleacă Holden de acasă, pe cine iubește mai mult. Ne-am dat seama că în ciuda teribilismului pe care îl simțim, nu sîntem intangibili și nu rămînem reci la ce se întîmplă în jur și am învățat să acceptăm ajutorul, să ne lăsăm mai mult iubiți de părinți, să îi prețuim și să ne respectăm. Am vorbit la ora de română și despre «Romeo si Julieta». Să nu mai menționez că pe vremea aceea trăiam în viața mea o «tragedie» amoroasă demnă de comparat cu celebra operă engleză. Pasiunea mea pentru literatură nu s-a oprit aici, la nivelul programei de limba și literatura română.
Prin instituția educațională numită școală mi-am diversificat gustul pentru literatură cu ajutorul Cercului de lectură. Promovat prin 4,5 afișe, posturi pe bloguri (atît ale noastre cît și ale profesoarei organizatoare) și anunțuri lapidare, Cercul nostru se bucură de interes din partea celor care se încăpățînează să infirme teza că elevii nu mai citesc. Ne chinuim să înțelegem viziunea scriitorilor, să ne creăm anumite imagini și idei ce au vrut să fie transmise de autor, să ne imaginăm lumi pe care nu le vom putea vedea niciodată decît cu ochii minții. Așa că pot spune că întîlnirea mea cu literatura universală e foarte plăcută, iar ședințele de la Cercul de lectură reprezintă realitatea la care mă raportez cînd scriu despre subiectul vizat. Nu o să scriu despre un viitor utopic, ci despre cum, în prezent, literatura universală face parte din viața mea «școlară». Nu am visuri mărețe legate de literatura predată instituțional. Nu îmi fac iluzii că diriguitorii învățămîntului vor găsi o soluție oficială la «foamea» de lectură a unor cîtorva elevi de liceu (care nu fac parte din majoritatea din ce în ce mai atrasă de alte lucruri). De aceea, consider întîlnirile noastre pe teme literare un răspuns la cum mi se predă literatură, în general.
Cei care participăm lunar la Cerc am recomandat la începutul anului cărți despre care am dori să vorbim. Cele care au primit cele mai multe voturi au intrat în lista comună. Avem o lună la dispoziție să citim, să ne formăm idei despre mesajul transmis și să ne pregătim pentru discuția aprinsă ce nu depășește o oră și jumătate. În ultimele zile dinaintea întîlnirii începem din clasă să ne întrebăm dacă ai citit faza aia, dacă ți-a plăcut ce a făcut personajul sau discutăm diferite pasaje peste care ți se împiedică ochiul și care îți fac inima să pulseze intens. Pe de o parte neînsemnate, neputincioase să transmită decît contururi de idei, aceste dialoguri te fac să fii ascultat de toți colegii ce se opresc din orice activitate, își scot și căștile din urechi, renunță la aranjatul obiectelor vestimentare numai să asculte trei propoziții cursive emise de unul dintre noi care e propulsat în topul celor mai populare persoane ale zilei. Și nu facem deloc asta în mijlocul pauzei, cu un ton cît mai ridicat! Nu facem deloc pentru că avem nevoie de atenție și pentru că dorim să trezim și în alții un spirit «lectural» sau de receptare a mesajelor literelor negre imprimate pe foile cărților!
Și vine si ziua cea mare, a revelațiilor individuale sau colective. Ne strîngem nerăbdatori, ne cuibărim cum putem mai bine, este deschisă «oficial» întîlnirea de către doamna dirigintă. Noi încă nu zicem nimic, sîntem timizi, pînă cînd sîntem întrebați ceva și începe polemica. Cînd opera ne permite, ne folosim și de alte materiale: poze, filmulețe, muzică pentru a crea acel cadru propice unei atmosfere în care orice idee chiar năstrușnică să fie tratată cu seriozitate. Vorbim, dezbatem, ne enervăm, încercăm să ne punem în locul diferitelor persoanaje, emitem teze mai mult sau mai putin îndreptățite. Urmează o avalanșă de întrebări: «ce te face să crezi asta?», «cum ai ajuns tu la concluzia asta?» la care încercăm să răspundem cît mai corect, pentru că orice trebuie argumentat. Gîndim într-adevăr, procesăm asiduu și ne alergăm și ultimul neuron treaz la ora 15.
Tragem concluziile, ne dăm seama că ne poate duce capul și mai mult de atît, că ne descurcăm din ce în ce mai bine să interpretăm texte diferite. Raportăm situațiile fictionale la cele reale și continuăm în singurătate sau nu reflecțiile începute la școală.
Acesta este modul în care îmi place să mi se predea literatura universală în școală: prin întîlniri și discuții libere despre o carte pe care au citit-o toți cei prezenți. Îmi place cînd văd în jurul meu oameni interesați de ceea ce se vorbește, îmi place să îi aud cum au păreri diferite, cum se contrazic, cum încearcă sa ajungă la o cale de mijloc. Îmi place să îi aud cum acuză un personaj și îl părtinesc pe altul, îmi place să îi văd pe cei din același liceu cu mine cum se dezvoltă intelectual, cum cresc spiritual odată cu mine.
Acesta este singurul mod pe care îl știu, calea aceasta mi-a fost arătată și e singurul exemplu de contact cu literatura straină, folosindu-se drept moderatoare școala. Și, pînă la urmă, un scriitor trebuie să scrie despre ce cunoaște și despre ce simte, nu?
Am și pretenții de scriitor! Scuzabil? (Vlad Petru RAREȘ)
1 Octombrie 2010, 11:13 (22436 vizualizări - 7 comentarii)
Comentariile cititorilor:
(3 Octombrie 2010, 12:49)
bravo mai baiete.bravo si ziarului ca ne mai prezinta si altele.nu doar pe alde ciuperca,cazacu,musoiu,violatori,furaciuni,accidente,etc. BRAVO!
(3 Octombrie 2010, 12:39)
Felicitari domnule elev! Ma incanta sa adud astfel de vesti despre tinerii nostrii elevi! Iti doresc sa fii sanatos, curajos, cu colana vertebrala, cinstit, onest, iubitor de parinti si de tara, de oameni si animale, creator si indraznet! Si cum spunea EURIPIDE, in HIPOLIT, iti doresc sa ai parte de" Merii in flkoare, cantarea si aurul!" Flicitari!
(3 Octombrie 2010, 10:52)
felicitari
(2 Octombrie 2010, 16:47)
Dragul nostru scriitor, iti meriti pretentiile si tin sa- ti comunic ca intradevar este un eseu pe masura rezultatului tau! Ne cunoastem de mici copii si tin sa afirm ca intradevar a studia, a citi, a- ti comenta propriile pareri si idei formate pe un anume subiect constructor este un pas spre formarea ta, devenind un om integru si cult. Mult succes! Felicitari!
(2 Octombrie 2010, 16:31)
Insa e bine si incurajator ca mai exista cineva care sa aprecieze si sa piarda 30 de secunde sa dea un coment cu gandurile sale. Multumesc!
(2 Octombrie 2010, 11:25)
onoarea imi cere sa felicit din inima acestui tanar ! toata stima tinere ! o adanca reverenta in fata dumitale !
(2 Octombrie 2010, 07:07)
Felicitări. Sincer, felicitări! Chiar am și citit eseul în întregime. Și chiar m-a făcut să cred că, în ziua de azi, mai putem spera. Că adolescenții nu sunt toți varză, că au ceva în cap, că... Ce mai!? Putem spera că ne vom îndrepta și redresa cu astfel de copii! Încă o dată, felicitări!