Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Marea crăpelniță bugetară din Ialomița

De la fiecare după posibilități, fiecăruia după nevoi

Marea crăpelniță bugetară din Ialomița

În urmă cu o săptămînă, prin intermediul Ordonanței 671, Guvernul Boc a distribuit 6,7 milioane de lei Ialomiței pentru lucrări de infrastructură și investiții în baze sportive. Decizia vine la două luni după ce bugetul județului a fost «ciuntit» cu 6,8 milioane de lei, bani care reprezentau sumele alocate desfășurării activității administrațiilor locale la nivelul trimestrului 4 al anului în curs. Scandalos este faptul că fondurile adunate în urmă cu două luni din toate buzunarele administrației locale, invocînd «ajustarea deficitului bugetar», au fost realocate conform unui algoritm politic inadmisibil: PD-L beneficiază de 80 la sută din aceste alocări, PNL de 10 la sută, iar PSD de puțin peste 5 procente. Măsura guvernului Boc a stîrnit vii reacții la nivelul administrației locale și județene, generînd declarații belicoase din partea liderilor politici locali.

Cum a furat Guvernul 6,8 milioane de lei din Ialomița
În urmă cu o lună, invocînd «ajustarea deficitului bugetar printr-o serie de măsuri suplimentare, menite să reechilibreze situația economică la nivel național», Guvernul Boc rectifica negativ veniturile bugetului județean, văduvind administrațiile locale de 5,5 milioane de lei, iar Consiliul Județean Ialomița de alte 2,3 milioane. Decizia s-a dovedit a fi una absolut năucitoare pentru bugetele administrațiilor locale care s-au văzut puse în imposibilitatea de a mai asigura cheltuielile curente ale instituțiilor și programele de investiții demarate la începutul anului. Pentru a compensa pierderile, Consiliul Județean Ialomița s-a văzut obligat să renunțe la o parte dintre investițiile prognozate pentru trimestrul III(spre exemplu, sala de spectacole de la Slobozia) și a redus volumul de investiții în infrastructura rutieră pentru acest an. Strînse cu ușa, administrațiile locale au procedat și acestea la zeci de artificii administrative pentru asigurarea unui nivel minim de supraviețuire. Astfel, administrațiile locale au sistat plata contractelor aflate în derulare, au renunțat la iluminatul public, au continuat să facă economii la capitolul «bunuri și servicii» și au amînat datoriile scadente, cu riscul iminent de a răspunde în instanțele de judecată pentru încălcarea contractelor cu termen scadent de plată. Totul pentru ca Guvernul Boc să se echilibreze bugetar și să asigure echilibrul bugetar atît de necesar ieșirii României din criză. La numai o lună de la acest cutremur administrativ...

Ordonanța lui Boc face praf Administrația
Pe 1 octombrie 2010, Guvernul Boc publică o Ordonanță prin care alocă discreționar 308 milioane de lei noi pentru lucrări de infrastructură și baze sportive. Ialomița beneficiază de 6,7 milioane de lei repartizați în proporție de 80 la sută primăriilor PD-L din județ. Pe lista primăriilor care au primit sume scandalos de mari în raport cu celelalte administrații locale se regăsesc comunele Sărățeni, cu 773 de mii de lei (pentru un sistem centralizat de canalizare și extindere a rețelei de alimentare cu apă), Cocora cu 648 de mii de lei (pentru același tip de proiect) și Bucu cu 773 de mii de lei (idem). Acestora li se adaugă însă o altă duzină de localități PD-L care primesc sute de mii de lei pentru lucrări de infrastructură și, atenție!, baze sportive. Este, bunăoară, cazul localităților Reviga, Grivița sau Ciulnița, care primesc 100 mii de lei pentru stadioane comunale. Cît de legitimă este oportunitatea investițiilor în aceste baze sportive este ușor de demonstrat. La Ciulnița, de exemplu, această alocare bugetară va fi orientată către tăpșanul din spatele școlii din Poiana (unul dintre cele 5 sate aparținătoare comunei), tăpșan care a mai înghițit anul trecut încă 150 mii de lei. Valoarea totală a investiției este de 450 mii de lei, bani pe care primarul Stelică Gheorghe nu știe de unde îi va obține. După cum nu știe nici de unde va veni echipa de fotbal care să beneficieze de o atare bază sportivă. Pentru că, am uitat să vă precizăm, comuna Ciulnița nu avea echipă de fotbal, iar satul Poiana nici atît.

Reacții oficiale la dezastrul administrativ generat de Guvern
Primele reacții oficiale vizavi de efectele Ordonanței 671 din 1 octombrie au apărut la PSD. Vicepreședintele Consiliului Județean Ialomița, Ștefan Mușoiu, a declarat că măsura Guvernului Boc este revoltătoare: «În contextul în care, în urmă cu două-trei zile, am avut o convorbire telefonică cu primarul din Brazii, iar acesta mi-a spus că nu poate asigura contravaloarea transportului pentru profesorii care fac naveta de la Fierbinți la Brazii, decizia Guvernului mi se pare revoltătoare. Cum să aduni bani de la toată lumea și să-ți dai numai primarilor tăi?! Lîndu-ne banii în urmă cu o lună de zile și blocînd, practic, desfășurarea unor lucrări contractate deja, Guvernul dovedește lipsă de coerență și rea-voință. Ceea ce se întîmplă este extrem de grav și afectează deopotrivă toate administrațiile locale din județ. S-a creat un scurt-circuit care ne afectează pe toți».
Nici reprezentanții PNL nu sînt mulțumiți de ceea ce s-a întîmplat. Mai prudent însă decît reprezentanții PSD, președintele PNL Ialomița atrage doar atenția asupra acestei situații anormale. «Hotărîrea de Guvern prin care se acordă aceste sume ne trezește îngrijorarea. Această Hotărîre de Guvern vine după o Ordonanță de Urgență din august, care ne reducea sumele de echilibrare în toate comunitățile. Se reduceau atunci veniturile cu 24,6%. Dispăreau, practic, veniturile aferente ultimului trimestru al anului. Nu sîntem în măsură să spunem dacă este bine sau rău, ne manifestăm doar îngrijorarea în legătură cu această situație» a declarat Ioan Martin, președintele filialei PNL.

18 Octombrie 2010, 06:13 (16963 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Bani guvernamentali pentru 6 primării din Ialomița
Buget de 10,7 milioane de lei pentru școala ialomițeană

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 03 Aug 2026
252 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici a fost publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:25
(7144 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,83%, rata șomajului la sfârșitul lunii martie 2026

La sfârșitul lunii martie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4568 șomeri (din care 2167 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:20
(2696 vizualizări - 0 comentarii)


USR nu mai dorește coaliție cu PSD

USR nu mai dorește coaliție cu PSD

Dominic Fritz, președintele USR, după ce moțiunea PSD-AUR a trecut și Guvernul Ilie Bolojan a fost demis de Parlament, a convocat o ședință a Comitetului Politic al USR. «Comitetul politic USR ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 18:50
(4782 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizarea la plată a ANT-urilor aferente anului de cerere 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 4 mai 2026, procesul de autorizare la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) din sectoarele vegetal și zootehnic, aferente ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2026, 19:05
(3524 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Gară din orașul Căzănești!

Luni, 4 mai 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 11,30-16, ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2026, 12:05
(6378 vizualizări - 0 comentarii)


Call Center RAJA Constanța-Număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Call Center RAJA Constanța-Număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2026, 11:20
(11655 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 37,71 milioane de lei în trimestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în trimestrul I 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 34,7 ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2026, 12:20
(3137 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 29 aprilie-«Ziua Internațională a Dansului»

Ziua de 29 aprilie a fost instituită drept «Ziua Internațională a Dansului» în 1982, la inițiativa Comitetului de dans al Institutului Internațional de Teatru (ITI) din cadrul UNES ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2026, 10:55
(3077 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 441,86 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în trimestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în trimestrul I 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 441,86 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 17:20
(4387 vizualizări - 0 comentarii)


ADI ECOO 2009 SA: Colectarea deșeurilor, program normal de 1 Mai 2026

ADI ECOO 2009 SA: Colectarea deșeurilor, program normal de 1 Mai 2026

Sediile ADI ECOO 2009 SA, din Slobozia, Fetești și Țăndărei, administrativ și comercial, vor fi închise vineri, 1 Mai 2026, cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii. Activitatea va reveni la programul ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 15:15
(5409 vizualizări - 0 comentarii)


Bonificații de 43,5 milioane de lei acordate de ANAF pentru contribuabilii care au achitat anticipat obligațiile fiscale

Agenția Națională de Administrare Fiscală anunță acordarea unor bonificații în valoare totală de 43,5 milioane de lei pentru 78322 de contribuabili care au achitat anticipat impozitul pe venit ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 11:55
(6154 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Lelia Urdărianu»-Concurs Interjudețean de Arte Vizuale, ediția a III-a

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia, Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 10:10
(3938 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Concert de Paști organizat la Catedrala Episcopală

Concertul de Paști, organizat la Catedrala Episcopală din Slobozia, va fi un eveniment dedicat celebrării uneia dintre cele mai importante sărbători creștine,  ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 09:20
(3656 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Tânăr reținut pentru «violare de domiciliu» și «lovire»

Vineri, 24 aprilie a.c., polițiștii au fost sesizați de un bărbat, de 68 de ani, din localitatea Mihail Kogălniceanu, cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi pătruns fără drept în curtea ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2026, 13:00
(4087 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Reținuți de polițiști pentru incendierea unor mașini

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut cinci bărbați, cercetați pentru săvâ ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2026, 16:10
(10418 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr căzut de la etajul 3 al unui bloc, transportat la spital

Joi, 23 aprilie 2026, polițiștii din Slobozia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi căzut de la etajul 3 al unui bloc situat pe raza municipiului. Echipajele de poliție ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2026, 17:00
(1590 vizualizări - 0 comentarii)


DIICOT: Cercetat pentru «trafic de droguri de mare risc», arestat preventiv

Marți, 21 aprilie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 18:20
(7090 vizualizări - 0 comentarii)


Rovine: Reținuți pentru «furt calificat»

Rovine: Reținuți pentru «furt calificat»

Polițiștii au documentat activitatea infracțională a doi tineri, în vârstă de 18 și 19 ani, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt calificat». Cercetările ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 17:30
(4164 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 22 aprilie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 10:25
(6818 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,45 milioane de lei în martie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna martie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,45 ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:50
(6985 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Respectarea perioadei de prohibiție la pescuit

În contextul instituirii perioadei de prohibiție la pescuit, jandarmii ialomițeni desfășoară, în această perioadă, misiuni specifice pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj piscicol ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:40
(5834 vizualizări - 0 comentarii)


CNAIR: Circulație închisă pe bretelele de intrare și ieșire ale A2 din zona Drajna, joi, 23 aprilie 2026

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează că joi, 23 aprilie 2026, în intervalul 09,00-18,00, circulația în zona nodului rutier Drajna este restricționată ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:30
(6864 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Unitate de cazare, închisă din cauza problemelor de igienă

Luni, 20 aprilie 2026, reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița au participat la o acțiune comună cu polițiștii din municipiul reședință de județ. Cu această ocazie ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:20
(5626 vizualizări - 0 comentarii)


Razie pe străzile din Slobozia, amenzi aplicate de 59 mii de lei

Luni, 20 aprilie 2026, polițiștii au efectuat o razie pe raza municipiului Slobozia. Astfel, au fost instituite 16 filtre rutiere, fiind legitimate 300 de persoane și verificate aproximativ 200 de autoturisme ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:10
(11302 vizualizări - 2 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie a polițiștilor în 5 localități din județ

În noaptea de 18/19 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au efectuat razii de amploare pe raza localităților Urziceni, Căzănești, Coșereni, Bărcănești și Sinești. În urma activităților au ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 15:55
(728 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Sudiți!

Miercuri, 22 aprilie 2026, RAJA Constanța va sista furnizarea apei potabile în vederea executării operațiunilor periodice de spălare și igienizare la nivelul rezervorului ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 08:40
(4060 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA intervin luni, 20 aprilie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2026, 11:10
(2418 vizualizări - 0 comentarii)


Continuă apelurile telefonice frauduloase ale unor persoane care se recomandă inspectori ANAF/Antifraudă

Reiterăm avertizarea referitoare la continuarea tentativelor de înșelare prin vishing (phishing telefonic), prin care este furată identitatea unor inspectori ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 13:20
(5270 vizualizări - 1 comentariu)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de sculptură

Luni, 20 aprilie 2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia va fi vernisată expoziția de sculptură ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 12:40
(3906 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 139,28 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în martie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 139,28 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2026, 12:50
(4816 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Amenda în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Iulia în IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă casă Misleanu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 Mart în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Mary în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori vasile în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Ioana în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vrăjeală!!! în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...