Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

«Capul lui Tătoi vrem!»

Deputatul Tinel a sărit gardul din grădina PD-L

«Capul lui Tătoi vrem!»

Partidul Democrat-Liberal, cel puțin Organizația Ialomița, are o grădină mare. Și un gard pe măsură, înalt și betonat. Cu toate acestea, există specimene ce încearcă să-l sară. De-aici și expresia, adaptată, «Mare e grădina lui Marinică, dar unii mai sar și gardu’!». Dintre cei care au reușit să-l escaladeze îl remarcăm pe Gheorghe Tinel, deputatul pe care presa îl alintă CreTinel, PaTinel, ProsTinel sau, simplu, Tinelul de Ialomița.
Acum, de ce credeți că vi-l aducem noi în atenție pe ipochimen? Păi să vă redăm faptele, așa cum s-au derulat, și răspunsul la întrebarea de mai sus vă va veni singur-singurel.

Peneleul lui Martin uită...
...că prin 2005 schimba oamenii din funcții cam cum schimbă în prezent pedeleul. Cu diferența că, la momentul respectiv, partidul de liberali era condus de clanul Hoinarilor iar Gogu se antrena pe turnantă să preia șefia, iar Marinică era pe post de prefect așteptînd urgiile ce aveau să-i confere titlul de doctor în situații de urgență. Facem aceste precizări întrucît peneleul lui Martin emite zilele trecute un comunicat de presă ce înfierează atitudinea pedeleului lui Marinică de a-l schimba din funcție pe Tătoi, tartorul Direcției Silvice Ialomița. Același Tătoi pe care liberalii, cu alte căpetenii, îl schimbau din funcție în 2005 pe motiv că-i cădea părul prea des, era repus în funcție de Marinică, tot prefect, prin 2007, din cauză de competență. Și acum, dacă tot am devoalat motivațiile acestui articol, să purcedem la analiza meandrele prezentului.

Dacă nu ar fi fost deputat...
...și mare prieten cu indivizii purtători de dosare de la Groasa, Gheorghe Tinel ne era un personaj simpatic. Atît de simpatic încît nici nu-l băgam în seamă. Dar cum Tinelul nostru de Ialomița, ajuns de sub aripa lui Flutur (peledeul lui dragă Stolo), direct pe listele electorale ale pedeleului lui Marinică în 2008, s-a făcut deputat pe Colegiul 4, ne facem de lucru și vă amintim cum a fost domnia sa șef al Corpului de Control al ministrului Agriculturii, Flutur, sau cum în prezent este membru al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice din Camera Deputaților.
Din această ultimă postură, deputatul Tinel emite o interpelare, dură în formă dar labilă în fond, undeva prin mai 2010, dezvoltîndu-și inepțiile către actualul șef al Ministerului Mediului, Laszlo Borbely. În fapt, CreTinelul și-a manifestat doleanțele chiar în plen, de cînd a fost nominalizat, ales și adulat domnia sa avînd un singur țel: capul lui Tătoi. De ce? Oficial, PaTinel o lălăie cu tatăl său care ar fi fost zburat din sistem chiar de Tătoi; neoficial, la această întrebare poate răspunde Nicu Păduraru’ în tandem cu alți viitori beneficiari avizi de fonduri de vînătoare (care fonduri se vor scoate la începutul lui 2011 din nou la licitație!).

Tinelul a comandat un control...
...de la Regia Națională a Pădurilor Romsilva. Control care s-a tot desfășurat în ultimele luni și care, surpriză!, NU a confirmat aberațiile înșirate de ProsTinel în interpelare. Cu toate acestea, Tinelul, alături de un alt suporter înflăcărat al fondurilor (nu chiar de vînătoare), și-l nominalizăm aici pe cel care-și achiziționa funcția de subprefect la începutul acestei guvernări, Gheorghe Babagianu, au demarat procedurile de mazilire a șefului Direcției Silvice Ialomița în cadrul pedeleului.

PaTinel comandă bepejeuri...
...pe bandă rulantă, solicitînd președintelui Marinică retragerea sprijinului politic pentru Tătoi și amenințînd cu propria-i demisie în cazul în care nu i se împlinește voia. Căci acesta ar fi fost un prim pas spre demiterea dușmanului Tătoi. Marinică, și liberalii știu ei ce știu de au dat comunicat de presă pe această temă, pentru a scăpa de șantajul CreTinelului, parafează o adresă cu retragerea sprijinului politic pentru Tătoi, țidulă pe care Tinelul nostru, al ialomițenilor, o ia în dinți și o transportă pînă la conducerea Romsilva. Ulterior, este convocat și un bepeje întru consfințirea retragerii sprijinului politic. Care ședință însă nu a răspuns solicitării de a-i retrage sprijinul politic lui Tătoi, consemnîndu-se, printr-o nouă adresă, susținerea pedeleului lui Marinică pentru același Tătoi. Acestea fiind petrecute, PaTinel explodează și solicită reconvocarea unui bepeje, ședință ce s-a petrecut săptămîna precedentă, într-o zi de joi.

Tinelul șantajează cu demisia din cadrul pedele...
...încă din deschiderea ședinței, fiind susținut euforic de Babagianu. Pe două voci se cîntă «Capul lui Tătoi vrem!», Babagianu strecurînd și înjurături printre dinți. În aceste condiții, bieții membri ai bepejeului de la pedeleul lui Marinică, cu acesta în frunte, se repliază și îi cîntă-n strune Tinelului, întocmindu-se o nouă adresă cu retragerea sprijinului politic pentru Tătoi. Acestea fiind spuse, CreTinel dispare, alături de birjarul Babagianu, peste gard, iar pedeleul lui Marinică își rezolvă, pentru moment, o problemă cu grădina.

De ce a insistat Tinelul...
...într-atît cu schimbarea șefului Direcției Silvice Ialomița, Ion Tătoi? Ce motivație să găsească CreTinelul ca să propună la conducerea Direcției Silvice Ialomița, inițial pe un oarecare Parpali, ulterior pe un oarecare Ganceruc? Și de ce atîta grabă dintr-o dată? După cum vă aminteam mai sus, la aceste întrebări poate răspunde Nicu Tudor (Nicu Păduraru’ pentru cei din Clanul Odică din zona Urziceniului) sau, posibil, și un alt Tudor, vînător de soi și profitor de ocazie ce, alături de Tinelul ialomițenilor, ar cam vrea alături de anumiți italieni să dea iama prin niște fonduri de vînătoare (scoase din nou la licitație la începutul lui 2011!).

P.S.: Am tot încercat să-l contactăm pe (încă) șeful Direcției Silvice Ialomița, Ion Tătoi. Telefonul însă îi sună-n gol. La fel și cel al deputatului Tinel. Doar Cazacu Marinică ne-a răspuns și, scurt și oficial, ne-a confirmat că «Biroul Permanent Județean al PD-L Ialomița i-a retras sprijinul politic dlui Tătoi». Și pentru alte amănunte ne-a îndreptat către același deputat Tinel.

19 Octombrie 2010, 13:46 (22271 vizualizări - 9 comentarii)

Citiți și:
«Mă identific cu Colegiul 4 Urziceni!»

Comentariile cititorilor:


Martin Ioan:
(20 Octombrie 2010, 09:17)
Referitor la "fituica" ,aveti dreptate, eu si colegii mei ne cerem scuze !Multe ziare locale refuzau sa publice pozitia d-lui dr. Tron si atunci am scris ,redactat ,editat si tiparit in 12 ore acest material .Nu am avut timp sa apelam la specialisti,considerind prioritara transmiterea informatiei in sine ! Referitor la articol : am aflat ca astazi va fi instalat temporar, d-nul ing. Ganceuc la cirma fil.jud. Romsilva ...
fițuică:
(20 Octombrie 2010, 08:48)
Domnule Martin, ar trebui să vă asumați însă fițuica pe care ați tipărit-o. Cea cu 10 puncte de salvare a economiei, dar punctele 3 și 9 coincid cuvânt cu cuvânt. Cea cu zeci de greșeli de ortografie și de punctuație. Cea pe care ați distribuit-o în afara campaniei electorale. (Vedeți, se scrie cu cratimă, nu legat, ca în fițuică.) Sincer, nu am văzut niciodată ceva tipărit care să arate mai jalnic decât buletinul informativ, sau ce a vrut să fie fițuica aceea. Văd că la articolul cu pricina, nu ați comentat nimic.
Martin Ioan:
(19 Octombrie 2010, 17:46)
Ma scuzati , eu am citit "Tatoi...era repus in functie de Marinica,tot prefect,prin 2007" , rindul 15, din articol .Multumesc si colegului "de servici" Nu cred ca putem raspunde noi de ce au facut unii liberali in 2005 sau in 1936 !In schimb raspundem de ce facem noi si incercam sa schimbam in BINE ceva !Trebuie sa incercam !In rest, ne putem sa acceptam "compromisurile" facute de altii !Cum nici dv. nu ati acceptat si ati publicat articolul.
Victor Popa:
(19 Octombrie 2010, 16:10)
Eu cel puțin îmi folosesc numele și îmi asum ceea ce scriu. Însă cred că domnia voastră nu ați priceput că nu discutam despre PNL aici. Oricum, când o să reveniți la Putere, probabil că se vor petrece aceleași situații...
Liberalu de serviciu:
(19 Octombrie 2010, 16:03)
Domnu' Popa , Chiar nu vedeti nici o deosebire intre PNL-ul din 2005 care era pe structura Clanul Hoinaru,cu finu Iliuta ,cu ala micu de zicea lumea ca e Platformist (Soare) , Gigi Petre cu nevasta si familia Didita; Restul era unplutura ,adica mucles; In echipa de conducere de acum a PNL ,aproape toata echipa este schimbata ,iar umplutura a ramas tot acolo ! e clar sau sa fac un desen?
Victor Popa:
(19 Octombrie 2010, 15:13)
Domnule Martin, cred că citiți cu jumătăți de măsură. Prima la mână: nu am scris că la solicitarea dlui Cazacu a fost reinstalat în funcție. Doi la mână: PNL Ialomița a solicitat în 2005 demiterea aceluiași Tătoi! Și la acea vreme era tot profesionist, doar că un picuț mai tânăr...
Martin Ioan:
(19 Octombrie 2010, 15:05)
In 2007,numirea ing. Tatoi,la filiala jud. Romsilva,s-a facut de un ministru liberal si nu la solicitarea d-lui Cazacu .Am demonstrat,ca poate fi numit director,un profesionist,care NU este membru PNL .Acum, nu puteam ,sa nu protestam ,cind un profesionist,este schimbat din ordin politic si nu pentru o eroare profesionala sau de management ! Cred ca nu ma veti suspecta de partizanat,cu d-ul pres. Cazacu ! Penelul,l-am inlocuit cu tastatura...(uneori,mai putin inspirat).
xxx:
(19 Octombrie 2010, 14:42)
oameni de nimic, niste neaveniti, inca ciolanai . profitori ,- persoane neavizate , - institutie care nu respecta legea de aceia se bat acestia ca detinatori legal conform legislatiei in vigoare ar trebui, acestia sa le plateasca niscaiva parale domnlor si ne plati, pentru ca legea spune intrun fel si profitori in alt fel .din cauza dezinformari proprietarilor de teren din zona acestia fac ce vor, si se cearta pina afla propietarul de teren ca are de platit citeva zeci de euro pe ha si ca nu ia platit aici e de vina si directia agricola , rerprezentanti de la primarie si inputerniciti acestoraa care au profitat de-a lungul timpului de aceste facilitati nu e posibil ca functionarul care e in greva ca nui platit corect , de stat sa puna botul la citiva banuti dati de fitecine cioban sau paznic de vinatoare ,- aici politia o consider complice si de aici poty afirma cu toata raspunderea ca coruptia vine de la legislatie !~!!!!!!!!!
Soparla:
(19 Octombrie 2010, 14:41)
heiii...mafia a izbandit.mafia padurilor, a braconierilor, a smecherilor de Urziceni...la revedere mai Tatoiule...psd...pdl..acum pnl.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 19 Oct 2026
196 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Treninguri și parfumuri contrafăcute, vîndute la colț de stradă în Slobozia

La finele săptămînii precedente, vineri, 4 septembrie, jandarmii slobozeni au surprins un bărbat din comuna Bărbulești în timp ce vindea, fără documente legale, costume de trening și parfumuri. Tînărul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:58
(19139 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

La începutul acestei săptămîni Consiliul Județean Ialomița a anunțat în cadrul unei conferințe de presă organizate la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia cofinanțarea unui proiect de promovare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:58
(18855 vizualizări - 0 comentarii)


Eșecul unei întîlniri marca Stavăr

Săptămîna precedentă, în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean, s-a desfășurat sau cel puțin trebuia să se desfășoare la orele 10,00, ședința de constituire a Consiliului Consultativ al IȘJ ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:56
(20055 vizualizări - 0 comentarii)


100 de amenzi pentru prostituție

În ultima jumătate de an, numărul prostituatelor surprinse de autorități practicînd «cea mai veche meserie din lume» a crescut de peste 10 ori. Potrivit datelor oficiale, numărul de sancțiuni aplicate doar ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:53
(20826 vizualizări - 0 comentarii)


Programe alternative pentru copii și adolescenți

În cursul acestei săptămîni, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în parteneriat cu Primăria Slobozia, organizează o serie de activități de vacanță destinate atragerii copiilor și adolescenților. «Inițiativa ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:51
(20006 vizualizări - 0 comentarii)


Decontarea cheltuielilor din Sănătate, în impas

Casa Județeană de Sănătate Ialomița a anunțat că în condițiile actuale, instituția nu mai poate asigura decontarea cheltuielilor din Sănătate. Potrivit declarațiilor directorului CJAS, Mihai Geantă, cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:49
(20687 vizualizări - 0 comentarii)


Deținuți în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea»

Săptămîna precedentă, vineri, 28 august, un grup de deținuți încarcerați în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Slobozia a fost în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea» din comuna Ograda. Scopul ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:48
(20339 vizualizări - 0 comentarii)


Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

«Pe tărîm știintific, unul din cei mai cunoscuți slobozeni, atît în țară cît și peste hotare, este domnul Mircea Constantin Popescu.
Născut la Slobozia, în data de 18 martie 1937, domnul Mircea Constantin ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:28
(20743 vizualizări - 0 comentarii)


Record de amenzi pentru polițistii comunitari

Vara aceasta, activitatea polițistilor comunitari din Slobozia a atins un nou vîrf de sarcină. Potrivit declarațiilor directorului acestui serviciu, Laurențiu Abaza, în luna august s-a înregistrat un număr ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:59
(19722 vizualizări - 0 comentarii)


Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(19789 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
DEUS INTERITUS în Ialomița a înregistrat peste 54 mii de apeluri non-urgente la 112 Andrei în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ciorex în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» AlexDan în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...