Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

O gală cu 800 de luptători

Toți K-1 la Slobozia

O gală cu 800 de luptători

Vineri, 15 octombrie. Slobozia, sala de handbal a Stadionului Municipal 1 Mai. Puțin după orele 21,00, la prima gală K-1 dintr-un oraș de provincie în care evenimentele sportive de calitate sînt mai rare decît oazele în deșert! În mijlocul sălii tronează un ring de K-1 real, scăldat într-o baie de lumină. În sală deja nu mai ai loc să arunci un ac de oficiali, fani, dar mai ales suporteri ai acestui sport de o duritate greu de controlat și, tocmai de aceea, fascinant. Cine n-a fost acolo, are ce regreta. De la fetele sumar îmbrăcate care au defilat pe ring între reprize și pînă la încleștările aproape sîngeroase dintre concurenți totul a fost de văzut, de admirat, de comentat. Însă cel mai impresionant spectacol a fost oferit de către public. Opt sute de spectatori-luptători care au vibrat la unison la fiecare croșeu, la fiecare ratare, la fiecare KO... Un regal incredibil pe care publicul ialomițean l-a făcut posibil, transformînd o gală banală de K-1 în cel mai mare eveniment sportiv local al anului. Iar confirmarea acestei aprecieri nu vine de la noi, ci de la unul dintre luptătorii celebri din K-1-ul românesc, Eduard Irimia, care a declarat imediat după gală: «A fost cea mai tare gală de K-1 la care am asistat în afara Bucureștiului». În aceste condiții, meritele acestui eveniment sînt cu atît mai remarcabile, iar declarația finală a organizatorului principal al întîlnirii, Cirstian Ursu, președintele clubului Satori, demnă de consemnat. «Sînt fericit și surprins de acest succes neașteptat. Mai ales că o gală în provincie ridică probleme organizatorice aproape insurmontabile. Dar am reușit și sper ca autoritățile și sponsorii care și-au anunțat participarea la această gală să înțeleagă că publicitatea pe care a asigurat-o orașului Slobozia nu are preț. Așa că îi așteptăm cu încredere și anul viitor!».

KO-uri pe bandă rulantă
Fight-urile programate să dureze trei reprize le-au adus spectatorilor la început senzația că vor părăsi gala mai repede decît își planificaseră. Nu mai puțin de trei knockout-uri și abandonuri au înfierbîntat atmosfera. Prima partidă, cea dintre vîlceanul Alex Popescu și bucureșteanul Sandu Lupu a adus și cel mai spectaculos KO. Popescu a profitat de garda neglijentă a lui Lupu, fost boxeur și i-a expediat o necruțătoare lovitură de picior în falcă aruncîndu-l în lumea viselor. Cea mai gustată confruntare i-a avut protagoniști pe ieșeanul Vasile Popovici, alintat de Cătălin Moroșanu «Big Lică», pentru statura impresionantă, și pe mărunțelul, dar arțăgosul Bogdan Stoica, favoritul publicului. Sfidînd handicapul de înălțime și «perversele» trimise la genunchi de Popovici, Bogdan Stoica a aruncat publicul în aer, adjudecîndu-și victoria. Senzație a făcut prin spectaculozitatea prestației Adrian Mitu, anunțat de Cătălin Moroșanu ca fiind cea mai mare speranță a K-1-ului românesc. Firește, cel mai mare zgomot l-au făcut spectatorii la intrarea în arenă a băieților de la Satori Slobozia.

Ai noștrii ca brazii... doborîți de furtună
Sorții au hotărît ca slobozeanul Ștefan Vrabie să intre în ring la a treia partidă. Adversarului lui, timișoreanul Emanuel Vintilă, dădea impresia că-l are antrenor pe Sorin Cîrțu la cît de ultradefensiv lupta. Împins din spate de frenezia publicului, Fane al nostru s-a năpustit ca un leu turbat, nădăjduind probabil că-și va încununa debutul în K-1 cu un KO de efect. Numai că leul nostru a avut energie doar pentru o repriză, dozarea defectuoasă a efortului făcîndu-l să abandoneze. Să fi fost de vină violetul care a predominat în echipamentul lui Vintilă? Cu scuzele de rigoare, pînă la închiderea ediție, nu am reușit să interpelăm niciun politician pentru un punct de vedere oficial în acest sens. Scutindu-vă de citate gen «vrabia mălai visează» trecem la povestea luptei dintre celălalt slobozean, Sorin Smion și hunedoreanul Gabriel Flutur. A fost o confruntare mult mai echilibrată decît a lui Vrabie, Simion fiind mult mai cumpătat în agresivitate. Numai că oasele, sau mai bine zis unul dintre ele, nu l-au lăsat să termine lupta. Au fost de ajuns pararea unui atac și ratarea unei lovituri pentru ca antebrațul lui Simion să pîrăie ca un dulap de brad, iar arbitrul Atodiresei să-i cînte ușor din cetină imnul abandonului.
Aceasta este istoria, ușor subiectivă, a primilor practicanți de K-1 văzuți vreodată de slobozeni. Băieții noștri au vrut mult și trebuie apreciați pentru asta. Dacă nu vor dezarma, îi așteptăm și anul pentru următoarea noastră cronică de K-1.

19 Octombrie 2010, 18:24 (17752 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Noapte cu bătaie lungă la Slobozia

Comentariile cititorilor:


virgiliu:
(7 Noiembrie 2010, 20:44)
imi pare bine ca ai abandonat,esti fair play daca mai stateai 2 minute in ring fara sa mai dai un pumn cistigai,da lasa sa cistige banateni ca sunt mai motivati ,pacat de costumul ala de luptator ...daca eram de la satori te 'desfiam'

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 04 Iun 2026
285 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Avarie pe strada Nordului din orașul Căzănești!

Sâmbătă, 14 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2026, 18:05
(1101 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,48 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în februarie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 5,99 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna februarie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 138,20 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 15:20
(1497 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița informează că au fost aprobate locurile pentru admiterea în instituțiile/unitățile de învățământ militar pentru anul universitar/școlar 2026-2027. ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 08:10
(1486 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

Vineri, 6 martie 2026, consilierii locali USR Slobozia au depus un proiect de hotărâre prin care să se elimine «păcănelele» din municipiul reședință de județ. «Jocurile de noroc ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 14:20
(3213 vizualizări - 6 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în orașul Căzănești!

Vineri, 6 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe strada București din orașul Căzănești. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 11:25
(1121 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Adeverințe pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de joi, 5 martie 2026, eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervenției DR 06-Bunăstarea animalelor ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 16:40
(1364 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 10 martie 2026, termen-limită pentru depunerea unor declarații

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015, care nu au depășit plafonul de ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 14:40
(3324 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 20 de ani, domiciliat în comuna Bărbulești. Acesta se face vinovat de «conducere a unui vehicul fără permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 12:00
(816 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Țăndărei. Amenzi de 135 mii de lei!

Polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de amploare pe raza orașului Țăndărei. Cu această ocazie au fost controlate 260 de autoturisme, au efectuat 115 testări cu aparatul etilotest, fiind aplicate ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 11:00
(1600 vizualizări - 0 comentarii)


APIA dă startul campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură demarează în data de 5 martie 2026 Campania națională de informare privind depunerea Cererilor de Plată, sub sloganul: «APIA-CONTINUĂM ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 08:30
(7306 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,01%, rata șomajului la sfârșitul lunii ianuarie 2026

La sfârșitul lunii ianuarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4712 șomeri (din care 2208 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 08:10
(1835 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

În contextul «Anului omagial al pastorației familiei creștine» și «Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar», luni, 2 martie 2026, Protopopiatul Slobozia, î ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 07:50
(2059 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Marți, 3 martie 2026, pompierii din Urziceni au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Alexeni. Din primele informații, locatarii s-au autoevacuat ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 22:40
(2991 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni incendiu


Jandarmii ialomițeni, aproximativ 500 misiuni de ordine publică în luna februarie 2026 

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii februarie a.c., 481 de misiuni de ordine publică, dintre care 10 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 15:25
(2690 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Zeci de șoferi au rămas pietoni din cauza vitezei

Luni, 2 martie 2026, preț de 3 ore, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au desfășurat o acțiune de monitorizare a traficului pe porțiunea Drumului Național 2A, între localitățile Malu și Ion ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 12:40
(2264 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, recidivist, cercetat în stare de arest preventiv, pentru comiterea ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 11:50
(2515 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Turda din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2026, 15:05
(1159 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 168 persoane, angajate în luna ianuarie 2026

În luna ianuarie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 168 persoane, dintre care ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2026, 10:35
(3337 vizualizări - 0 comentarii)


APIA începe vizarea carnetelor de rentă viageră agricolă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează rentierii agricoli că, pentru a primi renta viageră aferentă anului 2025, este necesară obținerea vizei anuale. Perioada de vizare ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2026, 09:15
(1762 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Reținut pentru comiterea infracțiuni de «viol asupra unui minor»

Marți, 24 februarie 2026, polițiștii din Jilavele, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au dispus reținerea, pe bază de ordonanță pentru 24 de ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2026, 14:30
(2795 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Dor și sărbătoare… miturile iubirii românești»

Muzeul Județean Ialomița: «Dor și sărbătoare… miturile iubirii românești»

Muzeul Județean Ialomița, în parteneriat cu Clubul Seniorilor «Răsărit în Amurg» Slobozia, au organizat evenimentul cultural «Dor și sărbătoare… miturile iubirii ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2026, 15:25
(2639 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziția «Mărțișoare și Podoabe»

Cea de-a VIII-a ediție a Expoziției «Mărțișoare și Podoabe», un eveniment dedicat tradiției și creativității, organizat de Centrul Cultural «Ionel Perlea» sub egida Consiliului ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2026, 11:20
(2298 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizare la plată pentru intervențiile PD-02, PD-03 și PD-28  

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în primele două zile de la demararea autorizării la plată a intervențiilor PD-02, PD-03 și PD-28, aferente Campaniei 20 ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 14:20
(2699 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Risc fiscal ridicat în rândul firmelor cu activități de protecție și pază

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a declanșat o acțiune amplă de control la nivel național, care vizează 62 de societăți ce activează ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 13:05
(3132 vizualizări - 0 comentarii)


Viitori jandarmi, stagiu de practică la IJJ Ialomița

Viitori jandarmi, stagiu de practică la IJJ Ialomița

Șapte elevi ai Școlilor Militare de Subofițeri Jandarmi de la Fălticeni și Drăgășani au început stagiul de practică la Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița. Aceștia vor efectua stagiul de ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 12:20
(9063 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Drumuri județene deschise circulației

Potrivit unei informări a Inspectoratului pentru Situații de Urgență, la orele 13,00, mai multe drumuri județene din Ialomița au fost deschise, în urma lucrărilor de deszăpezire efectuate de autorități ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2026, 13:30
(990 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Lista actualizată a drumurilor închise

Potrivit unei informări a Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, la această oră, din cauza Codului Galben de viscol și ninsori, mai multe drumuri județene sunt în continuare închise ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2026, 10:10
(383 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru «agresiune sexuală asupra unui minor»

Fetești: Reținut pentru «agresiune sexuală asupra unui minor»

Polițiștii din Fetești au fost sesizați de o femeie cu privire la faptul că fiica sa minoră, de 13 ani, din Fetești, ar fi fost agresată fizic în cursul lunii februarie 2026 de către tatăl său ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 19:20
(1288 vizualizări - 0 comentarii)


ANM: Cod Galben de ninsori și viscol în județul Ialomița

ANM: Cod Galben de ninsori și viscol în județul Ialomița

Administrația Națională de Meteorologie a emis și pentru județul Ialomița o avertizare meteo Cod Galben de ninsori și viscol, valabilă în intervalul 20-22 februarie 2026. În tot acest interval ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 13:00
(2245 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 656 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna ianuarie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna în luna ianuarie a.c., 8 inspecții fiscale, fiind realizat și un control inopinat la un contribuabil persoană ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 12:30
(6517 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mmm în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații Mary în Prioritatea administrației Potor: deschiderea parcării subterane din Piața Revoluției! Mary în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 Gogu în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 JALE ion în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Nicolae în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații @Muza(kk)Verde în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Guzganu în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații Mary în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Misu în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Ioana în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 Piața în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Mary în Instituțiile de mediu refuză autorizarea unei investiții în energie verde de 400 milioane de euro Mary în O nouă groapă pe bulevardul Unirii din Slobozia Mary în «Premierul demis Bolojan să înceteze „sinecuriada“ din instituțiile guvernamentale!» Mary în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» ATeReul în Instituțiile de mediu refuză autorizarea unei investiții în energie verde de 400 milioane de euro

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...