Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fotbal, Liga III, Unirea Sl.-Callatis Mangalia 1-1

Locul I, interzis Sloboziei

Callatis Mangalia s-a dovedit încă o dată bestia nera pentru Unirea. Meciurile cu mangalioții, indiferent de locurile din clasament ale celor două echipe, au fost tot timpul extrem de dificile. Așa s-a întîmplat și vineri cînd la Slobozia s-au întîlnit ocupantele primelor două locuri din seria a II-a a Ligii a III-a.
Deși scorul a fost egal pentru cei prezenți un lucru este clar: chiar dacă ne e greu să o recunoaștem, Callatis este în acest moment peste Unirea din cel puțin trei motive (exceptînd linia de clasament). 1. La Callatis evoluează jucători gen Doicaru, Floricel, Ivașcu sau Florea, care au jucat la echipe ca Farul sau Ceahlăul, bifînd cîteva sezoane în Liga I. Poate și de aceea greșeli personale cum sînt pasa la adversar sau semiluftul s-au văzut mult mai des la uniriști. 2. Arbitrul a tras discret, dar clar, spuza pe turta dobrogenilor lucru care, nu ne îndoim, se întîmplă la toate meciurile Callatisului. La acest capitol, vorba unui oficial slobozean: «Unirea nu este bine îmbrăcată». 3. La meciul de la Slobozia, Callatisul a adunat la «oficială» mai mulți susținători decît Unirea. De asemenea, Mangalia a fost susținută în deplasarea de la Slobozia de o micuță galerie, lucru care slobozenilor nu prea li se întîmplă nici acasă.
Cu toate acestea, elevii lui Prepeliță au pus mult suflet și în repetate rînduri au fost peste adversari. Însă altruismul dus la extrem de Avanu sau șuturile lui Viorel Gheorghe care și-au greșit cu puțin ținta au făcut ca balanța să nu se încline în favoarea noastră. Pe de altă parte, și portarul nostru Leo Dobre i-a oprit excelent pe oaspeți în cîteva rînduri din drumul spre gol. Unirea a fost totuși prima care a dezmorțit tabela în minutul 53 cînd la un corner de pe dreapta, Romeo Soare a trimis cu capul în plasa adversă. Este al patrulea gol al căpitanului Unirii, un veritabil Ilie Stan de Slobozia. Callatis a egalat 20 de minute mai tîrziu cu un șut bine plasat al lui Kamara, rămas liber. Din acel moment și-a intrat în mînă arbitrul care, printre altele, a grăbit jucătorii slobozeni la schimbări închizînd ochii la tragerile de timp ale oaspeților și a fluierat aproape toate contactele fizice în favoarea dobrogenilor. S-a terminat nedecis, 1-1, dar oaspeții au dat impresia că au ploile aranjate pentru promovare. Poate în cele din urmă reușim să le stricăm.

27 Octombrie 2010, 08:51 (16144 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup
Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență
Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
275 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Soluții digitale pentru clienți de la RAJA Constanța

Soluții digitale pentru clienți de la RAJA Constanța

O preocupare constantă a operatorului RAJA Constanța a fost cea referitoare la menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții  pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2025, 17:15
(1829 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Activități preventive desfășurate în cadrul Liceului Tehnologic «Înălțarea Domnului» Slobozia

Polițiștii ialomițeni au desfășurat, în cursul acestei săptămâni, o serie de activități educativ-preventive la Liceul Tehnologic «Înălțarea Domnului» Slobozia, dedicate ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2025, 15:50
(3901 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Anunț de recrutare pentru tinerii care vor să devină jandarmi

În perioada septembrie-decembrie 2025, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Româ ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2025, 15:40
(7889 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: «Șoferi» fără permise, surprinși la volan

Miercuri, 1 octombrie a.c., în jurul orei 3,00, pe strada 1 Decembrie din comuna Gura Ialomiței, polițiștii din Platonești au oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de un t ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:45
(2737 vizualizări - 1 comentariu)


Borănești: Lemne tăiate ilegal, căruțe confiscate

Marți, 30 septembrie a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din Urziceni au depistat în extravilanul comunei Borănești două căruțe ce transportau material lemnos. După ce au fost identificați ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:40
(6184 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat la cantitățile de motorină aferente trimestrului III 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește beneficiarilor că, în perioada 1-31 octombrie 2025 inclusiv, pot depune Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:05
(3837 vizualizări - 0 comentarii)


Elevă agresată la Colegiul Național «Mihai Viteazul» Slobozia

Polițiștii din Slobozia au deschis un dosar penal în urma unei agresiuni petrecută luni, 29 septembrie 2025, în cadrul Colegiului Național «Mihai Viteazul» Slobozia. Potrivit ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:00
(7614 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat reținut după ce ar fi bătut și amenințat un tânăr din Borănești

Bărbat reținut după ce ar fi bătut și amenințat un tânăr din Borănești

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale din Urziceni au luat măsura preventivă a reținerii pentru 24 ore față de un bărbat, de 47 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 08:45
(10488 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții într-un dosar de «braconaj cinegetic»

IPJ Ialomița: Percheziții într-un dosar de «braconaj cinegetic»

Marți, 30 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni au efectuat 5 percheziții domiciliare pe raza județelor Ialomița și Călărași, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunilor de ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 18:30
(14174 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 51,74 milioane de lei în perioada ianuarie-august 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-august 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 16:15
(8287 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,905 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 14:25
(7459 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 1,21 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-august 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în perioada ianuarie-august 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al Statului în sumă totală de peste 1, ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 11:20
(7936 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Căzănești pentru o lucrare programată!

Miercuri, 1 octombrie 2025, în intervalul orar 07,00-20,00, se va sista furnizarea apei în localitatea Căzănești, pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere/igienizare ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 08:25
(8956 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Vineri, 26 septembrie a.c., polițiștii din Fetești au oprit pentru control, în Fetești, un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 20 de ani. În urma verificărilor în ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2025, 15:25
(5870 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

În perioada 19-26 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au desfășurat acțiuni punctuale de verificare a modului în care societățile ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2025, 15:15
(21804 vizualizări - 18 comentarii)


Acțiune a Poliției Rutiere Ialomița

Acțiune a Poliției Rutiere Ialomița

Joi, 25 septembrie 2025, în intervalul orar 15,30-18,30, polițiștii rutieri din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat acțiuni punctuale pe DN2-E85. Scopul acțiunilor desfășurate a fost prevenirea și ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2025, 13:40
(1376 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Urziceni și Grindu: 12 percheziții domiciliare!

Razie a polițiștilor la Urziceni și Grindu: 12 percheziții domiciliare!

Miercuri, 24 septembrie a.c., polițiștii din Urziceni au desfășurat o razie ce a avut ca scop principal prevenirea și combaterea faptelor antisociale, depistarea persoanelor suspecte și menținerea unui ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2025, 14:20
(4345 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Arestat preventiv pentru «agresiune sexuală asupra unui minor»

Luni, 22 septembrie a.c., polițiștii din Urziceni au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 65 de ani, din comuna Ion Roată, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «agresiune sexuală asupra ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2025, 20:30
(5970 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Bărbat reținut 24 de ore pentru încălcarea unui ordin de protecție

Marți, 23 septembrie a.c., polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiuni de «î ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2025, 15:15
(4429 vizualizări - 1 comentariu)


30 septembrie 2025, ultima zi pentru semnarea Cererilor de Plată la APIA!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor că, până cel târziu la data de 30 septembrie 2025, trebuie să semneze Cererile de Plată pentru Campania ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 14:20
(585 vizualizări - 0 comentarii)


Soluții digitale pentru clienți de la RAJA Constanța

Soluții digitale pentru clienți de la RAJA Constanța

O preocupare constantă a operatorului RAJA Constanța a fost cea referitoare la menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții  pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 14:15
(14847 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: «Șofer» reținut după ce a fost urmărit de polițiști. Nu avea permis și era beat la volan!

În cursul zilei de duminică, 21 septembrie a.c., polițiștii din Grivița, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au reținut un bărbat pentru «infracțiuni la regimul ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 14:10
(9130 vizualizări - 1 comentariu)


Excursie organizată de Protopopiatul Urziceni

Excursie organizată de Protopopiatul Urziceni

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a organizat vineri, 19 septembrie 2025, o excursie de o zi, pentru copiii din familiile asistate în cadrul serviciului social acreditat ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 11:25
(6298 vizualizări - 0 comentarii)


AJPIS Ialomița: Peste 7000 de conturi alimentate pentru plata facturilor de energie din iulie și august

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Ialomița a finalizat verificarea cererilor validate automat prin intermediul aplicației informatice EPIDS și s-au emis primele tichete de energie pentru ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 11:10
(7627 vizualizări - 0 comentarii)


Evenimente culturale la Conacul Bolomey

Evenimente culturale la Conacul Bolomey

La sfârșitul săptămânii precedente, Conacul Bolomey din Cosâmbești a fost gazda a două evenimente artistice, în cadrul cărora s-au îmbinat literatura, pictura, muzica și ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 11:05
(6817 vizualizări - 0 comentarii)


Conflict spontan la Țăndărei. Un omor și patru rețineri!

Conflict spontan la Țăndărei. Un omor și patru rețineri!

Polițiștii din cadrul IPJ Ialomița informează cu privire la producerea unui conflict spontan, pe raza orașului Țăndărei. Vineri, 19 septembrie 2025, cinci persoane s-au agresat reciproc. În urma ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2025, 07:40
(8948 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Adolescenți arestați la domiciliu pentru «tâlhărie»

Magistrații Judecătoriei Fetești au dispus joi, 18 septembrie 2025, arestul la domiciliu a patru adolescenți cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, cercetați penal pentru «tâlhărie ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2025, 13:00
(10235 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Șoferi sancționați pentru încălcarea Codului Rutier

IPJ Ialomița: Șoferi sancționați pentru încălcarea Codului Rutier

Joi, 18 septembrie 2025, polițiștii din Urziceni au desfășurat o acțiune cu forțe mărite pentru prevenirea faptelor comise cu violență și a accidentelor rutiere cauzate de șoferii aflați sub influența ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2025, 12:30
(4126 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan, a provocat un accident rutier

Polițiștii din Fetești au fost sesizați să intervină în cazul unui accident rutier, provocat în afara municipiului de un bărbat de 37 de ani, acesta răsturnându-se cu mașina î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2025, 16:00
(4953 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: La volan fără permis de conducere

Polițiștii din Fierbinți-Târg au oprit pentru control pe strada Calea București, din localitate, un autoturism condus de un tânăr de 19 de ani, din municipiul Urziceni. Cu ocazia verificărilor ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2025, 15:40
(7679 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Procurorul în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Odadada în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Alin în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Ciornobal în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Cătălin în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Cătălin. în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...