Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Vă vrem în elită! Bateți Ploieștiul!

Handbal, Unirea Slobozia-CSM Ploiești, duminică, 7 noiembrie, orele 11,00

Vă vrem în elită! Bateți Ploieștiul!

Duminică la sala de handbal, de la Stadion, CSM Unirea Slobozia întîlnește cel mai dificil adversar din acest sezon. Este vorba de CSM Ploiești, echipă care în această toamnă a cîștigat aproape tot în Seria A. Singura înfrîngere au suferit-o la Bacău, 24-30 cu Știința, iar prahovencele conduc autoritar în clasament, cu 14 puncte față de 11 ale Unirii, făcînd ca un succes al Sloboziei să fie extrem de important.

Înfrîngeri în serie pînă acum
Unirea Slobozia a disputat pînă în prezent 4 partide oficiale împotriva lui CSM Ploiești: două la Ploiești, una la Slobozia și una în turneul de la Piatra-Neamț, toate încheiate cu succese ale prahovencelor. Dintre aceste dispute două au atras atenția în mod deosebit. Prima (22 octombrie 2009), disputa de la Slobozia, a reprezentat meciul în care fetele antrenate de Marian Simion au ținuta aproape sperînd pe toată durata disputei să întoarcă rezultatul în favoarea lor. S-a terminat 26-22 pentru Ploiești dar ceea ce a impresionat în această partidă a fost mobilizarea publicului care, avîndu-i în frunte pe fotbaliștii Unirii, a creat o atmosferă ca pe marile arene, lucru de care handbalistele noastre speră să se bucure și duminică. Al doilea joc de care, în ciuda eșecului, ne amintim cu plăcere este cel disputat la Ploiești, chiar în acest sezon (19 septembrie 2010). Fetele noastre au condus în prima repriză chiar la trei goluri diferență însă, în final, au cedat cu 28-33. Toată lumea prezentă în sala din Ploiești a văzut atunci că deși loturile celor două echipe sînt în bună măsură similare cu cele din sezonul precedent, Slobozia are determinare, o viteză în plus și un joc în evidentă ascensiune. Tocmai de aceea duminică aceste atuuri trebuie confirmate printr-o victorie.

Fostele «ploieștence» Balcan și Băeșu cred în victoria Sloboziei
Două dintre componentele de bază ale CSM Unirea Slobozia au avut la un moment dat carierele legate de CSM Ploiești. Vorbim de pivotul Simona Balcan și de interul Alexandra Băeșu. «Am venit la Ploiești în debutul sezonului 2008-2009. Erau deja acolo jucătoare ca Alina Moroianu sau Andreea Dospin, urmînd ca după plecarea noastră prahovencele să se întărească prin aducerea Codruței Zavragiu și a portarului Carmen Pelin. Acum tratăm Ploieștiul ca pe orice echipă bună pe care trebuie să o învingem și vom da totul pentru asta» spune Simona Balcan. Completată de Ruți Băeșu: «Am stat la CSM Ploiești vreo două luni, după care am fost împrumutate, eu la Buzău, iar Simona la Plopeni, dar alegerea de a pleca ne-a aparținut în totalitate. Meciul de duminică este un derbby al seriei pe care toate fetele sîntem determinate să-l cîștigăm. Ne dorim foarte mult să aducem încă o bucurie publicului slobozean». Alexandra este printre principalele marcatoare ale echipei însă, după cum spune, «acest lucru nu contează. Important este să cîștigăm indiferent de cine marchează».
O veste bună vine dinspre Monica Ștefan, cea care s-a recuperat după accidentarea de la Bacău și și-a reluat antrenamentele, sperînd ca la startul meciului să fie în formă din toate punctele de vedere. Cum sperăm să fie toate handbalistele noastre. Pentru că, fetelor, vă vrem în elită! Bateți Ploieștiul!

3 Noiembrie 2010, 03:15 (14196 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Oana Chitacu, noul antrenor secund al handbalistelor senioare
Andreea Trifa și Mara Iancu, în lotul handbalistelor «senioare»
Principalul Ion Ivan a plecat, Adina Cârligeanu preia banca tehnică a echipei!

Comentariile cititorilor:


anonim:
(8 Noiembrie 2010, 15:11)
ati luat bataie datorita antrenorului ca va zapaceste bravo ati ajuns pe locul 5 'si asa duminica cu rapidu iar o luati.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 19 Aug 2026
332 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA: Peste 1 miliard de euro, avans pentru Cererile de plată 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în Monitorul Oficial nr. 935 din 16 octombrie 2023, a fost publicată Ordonanța de Urgență 85/2023 privind gestionarea financiară ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2023, 14:20
(5556 vizualizări - 0 comentarii)


Președintele USR, Cătălin Drulă: «PSD refuză să elimine păcănelele din localități!»

Astăzi, în Comisia de Industrii din Camera Deputaților, PSD a solicitat amânarea propriei legi, o lege care, de fapt, a fost plagiată după una dintre inițiativele USR. Legea vizează interzicerea sălilor ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2023, 19:20
(16756 vizualizări - 1 comentariu)


Serviciul de Call Center RAJA Constanța

Serviciul de Call Center RAJA Constanța

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția acestora ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2023, 19:05
(7253 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: S-a opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu

Polițiștii din cadrul Secției 7 Platonești au fost sesizați prin 112 luni, 16 octombrie 2023, de către o femeie de 37 de ani, din comuna Mihail Kogălniceanu. Femeia a reclamat faptul că ar fi fost agresată ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2023, 18:55
(6933 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 20 octombrie 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 20 octombrie 2023, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații: Formularul 010 ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2023, 17:40
(11296 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă

În lunile octombrie și noiembrie 2023, Programul «Tezaur» continuă cu dobânzi de până la 7,25%. Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoane fizice că, începând ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2023, 16:25
(2151 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campania de autorizare a plăților în avans pentru Cererile de plată 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de luni, 16 octombrie 2023, demarează Campania de autorizare a plăților în avans aferentă Cererilor de plată depuse în anul ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2023, 15:20
(16749 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Amenzi de 1,2 milioane de lei la stații de carburanți, 5 firme închise

În perioada, 1 septembrie-10 octombrie 2023, Instituția Prefectului Județul Ialomița a coordonat activitățile de control la operatorii economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2023, 15:05
(9161 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un grajd din Țăndărei, casă în flăcări la Ciochina

În dimineața zilei de vineri, 13 octombrie a.c., Stația de Pompieri Țăndărei a intervenit pentru limitarea și lichidarea unui incendiu produs la o anexă gospodărească pe raza localității Țăndărei. La fața ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2023, 13:35
(3914 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia, Sfântu Gheorghe și Movilița

Sâmbătă, 14 octombrie a.c., în jurul orelor 13,00, Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD pentru ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2023, 13:20
(1790 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Am asistat la o nouă mascaradă pe tema pensiilor speciale!»

În loc să ia măsuri concrete pentru eliminarea pensiilor speciale, pentru a îndeplini jaloanele din PNRR, coaliția PSD-PNL a pus în scenă o mascaradă menită tocmai să-i protejeze pe «specialii» sistemului ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2023, 16:30
(14015 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Documente ce se pot obține prin intermediul SPV

Administrația Județeana a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor faptul că pot comunica de la distanță cu organul fiscal, prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV), care este un ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2023, 13:50
(14069 vizualizări - 0 comentarii)


Caravana SMURD «Fii pregătit!» ajunge la Slobozia

În perioada 16-18 octombrie a.c, Caravana SMURD ,«Fii pregătit!» va fi prezentă în municipiul Slobozia. Centrul de informare va fi amplasat pe strada Mihai Eminescu, în incinta Liceului de Arte «Ionel ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2023, 12:00
(3557 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 945,65 milioane de lei, suma colectată la bugetul general consolidat în perioada ianuarie-septembrie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat, de la începutul anului și până la 30 septembrie 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 945,65 milioane ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2023, 17:00
(2983 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 35 mii de lei aplicate de polițiști

Miercuri, 11 octombrie a.c., la Slobozia, polițiștii au organizat o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, având ca scop prevenirea și combaterea criminalității stradale și a faptelor cu violență ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2023, 15:00
(3407 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: Casă cuprinsă de flăcări

Perieți: Casă cuprinsă de flăcări

Joi, 12 octombrie a.c., pompierii din Slobozia au intervenit în cazul unui incendiu, petrecut într-o gospodărie din comuna Perieți. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta prin ardere violentă la ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2023, 14:40
(2870 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Perieți incendiu


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive în Gara Slobozia

IPJ Ialomița: Acțiuni preventive în Gara Slobozia

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean Poliție Transporturi Ialomița și din cadrul IPJ Ialomița-Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat în Gara CFR Slobozia marți, 10 octombrie ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2023, 17:35
(3024 vizualizări - 0 comentarii)


Factură electronică de la RAJA Constanța

Factură electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2023, 17:05
(7882 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 27 octombrie 2023, «Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți», eveniment care va avea loc la Slobozia, la sediul Agentiei ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2023, 16:20
(3681 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 565,08 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor fiscale efectuate în septembrie 2023

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna septembrie 2023, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 16 inspecții fiscale ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2023, 14:05
(5016 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,66%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2023

La sfârșitul lunii august 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3708 șomeri (din care 1826 femei), rata șomajului fiind de 4,66%, cu 1,12% peste ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2023, 19:45
(9115 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: «Contul meu RAJA»

RAJA Constanța: «Contul meu RAJA»

Pachetul «Cont Client RAJA» este accesibil non-stop și este sigur și ușor de utilizat prin platforma on-line «Contul meu RAJA» (accesibil de pe orice desktop) sau prin aplicația de mobil ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2023, 19:30
(10369 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Amenință că se aruncă în gol de la balcon

Intervenție a pompierilor din Fetești, în cazul unui tânăr de 31 de ani, domiciliat pe raza municipiului, care amenință că se aruncă în gol de la balconul apartamentului în care locuiește. Se pare că acesta ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2023, 19:20
(2203 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în mai multe zone din Fetești!

La nivelul sistemului de distribuție apă potabilă din Fetești se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă. Pentru realizarea acestor operațiuni, RAJA Constanța va întrerupe ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2023, 16:55
(2718 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Activități informativ-preventive în rândul elevilor de liceu

Luni, 9 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității al IPJ Ialomița au desfășurat activități informativ-preventive la Liceul Pedagogic «Matei Basarab ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2023, 15:20
(2186 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În septembrie 2023 s-a rambursat TVA în valoare de peste 7,93 milioane de lei

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna septembrie 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de 7,93 milioane de lei. ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2023, 15:10
(4189 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: «Ghidul privind recuperarea taxei pe valoarea adăugată achitată în alt stat membru al Uniunii Europene»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a elaborat și publicat «Ghidul privind recuperarea taxei pe ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2023, 16:35
(17923 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Drogați, beți și fără permise, la volan

Duminică, 8 octombrie a.c., în jurul orelor 23,30, polițiștii din Fetești au oprit, în cadrul unui filtru rutier, un șofer în vârstă de 19 de ani, din Fetești, în vederea verificării documentelor personale ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2023, 13:15
(5033 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Căzănești și Iazu

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit la un accident rutier, produs în localitatea Căzănești, în care a fost implicată o autoutilitară, ce a ieșit în afara ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2023, 13:10
(3350 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în mai multe zone din orașul Fetești!

Vineri, 6 octombrie 2023, s-a înregistrat o avarie la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Grânelor din Fetești/Cartierul Fetești-Gară. Pentru remedierea acesteia, se sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2023, 12:50
(2595 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
AlexDan în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Elena I în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Maria N în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Isc în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă CETATEAN în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Gigel în Proiect tehnic pentru consolidarea digului din zona Bentu, lipsă de fonduri pentru implementare Gigel în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 anonim în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Duță Aurel în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Anonim în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Gogu în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Prefectura în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița casă Cocora în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 [email protected] în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție! @ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...