Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Administrație politică în Consiliul Local Slobozia

Administrație politică în Consiliul Local Slobozia

Joi, 28 octombrie, Slobozia a avut parte de una dintre cele mai animate ședințe de Consiliu Local din acest an. Deși banală în aparență, întîlnirea a reconfirmat tensiunile politice și lupta de orgolii din cadrul legislativului local, demonstrînd încă o dată că administrația este, înainte de toate, un act de voință politică.

Un pas înainte, doi înapoi
Dominată ca de fiecare dată de mașina de vot PSD a celor 13 consilieri PSD, ședința din luna octombrie a Consiliului Local Slobozia a statuat cîteva inițative demne de atenția opiniei publice locale. Cea mai importantă dintre acestea este, fără îndoială, proiectul privind creșterea tarifelor pentru activitatea de colectare, transport și depozitare a deșeurilor menajere în municipiul Slobozia. Stabilit la valoarea de 4,2 lei, cu sau fără o justificare argumentată, proiectul consfințește o creștere a tarifului. Reamintim că inițiativa de creștere a prețului pentru acest serviciu este una mai veche, respinsă pînă în prezent de plenul Consiliului Local. Așadar, începînd cu 1 noiembrie 2010, valoarea serviciilor de colectare, transport și depozitare a deșeurilor menajere va fi de 4,2 lei de persoană. În cazul agenților economici, valoarea acestor servicii este de 120,28 lei/tonă cu TVA inclus (24%).

Paros, erou municipal
În ciuda dominației nete exercitate de către consilierii PSD, ședința de joi a oferit răsturnări de situație spectaculoase. Astfel, proiectul prin care Primăria încearcă pentru a treia oară concesionarea unei suprafețe de teren în partea de sud-vest a incintei Orășelului Copiilor, pentru realizarea unui patinoar, a fost blocat din cauza încăpățînării consilierului PD-L Radu Paros de a... număra corect voturile! Concret, la prima numărătoare oficială, președintele de ședință a numărat deliberat cu un vot mai puțin, reușind să obțină un scor de 14 voturi pentru, trei abțineri și 4 împotrivă. După o serie de proteste repetate și solicitarea de a renumăra voturile, rezultatul corect și consemnat a fost de 13 voturi pentru, 5 împotrivă și trei abțineri, proiectul fiind respins în lipsa celor două treimi necesare pentru a fi validat. Votul pierdut de consilierii PSD este cel al lui Ștefan Teodor, fostul șef al DADP Slobozia, care a preferat să se abțină. Ar mai fi de precizat că maniera dubioasă în care consilierii PSD au încercat forțarea aprobării proiectului a fost dublată de refuzul acestora de a respecta reglementările legale privind concesionarea terenului. Potrivit legii, schimbara amplasamentului unei suprafețe concesionate presupune automat reluarea procedurilor de licitație și modificarea planului urbanistic existent.

6 Noiembrie 2010, 10:12 (16672 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei
Vot cu scandal pentru bugetul Sloboziei, în ședința Consiliului Local
Terenuri concesionate, vândute la prețuri diminuate de administrația locală
Și cu cîinii cum rămîne?
Cele douăsprezece scaune de la Cosîmbești

Comentariile cititorilor:


PUICA:
(30 Octombrie 2011, 15:10)
BRAVO BAETE AI REUSIT SA IO SUFLI PE L.... LU DAN , DE ASA TIE FIREA CA DE CU TUPEUL TAU DE INCOMPETENT, SI PROFITOR DUPA URMA NEVOIASILOR NECAJITI PE CARE-I CONDUCI PE ULTIMUL DRUM, SA TI FIE RUSINE O SA - DAM DRUMUL ARTICOLELOR DE EVAZIUNE FISCALA PECARE FIRMELE TALE LE COMIT, SI SA VEDEM ATUNCI CU CE SALVARE TE MAI DUC SOFERI PE CARE VREI SAI DAI AFARA CA au furat ceva mai mult decit tine vita ce esti,
luca:
(3 Decembrie 2010, 17:38)
mai vlad de ce vb in necunostinta de cauza ??
VERA:
(14 Noiembrie 2010, 06:55)
CINE A CONDUS SEDINTA DE A REUSIT PERFORMANTA ROBERTEI ANASTASE LA NUMĂRAREA VOTURILOR? CUMVA CINEVA DE LA SALUBRIZARE? NU PREA STIE SĂ NUMERE DIN UNU-N UNU!
VLAD:
(7 Noiembrie 2010, 18:40)
BRAVO DOMNULE PAROS! VEI FI UN PRIMAR BUN. ESTI SINGURUL CARE NE POATE SCAPA DE HAITA ASTA PSD-ISTA CARE CONDUCE ORASUL DUPA INTERESELE SALE. ACOLO, LA PATINOAR, E UN INTERES PSD-IST.E O ABERATIE SA FACI UN PATINOAR IN PARCUL COPIILOR. NU E SPATIU, NU POTI PARCA O MASINA, NU SE POT AMENAJA SPATII COMERCIALE SPECIFICE UNUI LOC DE DISTRACTIE. PLUS TOATE CONDUCTELE CARE TREC PE DEDESUPT.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 25 Aug 2026
385 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

DSVSA Ialomița: Fără virusul anemiei infecțioase ecvine

În conformitate cu prevederile legale, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița aduce la cunoștință faptul că a fost finalizată campania de recoltare probe de sînge în direcția ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2012, 10:48
(7739 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Transferurile de proprietate de la persoane fizice, impozitate

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice care realizează venituri din transferul dreptului de proprietate și al dezmembrămintelor acestuia asupra construcțiilor ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2012, 10:48
(14204 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Doi paznici, prinși la furat de orz

Polițiștii efectuează cercetări față de doi bărbați de 39, respectiv 43 ani, din comuna Movila, suspectați de comiterea infracțiunii de furt calificat. În fapt, cei doi, paznici la o societate comercială ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2012, 10:00
(10382 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila furt orz


AJOFM Ialomița: 124 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, miercuri, 4 iulie 2012, sînt disponibile 124 locuri de muncă. Cele mai multe posturi sînt ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2012, 17:52
(9233 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița a schimbat calculatoarele la medicii veterinari concesionari

Firma SC IQ MANAGEMENT SRL a înlocuit săptămîna trecută 22 de computere și echipamente de calcul de la circumscripțiile sanitar-veterinare din județul Ialomița, în baza contractului nr. 722/2004, încheiat ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2012, 17:47
(11586 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Amara și Fetești, vită salvată din rîul Ialomița

Magazia unui cetățean din Amara a fost cuprinsă de flăcări în după-amiaza zilei de marți, 3 iulie a.c. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un foc deschis executat în apropierea anexei gospodărești ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2012, 17:41
(10712 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de pictură

Slobozia: Expoziție de pictură

Consiliul Județean Ialomița, alături de Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea», invită slobozenii și nu numai la vernisajul unei expoziții personale a artistului Victor Grigore. Evenimentul se va petrece ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2012, 17:40
(10035 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Accident cu un adolescent de 16 ani la volanul unui tractor și un căruțaș băut de 15 ani!

Luni, 2 iulie a.c., doi tineri de 15, respectiv 16 ani, din comuna Traian, au fost implicați într-un eveniment rutier. Din cercetări, polițiștii au stabilit că în timp ce un tînăr, de 16 ani, se deplasa ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2012, 17:23
(9215 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Traian accident


Mihail Kogălniceanu: Suspect de furt, reținut de polițiști

În cursul zilei de luni, 2 iulie a.c., polițiștii au reținut pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore un tînăr, de 22 ani, din Mihail Kogălniceanu, suspect de comiterea infracțiunii de furt calificat ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2012, 17:19
(7712 vizualizări - 4 comentarii)


Ialomița: A intrat cu scuterul într-o mașină

În cursul zilei de luni, 2 iulie a.c., în jurul orei 15,30, Poliția Țăndărei a fost sesizată de către o femeie de 54 ani despre producerea unui accident rutier. Din cercetările efectuate de polițiști, s ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2012, 17:16
(7590 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Nebun prins la furat într-o locuință!

Luni, 2 iulie a.c., la sediul Postului de Poliție Movila s-a prezentat un bărbat de 62 ani, din comună, care le-a relatat polițiștilor că soția sa a surprins în locuință un bărbat care încerca să sustragă ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2012, 17:16
(7793 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila furt nebun


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

3 Iulie 2012, 19:37


Țăndărei: Copii prinși la furat

În cursul zilei de sîmbătă, 30 iunie a.c., Poliția a fost sesizată de o femeie de 32 ani, din orașul Țăndărei, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras din boxa de la parterul imobilului unde ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2012, 20:15
(8663 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A accidentat mortal un biciclist și a părăsit locul accidentului

Sîmbătă, 30 iunie a.c., în jurul orei 5,00, Poliția Fetești a fost sesizată prin 112 de către un bărbat de 34 ani, din Fetești, despre faptul că pe strada Călărași din localitate se află o bicicletă avariată ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2012, 20:12
(12948 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Tînăr reținut de polițiști după ce a condus băut, fără permis și a produs un accident

În noaptea de vineri spre sîmbătă, 29/30 iunie a.c., în jurul orei 4,45, Poliția a fost sesizată despre faptul că pe raza municipiului Slobozia se deplasează un autoturism care a avariat un vehicul parcat ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2012, 17:47
(11863 vizualizări - 1 comentariu)


Poliția Rutieră Ialomița: 22 de șoferi au rămas fără permise, amenzi de peste 60000 lei

În perioada 29 iunie-1 iulie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2012, 17:46
(9964 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 50 de jandarmi vor supraveghea Bacalaureatul 2012

Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița vor asigura, în perioada 2-6. iulie 2012, cu ocazia sesiunii de Bacalaureat, paza a șapte centre de evaluare și a două centre de corectare ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2012, 15:43
(7666 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Concurs de «Street Dance»

Vineri, 29 iunie 2012, la Sala de Sport a Grupului Școlar de Industrie Alimentară Fetești s-a desfășurat concursul județean de dans «Street Dance», cuprins în Calendarul Județean al Activităților Extracurriculare ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2012, 15:11
(10134 vizualizări - 0 comentarii)


Sărățeni: Incendiu de la un scurtcircuit

Un incendiu a fost înregistrat la Sărățeni, în urma unui scurtcircuit electric la locuința unui cetățean din localitate. În momentul sosirii echipajelor de intervenție la locul evenimentului, incendiul ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2012, 14:54
(10458 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: «Descîntate» de farmece și lăsate fără bijuterii!

O femeie din Fetești a sesizat Poliția despre faptul că a fost victima unei infracțiuni de înșelăciune. Victima a fost abordată de o persoană necunoscută care a spus că îi poate descînta pentru alungarea ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2012, 14:46
(9518 vizualizări - 1 comentariu)


Borănești: Reținuți pentru «cămătărie» și «șantaj»

Polițiștii de investigații criminale au efectuat în baza autorizațiilor de percheziții domiciliare emise de Judecătoria Urziceni, descinderi la locuințele a trei bărbați, cu vîrste cuprinse între 31 și ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2012, 13:47
(10995 vizualizări - 0 comentarii)


Rîul Ialomița a mai luat o viață. O fetiță de 12 ani din Bucu s-a înecat!

Vineri, 29 iunie a.c., o fetiță de 12 ani din Bucu s-a înecat în apele Ialomiței. Trupul neînsuflețit al copilei a fost scos la suprafață cîteva ore mai tîrziu de cîțiva localnici...
Fetița de 12 ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2012, 17:12
(10106 vizualizări - 15 comentarii)


Slobozia: Din doi pumni și-a băgat vecinul în spital

Scandal pe strada Trandafirului, în seara zilei de miercuri, 27 iunie a.c. Doi vecini au reaprins un conflict mai vechi și s-au luat la bătaie. Unul dintre ei a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Slobozia ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2012, 11:24
(9045 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Trupul tînărului înecat în Ialomița a fost descoperit

În după-amiaza zilei de 25 iunie, un minor de 15 ani din Căzănești, plecat la scăldat, s-a înecat. După o zi întreagă de căutări, trupul neînsuflețit al acestuia a fost descoperit abia miercuri, 27 iunie ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2012, 17:52
(12125 vizualizări - 1 comentariu)


Dridu: A fost prins un «spărgător de case»

Un minor de 17 ani din Dridu a băgat spaima în întreaga comunitate. El a spart nu mai puțin de șase locuințe. Din fericire, ultima dată a fost prins. În fapt, tînărul a pătruns în locuința unei consătene ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2012, 17:51
(8499 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Hoți de cablu prinși de polițiști

Doi tineri, de 16 și 19 ani, sînt cercetați de polițilști după ce au furat peste 300 de metri de cablu telefonic. Aceștia se află în prezent în Centrul de Arest și Reținere al Inspectoratului de Poliție ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2012, 17:50
(6643 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Oamenii legii au grijă de siguranța turiștilor

Efective de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița vor acționa în perioada următoare pentru asigurarea unui climat de ordine și liniște în toată stațiunea Amara. Pentru că ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2012, 17:49
(7271 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

26 Iunie 2012, 20:05


Maia: Fetiță de 3 ani lăsată nesupravegheată, accidentată de o mașină

Duminică, 24 iunie a.c., în jurul orei 18,00, pe DJ101, în comuna Maia s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei fetițe de 3 ani. Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit că ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2012, 19:13
(8990 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Maia accident


Jilavele: Prins cu un curcan furat pe bicicletă

Vineri, 22 iunie a.c., în jurul orei 4,30, polițiștii au observat pe raza comunei Jilavele un bărbat care se deplasa pe bicicletă, avînd un comportament suspect. După aproximativ 30 de minute, a fost observat ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2012, 19:08
(8377 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Jilavele furt curcan


Ultimele comentarii
Anonim! în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Gigel în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Cetatean în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători AlexDan în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Analize apa în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Om al Cetății în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Stupid în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Raul în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Alina în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia CV în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei Urbanistul în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! @Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Ionela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Metalurgie în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă sorinb în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 revolta în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Pt DNA în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Piață în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...