Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Maria Unțanu sau arta de a stăpâni PUNCTUL

Maria Unțanu sau arta de a stăpîni PUNCTUL

Cartea de vizită a artistului Maria Unțanu e prodigioasă. Un număr record de premii alături și împreună cu elevii pe care i-a îndrumat în calitate de profesor în cadrul Palatului Copiilor din Slobozia (256, dintre care 153 sînt premii internaționale obținute în toată Europa, dar și în SUA, India sau Japonia), patru expoziții personale și zeci de ani de căutare a unor forme noi de exprimare a emoției artistice, prin desen și culoare. Acestea sînt reperele sumare ale unei vieți dedicată graficii, o artă pe care Maria Unțanu a împins-o către un nou nivel, într-un banal tîrg de provincie, făcîndu-ne contemporani cu una dintre cele mai intangibile taine: taina desăvărșirii punctului.

«Una este să te uiți și alta este să vezi!»
Ne aflăm în casa artistului Maria Unțanu, în fața albumului celei de-a patra expoziții... O cameră obișnuită de apartament, de o sobrietate aproape spartană, înveselită de buchete de flori și sute de creioane și pensule așezate ordonat în borcane pe etajere. Buchisim despre artă și lucrările grafice ale Mariei Unțanu, din prima pagină a albumului: «Artista se desacralizează, își pune pe tapetul artei sentimentele de introspecție și defrișează sufletul inaugurînd atmosfera rigorilor pe care fiecare dintre noi le înlătură instinctiv, conotații evocate prin notațiile spontane de creion sau tuș, apoi cu accente profunde, ordonatoare ale orizonturilor negative imediate (...)».
Ne mărturisim intimidați și ignoranți în fața criticului, dar gata să înțelegem dacă așa ceva este posibil. «Sigur că este posibil! Totul se reduce la exercițiul ochiului, al văzului. Poate să nu-ți placă, e în regulă. Dar ochiul ne oferă cea mai multă informație dintre toate simțurile. Nu toată lumea trebuie să cunoască, să fie instruită în domeniul artistic. Dar opera de calitate întotdeauan transmite. Transmite idei, sentimente. Și dacă din copilărie există această înclinație, această dorință de a vedea, de a înțelege, de a vedea... atunci ai nevoie de artă, indiferent de forma în care se manifestă. Știți cum se spune... Una este să te uiți și alta este să vezi» debutează dialogul nostru cu Maria Unțanu.
Și, într-o clipă, canoanele riguroase ale recenziilor se spulberă, iar artistul ne deschide o lume pe care, cel mai adesea, alegem să o ignorăm: «Evident, nu poți să vezi fără îndrumare! De aceea un artist nu se poate forma fără educație, fără sprijin. Există desigur și excepții, genii... Dar marea majoritate a artiștilor, ca și oamenii obișnuiți, au nevoie de îndrumare... De aceea nu ne putem aștepta ca arta să fie înțeleasă și receptată fără niciun efort. Trebuie să mergi, să vezi lucrări de artă... Iar pentru asta e nevoie de timp, de exercițiu și... de un ochi instruit».

40 de ani de căutare înăuntru
Expoziția de vineri, 5 noiembrie, a Mariei Unțanu, va cuprinde 43 de lucrări. Este rezultatul a peste opt ani de căutare permanentă, de experimente repetate și de eșecuri mereu depășite. O rugăm să ne explice cum a reușit să ajungă aici, să tranforme punctul în grafică și grafica în artă incontestabilă: «Nu lucrez doar în punct. Am intervenit și cu pensula, cu tempera, cu acrilice... Dar, într-adevăr, am o plăcere extraordinară în a mă concentra asupra detaliilor... Probabil o înclinație zodiacală, sînt născută sub zodia Fecioarei... Este un cîștig, dar și un blestem, pentru ca oricînd poți greși. Am avut o lucrare foarte frumoasă, la care am lucrat două luni, punct cu punct, o lucrare mare. La un moment dat m-am oprit și am hotărît s-o așez pe șevalet... Am stricat-o în două zile... A trebuit s-o arunc! Mi-a părut tare rău, evident, dar trebuia să o fac... Uneori, cînd ești în impas, trebuie să te detașezi pentru a nu te lăsa păcălit! Altfel lucrarea te fură, te subjugă și nu mai știi dacă este bine sau rău ceea ce faci!». O rugăm să ne explice alchimia creației, taina care transformă punctul în artă deplină: «Uneori este vorba de amănunte... Calitatea hîrtiei, textura, porozitatea acesteia... De cele mai multe ori sînt lucruri mărunte, insesizabile în aparență... Dar toate concură creînd un chimism anume, o endorfină care se eliberează, trece dintr-o parte într-alta»...

Învățul de la copii
Chiar dacă lucrările sale grafice sînt cele care o reprezintă -artistul care zugrăvește chipul interior- viața de artist a Mariei Unțanu ar fi incompletă dacă n-am aminti de zecile de generații de elevi care i-au trecut prin mîini în calitate de profesor de desen la Palatul Copiilor din Slobozia. O experiență crucială, pentru care artistul le este deopotrivă, recunoscătoare: «Am învățat de la copiii pe care i-am instruit enorm. Într-un fel, ei m-au împlinit. A fost o perioadă de hiatus în activitatea mea artistică, dar, probabil, devotîndu-mă lucrului cu copii, am evadat într-o lume inaccesibilă adulților». Marian Unțanu își amintește numele fiecărui copil, al fiecărui elev talentat care ar fi putut reuși prin desen. Și regretă. «Nu este o meserie care să-ți asigure existența. De aceea copiii se pierd, iar talentele, oricit de bine definite, nu pot răzbi fără îndrumare».
Obosită să trăiască de atîtea ori visul de început de drum al fiecărei generații de elevi, Maria Unțanu a renunțat să mai predea. Și, deși spune că e liniștită și împăcată cu ideea, glasul ei trădează o urmă de regret. «Ajunsesem la un moment dat să știu cum lucrează fiecare, ce abilitate naturală are... Acesta a fost, probabil, secretul tuturor acestor reușite permanente. Dar și explicarea permanentă a lucrurilor, pregătirea fiecărei lucrări. Pentru că eu n-am pus niciodată mîna pe pensulă în locul elevilor, doar i-am îndrumat».
În cei peste 10 ani în care a îndrumat elevi la Cercul de pictură din cadrul Palatului Copiilor, Marian Unțanu a reușit să acumuleze un palmares de 256 de premii, dintre care sînt 153 sînt premii internaționale obținute în toată Europa, dar și în SUA, India sau Japonia. Ca o încununare a activității didactice, Maria Unțanu a fost decorată de către statul român cu Ordinul și Medalia în Grad de Cavaler. Vernisajul următoarei sale expoziții va avea loc vineri, 5 noiembrie, orele 14.30, la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia
.

7 Noiembrie 2010, 14:42 (20407 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Slobozia: Expoziție de icoane pe sticlă, la Muzeul Național al Agriculturii
Slobozia: Expoziție de pictură la Muzeul Național al Agriculturii
«Saber Guardian 23» în Garnizoana Slobozia
Maria Unțanu, grafician de șevalet
Artista Maria Unțanu revine la Slobozia

Comentariile cititorilor:


.:
(11 Noiembrie 2010, 18:18)
De ce nu ați pus watermarkul pe diagonala cealaltă?...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 03 Aug 2026
261 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fetești: Beat la volan, reținut de polițiști 

Marți, 14 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe strada Câmpului, în municipiul Fetești, la volanul căruia a fost identificat un bărbat ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2026, 15:00
(3142 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Borănești și Bărcănești. O persoană a fost reținută!

Sâmbătă, 11 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au depistat și reținut pentru 24 de ore una dintre persoanele implicate într-un dosar de «tentativă de omor», care se sustrăgea ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2026, 07:20
(11244 vizualizări - 0 comentarii)


Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat!

Redacția Independent

vă dorește

Sărbători Fericite

alături de cei dragi!

12 Aprilie 2026, 00:05


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Miercuri, 8 aprilie 2026, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română, respectiv ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 16:20
(4832 vizualizări - 0 comentarii)


364 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în pimele două luni ale anului 2026

În primele două luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 364 persoane ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 13:50
(4791 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

În perioada 15-21 aprilie 2026, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul Tămăduirii» al străvechiului așezămâ ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:20
(6668 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor Pascale

RAJA Constanța aduce la cunoștință abonaților din întreaga arie de operare că în intervalul 10-13 aprilie 2026, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:05
(5597 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești!

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești, echipele Constanța sistează furnizarea apei potabile marți ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 14:10
(6053 vizualizări - 0 comentarii)


Urban SA Slobozia: Circulație închisă pe strada Mihai Viteazu, din cauza unei avarii

Echipele de intervenție acționează pentru remedierea avariei apărute la rețeaua de canalizare care preia apele uzate din Cartierul 500 și le transportă către stația de pompare Cuza Vodă. Urban SA Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 11:40
(3193 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

Polițiștii ialomițeni au desfășurat vineri, 3 aprilie 2026, razii și percheziții la Urziceni și Barbulești. Astfel, au fost peste 250 de persoane legitimate, fiind verificate și 225 de autovehicule ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2026, 17:50
(1713 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

IJJ Ialomița: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

Joi, 2 aprilie 2026, la sediul Jandarmeriei Ialomița, în contextul «Zilei Jandarmeriei Române», a fost organizată o întâlnire cu foștii comandanți ai instituției. ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 17:35
(509 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cu o alcoolemie de 3,11 mg/l alcoolpur în sânge, la volan!

Ialomița: Cu o alcoolemie de 3,11 mg/l alcoolpur în sânge, la volan!

Polițiștii ialomițeni au surprins în trafic un bărbat aflat la volanul unui autoturism. După testarea cu alcooltestul, polițiștii au fost surprinși să descopere că șoferul avea 3,11 mg/l alcoolpur ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 16:50
(624 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 558 milioane de lei pentru motorina aferentă anului 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, a efectuat plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, aferentă perioadelor 1 ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 13:05
(5085 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi înaintea Sărbătorilor Pascale

În perioada 24- 30 martie 2026, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a desfășurat prima etapă a acțiunilor de control specific Sărbătorilor Pascale, verificâ ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 09:10
(1937 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru port ilegal de armă

Polițiștii din Urziceni au depistat în trafic, pe raza municipiului Urziceni, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din localitate. În urma controlului efectuat, asupra acestuia a ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 18:50
(2098 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: «Tradiție și Credință» la Conacul Bolomey

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița organizează evenimentul cultural «Tradiție și Credință», ce va avea ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 08:35
(4161 vizualizări - 0 comentarii)


Olimpiada Națională de Arte Vizuale: Tineri artiști din Ialomița își expun creațiile la Muzeul Național al Agriculturii!

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia și Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 08:20
(2693 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Reținut pentru că a condus în stare de ebrietate

Un bărbat de 49 de ani a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind depistat la volanul unei mașini, în stare de ebrietate. Polițiștii l-au oprit în trafic, iar pentru că prezenta halenă alcoolică ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 13:20
(856 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune preventivă în unitățile de învățământ din Urziceni 

Joi, 26 martie 2026, polițiștii și jandarmii ialomițeni au desfășurat activități preventive în cadrul unităților de învățământ din Urziceni, dar și în cele din localitățile î ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 12:40
(2515 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 31 martie 2026, termen-limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că marți, 31 martie 2026, este termenul-limită de depunerea a Formularul 398-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 11:30
(4450 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale ample înaintea Sărbătorilor Pascale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor desfășoară, la nivel judetean, acțiuni de monitorizare, prevenție și control, pentru protejarea sănătății publice. Recomandarea reprezentanților ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 10:00
(973 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,95%, rata șomajului la sfârșitul lunii februarie 2026

La sfârșitul lunii februarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4664 șomeri (din care 2190 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 09:30
(408 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Fabrică ilegală de tutun, descoperită de polițiști

Urziceni: Fabrică ilegală de tutun, descoperită de polițiști

Luni, 23 martie 2026, polițiștii ialomițeni, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2026, 15:10
(1478 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

În organizarea Consiliului Județean Ialomița, a Centrului Cultural «Ionel Perlea» și a Parohiei «Buna Vestire» din Slobozia, miercuri, 25 martie 2025, va fi vernisată expoziția ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2026, 15:05
(523 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții domiciliare la Făcăeni, patru persoane reținute 

Sâmbătă, 21 martie 2026,  polițiștiii ialomițeni au desfășurat o razie de amploare pe raza comunei Făcăeni, având ca scop menținerea și consolidarea climatului de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2026, 15:00
(1322 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 7,55 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna februarie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna februarie a.c., 25 inspecții fiscale, 5 controale inopinate și 17 verificări ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2026, 12:20
(635 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Modificări legislative privind acordarea subvențiilor din Bugetul Asigurărilor pentru Șomaj

În Monitorul Oficial nr. 181/09.03.2026 a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 11/2026, pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 13:20
(4245 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Sâmbătă, 28 martie 2026, Protopopiatul Slobozia organizează ediția a XVI-a a evenimentului dedicat susținerii vieții, speranței și solidarității, «Marșul pentru Viață”, care va avea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 12:50
(2004 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente!

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage atenția fermierilor cu privire la interzicerea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 10:55
(1194 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Produse din pește cu adaos de apă

Analize de laborator au indicat un conținut de apă adăugată peste limitele admise pentru mai multe sortimente de produse din pește. Întrucât o parte dintre aceste produse au ajuns pe rafturile ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2026, 11:10
(1469 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Amenda în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Iulia în IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă casă Misleanu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 Mart în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Mary în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori vasile în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Ioana în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vrăjeală!!! în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...