Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Proxenetul Tămârjan, trimis în judecată de procurorii DIICOT

Agenție de modelling din Slobozia, «umbrelă» pentru prostituție de lux

Proxenetul Tămîrjan, trimis în judecată de procurorii DIICOT

• dosarul va fi judecat de Tribunalul Ialomița

Procurorii DIICOT Ialomița au dispus trimiterea în judecată a proxenetului Ion Tămîrjan, precum și a celorlalți implicați în cauză, respectiv Relu Costan, Ștefan Radu Nicola și Alexandru Gabriel Voicu, primii doi în stare de arest preventiv. Toți cei implicați vor fi judecați pentru săvîrșirea infracțiunii de trafic de persoane.
Potrivit dosarului, procurorii au reținut că, în perioada 2006-2009, Tămîrjan și ceilalți inculpați au recrutat 80 de victime, 17 dintre acestea fiind minore. «Prin constrîngere, înșelăciune sau profitînd de starea de vulnerabilitate a acestora», completează procurorii DIICOT, victimele celor implicați au fost atrase cu scopul precis al exploatării lor sexuale.
Activitatea infracțională s-a desfășurat sub paravanul a două agenții de selecție și promovare a fotomodelelor, iar fetele erau plasate pe piața prostituției de lux din România, Italia și Austria, în cluburi sau la locuințele clienților. Să mai amintim că, potrivit rechizitoriului procurorilor, veniturile obținute de pe urma acestei «afaceri» au depășit suma de 100000 de euro.
La final, adăugăm că dosarul a fost trimis spre competentă soluționare Tribunalului Ialomița.

10 Noiembrie 2010, 08:24 (18286 vizualizări - 7 comentarii)

Citiți și:
Ion «Tera» Tămîrjan, CONDAMNAT la închisoare cu executare
Condamnări cu executare în dosarul «Sex-gate cu politicieni și vip-uri»
Ialomița: Sentințe în dosarul «Sexgate cu politicieni și VIP-uri»

Comentariile cititorilor:


no name :
(30 August 2015, 11:48)
Acum sa fim sinceri si seriosi , si fetele vroiau asta , atfel nu mai apelau la agentia de fotomodele a lu Teri .. Nu ?  Pai ce cautau in agentie ? Ca doar nu le "extragea" Teri din casele lor de langa mamicutele lor , nu ? Vin singure dornice de castiguri fabuloase . Tinerele din ziua de azi si daca mai arata si bine, in nici un caz nu ar lucra la Auchan pe 800 de lei pe luna .. Corect ? Vor repede si mult ." ca doar sant frumoasa" .. Asta i filozofia si educatia in fapt etalata la Tv in tabloide "ma combin cu tipi cu bani si traiesc ca o regina" Nu-i vina proxenetilor ca o parte din romance sant curve ... Ei doar le ajuta , ele sant in fapt si din constructie asa . Asta i tara , asta i educatia promovata la tv . Exemplu : pipita de la Un show pacatos ce a primit de la Vali din trehaia un Bmw X6 .. Care din fetele din romania nu ar face mai multe partide sexuale cu Vali din Strehaia pentru un Bmw x6 ... Daca asta le aratam la Tv asta fac fetele .. Asa le educam de mici ..
Grup.Sc.Mihai.E:
(14 Decembrie 2010, 12:36)
LA PUSCARIE! proxenet ! peste ! cum vreti toata slobozia stie ce face! si sunt si probe la dosar!multe fete de la mine din scoala au fost prostituatele lui Tamarjan sau asa zisul Terra. LA PUSCARIE!
ramona:
(12 Noiembrie 2010, 04:04)
muva intrebati,care ;FOTOMODEL' ae spune ca a facut prostitutie,cine ar recunoaste asta,dar ai participat la vreo prezentare de moda in slobozia,? prostitutie clara,duse in delta,in arad la o casa vinatoreasca,in bamboo,la hotel rin grand hotel pe acolo erau prezentarile de moda. chiar daca fwtwle au ajuns sa nu se mai suporte,pt. ca fiecare in parte era iubita lui teri intii asa i se inducea impresia,,era data la oparte rapid cind teri gasea alta fata mai tinara,si chiar si in conditiile astea nimeni nu poate sa vorbeasca,si-ar pune eticheta de curva singura,asa ca nu mai asteptasa vorbeasca vreuna din ele
anonima:
(11 Noiembrie 2010, 08:55)
pai cum sa ajunga ...foarte usor ...una care stia ...sau unul care nu a avut acces la fetite desi stia care e treaba acolo ...
altcineva:
(10 Noiembrie 2010, 21:14)
nu am nici o legatura cu nici o parte a acestui articol dar cineva a avut ceva cu ei in perioada cand au fost retinuti.daca se vroia stoparea acestor actiuni (in toata tara, nu neaparat la cazul relatat) la cateva luni de zile se umpleau puscariile, dar asa e cand sunt bani multi la mijloc.restul puteti sa va imaginati.
Anonim:
(10 Noiembrie 2010, 17:37)
Foarte curios cum au ajuns informatiile astea in presa chiar inainte de termenul la care instanta se poate pronunta.pare doar o incercare de a distrage atentia de la ce e mai important.ca se urmareste discreditarea unor oameni politici cu care cei 2 au avut relatii.ce e trist este ca se folosesc orice mijloace.
Cineva care stie:
(10 Noiembrie 2010, 09:40)
Deci, pentru toti si toate pipitele, de obicei cand procurorul dispune trimiterea in judecata inseamna ca sunt ceva probe in dosar... 100 000 euro este o suma frumoasa. Si suma asta cred ca e cea mai mica parte. Sa vedem care sunt probele pro si contra... Daca sunt fete care au fost fortate sa se prostitueze impotriva vointei lor, mi-as dori ca Terica si compania sa continue alergarea spre Peniternciarul Jilava acolo unde se vor gandi mult si bine pe cine mai racoleaza...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 17 Aug 2026
272 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Pieton beat, victimă a unui accident

Poliția Fetești a fost sesizată despre faptul că pe strada Țăndărei, din localitate, s-a produs un accident. Polițiștii s-au deplasat la fața locului unde au constatat că un autoturism, condus de o tînără ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2010, 09:00
(25706 vizualizări - 0 comentarii)


Jocurile de noroc, în atenția polițiștilor

În perioada 22-26 martie a.c., polițiștii Biroului de Investigarea a Fraudelor au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea comiterii de ilegalități în domeniul jocurilor de noroc în zona municipiului ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2010, 09:00
(27718 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Furt de energie electrică

La primele ore ale dimineții de miercuri, 24 martie a.c., polițiștii feteșteni, împreună cu jandarmi și angajați ai societății furnizoare de energie electrică, au organizat o acțiune pentru prevenirea și ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2010, 17:26
(20972 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Vindea covoare ilegal

Miercuri, 24 martie a.c., polițiștii din Munteni-Buzău au depistat un bărbat, de 54 de ani, din județul Mureș, în timp ce comercializa 18 covoare tip persan, fără a deține documente de proveniență pentru ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2010, 17:26
(17095 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni în trafic

Acțiunile polițiștilor rutieri din ultimele 48 de ore au vizat atît depistarea și sancționarea celor care nu respectă regulile de circulație, cît și asigurarea unui trafic fluent. Cu ocazia verificărilor ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2010, 17:25
(24489 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția ialomițeană, la aniversare

Joi, 25 martie 2010, sala de festivități din cadrul Casei de Cultură a Sindicatelor a fost gazda aniversării Poliției ialomițene. Pe lîngă urări și aplauze, principalele activități ce au fost organizate ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2010, 17:25
(21736 vizualizări - 0 comentarii)


Plata anticipată a impozitului pe profit, amînată pînă în 2012

În cadrul ședinței de miercuri, 24 martie a.c., Guvernul a amînat pînă în anul 2012 intrarea în vigoare a sistemului de plată anuală a impozitului pe profit cu efectuarea de plăți anticipate, a anunțat ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2010, 06:12
(14321 vizualizări - 0 comentarii)


Fructe pentru elevi, calculatoare pentru tineri

Guvernul a creat cadrul legal pentru introducerea în România a Programului european de încurajare a consumului de fructe în școli, program ce se va derula pînă în 2013, a anunțat purtătorul de cuvînt al ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2010, 06:03
(16218 vizualizări - 0 comentarii)


Angajare urgentă

Societate comercială angajează asistent farmacie. Telefon 0752277525. ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2010, 20:32
(21755 vizualizări - 0 comentarii)


A furat gazolină de la firma unde era angajat

Un bărbat de 38 de ani din comuna Grindu a fost surprins de jandarmi, marți, 24 martie a.c., în timp ce își încărca autoturismul proprietate personală cu gazolină furată. Ulterior, după cercetări, s-a constatat ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2010, 13:28
(23802 vizualizări - 0 comentarii)


Concursul de Interpretare Instrumentală «Ionel Perlea», la a IV-a ediție

Concursul de Interpretare Instrumentală «Ionel Perlea» va debuta sîmbătă, 27 martie a.c., începînd cu orele 9,00. Astfel, la Sala de concerte a Centrului Cultural UNESCO «Ionel Perlea» din Slobozia, cea ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2010, 13:24
(32222 vizualizări - 1 comentariu)


Copil de 3 ani lăsat nesupravegheat, victima unui accident rutier

Luni, 22 martie a.c., în jurul orei 17.00, la Slobozia, un copil de numai 3 ani a fost victimă a unui accident rutier. Potrivit primelor cercetări a rezultat că, în timp ce un tînăr, de 24 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2010, 11:16
(29851 vizualizări - 0 comentarii)


Arestat după ce a băgat un om în spital

Un bărbat în vîrstă de 39 de ani, din județul Brașov, a fost reținut de polițiști pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore și încarcerat în arestul Inspectoratului, după ce duminică, 21 martie ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2010, 10:21
(21276 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți sau suspecți, arestați și identificați de polițiști

Doi tineri, în vîrstă de 29, respectiv 20 de ani, din comuna ialomițeană Ciochina, reținuți duminică, 21 martie a.c., pentru săvîrșirea unei infracțiuni de furt, au fost arestați preventiv pentru 29 de ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2010, 09:32
(15318 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2010, 02:30
(17990 vizualizări - 0 comentarii)


Accident UPDATE: 6 răniți și doi morți

În ceea ce privește accidentul petrecut marți seara, 23 martie a.c., în jurul orelor 19.00, numărul răniților este de șase persoane, alte două persoane fiind decedate. În groaznicul accident au fost implicate ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2010, 22:59
(19792 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2010, 18:02
(15745 vizualizări - 0 comentarii)


Aplicație a pompierilor la Urziceni

Aplicație a pompierilor la Urziceni

Marți, 23 martie, începînd cu ora 10,00, la sediul Romgaz Mediași-sucursala Ploiești-Formația Urziceni pompierii din localitate au desfășurat un exercițiu de cooperare cu trupe în teren avînd ca scop verificarea ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2010, 17:17
(30884 vizualizări - 0 comentarii)


Senatul a aprobat ca TVA să fie plătită în 30 de zile de la încasarea facturii

Senatul a aprobat un proiect legislativ de modificare a Codului Fiscal, care prevede ca TVA să se plătească în maximum 30 de zile de la data încasării facturii, în acest moment plata TVA făcîndu-se la momentul ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2010, 13:06
(20187 vizualizări - 0 comentarii)


«Marea Debarasare» continuă

«Datorită numărului tot mai mic de Deșeuri din Echipamente Electrice și Electronice colectate în cadrul campaniilor lunare „Marea Debarasare“, Ministrul Mediului și Padurilor, Laszla Borbely, a propus modificarea ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2010, 10:21
(18649 vizualizări - 0 comentarii)


O autoutilitară a ars în întregime

O autoutilitară a ars în întregime în noaptea de luni spre marți, 22/23 martie a.c., în jurul orei 23.00, pe DN21, pe raza comunei Scînteia, sat Iazu. Incendiul a izbucnit de la un scurtcircuit produs la ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2010, 09:06
(20279 vizualizări - 0 comentarii)


Flăcări la Roșiori

În noaptea de luni spre marți, 22/23 martie a.c., în jurul orei 22.30, în localitatea Roșiori a izbucnit un incendiu. Proprietarul unei case a legat un burlan de evacuare a fumului din tablă de o grindă ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2010, 09:06
(22363 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Minuta de Sănătate a fost actualizată!

Deficitul de atenție însoțit de tulburare hiperkinetică-ADHD. ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 20:37
(21203 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Ion Ghica

Incendiu la Ion Ghica

O anexă gospodărească și depozitul de furaje ale unui cetățean din localitatea Ion Ghica au fost distruse de flăcări. În urma unui apel pe 112 luni, 22 martie, pompierii militari slobozeni s-au deplasat ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 16:52
(20149 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii avertizează

«Una dintre cauzele de incendiu cel mai des întîlnită în perioada de primăvară este folosirea focului deschis pentru igienizare, prin arderea deșeurilor și resturilor vegetale adunate peste iarnă în gospodării ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 16:49
(20727 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal cu lopeți și bîte între două grupări de la Bora

Duminică, 21 martie, în jurul orelor 20,40, un agent de poliție rutieră aflat în serviciul de supraveghere și control al traficului rutier pe Strada General Magheru din cartierul Bora a sesizat și solicitat ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 16:47
(25283 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor

Sîmbătă, 20 martie, în intervalul orar 22,00-04,00, efective din cadrul Poliției Municipiului Urziceni, Inspectoratului Județean de Jandarmi și din cadrul Poliției Comunitare au desfășurat o acțiune intercomunală ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 16:47
(18910 vizualizări - 0 comentarii)


Prinși în flagrant la furat

În noaptea de sîmbătă spre duminică, respectiv 21 spre 22 martie, polițiștii slobozeni au surprins un tînăr, de 19 ani, din municipiul Slobozia și un bărbat, de 32 de ani, din județul Teleorman, avînd asupra ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 16:46
(32064 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși de polițiști

Sîmbătă, 20 martie, agenții Postului de Poliție Ciochina au fost sesizați de un bucureștean despre faptul că, în perioada ianuarie-martie, persoane necunoscute i-au sustras din garajul aflat în curtea locuinței ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 16:45
(22017 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii recrutează elevi

Jandarmeria Română scoate la concurs, pentru sesiunea de admitere 2010, 405 de locuri pentru bărbați și femei. «La Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza“ București sînt libere 100 de locuri la zi, specializarea ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 16:27
(18671 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
[email protected] în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție! @ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...