Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Slobozia: Doi elevi chiulangii, prinși de polițiști

Miercuri, 17 noiembrie, timp de două ore, polițiștii slobozeni au organizat o acțiune preventivă în apropierea unităților de învățămînt din municipiu. În plus, în cadrul acțiunilor au fost verificate localurile de alimentație publică din zona școlilor. Rezultatele activităților preventive s-au concretizat în verificarea a 14 unități de alimentație publică și săli de internet situate lîngă școlile din Slobozia, doi elevi fiind prinși absentînd nemotivat de la orele de curs. Mai mult, doi barmani au fost amendați pentru faptul că au fost surprinși în timp ce serveau alcool minorilor. Potrivit polițiștilor, în cadrul acțiunii au fost legitimate 32 de persoane, au fost verificate 12 autovehicule și aplicate amenzi de peste 2000 lei.

18 Noiembrie 2010, 13:55 (12694 vizualizări - 3 comentarii)

Comentariile cititorilor:


io:
(22 Noiembrie 2010, 21:57)
Vinul expus in apropierea copiilor nu e o problema, problema e a celor care vand acest produs minorilor, ce drq n-ati inteles.
poisson d'avril:
(21 Noiembrie 2010, 14:21)
Daca era crama la 2oom sau 2 km nu mai consumau bauturi? E vorba de educatie si de caracterul fiecaruia, caci de vor sa bea ceva , gasesc oricum. E vorba de oameni ca si acei barmani care le faciliteaZA cumpararea, e vorba si despre alti oameni care accepta sa cumpere ptr ei, prin urmare e o problema de mentalitate si de responsabilitate nu de metodologie. Niciodata nu exista doar un vinovat, e vina multora. Deja daca ar respecta toti legea, ar fi ceva, buna rea cum e ea, e o lege, aratati unde are hibe nu incalcati si ceea ce este.
Cristi:
(19 Noiembrie 2010, 08:43)
Langa Liceul Mihai Viteazu , la 20 m, se afla ditamai crama de vinuri varsate ... La ce sa ne mai asteptam de la copii nostri???

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 25 Aug 2026
379 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Malu Roșu: Femeie căzută în fântână

Pompierii din Urziceni au intervenit duminică, 31 mai 2020, pentru scoaterea unei femei, de 49 de ani, din localitatea Malu Roșu, care a căzut într-o fântână. Victima a fost scoasă de pompieri și transportată ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2020, 15:30
(2152 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan pe străzile Sloboziei

Joi, 28 mai a.c., în jurul orei 10,00, polițiștii Serviciului Rutier au depistat pe raza municipiului Slobozia un șofer cu domiciliul în Amara, în timp ce conducea sub influența băuturilor alcoolice. ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 18:00
(3961 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiune preventivă a polițiștilor

Forțe de ordine cu efective mărite au acționat joi, 28 mai a.c., pe raza municipiului Slobozia, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale asociate extinderii pandemiei Coronavirus, precum și ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 17:55
(2593 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 360 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 29 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 360 cazuri de infecții COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 16:05
(3129 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: S-a izbit cu mașina de un pom

Joi, 28 mai, a.c., în jurul orelor 22,30, ISU Ialomița a intervenit la un accident rutier produs în localitatea Ion Roată, în care un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un pom de pe ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 15:55
(3601 vizualizări - 0 comentarii)


 Accident rutier la Căldărușanca, patru victime

Accident rutier la Căldărușanca, patru victime

Vineri, 29 mai 2020, în jurul orei 9,00, ISU Ialomița a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs pe raza localității Glodeanu Sărat, satul Căldărușanca, județul Buzău, din raionul de intervenție ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 15:50
(1807 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța de 1 iunie 2020

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în data 1 iunie 2020, activitățile societății se desfășoară în regim de foc continuu. În continuare, sute de angajați au ca misiune principală producția, distribuția, calitatea apei și epurarea acesteia, îndeplinind sarcinile specifice în condiții de izolare la locul de muncă, pentru a preveni disfuncționalitățile majore ce ar putea perturba asigurarea serviciilor esențiale. ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 14:25
(2583 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția Generală Anticorupție, la ceas aniversar-15 ani de activitate

30 Mai 2020-Ziua Aniversară a Direcției Generale Anticorupție (DGA) coincide în mod fericit în acest an cu împlinirea a 15 ani de activitate. Direcția Generală Anticorupție este o structură tânără a Ministerului ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 11:45
(5558 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tânăr rănit într-un accident rutier

Un accident rutier s-a produs miercuri, 27 mai 2020, în sensul giratoriu de la breteaua către Autostrada Soarelui. În timp ce un bărbat, de 24 de ani, din Făcăeni, conducea un autoturism dinspre breteaua ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2020, 17:25
(2521 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


IPJ Ialomița: Programul ghișeelor de eliberare a certificatelor de cazier judiciar/integritate comportamentală

IPJ Ialomița informează cu privire la programul hișeelor de  eliberare a certificatelor de  cazier judiciar/integritate comportamentală. Acesta este:
-Ghișeu POLIȚIA MUNICIPIULUI SLOBOZIA ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2020, 17:20
(10182 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Campanie de donații pentru copiii nevoiași

Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia, în parteneriat cu voluntarii Crucii Roșii-filiala Ialomița, dă startul unei campanii de sprijin a copiilor nevoiași, denumită «Cutiuța cu surprize». «Cutiuța ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2020, 17:15
(2544 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 359 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 28 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 359 cazuri de infecții COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2020, 16:05
(2498 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 355 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Miercuri, 27 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 355 cazuri de infecții COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2020, 16:10
(3929 vizualizări - 0 comentarii)


Sărățeni: Arestat pentru «refuz de prelevare a mostrelor biologice»

Polițiștii ialomițeni au acționat pe raza județului pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2020, 14:40
(2567 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Beat la volan

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe raza comunei Sinești, un autoturism condus de un bărbat, de 30 de ani, din București. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică a fost ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2020, 14:35
(2696 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: Lemne confiscate de polițiști

Polițiștii din Slobozia au confiscat 1,3 metri cubi de material lemnos, transportat fără documente legale de un tânăr, de 31 de ani, din județul Vrancea. Acesta a fost identificat pe raza localității Bucu ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2020, 14:30
(4615 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Catedralei Episcopale

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Catedralei Episcopale

Joi, 28 mai 2020, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte episcop Vincențiu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor va sărbători hramul de primăvară al Catedralei Episcopale «Înălțarea Domnului» din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2020, 17:05
(4464 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive desfășurate de polițiștii ialomițeni

Polițiștii ialomițeni au acționat luni, 25 mai 2020, pe raza întregului județ, pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și siguranței publice. În urma activităților desfășurate ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2020, 16:30
(3757 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Bătrân de 87 de ani, mort din cauza COVID-19

Grupul de Comunicare Strategică informează cu privire la decesul unui bătrân, de 87 de ani, din județul Ialomița, din cauza infecției cu noul Coronavirus (SARS-CoV-2). Acesta a fost confirmat pozitiv pentru ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2020, 16:20
(4294 vizualizări - 2 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 354 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 26 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 354 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul întregului județ au fost declarate ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2020, 16:10
(4073 vizualizări - 0 comentarii)


Tudorița Ionescu, învestită în funcția de subprefect al Ialomiței

«În ședința de Guvern din data de 21 mai 2020 a fost aprobată Hotărârea nr. 399, publicată în Monitorul Oficial nr. 431 din 22.05.2020, privind exercitarea, cu caracter temporar, în condițiile legii, a ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2020, 19:25
(7225 vizualizări - 3 comentarii)


Accident rutier pe centura Sloboziei

Accident rutier pe centura Sloboziei

Pompierii din Slobozia, împreună cu paramedicii SMURD au intervenit în după amiaza zilei de luni, 25 mai 2020, pentru a acorda îngrjiri medicale victimelor unui accident rutier. Evenimentul s-a petrecut ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2020, 17:10
(4192 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: S-a izbit de un alt autoturism și a fost proiectat cu mașina într-un copac

Sâmbătă, 23 mai 2020, în jurul orelor 17,00, polițiștii rutieri au intervenit, pe raza comunei Movilița, la un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate a reieșit ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2020, 16:35
(8939 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Sâmbătă, 23 mai a.c., în jurul orelor 20,00, polițiștii din Urziceni au depistat în trafic, pe raza municipiului, un șofer de 25 de ani, cu domiciliul în Grivița, în timp ce conducea un autoturism sub ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2020, 16:30
(2592 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 352 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 25 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 352 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul întregului județ au fost declarate vindecate ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2020, 16:10
(3499 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 347 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Sâmbătă, 23 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 347 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul întregului județ au fost declarate ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2020, 16:05
(3170 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: S-a răsturnat cu mașina

Manasia: S-a răsturnat cu mașina

O tânără de 19 ani și un bărbat de 23 de ani au fost victimele unui accident rutier petrecut în dimineața zilei de vineri, 22 mai 2020, pe raza localității Manasia. Aflat la volan, bărbatul de 23 de ani ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2020, 17:40
(3273 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia accident


Audiențe digitale pentru clienții ENEL

Începând de luni, 25 mai 2020, companiile E-Distribuție, operatorii de distribuție a energiei electrice din cadrul Grupului Enel în România, vor introduce o soluție digitală pentru audiențe, prin intermediul ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2020, 17:25
(2620 vizualizări - 0 comentarii)


Rată de vindecare a pacienților COVID-19 de 64% în Spitalul Fetești

Reprezentanții Spitalului Municipal «Anghel Saligny» Fetești au precizat faptul că 64% dintre pacienții bolnavi de COVID-19 s-au vindecat. Estimativ, în cadrul unității medicale, au fost internați 187 de ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2020, 17:05
(3783 vizualizări - 0 comentarii)


Axintele: Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Coșereni au reținut un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din comuna Axintele, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «amenințare», «nerespectare ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2020, 16:40
(2805 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
neinrolat în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Cetățeanul x în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia cumpăr TV în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 Gigel în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal vai în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători viorel în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Mary în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Mary în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători Anonim! în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Gigel în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Cetatean în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători AlexDan în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Analize apa în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Om al Cetății în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Stupid în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Raul în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Alina în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia CV în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei Urbanistul în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! @Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...