Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Mandolinele lui Bach

Mandolinele lui Bach

Edelweiss înseamnă floare de colț. În germană. În română este numele unei formații de mandoline din cadrul Liceului de Artă din Slobozia. Zece elevi care cîntă muzică clasică pe 8 corzi de mandolină. De la Bach la muzică populară și de la Beethoven pînă la muzica lui Elvis. O pată de culoare la fel de rară ca și numele pe care au ales să-l poarte, într-o lume în care vioara și pianul sînt religie oficială.

Mandolina spaniolă
De fapt, mandolinele, nu sînt ale lui Bach. Sînt ale Liceului de Artă. Au fost cumpărate în urmă cu 4 ani, cînd profesorul de educație muzicală Mihaela Ghiță a cerut conducerii instituției (și a obținut grație unei finanțări nesperate din partea Ministerului) 14 mandoline. Ideea i-a venit în Spania, cînd a descoperit că lecțiile de mandolină învățate în școală nu s-au pierdut în van: «Am fost într-o vacanță în Spania și am întîlnit o româncă acolo. Se chinuia să învețe să cînte după lecțiile acelea primite odată cu mandolina. Mi-am adus aminte de lecțiile primite de mine și am descoperit că totul era intact. Și tehnica, și teoria. Așa că am învățat-o să cînte! Cînd m-am întors acasă am avut șansa acestei finanțări. Nu mi-a părut rău nicio clipă pentru că satisfacțiile sînt imense» își amintește doamna profesoară. Satisfacțiile morale, evident! Pentru că repetițiile pe care le face în fiecare duminică cu copii nu sînt remunerate. Există doar munca și recunoașterea în cadrul concursurilor de gen. Un premiu I la nivel de județ, un premiu doi într-un concurs zonal desfășurat în prima jumătate a anului la Tulcea: «Și muzica! Bucuria de a transforma un instrument destinat muzicii de divertisment într-unul destinat muzicii clasice. Avem peste 20 de piese în repertoriu și putem susține oricînd un spectacol muzical de excepție». Piesele interpretate de cei 10 elevi sînt extrem de diverse. De la muzica lui Bach la muzică populară și de la Beethoven pînă la muzica lui Elvis...

Muzică clasică la mandolină
Cei 10 elevi au vîrste cuprinse între 12 și 14 ani. Au nimerit la cursurile de mandolină în clasa a V-a, pentru că era altceva decît pianul sobru și vioara plicticoasă. La început se băteau cîte 5-6 pe o mandolină. Cu timpul s-au cernut, au rămas doar cei care și-au dorit-o cu adevărat. Sînt cumplit de serioși și au toți același discurs descurajant, parcă tras la xerox: «Mă numesc Dumitrescu Ștefania Cristina și am ales să cînt la mandolină pentru că îmi place foarte mult muzica clasică. Este un hobby al meu din clasa a V-a». «Mă numesc Ivan Diana și cînt la mandolină de plăcere. Mi-a plăcut foarte mult de la început și am progresat, am ajuns la mai bine și acum cînt foarte bine». «Mă numesc Gheorghe Dan Claudiu și am fost fascinat de acest instrument din clasa a V-a. La început am crezut că seamănă cu o chitară, dar apoi mi-a plăcut mai mult decît chitara...». După o vreme devenim amici și aflăm amănute de culise. Oana Minciu, de exemplu, e cea mai serioasă din trupă. Atît de serioasă încît a învățat singură Fur Elise de Ludwig van Beethoven la mandolină și apoi a cîntat piesa cu inima cît un purice în fața unei asistențe scorțoase și exigente. Adina Dorobanțu este mezina trupei și este considerată un fenomen. A nimerit mai tîrziu în trupă și a furat darul de a cînta la mandolină de la colega ei, Diana, «cu o viteză uluitoare» pe vremea cînd încă mai învăța să descifreze tainele mandolinei obișnuia să vină la repetiții înaintea celorlați și să descifreze singură notele muzicale. Dar ce este cu adevărat formidabil la toți cei 10 elevi este faptul că sunt cititori de muzică clasică, instruiți să citească și să descifreze orice partitură. Partituri pe care apoi, cu mandolinele din mîinile lor le transformă în muzică...

Muzică pentru toți
Preocuparea profesoarei Mihaela Ghiță pentru popularizarea acestui instrument muzical, deși susținută constant de către conducerea liceului, este unică. Activitatea formației Edelweiss se reduce la seratele muzicale organizate în cadrul liceului și la apariții episodice în concursurile școlare organizate anual. Cît despre o eventuală popularizare a instrumentului în rîndurile elevilor altor școli... «Nu știu ce să spun despre asta. Sigur că mi-aș dori să pot învăța mai mulți elevi, elevii altor școli...pentru că stapînirea instrumentului nu e chiar atît de grea. Sînt 8 corzi și șapte note muzicale. Cu ceva abilitate și răbdare, e imposibil să nu înveți. Iar cîștigul e incontestabil. Pentru că muzica, oricît de prețios ar suna, e la îndemîna oricui. Din păcate, nu putem face asta singuri. Avem nevoie de sprijinul autorităților». O invitație deschisă la care, de ce să nu o recunoaștem, autoritățile locale au răspuns deseori. Lăsînd, firesc, loc pentru mai mult și pentru mai bine!

21 Noiembrie 2010, 11:04 (19136 vizualizări - 15 comentarii)

Comentariile cititorilor:


ady adriana:
(3 Iunie 2014, 11:14)
la școala am invatat sinfonia a 9 , oaă bucuriei . Este un cântec mai greu , dar foarte frumos ! :)
CRISS:
(28 Aprilie 2014, 18:29)
OOOOOOOOOO!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!CE DRAGUT!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!    MS!   LA FEL A FOST SI ATUNCI CAND NU AI FOST TU         
ady adriana :
(28 Aprilie 2014, 08:23)
astăzi am venit la școală qt a cânta la mandolină . Imi pare rau că nu a venit si cristina :( !!
ady adriana:
(18 Aprilie 2014, 23:03)
mie imi place sa cânt la mandolină pt . că imi place cum suna . O mandolina suna foarte frumos. Mi-ar placea sa cânt la chitară.
ady adriana:
(12 Aprilie 2014, 20:47)
Cristina e colega mea de mandolina .Ea canta mult mai frumo ca mine.
ady adriana:
(12 Aprilie 2014, 19:18)
Mie imi place cum canta Cristina .Ea canta mult mai frumos ca mine.Suna foarte frumos.
Ady adriana:
(2 Aprilie 2014, 20:59)
eu cant impreuna cu Cristina . Cand cantam suna foarte frumos
cristina2:
(22 Martie 2014, 20:47)
Ady adriana este colega mea de trupa si cantam foarte frumos impreuna!
Ady adriana:
(18 Martie 2014, 21:41)
Eu sunt intrupa de mandoline si doamna Ghita este profesoarea mea de muzica si ea ma invatat sa cant la mandolina. Cand cant ma simt in lumea mea
cristina:
(2 Martie 2014, 20:51)
doamna ghita este doamna mea profesoara de muzica . si eu sunt in trupa de mandoline!
[email protected]:
(10 Iunie 2011, 16:12)
super!!! baietelul meu de 9 ani isi doreste cu desavarsire sa cante la mandolina nu i-am cumparat deocamdata pt. ca nu am gasit o clasa, o scoala , un club unde sa invete ...felicitari doamnei profesoare !!!! dace ne pute-ti indruma si pe noi unde putem lua cursuri de mandolina va suntem recunoscatori !! Multumim. contact 0721.060.461 Lorent E.
nu PSD:
(5 Ianuarie 2011, 06:59)
Lacrimez ! Nu citisem acest reportaj ! Lacrimez pentru ca, desi am aproape 34 ani, aceste randuri mi-au amintit de perioada scolii, mai exact a gimnaziului cand, manat de dorinta de a fi alaturi de fata ce-o placeam, m-am inscris alaturi de ea in clubul de mandoline ! Au trecut multi ani de atunci, mai bine de 22 ! Insa amintirea este vie, iar degetele ating cu sfiala corzile mandolinei ce astepta, rabdatoare, sa fie atinsa, dupa atatia ani, de mine ! Felicitari acestor adolescenti care au inteles ca nu se rezuma totul la televizor, la calculator sau la alte ''hobby-uri'' daunatoare, ci pot sa faca ceva placut sufletului care, dupa ani si ani, le va aduce lacrimi in ochi, asa cum s-a intamplat si in cazul meu !
anonim:
(17 Decembrie 2010, 23:23)
Intamplator, am dat peste acest articol si am avut placerea sa il citesc pentru ca 2 dintre colegele mele se afla in formatia Edelweiss...Pot spune ca ele chiar pun suflet in ceea ce faci si..le iese! la clasa cand ne mai canta colindee, ori alte partituri cunoscute..ramanem efectiv inmarmuriti!
gogoneatza:
(22 Noiembrie 2010, 12:58)
laudabil ca o sa avem "mandolinisti" - dar liceul de arta nu are profesor de chitara.
prof. Ciocea Daniela:
(21 Noiembrie 2010, 13:34)
Uite d-le RADU...care-oi fi... și un mult dorit articol pozitiv despre o școală! Când e, e! Când nu e bine,cât și cum vrei să cosmetizezi...câhhh? FELICITĂRI profesoarei și micilor artiști de la ARTĂ! FELICITĂRI dl.director CIOBOATĂ,că merită!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 25 Sep 2026
235 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
IPJ Ialomița: Pește confiscat

IPJ Ialomița: Pește confiscat

Polițiștii ialomițeni au acționat în baza unui plan de acțiune, pe raza întregului județ, pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor în domeniul pisciculturii. Astfel, miercuri ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2024, 16:05
(7560 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: «Broșura privind modalitățile de efectuare a plăților către Agenția Națională de Administrare Fiscală»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că, pe site-ul ANAF, a fost publicată «Broșura privind modalitățile de efectuare a plăților către Agenția ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2024, 14:05
(12687 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește Cereri de Plată pentru anul 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) demarează joi, 4 aprilie a.c., Campania de primire a Cererilor de Plată în anul 2024.  Astfel, în perioada 4 aprilie-7 iunie ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2024, 10:20
(12298 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Bordușani și Amara

Incendii la Bordușani și Amara

Pompierii din Fetești au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o anexă gospodărească în localitatea Bordușani. Concomitent cu acțiunea de stingere a incendiului ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2024, 11:25
(3040 vizualizări - 0 comentarii)


Accident în Slobozia

Accident în Slobozia

Marți, 2 aprilie a.c., în jurul orelor 11,50, două echipaje de pompieri au intervenit la un accident rutier produs în municipiul Slobozia, în eveniment fiind implicate două autoturisme ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2024, 11:10
(6647 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2024, 09:20
(12418 vizualizări - 0 comentarii)


Produse contrafăcute confiscate de polițiștii ialomițeni

Luni, 1 aprilie 2024, în jurul orei 11,00, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au depistat doi bărbați, de 34 și 36 de ani, ambii din județul Constanța, ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2024, 15:40
(9494 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Material lemnos confiscat de polițiști

Luni, 1 aprilie 2024., polițiștii din Ion Roată au depistat în trafic un bărbat, de 47 de ani, din județul Buzău, în timp ce transporta cu o autoutilitară  material lemnos. În ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2024, 15:35
(2933 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Beat la volan

În cursul zilei de luni, 1 aprilie 2024, în jurul orelor 21,00, polițiștii din Coșereni au oprit, pentru verificări, un șofer în vârstă de 44 de ani, din București. Conducătorul ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2024, 15:30
(2878 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune cu efective mărite de polițiști și jandarmi la Fetești

Acțiune cu efective mărite de polițiști și jandarmi la Fetești

Sâmbătă, 30 martie a.c., polițiștii din Fetești și Stelnica au organizat la Fetești o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, având ca scop menținerea climatului de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 16:20
(3889 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 30 martie a.c., polițiștii din Fetești și Jilavele, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 16:05
(3243 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, sâmbătă, 30 martie a.c., s-a desfășurat și la Slobozia evenimentul intitulat «Marșul pentru Viață». Anul acesta ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 12:45
(9306 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Peste 450 misiuni de ordine publică în luna martie 2024

IJJ Ialomița: Peste 450 misiuni de ordine publică în luna martie 2024

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 12:10
(14593 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Apartament în flăcări

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri au intervenit în cursul zilei de sâmbătă, 30 martie a.c, în jurul orelor 12,30, pentru stingerea unui incendiu produs la ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 10:20
(3904 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


Autoturism răsturnat în apropierea fostului Combinat Chimic, accident cu motocicletă în Slobozia

Autoturism răsturnat în apropierea fostului Combinat Chimic, accident cu motocicletă în Slobozia

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit la un accident rutier produs pe DN21 (în apropierea Combinatului), un autoturism cu trei persoane pasagere răsturn ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 10:10
(12863 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


RAJA Constanța: Lipsă apă în zonele Vlașca și Fetești Oraș din Fetești!

Miercuri, 1 aprilie 2024, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de la intersecția străzilor Călărași cu Constantin Brâncoveanu din municipiul ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 09:35
(14292 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 1 aprilie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 1 aprilie 2024, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 09:15
(12224 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiunea «Blocada» pe străzile din Țăndărei

Joi, 28 martie a.c., polițiștii ialomițeni, alături de jandarmi, au desfășurat la Țăndărei acțiunea «Blocada». Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 70 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2024, 14:10
(3127 vizualizări - 0 comentarii)


Ordine de protecție provizorie emise la Fetești și Valea Ciorii

Joi, 28 martie a.c., polițiștii au fost sesizați de două femei, în vârstă de 41 și, respectiv 70 de ani, domiciliate în Fetești și Valea Ciorii, cu privire la faptul că a fi fost agresate ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2024, 13:50
(11907 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,22%, rata șomajului la sfârșitul lunii februarie 2024

La sfârșitul lunii februarie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4153 de șomeri (din care 1917 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2024, 10:30
(23779 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Rețea de hoți, destructurată de polițiști

Polițiștii din Slobozia, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au destructurat o rețea infracțională, specializată în «furturi». În zilele de 19 ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2024, 08:40
(4455 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Marcel Boloș, ministrul PNL al Finanțelor, se pregătește să crească numărul de șefi la stat!»

«Din cel mai recent proiect de Ordonanță de Urgență pus în consultare publică pe 13 martie a.c. de Ministerul Finanțelor, aflăm că Marcel Boloș se pregătește să crească din nou cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 16:50
(18145 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 26 martie a.c., polițiștii au organizat la Slobozia o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 15:40
(6740 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: Se reabilitează Palatul Administrativ

Instituția Prefectului Județul Ialomița: Se reabilitează Palatul Administrativ

Miercuri, 27 martie 2024, a fost semnat contractul de execuție lucrări pentru obiectivul de investiții «Creșterea eficienței energetice a Palatului Administrativ al județului Ialomița», ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 14:10
(37626 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Situațiile financiare anuale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că potrivit prevederilor art. 34 din Legea contabilității nr. 82/1991, cu modificările și completările ulterioare, persoanele ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 14:00
(9280 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: Ședințe de lucru la nivel județean

Miercuri, 27 martie 2024, prefectul județului Ialomița a prezidat ședința Colegiului Prefectural Ialomița și a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița. «Deschidem astăzi lucrările ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 12:35
(14704 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție la Fetești/zona Fetești Gară!

Ca urmare a unei avarii înregistrare pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe DN3B din Fetești/zona Fetești Gară, se sistează furnizarea apei potabile miercuri, 27 martie ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 09:25
(9398 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 273 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 273 locuri de muncă vacante, după cum urmează: Austria-5 locuri de muncă, tehnician producție; Belgia-1 ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 09:15
(10902 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Dridu!

Echipele furnizorului de energie electrică vor executa miercuri, 27 martie 2024, lucrări de întreținere și reparații la nivelul instalațiilor din localitatea Dridu-Snagov. Fără curent, pompele ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2024, 14:50
(4484 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de 11,71 milioane de lei în ianuarie-februarie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-februarie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2024, 10:20
(22333 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@Bozo în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! @asigurat în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! curios în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Bobiță în Construcția ilegală a primarului din Gura Ialomiței, anchetată de Poliție și sancționată de Inspectoratul de Stat în Construcții un alt cetatean în Construcția ilegală a primarului din Gura Ialomiței, anchetată de Poliție și sancționată de Inspectoratul de Stat în Construcții @unu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» cetatean în Construcția ilegală a primarului din Gura Ialomiței, anchetată de Poliție și sancționată de Inspectoratul de Stat în Construcții @unu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» țăndărean în Primarul Potor caută «apă bună de băut» pentru Slobozia la... Țăndărei! Unu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» casă Ciochina în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 Vasile în Trîmbițașu de la Grindu își demontează minciunile Lar isa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  teren intravilan Buești în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 Nelutu în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Cine vreau eu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Suporter în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Giulia în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  cetatean în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...