Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

ȘPAGA DE PE POD

Corupție la Stația de Taxare de la Fetești

ȘPAGA DE PE POD

Un nou scandal, cu iz penal, este pe cale să izbucnească la Fetești. O gaură de milioane în buzunarul statului și un dosar penal stufos sau, mai pe scurt, corupție la Stația de Taxare Fetești.

Oficial, dosar penal pentru «abuz în serviciu»
Să purcedem abrupt în subiectul articolului de față. Ancheta polițiștilor din Fetești vizează 4 casieri ai Stației de Taxare Fetești, amplasată strategic pe Autostrada Soarelui, la piciorul podului de peste Dunăre.
Varianta oficială a poveștii este că, în luna mai a anului 2010, polițiștii Biroului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliției Fetești s-au autosesizat din oficiu despre faptul că patru angajați ai Agenției de Încasări și Plăți Fetești, din cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța, primeau în mod frecvent sume de bani mai mici decît tarifele normale de la șoferii autocamioanelor care tranzitau Stația de Taxare Fetești. La momentul respectiv, polițiștii doar bănuiau faptul că sumele de bani astfel obținute nu erau înregistrate în evidențele contabile, ajungînd în buzunarele casierilor. Evident că sesizarea din oficiu a făcut obiectul unui dosar, în fapt o anchetă desfășurată de polițiști pentru «abuz în serviciu contra intereselor publice». Pentru a putea stabili cu exactitate întreg cercul infracțional și întregul traseu al banilor, anchetatorii au ridicat rolele fiscale ale caselor de marcat și alte documente, precum și înregistrările video surprinse de camerele de luat vederi amplasate în zona Stației. Dosarul este stufos, iar munca polițiștilor colosală, dat fiind numărul mare de mașini ce au tranzitat Stația de taxare.
Actual, polițiștii încearcă să deslușească întreaga afacere suprapunînd faptele furnizate de înregistrările video cu evidențele contabile ale Stației. Cît despre numărul mașinilor ce trebuiesc verificate, acesta ar ajunge la peste 5000 doar în turele de lucru ale celor patru casieri... Să completăm că dosarul astfel constituit se află sub supravegherea unui procuror al Parchetului de pe lîngă Judecătoria Fetești.

Neoficial, casierii «produceau» pentru șefi
Acum, vă amintiți cum biata deputată Pocora tot scria aproape zilnic Ministerului Transporturilor, instituție în a cărei administrare se află Stația de Taxare Fetești, despre obligativitatea de a scuti de la plată microbuzul elevilor feteșteni ce tranzita Stația, dar și scutirea de la plată a taxei pentru muncitorii ce zilnic se îndreptau spre Centrala de la Cernavodă? Am ținut să vă reaminitim cu gîndul la șpaga încasată de casierii Stației de Taxare de la camionagii ce treceau fluierînd prin punctul de tranzit. Și, ca să vă lămurim pe deplin, să adăugăm că, zilnic, casierii noștri «produceau» cîteva zeci de mii de lei, «cotizațiile» încasate trecînd pe la șeful de tură, mai departe pe la șeful de stație, ulterior la șeful de departament și, mai mult, chiar la angajați ai Ministerului... Bine, nimeni n-are vreo vină că unul dintre casieri ar fi chiar o rudă a șefului Poliției Fetești, comandantul Dănilă.
Și, ca să întregim tabloul și să îndrăzniți a cuantifica nivelul șpăgii încasate la Stația de Taxare Fetești, să vă reîmprospătăm memoria și cu o declarație dată presei centrale de reprezentanții Companiei Naționale de Drumuri undeva prin luna august 2010. «4 milioane de euro s-au încasat ca urmare a aplicării tarifului de utilizare a podului peste Dunăre Fetești-Cernavodă. Sumele reprezintă tarifele achitate pentru toate categoriile: motociclete, autoturisme, vehicule de transport persoane și marfă» cuvînta o persoană de prin conducerea CND într-un ziar național.

Ruda lui Dănilă
Anumite surse revoltate de modul barbar în care a fost prăduit bugetul statului susțin că niște autorități feteștene nu ar fi chiar atît de străine de «afacerea» de la Stația de Taxare. Iar una dintre autorități ar fi chiar șeful Poliției, Adrian Dănilă. Băieții ascultători (la propriu!) susțin chiar că șeful Poliției Fetești ar avea ceva interese «profunde» cu ruda sa angajată la Stația de Taxare. Cît de «profunde» i-ar fi interesele comandantului în «afacerea» de la Stația de Taxare ar putea să se pronunțe anumiți subalterni... Așadar, de la demararea cercetărilor, în baza unor informații deținute de ofițerii IPJ Ialomița, șeful Dănilă ar fi lipsit cu desăvîrșire de la locul de muncă, plecat fiind în concedii medicale sau de odihnă. Fără informarea comandantului de unitate, Adrian Dănilă, dosarul a trecut la faza de instrumentare, cu procuror de caz informat și probe ridicate de la Stația de Taxare Fetești...

Comandantul Dănilă și «avertismentul». Proaspăt revenit din concediu, medical sau de odihnă, comandantul Poliției Fetești, Adrian Dănilă tocmai a încasat un avertisment scris de la șeful IPJ Ialomița, Viorel Ștefu. Cu siguranță, nu are legătură cu dosarul privitor la Stația de Taxare Fetești. Doar că, în vreo trei săptămîni se finalizează și cercetarea prealabilă a aceluiași comandant în ceea ce privește controlul de fond la Poliția Fetești. Iar noi promitem și amănunte la finalizarea anchetei celor patru casieri. Asta după audierea tuturor șoferilor ce au tranzitat Stația de Taxare Fetești fără să achite integral taxa de trecere...

24 Noiembrie 2010, 09:38 (20598 vizualizări - 12 comentarii)

Comentariile cititorilor:


mamaie:
(18 Martie 2011, 21:02)
DACA LA VAMILE ROMANIEI SE STIE CA DIN TOTDEAUNA S-A FURAT LA TAXAREA FETESTI E LA FEL.DUMNEZEU NU DOARME,VEZI CITI PARVENITI AU LUCRAT LA TAXARE SI CITI S-AU PUTUT BUCURA DE BANII FURATI.DAR CUM PINA LA DUMNEZEU TE MANINCA SFINTII,EI SE NUMESC......DL.MINISTRU,SECRETAR DE STAT,SEF DE TOT FELUL DE DRUMURI,PRIMARI SI OAMENII DE BINE, CE NUMAI SFINTI NU SINT.....DAR POATE O SA LE VINA SI LOR RINDUL LA O LEGE 18 -SAU POATE LA CEA DIVINA.
bionic:
(12 Martie 2011, 16:21)
din banii care se produc ilegal s-au imbogatit de la casieri pana la ministrii. La fel si la podul de la giurgeni. Cum este posibil cu salariul minim pe economie sa-ti permiti ditamai vila si care mai au cate 3 copii, toti conducand masini scumpe.Asta e Romania.
AMPOTRIVA MAFIEI:
(8 Februarie 2011, 15:14)
I am BLACK,i am MAN in BLACK.RUPTA BEREGATA SI DATA DRUMU PE DUNARE LA TOTI ESCROCII.
scarbe:
(8 Decembrie 2010, 14:01)
toti analfabetii si toate saraciile si-au facut vile si isi schimba masinile ca pe sosete,niste nenorociti cu totii ,corupti,hoti,la puscarie cu voi,ca n-aveati ce manca si acum sunteti mari domni si doamne ca sa nu mai zic de ele ca nu le mai ajungi la nas ,sa.i dea afara pe toti si sa faca totu automatizat ca prin alte tari
Spadasin:
(4 Decembrie 2010, 17:37)
Asa a fost ,si asa o sa ramana,nimeni nu o sa faca nimic,iar domnii si doamnele care lucreaza acolo in continuare vor realiza venituri imense si ne vor sfida cu masinile si casele lor.Faza e ca unul dintre ei a ramas repetent in clasa a-11-a din cauza materiei numita matematica,oare cum o reusi el sa socoteasaca,dar asa e cand mami a lucrat tot acolo traditia trebuie dusa mai departe.
hehehehe:
(27 Noiembrie 2010, 13:10)
LA PUSCARIE CU TOTI....SA SCAPAM TARA DE HOTI
daaaaaaaaaaaa!:
(26 Noiembrie 2010, 22:44)
nu va mai uitati in gradina altora.....fraierilor!
statii automatizate:
(26 Noiembrie 2010, 14:34)
ar trebui totul automatizat cum e in strainatate...nu sa stea toata ziua cu dosu' pe scaun si sa-si umple fiecare buzunarele....sa vedem atunci cum e mai eficient....dar "rozatoarele" au si ele rolul lor!
asa este:
(26 Noiembrie 2010, 14:07)
ASA A FOST MEREU LA ACEASTA TAXARE LOC UNDE UNII SAU FACUT OAMENI
ochiul care vede:
(25 Noiembrie 2010, 18:42)
mancati cacat prostilor.................
Alecs:
(24 Noiembrie 2010, 15:55)
foarte corect Eto !!
Eto:
(24 Noiembrie 2010, 13:25)
Statu asta bou,prost si retardat nu o sa inteleaga niciodata ca daca e sa creasca taxe,accize etc nu va baga in buget cat preconizeaza, pentru ca asta duce si mai mult la coruptie, omul tinde sa ocoleasca daca stie ca scapa usor ,o taxa. la mai toate buticurile, "alimentarile" mici si chiar mijlocii, cumpar paine, tigari, apa, cola, nu primesc bon fiscal. covrigariile nu mai zic, nu am prmit niciodata un bon fiscal in ani de zile.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 24 Oct 2026
332 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Condeești: Armă neletală deținută ilegal

Condeești: Armă neletală deținută ilegal

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ialomița au efectuat două percheziții domiciliare în localitatea Condeești într-un dosar penal ce vizează nerespectarea ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2025, 11:10
(1573 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Amenzi de peste 10 mii de lei aplicate de polițiști pentru încălcarea Codului Rutier

Slobozia: Amenzi de peste 10 mii de lei aplicate de polițiști pentru încălcarea Codului Rutier

Miercuri, 26 martie a.c., între orele 9,00-13,00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slobozia au acționat pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor rutiere, ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2025, 11:00
(2565 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Precizări cu privire la depunerea Cererii de Plată în Campania 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor că se află în plină desfășurare a Campaniei de primire a Cererilor de Plată în anul 2025 și adresează rugămintea ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2025, 09:20
(2444 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Mandat pus în aplicare de polițiști. A fost identificat și arestat un violator!

Joi, 20 martie a.c., polițiștii au identificat un tânăr, de 21 de ani, pe numele căruia Judecătoria Gurahonț a emis mandat de executare a pedepsei de 4 ani și 8 luni de închisoare pentru ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2025, 16:40
(3971 vizualizări - 3 comentarii)


Traian: Reținut pentru «amenințări» aduse concubinei

Miercuri, 19 martie 2025, polițiștii au fost sesizați de o femeie, de 25 de ani, din Traian, cu privire la faptul că fostul său concubin, un bărbat, de 30 de ani, ar fi apelat-o telefonic și i-ar fi ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2025, 14:00
(2251 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: A fost demarată autorizarea la plată pentru ajutorul financiar «Bunăstarea Animalelor»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a demarat autorizarea la plată a beneficiarilor care au depus cereri de plată pentru intervenția DR-06-Bunăstarea animalelor Pachet a)-Plăți în favoarea bunăstării porcinelor ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2025, 13:10
(2010 vizualizări - 0 comentarii)


Descinderi la Țăndărei. Au fost descoperite arme letale!

Descinderi la Țăndărei. Au fost descoperite arme letale!

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ialomița au efectuat vineri, 21 martie 2025, două percheziții domiciliare, la Țăndărei, într-un dosar penal ce vizează ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2025, 12:40
(2136 vizualizări - 2 comentarii)


Alexeni: Reținut după ce și-a agresat soția și a încălcat ordinul de protecție

Un bărbat de 44 de ani, din Alexeni, a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, după ce a încălcat ordinul de protecție emis de polițiști pe numele său ca urmare a faptului că și-ar ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2025, 12:30
(3414 vizualizări - 1 comentariu)


Bordușani: Percheziții la hoți din case

Polițiștii din Stelnica au efectuat 4 percheziții domiciliare la persoane bănuite că ar fi sustras bunuri dintr-o locuință. Două persoane au fost conduse la sediul Poliției, una dintre acestea fiind ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2025, 16:05
(1574 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi după depistarea de pesticide expirate

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat controale pe linia substanțelor și produselor pentru protecția plantelor la mai multe societăți comerciale, în baza ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2025, 16:20
(2711 vizualizări - 3 comentarii)


DSVSA Ialomița intensifică acțiunile de control în perioada Sărbătorilor Pascale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează consumatorii de pe raza județului cu privire la faptul că, în scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2025, 14:30
(4235 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu!

Joi, 20 martie 2025, echipele furnizorului de energie vor executa lucrări de întreținere și reparații la nivelul rețelelor din localitatea Dridu. Astfel, Stația de Pompare Dridu nu va putea funcționa ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2025, 13:05
(1285 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată pentru intervențiile aferente sectorului apicol 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, până la data de 31 iulie 2025 inclusiv, pot depune cererile de plată și documentele doveditoare ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2025, 12:50
(2860 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Deficiențe la aproape jumătate dintre vehiculele verificate de RAR

Registrul Auto Român a verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, în anul 2024, 89520 de vehicule, la nivelul întregii țări. În urma controalelor, inspectorii RAR ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2025, 09:10
(2240 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată aferente anului 2025 pentru schema de ajutor de stat «Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că până la data de 30 mai inclusiv, se depun Cereri de plată pentru anul 2025, aferente sesiunii 4/ ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2025, 16:05
(2043 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția Generala Antifraudă Fiscală transmite «scrisori de informare/notificare-închiriere spații cazare regim hotelier»

În virtutea rolului activ al organului fiscal, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că Direcția Generală Antifraudă Fiscală transmite, atât prin ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2025, 11:55
(3065 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 21 martie 2025, termen final de primire cereri pentru sectorul de creștere a ovinelor/caprinelor afectat de fenomene climatice nefavorabile

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește potențialilor beneficiari că, până la data de 21 martie 2025 inclusiv, se depun cererile de acordare a unui sprijin financiar ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2025, 11:20
(3252 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 3,70 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma controalelor în februarie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna februarie a.c., 30 inspecții fiscale (18 la contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2025, 11:05
(5282 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sistemul «E-Sigur», operațional

Începând cu luna martie 2025, Sistemul «E-Sigur» a devenit operațional și în județul Ialomița, având ca scop principal prevenirea și reducerea accidentelor de circulație ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2025, 12:00
(4859 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În februarie 2025 s-a rambursat TVA în valoare de peste 6,10 milioane de lei

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna februarie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 6, ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2025, 09:30
(3376 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 297,054 milioane de lei pentru motorina aferentă anului 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează începând de joi, 13 martie 2025, plata ajutorului de stat la motorina utilizată ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2025, 16:35
(3326 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Urziceni și Bărbulești

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Ialomița, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, la data de 11 martie ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2025, 11:30
(3798 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii din Stelnica, în data de 11 martie a.c., în jurul orelor 19,00, au efectuat semanal de oprire unui vehicul ce circula pe strada Bărăganului din localitatea Bordușani. Î ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2025, 11:25
(1702 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 127,80 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în februarie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna februarie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 127,80 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2025, 11:40
(4455 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente!

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage încă o dată atenția fermierilor cu privire ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2025, 11:35
(3154 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizarea la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii aferente anului de cerere 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că luni,10 martie 2025, a demarat procesul de autorizare la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) aferente sectoarelor vegetal ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2025, 16:05
(4774 vizualizări - 0 comentarii)


182 de persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în luna ianuarie 2025

În luna ianuarie 2025, urmare implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 182 de persoane, dintre care ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2025, 11:50
(3650 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Stadiul depunerii Cererilor de Plată pentru anul 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 03-07 martie 2025, în cadrul Campaniei de depunere a Cererilor de Plată pentru anul 2025, au fost depuse ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2025, 11:35
(4434 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2025, 10:30
(3102 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Fidelis», dobânzi de până la 7,80%

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că cea de a doua ediție a Programului «Fidelis» din 2025, ce se va desfășura între 7 și 14 martie a.c ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2025, 09:25
(2497 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Bordea în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Melc în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Vasile în Candidat unic acceptat la concursul pentru funcția de manager al spitalului din Fetești Pt Vasile în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Ionel Tudorache în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Tania în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» SUV Hyundai IX35 în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Vasile în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Haoleu în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Alt parinte în Un nou eșec James în PSD își impune condițiile în Programul de Guvernare al premierului desemnat Luca Niculescu tot un părinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Gigel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române alegator în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Viorel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Daniela D. în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Arogantu în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» gabi2 ănapoi în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Marcel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Aron în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...