REPORTAJ

Nocturnă pentru gîște

Andrășești, într-o miercuri de toamnă tîrzie, la vremea amiezii. Cald, soare, babe rătăcite pe străzile desfundate, cîini vagabonzi, bețivi răzleți și minunea... «A doua pe stînga, după cimitir. Nu mai există una la fel în tot județul. Dar ce spun eu în județ, în toată țara! Am auzit c-ar mai fi una la Dăbuleni! Și cred că ăia au bani din pepeni!».

Minunea de lîngă cimitir
«Minunea» de la Andrășești nu are nimic spectaculos! Dinspre stradă, cum vii din șosea, se văd cei patru stîlpi de țeavă, la vreo 15 metri înălțime, reciclați din curtea fostului IAS, cu o putere instalată de 6 kilowați pe oră, după cum aveam să aflăm, un teren de fotbal curățel, înconjurat de un gard de beton, ultimul din sat rămas intact din greaua moștenire a comunismului și o liotă de copii. Primul pe care îl oprim are un tricou albastru pe care scrie Italy. Îl cheamă Andrei și i l-a trimis tac-su, plecat la muncă acolo. Trecem discret peste drama deja banală și ne interesăm de nocturnă. E acolo de trei săptămîni, dar se aprinde doar seara, cînd vin băieții de la muncă. Echipei îi spune Andrias Andrășești și e pe locul 6 în liga a IV-a. Nu știe cine a făcut nocturna, dar nu prea luminează: «E cam chioară! Dar nu contează, se joacă și așa. Nimeni nu mai e ca noi!». Andrei pare să fie la școală, dar nu mai apucăm să-l întrebăm. Un Peugeout 307, bleu-marin, model second-hand se oprește lîngă noi și ne întreabă de probleme! Ne cere să ne legitimăm înainte de a ne furniza informații despre nocturnă. Nu găsim legitimația și asta îi trezește bănuieli. După 10 minute de negocieri, acceptă să facă primele declarații, dar «fără reportofon și fără nume». Ne explică important că «el e băiatul care se ocupă de fotbal în comună». Că echipa a promovat în D anul ăsta și că vine din urmă ca tavălugul. Îi aminitm de locul 6, suflat mai devreme de Andrei. Ne ignoră superior și continuă să ne explice performanțele echipei, pătruns de importanța momentului. Îl întrerupem brutal întrebînd cît a costat nocturna. Ezită, surprins și trădat. Face stînga-mprejur, se urcă-n mașină și demarează în trombă, fără a ne învrednici cu un răspuns!

Stadion cu pedigree
Rămași fără interlocutor, dăm ocol stadionului. Pe latura dinspre islaz e ascunsă o fundație de beton părăsită, despre care, iarăși, aveam să aflăm că este viitorul teren de sport sintetic al comunei. În spatele uneia dintre porți, între stadion și cimitir, găsim gîștele. La prima numărătoare ne ies vreo 200. La a doua, sîntem bătuți pe umăr: «Degeaba rîdeți de noi! Andrășești are istorie. Avem un campion național, campioni județeni... Se face mult sport aici la noi. Iar nocturna e bună! Cam chioară, dar e bună. Acum nu se vede cine știe ce, dar la vară să vedeți ce frumos o să fie!». Îl cheamă Vasile Nicolae și este profesorul de sport al școlii din localitate. Ne asigură că investiția asistată de Primărie este cea mai bună din cîte s-ar fi putut face și că, după ce are să se ducă vestea despre așa loc minunat, toți orășenii au să vină aici să joace fotbal: «Aer curat, la un pas de șosea! Păi, spuneți și dumneavoastră!?». Nu mai spunem nimic, de teamă să nu plece și să rămînem iar cu număratul gîștelor. Vasile Nicolae e însă profesor de mulți ani, ne simte mai dihai decît pe elevi: «Nu știu cît costă, dar mergeți dumneavoastră frumos la Primărie și întrebați! Sîntem oameni civilizați, știm să primim musafiri. Și sînt sigur că domnul primar are să vă spună!».

Naivitate de gîscă
Primarul nu e la sediu, dar ne anunță că vine! Vine tînăr și dornic să se laude cu nocturna lui, a doua din țară după Dăbuleni, cu echipa de fotbal promisă în campania electorală și cu nenumăratele proiecte de investiții de care va beneficia localitatea: «Viitorul pentru comuna noastră este investitorii care vin să investească și care ne vor ajuta foarte mult. Mă consider foarte norocos, am reușit să atrag trei băieți foarte de treabă, i-am ajutat să-și depună proiectele, au cumpărat fostul IAS de la noi. Au depus pe 7 firme șapte proiecte, toate însumînd la 40 mii de euro... Este vorba de moară și silozuri, tipografie, mase plastice, centru de afaceri, linie de biscuiți, pufuleți, pufarine, cereale pentru micul dejun... Și pentru că eu le-am oferit tot sprijinul meu că nu mai aveau timp pentru a depune proiectele, că orice investitor e binevenit pe praful asta, ei au investit în nocturnă... Au început-o acum o lună-jumătate și i-au dat drumul acum trei saptămîni. Nu este ca să jucăm oficial, dar pentru antrenamente e de ajuns. Se impunea, pentru că băieții din echipă muncesc toți ziua și trebuia să închirieze pe ici, pe colo, ca să se antreneze».
Fericiți cei săraci... căci a lor e administrația cerurilor și promisiunile investitorilor! Nu îndrăznim să-l întrerupem de teamă să nu-i ucidem iluziile edilitare și înduioșătoarea ingenuitate administrativă pe care o exhibă. Dar nici nu putem pleca fără să punem obsedanta întrebare, cît a costat investiția? Ezită lung, ca în fața unei păcat greu de mărturisit. Și îl mărturisește doar pe jumătate, la grămadă cu stîlpii primiți plocon de la investitori: «800 de milioane cu totul. Dar să știți că a meritat, vă asigur!».

28 Noiembrie 2010, 09:16 (20447 vizualizări - 6 comentarii)