Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Administrația locală aplică legea după ureche

Ministerul Administrației și Internelor a confirmat disfuncționalitățile legislative din Ialomița

Administrația locală aplică legea după ureche

De 20 de ani administrația locală este prizoniera acelorași disfuncționalități și nereguli legislative. Conform principiului «Las’ că merge și așa!», legislația din domeniul administrativ este aplicată deficitar, interpretată greșit și, în cele mai fericite cazuri, ignorată. De la dispozițiile emise de primari pînă la hotărîrile de consiliu adoptate și de la activitatea secretarilor primăriilor și pînă la actele contabile emise, totul scîrțîie și trebuie corectat. N-o spunem noi, ci reprezentanții Ministerului Administrației și Internelor, prezenți în Ialomița timp de 10 zile pentru a verifica «modul în care autoritățile publice locale realizează atribuțiile delegate de stat».

De la vlădică pînă la opincă
Inspecția Ministerului Administrației și Internelor nu a iertat pe nimeni. De la Instituția Prefectului și pînă la ultimul cătun administrativ din județ tot ce a însemnat «atribuție delegată de stat» a fost controlată, catalogată și etichetată drept «neregulă sau disfuncționalitate». Astfel, Prefectura Ialomița s-a făcut «vinovată» de dezinteres privind verificarea în teritoriu a modului în care primarii își îndeplinesc atribuțiile de serviciu, iar aceștia, împreună cu secretarii primăriilor și consilierii locali s-au făcut vinovați de sute de încălcări ale legislației în vigoare. Spicuim la întîmplare din cele peste 40 de observații făcute de către inspectorii Ministerului: primarii nu emit dispoziții de delegare a atribuțiilor de autoritate ale angajaților, statutul unităților administrative nu a fost elaborat și adoptat, clădiriile administrative nu au fost reevaluate, secretarii primăriilor nu-și îndeplinesc atribuțiile de serviciu conform Legii 215 privind administrația publică locală, ședințele publice de consiliu local nu sînt anunțate, hotărîrile de consiliu nu sînt contrasemnate, fapt care duce la invalidarea lor, actele administrative sînt transmise cu întîrziere către Prefectură, registrele agricole sînt incomplete, etc. Referitor la toate aceste nereguli constatate, prefectul Mădălin Teculescu a declarat: «Nu sînt eu cel în măsură să tragă o concluzie. Tot ce vă pot spune este că mai avem de lucru. Dar trebuie să observați că nu toate primăriile sînt în culpă, iar multe dintre probleme sînt minore ca importanță și pot fi rezolvate imediat. În principiu se lucrează bine,dar e loc și de foarte bine. Iar acesta este lucrul pe care eu mi-l doresc».

Axintele, studiu de caz: «Administrația locală fură ouăle din coteț»
Pe lista primăriilor unde s-au înregistrat grave carențe privind respectarea legislației în vigoare se regăsește Primăria Axintele. De aceea am ales să detaliem problemele legislative și de administrație cu care se confruntă una dintre comunele verificate tangențial de către inspectorii Ministerului. Iată care sînt, potrivit unui raport al Curții de Conturi Ialomița, modalitățile de fraudare a bugetului public și prejudiciere a intereselor contribuabilor la Axintele, comună unde legea continuă să rămînă opțională.

Două mandate, aceeași ilegalitate. Povestea de domeniul fantastico-penalului de la Axintele a început în decembrie 2007 cînd, Stan&Son SRL Urziceni, o societate comercială cu lipici la licitațiile administrațiilor locale ialomițene, a intrat în posesia unui contract de lucrări la Primăria amintită. Intenția administrației locale a fost aceea de realizare a unei investiții de proporții ce urma să deservească localnicii din comună și anume «Reabilitare și extindere sistem alimentare cu apă și canalizare». Motiv pentru care Primăria Axintele a semnat un contract de lucrări pentru execuția investiției la data de 20 decembrie 2007... Cum Sărbătorile de iarnă sînt frumoase și călduroase, iar Moșul nu uită pe nimeni, firma din Urziceni a primit un «bine meritat» cadou chiar în cea de-a doua zi de contract. Încheiat fiind în data de 20 decembrie 2007, contractul și-a intrat în drepturi în data de 21 decembrie 2007, moment în care potrivit controlorilor Curții de Conturi, Stan&Son SRL Urziceni a emis două facturi, însumînd nu mai puțin de 999 mii de lei. Sub pretextul unor achiziții imaginare de materiale lăsate în custodia Primăriei Axintele, administrația locală a emis tot în aceeași zi două ordine de plată reprezentînd fix contravaloarea celor două facturi emise de Stan&Son SRL Urziceni... Anul s-a finalizat, iar contabilitatea Primăriei Axintele tocmai încasase o țeapă de aproape 10 miliarde de lei vechi. Am spus achiziții imaginare tocmai fiindcă, în aprilie 2008, aceeași societate s-a răzgîndit, anulînd cele două facturi dar emițînd o alta în valoare de 1,04 milioane lei, reprezentînd decontarea unei prime situații de lucrări a investiției. De această dată, Primăria Axintele a achitat doar puțin peste 41 mii de lei, diferența considerîndu-se achitată încă din decembrie 2007. «Rezultă că plata sumei de 999 mii de lei efectuată de Primăria Axintele către Stan&Son SRL Urziceni în decembrie 2007 a fost de fapt un avans acordat constructorului, nejustificat și nerecuperat pînă la sfîrșitul anului 2007, în condițiile în care cele două facturi care dovedeau achiziția de materiale lăsate în custodie au fost anulate» susțin reprezentanții Curții de Conturi. Inutil să mai precizăm că realitatea achiziționării materialelor este îndoielnică dat fiind faptul că cele două liste anexate facturilor au rămas nesemnate de vreun reprezentant al Primăriei, iar descrierea acestora nu s-a regăsit vreodată în devizele ulterioare de lucrări... Pentru aceste nereguli, Curtea de Conturi a stabilit majorări și întîrzieri de plată de peste 100 mii de lei, bani ce ar fi trebuit recuperați de administrația locală fix de la constructorul Stan&Son SRL Urziceni. Facem precizarea că la momentul realizării ingineriei financiare comuna Axintele era condusă de primarul Niculae Duțu...
Iar asta nu e tot. În noiembrie 2008, investiția «Reabilitare și extindere sistem alimentare cu apă și canalizare» era în floare. Motiv pentru care constructorul Stan&Son SRL Urziceni, învățat fiind cu avansurile nejustificate ale Primăriei Axintele, procedează întocmai și emite din nou o factură de plată reprezentînd tot achiziții de materiale. Nici de această dată Primăria Axintele nu s-a dat înapoi de la plata integrală a facturii, plată ce însuma aproximativ 220 mii de lei. Doar că, anul următor, în august 2009, atît constructorul cît și primarul (de această data primarul Grigore Tudor) au convenit asupra unei compensări. «Pentru plățile efectuate în noiembrie 2008, Primăria nu a primit nimic în schimb, procesul verbal de custodie fiind un document nereal. În plus, așa zisele materiale achiziționate în noiembrie 2008 nu se justifică în realitate prin dimensiune, tipul materialelor, precum și prețurile acestora, iar devizele ulterioare de lucrări pentru rețeaua de canalizare nu cuprind astfel de materiale» concluzionează Curtea de Conturi Ialomița. Aceeași instituție a stabilit pentru constructorul Stan&Son SRL Urziceni penalități de peste 58 mii de lei.
Cît privește existența și calitatea lucrărilor fizice la rețeaua de apă și canalizare în comuna Axintele, situația descoperită de Curtea de Conturi este și mai dezastruoasă. Astfel, potrivit raportului de control, Primăria a efectuat plăți perfect ilegale de nu mai puțin de 186 mii de lei. Într-o primă fază, administrația din Alexeni a plătit aproximativ 130 mii de lei pentru niște utilaje independente la stația de pompare-clorinare, utilaje care nu au ajuns niciodată la Alexeni. Astfel, în iunie 2010, la momentul efectuării controlului Curții de Conturi, situația de lucrări la «Gospodărire apă și instalații» era realizată, atenție!!!, în procent de 0%! Ei bine, aceste utilaje nici măcar nu aveau unde să fie montate fiindcă nici măcar lucrările la instalațiile hidraulice în stația de pompare nu erau realizate.

Hoțul strigă hoții. Iar pentru ca situația să treacă din domeniul penalului în al comicului redăm integral explicația de-a dreptul hilară a constructorului cu privire la țeapa servită primăriei Axintele: «valoarea și volumul acestor utilaje și echipamente este foarte mare, Primăria ar avea nevoie de condiții speciale de păstrare pentru a preveni furtul sau deterioararea lor»... Cu toate acestea, ilegalitățile penale la Primăria Axintele s-au aprofundat, iar administrația locală a continuat să facă plăți nejustificate pentru constructorul Stan&Son SRL Urziceni. Pentru instalațiile hidraulice, lucrări neexecutate vreodată, Primăria Axintele a plătit nu mai puțin de 36,9 mii de lei. Pentru cișmelele stradale, Primăria Axintele a achitat 23 mii de lei, pentru 23 bucăți de cișmele. Inutil să mai precizăm că nici actual comuna Axintele nu deține cișmele stradale.

Ilegalități grosolane la Primăria Axintele
129636,04 lei-utilaje independent facturate, decontate, dar nu au fost livrate și montate la stația de pompare-clorinare din cadrul obiectivului Reabilitare și extindere sistem alimentare cu apă și canalizare-comuna Axintele.
36955,67 lei-decontarea lucrărilor pentru instalații hidraulice, plăți nelegale efectuate de Primărie, în condițiile în care aceste lucrări nu au fost executate.
23087,42 lei-decontarea contravalorii cișmelelor stradale, plăți nelegale, în condițiile în care aceste bunuri nu au fost livrate și montate.

În 2008 Curtea de Conturi Ialomița a confirmat prejudicii de 150 de miliarde la nivelul administrației locale
Nu putem epuiza subiectul controalelor oficiale care au drept țintă administrațiile locale fără a aminti de controalele efectuate de Curtea de Conturi Ialomița în 2008. Potrivit unui raport al acestei instituții, mediatizat de ziarul nostru în luna aprilie a anului în curs, administrațiile locale se fac vinovate de prejudicii care depășesc 150 miliarde de lei vechi. Raportul, rezultat al unui șir de 24 de controale desfășurate la o treime dintre unitățile administrative din județ, confirmă o serie de ilegalități flagrante. Astfel, precizează documentul, «Execuția bugetară a veniturilor pune în evidență faptul că în ceea ce privește gradul de realizare a acestora situația reflectă o insuficientă preocupare a autorităților publice locale în evaluarea veniturilor și urmărirea încasării acestora pe parcursul execuției bugetare. Este de subliniat faptul că, din totalul plăților efectuate, 40,70% au fost destinate cheltuielilor de personal și doar 20,8% pentru bunuri și servicii, în detrimentul cheltuielilor de capital, pentru care s-au efectuat plăți de numai 20%, ceea ce demonstrează preocuparea autorităților publice locale mai mult pentru consum decît pentru dezvoltare».
La aceste concluzii se adaugă nereguli și ilegalități privind nerestituirea la bugetul de stat a unor sume rămase neutilizate la finele anului 2008 în valoare de 1,7 milioane de lei noi -Primăria Fetești (743 mii de lei), Primăria Valea Ciorii (280 mii de lei), Primăria Ion Roată (232 mii de lei), Primăria Amara (175 mii de lei), Primăria Cosîmbești (161 mii de lei), Primăria Bărcănești (127 mii de lei), Mihail Kogălniceanu (36 mii de lei), Sălcioara (12 mii de lei), Scînteia (5 mii de lei) sau Sinești (o mie de lei)-precum și acordarea de sporuri salariale ilegale sau de tichete de masă cadou (și ele ilegale!) în valoare de 170 milioane de lei vechi.
După cum se poate lesne observa, între primăriile nominalizate atunci în cadrul controlului Curții de Conturi și cele nominalizate de către inspectorii Ministerului de Interne nu sînt diferențe prea mari, fapt care confirmă încă o dată că, indiferent de situație și sancțiunile aplicate, unele dintre administrațiile locale continuă să-și bată joc și de buget, și de contribuabili
.

9 Decembrie 2010, 10:13 (16851 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
«Amenzi politice» marca Teculescu
Ionașcu refuză controlul de legalitate al Prefecturii Ialomița

Comentariile cititorilor:


dany(14 sept. 2011):
(14 Septembrie 2011, 23:26)
CINE ESTE CU ADEVARAT ACEST FRASINARIU EMIL FOSTUL SI ACTUALUL SECRETAR LA PRIMARIA ALEXANDRU CEL BUN???ESTE UN FUNCTIONAR COMUNIST SI CORUPT CARE ALE UNOR CETATENI CU BANI SI NU NUMAI SI A CELOR CE II DAU O GRAMADA DE BANI FACE FAVORURI,ADICA ASCUNDE SI MUSAMALIZEAZA UNELE DOCUMENTE DIN PRIMARIA COMUNEI VIISOARA.ATUNCI EU MA INTREB FUNCTIONARI PRIMARIE DIN VIISOARA ACTUALA ALEXANDRU CEL BUN AR TREBUI SAFIE LA DISPOZIA TUTUROR CETATENILOR SAU NUMAI A UNORA????????CETATENI AR TREBUI SA NE REVOLTAM CU TOTI SI SA FACEM DREPTATE PENTRU CA COMUNA NU ARE NEVOIE DE FUNCTIONARI CORUPTI PT K DEJA SUNT DESTUI IN TOATA TARA.FRASINEANU EMIL CORUPT!DE CE NU VINE DNA_UL PESTE EL SA VEDEM CE A INCASAT DOMNUL EMIL IN TOTI ANI ASTIA????RUSINE CA INCA NU FACE NIMENI O RECLAMATIE??ACESTA ESTE SECRETARUL COMUNEI ALEXANDRU CEL BUN.UN CORUPT CARE A VANDUT PAMANTUL PRIMARIEI.
Gogu:
(10 Iunie 2011, 16:58)
Cine-i controleaza ?? Am un mare Offf.. si la Primaria din Com.,Alexandru Cel Bun din jud.,Neamt secretarul primariei Frasinariu Emil (Detine functia de pe timpul comunismului)a procedat la schimbare-a numelui comunei din:Viisoara , cu ce scop? la copierea registrelor agricole n-a mai complectat toate datele (terenurilor cu suprafete si megiesi si proprietarilor !A pus in posesie persoane care n-au avut nici-odata proprietati in aceasta comuna .Iar pentru ca cetatenii locali sa cheltue bani si timp pentru a obtine acte de proprietate ,cu cadastru .A fost si dat in judecata de cetateni dar nu s-a vacut Dreptate !! unde esti Tu Tepes Doamne ???

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 20 Oct 2026
180 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 15 octombrie 2026!

Joi, 15 octombrie 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Buliga, din Fetești/Ialomița. Prin ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 08:50
(753 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

13 Octombrie 2026, 19:15


Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Sâmbătă,10 octombrie 2026, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2026, 10:30
(1855 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rezultate Bursa Locurilor de Muncă

Vineri, 9 octombrie 2026, la nivel național, s-a desfașurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost organizat ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 12:50
(1451 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 155 milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează producătorii agricoli din sectorul vegetal că, în perioada 12 octombrie-6 noiembrie 2026, se depun cereri pentru acordarea sprijinului ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 11:25
(1733 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Laboratorului din cadrul DSVSA Ialomița în trimestrul III 2026

Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița (LSVSA) reprezintă o componentă importantă a activității de supraveghere și control desfășurate de Direcția Sanitară Veterinară ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 16:25
(1345 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă oferite la «Bursa Locurilor de Muncă»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 9 octombrie 2026, «Bursa Locurilor de Muncă», eveniment ce se va desfășura la sediul Agentiei Locale din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 12:35
(1604 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Jandarmii ialomițeni, alături de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al IPJ Ialomița, au desfășurat activități preventive în unitățile de învățământ din municipiul Fetești ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 09:25
(1632 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

Duminică, 4 octombrie a.c., Ștafeta Veteranilor a pornit de la Slobozia spre Călărași. Echipa care a purtat Ștafeta Roșie a fost formată din voluntari din cadrul Jandarmeriei Ialomița, Poliției ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:35
(1608 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Vaccinarea antirabică aeriană a vulpilor

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în luna octombrie 2026, în funcție de condițiile meteorologice, se va desfășura, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:10
(1128 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber

Duminică, 4 octombrie a.c., spre miezul nopții, doi agenți din cadrul Secției 1 Poliție Rurală aflați în timpul liber au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între... mai multe ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2026, 08:05
(2011 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2026, 11:20
(5762 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2026, 09:05
(5836 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(2473 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(2320 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(1803 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(2266 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(2935 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(2602 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(2153 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(2183 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(2543 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(1728 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(2116 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(3418 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(3067 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(2922 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(2875 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(3541 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(2666 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetățean în Poliția Locală Slobozia, amenzi pentru «utilizarea necorespunzătoare» a bicicletelor publice alegator în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Madalina în Poliția Locală Slobozia, amenzi pentru «utilizarea necorespunzătoare» a bicicletelor publice Cetățean în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate Bratu în Angajații Urban SA Slobozia, proces colectiv împotriva societății Cetatean al orasului în Angajații Urban SA Slobozia, proces colectiv împotriva societății DEUS INTERITUS în Ialomița a înregistrat peste 54 mii de apeluri non-urgente la 112 Andrei în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ciorex în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» AlexDan în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate apartament 3 camere Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 vilă/complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...