Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

RETROSPECTIVĂ

Uniformele școlare, un experiment didactic eșuat în liceele ialomițene

Uniformele școlare, un experiment didactic eșuat în liceele ialomițene

Scandalul uniformelor școlare în Ialomița încă mai naște ecouri pe holurile liceelor din Slobozia. Deși au trecut trei ani de la introducerea oficială în circuitul școlar, uniforma este un subiect sensibil despre care elevii vorbesc cu dispreț, profesorii cu rezerve, iar directorii de liceu care au avut ghinionul de a iniția acest demers smulgîndu-și părul din cap. Una peste alta, experimentul uniformelor școlare este un eșec. Însă unul extrem de scump care costă, în funcție de liceu și de numărul de elevi, între 1,5 și 2 miliarde de lei.

Să le numărăm pe degete
Uniformele! Primele sînt cele de la Liceul «Grigore Moisil» din Urziceni. Bleu, șleampete, vechi de trei-patru ani. Le-a introdus actualul inspector școlar, Ilie Stavăr, încă de pe vremea cînd însemnele școlare nu erau trecute obligatoriu în regulament. Acum sînt facultative, că Stavăr face naveta la Slobozia .Apoi mai sînt cele de la A.I. Cuza, cele vișinii care au făcut deliciul presei locale acum vreo doi ani. De proastă calitate, de nepurtat, anacronice. Aprecierea îi aparține unuia dintre profesori care ne-a declarat că nici măcar cadrele didactice n-au fost de acord cu ele. Dar dacă a fost ordin.... Oricum, n-au avut nici ele zile multe, deși unii elevi încă le mai poartă. Apoi mai sînt sau, mai precis, au fost, cele de la Liceul Pedagogic. Nu s-au purtat decît o vară, ca în filmul acela rusesc. Elevii își mai amintesc și acum de zilele de glorie cînd cu un singur sacou treceau de cerberii de la intrare 200 de fete: «Venea una cu sacoul, de obicei unul mai larg. După ce trecea de intrare, îl dădea jos și îl arunca pe geam. Toată clasa trecea cu un singur sacou. Ajunsesem să-l ținem în clasă, într-o bancă... Apoi, într-o zi s-au săturat să ne mai controleze și ne-au lăsat în pace. Nu știu de ce, dar bine au făcut, că nu ne plăceau!» ne explică o elevă oprită la intrare.
Și mai sînt celebrele uniforme de la Colegiul Național Mihai Viteazul. CNMV s-a aliniat tîrziu la trend. Și a plătit din greu pentru îndrăzneala de a implementa acest sistem obligatoriu...

Uniform Expert versus 700 de elevi
Scandalul uniformelor școlare de la CNMV încă mai agită spiritele. Elevii sînt oripilați de ele. Atît de tare încît imediat ce ies din liceu le ascund în rucsace. Asta cînd le poartă. Pentru că, deși a fost introdusă de numai 2 săptămîni, uniforma a devenit aproape instantaneu facultativă. Poate și pentru că unul dintre elevi s-a plîns că vopseaua pantalonilor s-a imprimat în piele și i-a produs o alergie gravă. Paul Frîncu, directorul liceului este circumspect în privința acestei acuzații: «Este prima oară cînd aud așa ceva. M-au îmbătrînit uniformele astea! Am avut control de la Prefectură, am avut sesizări din partea părinților!... N-am stat la poartă să vină cu uniforme și nu le-am interzis să vină altfel îmbrăcați. Doar că e trecut în regulament și regulamentul e obligatoriu!». Din păcate, acuzațiile aduse conducerii CNMV nu se opresc aici. Deși anonime, voci extrem de vocale din cadrul liceului susțin că uniformele achiziționate sînt de proastă calitate și că valoarea lor a fost extrem de mare, comparativ cu prețurile existente pe piață: 160 de lei noi! Mai mult decît atît, de-a lungul ultimelor luni, directorul Paul Frîncu a fost acuzat că impunerea uniformei școlare a fost parte a tîrgului politic care l-a propulsat în fruntea instituției. Greu de probat, aceste acuzații sînt demontate total de declarațiile reprezentantului firmei care a obținut contractul cu CNMV: «Aceleași uniforme au fost vîndute la Constanța, în trei-patru licee cu tradiție. Nu am avut niciodată nici un fel de problemă cu materialul (n. red.: bumbac și vîscoză). Iar despre șpagă, indiferent sub ce formă, nici nu poate fi vorba. N-a existat profesor sau director care să ceară bani pentru uniformă. Dimpotrivă, chiar s-au bucurat că îi pot ajuta. Iar acolo unde nu s-a putut, am alocat un număr de uniforme gratuit în fiecare an pentru copiii care nu au posibilități».

Eșec pe toată linia?!
Bine articulat la nivelul declarativ, discursul celor implicați în susținerea acestui demers se blochează la proba practică. Directorii liceelor care n-au reușit să impună uniforma preferă să nu facă declarații de niciun fel. La CNMV, într-una dintre pauze, curtea liceului se colorează strident în jumătăți de uniformă. Băieții care încă mai folosesc sacoul îl poartă stingher, jenați atît de croiala inadecvată, cît și de postura care îi obligă la un minimum de decență. Iar fetele, încă seduse de fusta cloș, continuă să o poarte, în fiecare zi mai scurtă. Singurii care își poartă crucea sînt elevii CNMV de ciclu gimnazial, prea mici pentru a se revolta, dar prea mari pentru a scăpa de această obligație financiară. Situația, aparent paradoxală, a fost replicată cu succes la Liceul de Artă din Slobozia. Acesta merită o atenție specială, nu doar pentru că acolo uniformele școlare par să fi biruit libertățile pe care și le arogă elevii, ci pentru că acest lucru s-a petrecut pașnic, fără revolte: «Am încercat orice. Ecusoane, eșarfe, insigne. Nimic n-a ținut. Atunci am apelat la această soluție, asumată atît de elevi, cît și de părinți» ne informează binevoitor directorul liceului, Dumitru Cioboată. Ce nu ne spune nimeni în mod oficial, pentru că niciun cadru didactic nu este dispus să-și asume responsabilitatea unei atare declarații, e că în lipsa unei identități de grup de care elevii să fie mîndri, a unui statut asumat și a unui cult pozitiv al uniformei școlare, orice încercare de a o impune nu este decît un eșec. Tot asumat.
(articol apărut în Independent nr. 490/03.03.2010)

27 Decembrie 2010, 06:12 (35899 vizualizări - 29 comentarii)

Comentariile cititorilor:


simona nesenzual:
(29 Decembrie 2010, 13:35)
Nici o scofală cu uniformele...Bani aruncați pentru afaceri frînchiste...Măcar să fie acest director un om integru...dar după chestia cu Ciurea și ce-au făcut ei doi pe ascuns, s-a făcut de cacamaca!! Nu cere elevilor respectarea regulilor pe care tu și unii din subalternii tăi, cu știrea ta, nu le respectați!!! Uniformele nu vor fi purtate,să se dea Frîncu în...și-n cap,pentu asta!
sexy ialomițeanca:
(29 Decembrie 2010, 10:57)
Băgațivă mințile n cap cu uniformele.Nu contează cât de lungă ție fusta. Contează ce și cum...și mai ales de la cine... inveți! Școala și profesorii...
lucifera:
(29 Decembrie 2010, 10:11)
La cnmv sunt amândoi directorii pdl-iști, fără acel relevant concurs pe funcție. Cine se va inscrie și cine va lua scaunele directoriale,e greu de spus...Așa de greu,că Frâncu a făcut potecă la ISJ și nu numai,după demisia demisului, Buzu. Cu ce scop oare?!
lucifer:
(28 Decembrie 2010, 20:05)
cu schimbarile pdl-iste ce se mai aude? ce "performeri " vor lua locul actualilor directori caci in decembrie le-a expirat unora mandatele?????.............??????????/
fostabsolventlmf:
(28 Decembrie 2010, 17:51)
Când era Istrate Ioana directoare,î.e.n.,nu intrai fără uniformă. Te pocnea aia, fără drept de apel. N-ați mai scăpat de fantoma ei? Erau fizica și chimia la mare socoteală! Meditau gagicile...pe brânci! Ce vremuri...!!
Hop,și eu...:
(27 Decembrie 2010, 18:04)
Așa, copii,dați din casă,că aveți ce da! Începutul a fost mai greu.
in puii mei..:
(27 Decembrie 2010, 15:32)
E dezastru...! Ieși-vom vreodată din acest c...? frincu nostru e ingeraș dolofan,iar ciurea, asistenta lui...la alții e și mai și!!...BRAVO, măi INDEPENDENT,bagă bune,că poate aude cineva! OARE?? Usturoi,tămâie,busuioc...
valoarea mea....:
(27 Decembrie 2010, 13:22)
Lăsați că nu e nimic la voi. Pe la urziceni, una de muzică, de care trag toți copiii în toate părțile - înțelegeți ce vreți - (unii de la o clasă de a Viiia i-au făcut propuneri indecente, iar la o petrecere restrânsă a cadrelor, aceasta s-a îmbătat, iar directorul și o altă colegă i-au măturat ce a regurgitat- verificați la Royal) - este ținută la rang de viitoare adjunctă. La școala 1, unde sunt normale la cap directoarele, i-au dat papucii, dar la Șc 2, este viitoarea adjunctă. Ea ne-a zis, cu gura ei. dacă ați ști ce este la orele ei, ați înțelege cum se va curăța sistemul de catastrofe!
lucifera:
(27 Decembrie 2010, 12:52)
Stai ușor, nu te ambala degeaba! Asta nu-i nimic,pe lângă ce e...Pe bune! Credeți că salariile mari,fără o selectare competentă a cadrelor,vor rezolva ceva?? Cine-i selectează,că ca,,BOAMFA"...mai găsești...dar sunt ascunse de Frîncu,ca să nu se facă liceul de râs...că de fițăraie și lingăi...suntem plini!!
lucifer:
(27 Decembrie 2010, 12:04)
oooooooo,,,,,,,,cate se mai petrc in invatamntul ialomitean............
mircea:
(27 Decembrie 2010, 11:39)
la Cuza, profa de mate, Boamfa(care intre noi fie spus e mediocra din pdv al abilitatilor pedagogice), le-a cerut elevilor de a XII-a,sa semneze un tabel prin care se angajeaza ca nu vor da bac-ul la matematica,alffel nu ii trece...mai stie cineva despre asta????
dilemă hamletiană:
(27 Decembrie 2010, 11:38)
Să poatre Ciurea cea vestită și Frâncu ei, uniformă, că așa s-au răsturnat regulile, incât nu mai știi de ele! Mai sunt sau nu mai sunt valabile reguli, regulamente, legi...?? Cine e dator să le respecte? Unde să i le scrii lui Ciurea Karin ca să le citescă și ea, măcar in al 30-lea an de profesorat...,,de excepție"??!...
ELEV LMF:
(27 Decembrie 2010, 10:38)
Frâncu se face că n-o vede pe Ciurea Karin,o ascunde de sancțiune,ea făcând din 1...10 in catalog,și vrea să respectăm noi tâmpenia de regulament, cu purtarea uniformelor!!!??? Respectă ca să fii respectat! Vrem modificarea tuturor notelor de la 5 in jos...din cataloage,și apoi mai vedem, cu Regulamentul...lu PEȘTE!! De ce numai noi să respectăm și ei...nu???
Părinte:
(27 Decembrie 2010, 10:08)
Deși am făcut toate etapele școlare în uniformă, minus facultatea,nu cred în reușita impunerii, acum a uniformelor în școli.După ce 20 de ani le-ai dat mult prea marea libertate a vestimentației, vii acum cu impunere?!... E cam greu...Pentru părinții care-și numără ficare leuț, era o salvare...dar vin parveniții cu beizadele lor,care fac regulile în...școală!Uniformele au fost o afacere.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 25 Aug 2026
308 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Protopopiatul Urziceni: A IX-a ediție a concursului «Te Deum Laudamus»

Joi, 26 aprilie 2012, cu binecuvîntarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Protopopiatul Urziceni a organizat cea de-a IX-a ediție a concursului «Te Deum Laudamus». ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2012, 19:56
(8767 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Constănțean depistat fără permis, localnic beat la volan

În cursul zilei de joi, 26 aprilie a.c., în jurul orei 13,00, polițiștii rutieri au depistat pe strada Călărași, din Fetești, un autoturism condus de un constănțean de 34 ani. În urma verificărilor șoferului ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2012, 19:46
(5594 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia i-a suspendat pe funcționarii cercetați penal

«Așa cum de altfel s-a prezentat deja în mass-media, doi funcționari publici din cadrul Poliției Locale Slobozia au fost implicați în fapte de natură infracțională, constatate de către DGA, în urma unui ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2012, 19:41
(9802 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Bîrfe a fost actualizată

Nu ratați ultimele zvonuri... Nici nu știți ce pierdeți!

27 Aprilie 2012, 19:16


Alte 10 proiectile descoperite în Sudiți

După ce în urmă cu o săptămînă 9 elemente de muniție neexplodate au fost găsite pe raza localității Sudiți, alte 10 proiectile explozive de artilerie de diferite calibre au fost descoperite de către un ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2012, 10:56
(7944 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Gigi Petre, numit prefect de ministrul Berca

Slobozia: Gigi Petre, numit prefect de ministrul Berca

Ministrul Administrației și Internelor, Gabriel Berca a venit miercuri, 25 aprilie a.c., la Slobozia pentru a-l învesti în funcția de prefect al județului Ialomița pe Gigi Petre, fost subprefect. Tot în ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2012, 20:35
(9472 vizualizări - 6 comentarii)


«Biblionet» a ajuns la Movila

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» inaugurează un nou serviciu Bibionet. De această dată, instituția invită persoanele interesate să asiste la deschiderea oficială la Biblioteca Comunală din Movila ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2012, 20:34
(14354 vizualizări - 2 comentarii)


Vlădeni: Copii hoți prinși de polițiști

Polițiștii feteșteni au fost sesizați de către un bărbat de 59 ani, din București, despre faptul că persoane necunoscute i-au furat din curtea locuinței sale situată pe raza comunei Vlădeni mai multe obiecte ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2012, 20:33
(9400 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Vlădeni furt copil


Fetești: Băuți, la volan

În cursul nopții de marți spre miercuri, respectiv 24/25 aprilie a.c., polițiștii feteșteni au oprit pentru control la Bordușani un autoturism condus de un bărbat de 44 ani. Șoferul, domiciliat în Slobozia ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2012, 20:32
(7963 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Prinși pescuind ilegal

Doi bărbați de 48, respectiv 60 ani, ambii din Țăndărei, sînt cercetați de polițiști pentru pescuit ilegal și deținerea ilegală de scule de pescuit. Cei doi au fost prinși în flagrant de polițiști marți ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2012, 20:31
(9154 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița.

24 Aprilie 2012, 19:31


Slobozia: 36 de angajatori la «Bursa generală a locurilor de muncă»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 27 aprilie 2012, ora 9,00, «Bursa generală a locurilor de muncă». Acțiunea se va desfășura în Slobozia, la Clubul Tineretului ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2012, 19:19
(12261 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Peste 80000 de somații emise în 2011!

Într-un raport al Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița prezentat marți, 24 aprilie a.c., în cadrul unei conferințe de presă, se arată că, în 2011, au fost emise peste 80000 de somații, pentru ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2012, 19:18
(7514 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Două femei au murit după ce au fost izbite de un vehicul pe trecerea de pietoni!

Două persoane și-au pierdut viața într-un tragic accident rutier petrecut luni, 23 aprilie a.c., în afara localității Sinești. Pe scurt, în timp ce un tînăr de 25 ani, din Brăila, conducea un autoturism ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2012, 19:10
(12635 vizualizări - 6 comentarii)

Taguri: Sinești accident


Cu sabia prin Broșteni

În noaptea de 23 spre 24 aprilie a.c., la Broșteni, un bărbat de 42 ani, din Ion Roată, care nu-și justifica prezența în zonă la momentul respectiv, a fost depistat de polițiști. În urma controlului corporal ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2012, 19:07
(7199 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Broșteni sabie


Făcăeni: I-au furat motorina din rezervorul camionului

Un bărbat de 45 ani, din Făcăeni, a alertat polițiștii reclamînd că i-a fost furată cantitatea de 420 litri motorină din rezervorul unui autotractor, staționat pe raza localității de domiciliu. Victima ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2012, 19:06
(8404 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Femeie înecată în Ialomița, autoturism în flăcări la Amara, copil din Bărbulești mușcat de un cîine de față...

Sîmbătă, 21 aprilie a.c., pompierii ialomițeni au căutat trupul neînsuflețit al unei femei de 48 ani, din Ograda, care se presupune că s-a înecat în apele rîului Ialomița. Din păcate, potrivit pompierilor ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2012, 17:31
(11659 vizualizări - 0 comentarii)


Bărcănești: Hoț la 11 ani

Un copil de doar 11 ani este cercetat penal de polițiști după ce a furat din curtea unui consătean. În acest sens, Poliția Urziceni a fost sesizată sîmbătă, 21 aprilie a.c., de către un bărbat de 86 ani ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2012, 17:18
(16293 vizualizări - 0 comentarii)


Patron din București cu firmă la Făcăeni, cercetat pentru evaziune fiscală

Un bărbat de 45 ani, din București, administrator al unei societăți comerciale din Făcăeni este cercetat penal de către polițiștii de Investigare a Fraudelor pentru evaziune fiscală. Individul este acuzat ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2012, 17:13
(9070 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Fierul vechi, la mare căutare pentru hoți

La sfîrșitul săptămînii precedente, vineri, 20 aprilie a.c., polițiștii Secției Rurale Coșereni au prins în flagrant două femei de 31, respectiv 50 ani, ambele din Movilița, în timp ce furau din curtea ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2012, 17:12
(8071 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: La braconat pe rîul Ialomița

Doi bărbați de 28, respectiv 48 ani, ambii din Țăndărei, sînt cercetați de polițiști pentru pescuit ilegal și deținerea ilegală de scule de pescuit. Cei doi au fost prinși în flagrant de polițiști vineri ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2012, 17:03
(12582 vizualizări - 2 comentarii)


Mărculești: Șpalieri de beton, furați de hoți

Duminică, 22 aprilie a.c., polițiștii au surprins la Mărculești o căruță în care se aflau trei persoane, dintre care două, la observarea echipajului, au fugit în direcții diferite pe un teren viran din ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2012, 16:52
(7996 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: 6 milioane lei, venituri suplimentare la bugetul de stat

Peste 6 milioane lei au totalizat, în luna martie 2012, inspectorii Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița Ialomița drept venituri suplimentare la bugetul general consolidat. Potrivit unei informări ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2012, 10:53
(11422 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Au furat din cabinetul medical

Un minor de 12 ani și un tînăr de 20 ani, ambii din Țăndărei, sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat. Cei doi au pătruns în incinta cabinetului medical din Strachina, de unde au furat mai multe ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2012, 10:44
(8641 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Două șoferițe s-au ciocnit într-o intersecție

Joi, 19 aprilie a.c., la Slobozia s-a produs un accident de circulație. Din fericire, incidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Pe scurt, în timp ce o tînără de 27 ani, din Slobozia, se deplasa la ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2012, 10:39
(8563 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Minoră dispărută din Arad, găsită la Fetești

O adolescentă de 14 ani, dispărută de la domiciliul său din municipiul Arad a fost găsită miercuri, 18 aprilie a.c., de polițiștii feteșteni. Fata era dispărută de la data de 5 aprilie 2012 și figura în ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2012, 10:37
(8951 vizualizări - 0 comentarii)


Gura Ialomiței: Dosar penal pentru șofat cu permisul anulat

Un șofer a fost oprit în trafic miercuri, 18 aprilie a.c., de polițiști în timp ce se deplasa în localitatea Gura Ialomiței. În urma verificărilor de rutină, polițiștii au stabilit că bărbatul, de 34 ani ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2012, 10:36
(11535 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infractori încarcerați

Polițiștii Secțiilor Rurale Jilavele și Stelnica au organizat și executat miercuri, 18 aprilie a.c., o acțiune pentru punerea în executare a mandatelor și depistării persoanelor urmărite.
Astfel, ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2012, 10:32
(12007 vizualizări - 0 comentarii)


Sudiți: 9 proiectile de antiaeriană, descoperite într-un sac

Apelul care anunța prezența muniției la marginea pădurii a fost efectuat în această dimineață, în jurul orei 9,00, de către un polițist local. Echipajul de specialiști pirotehnicieni al Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2012, 13:43
(11187 vizualizări - 0 comentarii)


Tînără din Bordușani, prinsă la furat într-un supermarket din Fetești

Agentul de pază din cadrul unui supermarket din Fetești a sesizat telefonic ofițerului de serviciu al poliției marți, 17 aprilie a.c., asupra faptului că o tînără a sustras din incinta unității mai multe ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2012, 13:04
(9759 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Anonim! în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Gigel în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Cetatean în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători AlexDan în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Analize apa în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Om al Cetății în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Stupid în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Raul în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Alina în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia CV în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei Urbanistul în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! @Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Ionela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Metalurgie în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă sorinb în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 revolta în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Pt DNA în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Piață în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...