Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Acțiunea «Foc de Artificii»: 137 kg de petarde, confiscate

În cadrul acțiunii «Foc de artificii», polițiștii ialomițeni au constatat 30 de infracțiuni, pentru săvîrșirea cărora sînt cercetate tot atîtea persoane, au confiscat 27417 articole pirotehnice și au aplicat 3 sancțiuni contravenționale cu amenzi în valoare de 600 de lei.
Reamintim că, la nivel național și, implicit, și pe raza județului Ialomița, s-a demarat acțiunea «Foc de Artificii», menită să crească siguranța cetățenilor prin activitățile de prevenire, identificare și combatere a evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deținerea, comercializarea, importul, depozitarea și folosirea articolelor pirotehnice. Concret, polițiștii specializați ai Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu polițiști de ordine publică de la subunitățile din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au desfășurat activități de verificare a modului de respectare a dispozițiilor legale privind regimul materiilor explozive.
În cele 93 de acțiuni desfășurate, polițiștii au avut în vedere identificarea importatorilor de articole pirotehnice de pe raza de competență, verificarea legalității operațiunilor de import-export, a evidențierii în actele financiar-contabile a veniturilor realizate, verificarea și clasificarea articolelor pirotehnice conform claselor și categoriilor din care fac parte, urmărind respectarea legalității privind obiectul de activitate pentru care firmele au fost autorizate, verificarea termenelor de garanție înscrise pe ambalaje, a traducerilor în limba română și a categoriilor din care fac parte, precum și a modului de păstrare, depozitare, manipulare și folosire a articolelor pirotehnice. Totodată, au fost efectuate verificări încrucișate la societățile comerciale identificate că au achiziționat articole pirotehnice, urmărindu-se destinațiile finale și traseul de la importator la vînzător, dar și controale la locurile de desfășurare a jocurilor de artificii în vederea verificării modului de respectare a normelor legale privind transportul, depozitarea și manipularea articolelor pirotehnice, precum și a condițiilor de executare a focurilor de artificii. Acțiunile au vizat și identificarea persoanelor fizice de pe raza județului Ialomița care au desfășurat operațiuni cu articole pirotehnice fără autorizația legală.
Cele aproximativ 137 kilograme de articole pirotehnice depistate pe parcursul acțiunii care erau deținute fără drept au fost ridicate de polițiști în vederea confiscării, iar pe numele persoanelor asupra cărora au fost depistate s-au întocmit dosare penale.

4 Ianuarie 2011, 16:43 (12909 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
IPJ Ialomița: Acțiunea «Foc de Artificii»
Articole pirotehnice, confiscate de polițiștii ialomițeni
Slobozia: Articole pirotehnice, confiscate de polițiști

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 25 Aug 2026
359 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Infractor periculos, reținut la Slobozia

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au reușit să prindă un bărbat, de 39 de ani, căutat de autoritățile din Italia pentru comiterea a 5 infracțiuni deosebit de grave. El a fost reținut ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2014, 11:20
(6009 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni, alături de elevi în programul «Școala Altfel»

Programul Ministerului Educației, denumit «Școala Altfel», se demarează în județul Ialomița cu sprijinul polițiștilor. Timp de o săptămînă, oamenii legii vor organiza dezbateri cu elevii din județ privind ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2014, 09:10
(6619 vizualizări - 0 comentarii)


DN21 Slobozia-Iazu: 6 răniți și 3 mașini avariate într-un accident rutier!

Noapte de coșmar pe șoseaua care face legătura între Slobozia și Iazu. Din cauza unei depășiri neregulamentare, s-a produs un grav accident rutier. În urma evenimentului, 6 persoane au fost rănite și 3 ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2014, 23:20
(7894 vizualizări - 2 comentarii)


95 de proiectile, descoperite lângă Slobozia

95 de proiectile, descoperite lîngă Slobozia

În după-amiaza zilei de joi, 3 aprilie 2014, în urma unui apel telefonic, echipajul pirotehnic din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost solicitat ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2014, 13:15
(7137 vizualizări - 0 comentarii)


«Școala Altfel» la Muzeul Județean Ialomița

În perioada 7-11 aprilie 2014, Muzeul Județean Ialomița va organiza evenimentul «Școala Altfel-Să știi mai multe, să fii mai bun!». Astfel, luni, 7 aprilie a.c., Muzeul Județean Ialomița va vernisa o expoziție ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2014, 12:40
(111592 vizualizări - 276 comentarii)


Producătorii agricoli, reuniți sub umbrela unui Consorțiu Național

Vineri, 4 aprilie 2014, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România-LAPAR, alături de alte patru asociații din agricultură, respectiv PROAGRO, FCBR, ROMALIMENTA și ROMOVIS, au decis înființarea ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2014, 12:25
(4759 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Porților Deschise» la Jandarmerie

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița îi invită pe cei interesați joi, 3 aprilie 2014, începînd cu  ora 11,00, pe platoul Centrului Cultural «Ionel Perlea», la «Ziua Porților Deschise». Evenimentul ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2014, 17:25
(6052 vizualizări - 0 comentarii)


APIA solicită producătorilor de lapte declarațiile anuale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița informează operatorii care achiziționează lapte, precum și producătorii deținători de cotă de lapte pentru vînzări directe că ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2014, 16:25
(6259 vizualizări - 0 comentarii)


Inspectorii DSVSA Ialomița, în control

În cursul primului trimestru al anului 2014, inspectori din cadrul DSVSA Ialomița au efectuat acțiuni de inspecție și control avînd ca tematică respectarea normelor de igienă sanitară veterinară în unitățile ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2014, 15:45
(5432 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Evaziune fiscală de peste 460000 de lei, depistată de polițiști

Administratorul unei societăți comerciale din Slobozia este cercetat de polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală. Potrivit informațiilor, administratorul ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2014, 15:20
(6053 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Neatenția era să-i coste viața

Trei bărbați au fost răniți într-un accident de circulație, petrecut pe raza localității Ion Roată. Vina îi aparține șoferului mașinii, care, din neatenție, s-a ciocnit cu mașina de un bloc de beton. Din ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2014, 13:35
(4112 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Joaca «de-a șoferia» i-a adus un dosar penal

Un tînăr de 18 ani, din localitatea Traian, a fost depistat conducînd pe drumurile publice fără a avea permis și sub influența băuturilor alcoolice. Pentru fapta s-a el s-a ales cu dosar penal... Testat ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2014, 12:20
(5583 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Amenzi record aplicate de polițiști

Polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun și ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2014, 11:15
(5133 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Internațională a Cărții pentru Copii și Tineret», sărbătorită la Slobozia

Secția de Împrumut pentru Copii a Bibliotecii Județene «Ștefan Bănulescu» a marcat «Ziua Internațională a Cărții pentru Copii și Tineret» printr-o expoziție inedită. Special pentru cei mici au fost scoase ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2014, 10:05
(5154 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: Casă cuprinsă de flăcări

Pompierii din cadrul Gărzii Slobozia și reprezentanții Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Miloșești au intervenit pentru stingerea incendiului care a cuprins o locuință de pe raza comunei. ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2014, 09:10
(6206 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni ale Poliției

Pentru creșterea gradului de siguranță publică a cetățenilor, efective din toate structurile operative ale Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au fost angrenate în ziua de miercuri, 26 martie ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2014, 16:30
(3514 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Anunț pentru absolvenții 2014

Pentru a beneficia de măsurile de stimulare a ocupării forței de muncă, respectiv de indemnizația de șomaj, absolvenții promoției 2014 trebuie să se prezinte la AJOFM Ialomița/Agenția Locală Slobozia/Punctele ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2014, 13:30
(5029 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Prins cu sturionii în portbagaj

În cursul unei acțiuni ample de combatere a braconajuli piscicol, polițiștii au oprit pentru control, în trafic, pe raza comunei Giurgeni, un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din județul Constanța ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2014, 12:25
(5725 vizualizări - 1 comentariu)


Tovărășia: Incendiu de la o clocitoare

Un incendiu a izbucnit noaptea trecută, miercuri spre joi, 26/27 martie 2014, în jurul orei 1,50, la locuința unui cetățean din localitatea Tovărășia. Cel mai probabil, flăcările au fost generate de un ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2014, 10:30
(4328 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 105 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, joi, 27 martie 2014, sînt disponibile 105 locuri de muncă. Cele mai multe posturi sînt rezervate ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2014, 09:20
(5622 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Patron cercetat pentru evaziune fiscală

Efectivele Serviciului de Investigare a Fraudelor cercetează administratorul unei societăți comerciale cu obiect de activitate construcții, un bărbat, de 42 de ani, din Căzănești, care este bănuit de comiterea ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2014, 15:15
(7829 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Dispărută de la domiciliu

Ialomița: Dispărută de la domiciliu

Polițiștii de Investigații Criminale au fost sesizați cu privire la faptul că o tînără de 20 de ani a dispărut de la domiciliu. Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit că persoana dispărută ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2014, 13:50
(7752 vizualizări - 3 comentarii)


Campania «Hai pe net! 2014»

Campania națională de incluziune digitală «HAI PE NET! 2014», organizată de Fundația EOS Romania (www.eos.ro.) în parteneriat cu telecentre, biblioteci publice, școli, Puncte de Acces Public la Informație ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2014, 12:45
(7171 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 98 de infracțiuni într-o singură zi

Marți, 25 martie 2014, polițiștii rutieri și de ordine publică au acționat pe arterele rutiere județene pentru constatarea de contravenții și prevenirea, respectiv combaterea infracțiunilor rutiere. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2014, 12:20
(7712 vizualizări - 0 comentarii)


Stelnica: Braconieri prinși cu peștele în sac

Marți, 25 martie 2014, efectivele Secției Rurale Stelnica au organizat și desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor ce se pot comite în domeniul pisciculturii. Cu această ocazie ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2014, 11:20
(9034 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Hoți de cablu telefonic

Polițiștii cercetează patru bărbați, cu vîrste cuprinse între 19 și 43 de ani, toți domiciliați pe raza comunei Mihail Kogălniceanu, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat. În fapt, în cursul ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2014, 10:15
(16997 vizualizări - 20 comentarii)


Incendiu la Gheorghe Lazăr

Incendiu la Gheorghe Lazăr

Un incendiu a izbucnit în dimineața zilei de joi, 20 martie 2014, în jurul orei 9,30, la locuința unui cetățean din localitatea Gheorghe Lazăr. Alertați, pompierii de la Garda Slobozia s-au deplasat la ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2014, 11:25
(6645 vizualizări - 0 comentarii)


«Artă populară și tradiție folclorică» la Săveni

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița, în colaborare cu Consiliul Local Săveni organizează marți, 25 martie 2014, ora 12,30, la Căminul Cultural din satul Frățilești ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2014, 10:20
(8985 vizualizări - 0 comentarii)


50 locuri de muncă pentru lucrători în agricultură, la recoltarea de mazăre în Danemarca și Portugalia

În luna aprilie 2014, la Slatina, un angajator danez va organiza o preselecție pentru sectorul agricol din Danemarca și Portugalia, pentru o perioadă de 3 luni. În ceea ce privește Danemarca, cazarea se ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2014, 09:15
(7828 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șoferul beat a intrat cu mașina în pom!

Marți, 18 martie a.c., Poliția Fetești a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN3B s-a produs un accident de circulație, în urma căruia o persoană a fost vătămată corporal. Din primele verificări, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2014, 14:50
(5335 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Mary în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători Anonim! în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Gigel în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Cetatean în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători AlexDan în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Analize apa în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Om al Cetății în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Stupid în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Raul în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Alina în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia CV în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei Urbanistul în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! @Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Ionela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Metalurgie în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă sorinb în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 revolta în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...