Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

RETROSPECTIVĂ

20000 de activiști de partid pentru electoralele din 2012

Politichia locală se pregătește de alegeri

20000 de activiști de partid pentru electoralele din 2012

Cu sau fără criză, partidele politice locale au intrat în febra pregătirilor pentru alegerile locale din 2012. Deși nu par să fi înțeles mare lucru din cei 20 de ani de pluripartitism trecuți pînă acum, politicienii locali au învățat că alegerile nu se cîștigă în lunile de campanie electorală dinaintea votului, ci în anii care le preced. Pentru că vrînd-nevrînd, alegerile locale din 2012 ne privesc direct, Independent a decis să monitorizeze pentru dumneavoastră prestația celor trei partide politice de pe eșicherul politic local. Ne propunem deci, în cei doi ani și jumătate care ne mai rămîn pînă la alegeri, să-i aducem în fața dumneavoastră pe reprezentanții partidelor din toate cele 66 de unități administrative ale județului. Concluziile și deciziile finale vă aparțin!

Organizații albe pentru alegeri negre
Startul reconstrucției organizațiilor locale ale partidelor politice a fost dat încă din primăvară. Astfel că, la acest moment, fiecare dintre filialele județene se poate mîndri cu un număr impresionant de organizații, dar mai ales cu mii și mii de membri cotizanți, gata oricînd să-și asume responsabilitatea susținerii partidului pe care îl reprezintă la viitoarele alegeri electorale. Astfel, PNL, partidul care a reușit în mod spectaculos la alegerile din 2008 să bată-n pragul a 20 de procente, are potrivit declarațiilor oficiale fix 4898 de membri. PD-L se laudă cu 5500 de membri cotizanți! Iar PSD, mai reținut în declarații, ne amintește că la ultima numărătoare județul număra 10000 de membri și 70 de mii de simpatizanți.
Ce nu spun reprezentanții filialelor locale? Încercăm să vă explicăm noi! În cazul PNL popularitatea filialei se concentrează, în ciuda aparentei distribuiri uniforme, doar în cîteva enclave și se bazează exclusiv pe notorietatea primarilor (vezi cazul Fetești, Urziceni sau Mihail Kogălniceanu). La un braț distanță, PD-L tocmai a finalizat, la ordinul expres al lui Blaga, cea mai mare operațiune de cosmetizare a filialelor locale. Așa se face că mai multe organizații din județ, fie că acestea există, fie că nu, au primit săptămînile trecute președinți impuși de la județ, dar plăsmuiți după chipul și asemănarea președintelui Cazacu. Mai lentă, social-democrația locală a președintelui Ciupercă se mulțumește cu continuarea politicii de fidelizare a primarilor din portofoliu. Cele mai uzitate metode de fidelizare sînt, evident, șantajul politic și alocările de fonduri publice.

Pulsul declarațiilor politice
Evident, niciunul dintre liderii vizați de aprecierile noastre nu recunoaște nimic din realitățile din teren. Ioan Martin, proaspătul președinte al PNL Ialomița, susține că partidul pe care îl reprezintă nu este doar o forță, ci și o inteligență gata să preia conducerea județului și să ofere soluții: «Avem ce oferi și avem și soluții. În patru-șase luni, cu un premier al PNL, România ar putea ieși din criză. Iar soluția este să se fure mai puțin sau deloc. Eu optez pentru deloc. Dacă nu va mai fura nimeni în România, vă garantez că ieșim din criză».
Mai precaut și mai realist, liderul PD-L, Cazacu Marinică susține că scopul democrat-liberalilor este să conserve cele 30 de procente obținute la ultimele alegeri: «Sîntem conștienți că actuala criză erodează Guvernul și popularitatea partidelor. Nu putem decît să fim optimiști. Cred că la nivelul Ialomiței nu se poate vorbi despre dominația zonală a unui partid sau a altuia. Sînt localități unde unul dintre primarii noștri este mai puternic și localități unde ceilalți au un reprezentat mai bun. Noi facem tot ce putem ca să ajungem pe prima poziție».
Fript de propriile-i declarații publice, Silvian Ciupercă refuză să ofere amănunte privind organizația pe care o conduce și viitorul politic al acesteia. O face pentru el unul dintre vicepreședinți, Ștefan Mușoiu: «Este prea devreme să vorbim despre candidații PSD. Probabil că vom prezenta echipa noastră la începutul anului viitor. Acum e prematur!».

Teoria chibritului
Dincolo de aparențe, declarațiile oficiale mai ascund un fapt... În ultima jumătate de an, fiecare dintre șefii locali ai partidelor politice a reușit performanța de a-și cumpăra liniștea necesară pentru a conduce timp de doi ani și jumătate. Ciupercă a făcut-o scandalos, falsificîndu-și propriile alegeri, Martin a făcut-o prin compromis politic, aliindu-se cu Cristina Pocora, deputatul PNL de Ialomița, iar Cazacu raportînd la Centru reorganizarea tuturor filialelor locale din județ, fapt perfect adevărat pe hîrtie, dar fără consistență în teritoriu. Cu acest trecut, cei trei lideri politici locali se așează la startul viitoarelor alegeri egali. Dincolo de criza economică și de evoluția politică a societății, performanțele lor depind exclusiv de modul în care vor reuși să-și construiască echipe de campanie puternice, capabile să facă orice pentru a cîștiga alegerile locale.
Paradoxal, în ciuda dezamăgirilor și a nemulțumirii generale, acești oameni există. Și chiar dacă nu sînt 20000, sînt suficent de mulți și de determinați pentru a nu precupeți niciun efort pentru reușita partidului. Există oameni care au făcut credite la bancă pentru a finanța campaniile politice ale filialelor județene, războaie fratricide între familii înregimentate în partide politice diferite și sute de fanatici politici manipulați seară de seară de sticla televizoarelor, gata oricînd să fure, să mintă sau să șantajeze pentru a cîștiga un vot. Un spectacol uman pe care promitem să-l urmărim în amănunt în anii următori, ca una dintre posibilele garanții că la alegerile din 2012 vom vota în cunoștință de cauză.

(articol apărut în Independent nr. 504/16.06.2010)

5 Ianuarie 2011, 05:52 (13834 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Traseiștii politici se întorc acasă
Ialomița: Gafele anului 2011 în politica locală

Comentariile cititorilor:


dret:
(22 Ianuarie 2011, 00:04)
La ce fata de prost are Marinica, nu ai zice ca face evaziune de 62 mil euro.....
pedro slobozia:
(9 Ianuarie 2011, 08:37)
uitati-va la ei ce zambet de curve perverse au.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
234 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia, pe primul loc la nivelul județului în ceea ce privește activitatea de autorecenzare

În intervalul 14.03-18.04.2022 al perioadei de autorecenzare și autorecenzare asistată pentru Recensământul Populației și Locuințelor 2021 au fost completate 45540 chestionare la nivelul județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2022, 15:15
(25579 vizualizări - 1 comentariu)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor Pascale

În intervalul 22-25 aprilie 2022, casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise. Pentru efectuarea plăților, abonații pot folosi serviciile ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2022, 13:15
(20854 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Acțiuni de prevenire a incendiilor în lăcașurile de cult

Inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al Județului Ialomița vor desfășura în această perioadă acțiuni de control și informare preventivă la lăcașurile ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2022, 12:00
(11555 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 20 aprilie 2022, termen limită pentru depunerea a 6 declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că miercuri, 20 aprilie 2022, este termenul limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2022, 11:00
(16809 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 2 noi cazuri de COVID-19

Luni, 18 aprilie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27089, fiind înregistrate 2 noi cazuri față de ziua de duminică, 17 aprilie ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2022, 16:10
(5986 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 accidente, 10 victime

Ialomița: 4 accidente, 10 victime

Vineri, 15 aprilie a.c., două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Fetești au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs pe Autostrada ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2022, 15:55
(2794 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit internațional, depistat de polițiști la Perieți

Sâmbătă, 16 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au depistat, în comuna Perieți, un bărbat de 41 de ani, din localitatea Misleanu, împotriva căruia a fost instituită ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2022, 15:20
(3152 vizualizări - 0 comentarii)


Fată de 14 ani din Bordușelu, dispărută

Fată de 14 ani din Bordușelu, dispărută

Polițiștii din Ialomița caută o minoră, de 14 ani, care ar fi plecat de la domiciliu. Persoanele care pot oferi informații cu privire la depistarea acesteia sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2022, 15:10
(11014 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județului Ialomița: Programul «Ialomița, casa noastră curată și frumoasă», lansat oficial

Instituția Prefectului Județului Ialomița: Programul «Ialomița, casa noastră curată și frumoasă», lansat oficial

Luni, 18 aprilie a.c., a fost lansat oficial programul ecologic «Ialomița, casa noastră curată și frumoasă». Această inițiativă are ca scop identificarea participanților la trafic care aruncă gunoaie din ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2022, 14:40
(13097 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 17 aprilie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27087, fiind înregistrate 3 noi cazuri față de ziua de sâmbătă, ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2022, 17:05
(4666 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 2 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 16 aprilie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27084, fiind înregistrate 2 noi cazuri față de ziua de vineri, 15 ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2022, 16:10
(3489 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 2 noi cazuri de COVID-19

Vineri, 15 aprilie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27082, fiind înregistrate 2 noi cazuri față de ziua de joi, 14 aprilie ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2022, 16:35
(2079 vizualizări - 0 comentarii)


Cotorca: Accident cu cinci victime

Vineri, 15 aprilie a.c., trei echipaje din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, la ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2022, 14:40
(7002 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Cotorca accident


Incendii la Murgeanca și Dridu

Incendii la Murgeanca și Dridu

Joi, 14 aprilie a.c., în jurul orelor 12,00, pompierii din Țăndărei au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de baloți și gunoi menajer, produs în satul Murgeanca. Trei echipaje de ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2022, 14:25
(11340 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: 2 milioane de utilizatori pentru Spațiul Privat Virtual

2 milioane de contribuabili sunt înregistrați în Spațiul Privat Virtual (SPV), un serviciu gratuit, disponibil 24h/24h, 7 zile/7 zile, prin intermediul căruia se pot depune declarații sau cereri, solicita ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2022, 12:20
(11754 vizualizări - 0 comentarii)


Smirna: Biciclist sub influența alcoolului, rănit într-un accident rutier

Miercuri, 13 aprilie a.c., în jurul orelor 20,30, Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată cu privire la faptul că la ieșire din localitatea Smirna s-a produs un accident de circulație, soldat cu rănirea ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2022, 17:15
(2859 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Mandate de executarea a pedepsei, puse în aplicare de polițiști

O femeie de 26 de ani, din Bărbulești, și doi bărbați, de 52 și 27 de ani, domiciliați în Axintele și Munteni-Buzău, care se sustrăgeau pedepselor cu închisoarea, au fost depistați de polițiști și încarcerați ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2022, 17:00
(16609 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Sume suplimentare de 0,797 milioane de lei, stabilite de Inspecția Fiscală

În urma activității desfășurate în luna martie 2022, Compartimentul de Inspecție Fiscală din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița a stabilit sume suplimentare de plată în valoare ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2022, 16:30
(16546 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 noi cazuri de COVID-19

Joi, 14 aprilie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27080, fiind înregistrate 4 noi cazuri față de ziua de miercuri, 13 aprilie ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2022, 16:15
(2944 vizualizări - 0 comentarii)


Andrășești: Lucrări pentru îmbunătățirea condițiilor de circulație pe linia de cale ferată

Andrășești: Lucrări pentru îmbunătățirea condițiilor de circulație pe linia de cale ferată

Personalul de specialitate al SRCF Constanța execută, în zilele de 13-14 aprilie 2022, lucrări de înlocuire a unui aparat de cale și de buraj mecanizat în Hm Andrășești, situată pe secția de circulație ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2022, 15:30
(12669 vizualizări - 0 comentarii)


Incident la etajul 8 al Spitalului Județean de Urgență Slobozia

În dimineața zilei de joi, 14 aprilie a.c., la etajul 8 al Spitalului Județean de Urgență Slobozia s-a produs o deflagrație, în timpu lucrărilor efectuate la rețeaua de oxigen din incinta unui salon. Din ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2022, 15:15
(13237 vizualizări - 0 comentarii)


1,279 milioane de lei, plăți APIA pentru sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2022, 12:30
(13958 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: TVA rambursată de peste 10,14 milioane de lei

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița a rambursat, în martie 2022, TVA în valoare de 10,14 milioane de lei, cu 6,04 milioane lei mai mult față de aceeași lună a anului 2021. Totodată, au fost ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2022, 11:20
(8763 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Și-a pierdut viața într-un grav accident rutier

Ialomița: Și-a pierdut viața într-un grav accident rutier

Un grav accident rutier s-a petrecut în seara zilei de miercuri, 13 aprilie a.c., pe DN2, între localitățile Movilița și Sinești. În urma impactului dintre două camioane și un autoturism, o femeie a murit ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2022, 00:30
(15092 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 6 noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 13 aprilie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27076, fiind înregistrate 6 noi cazuri față de ziua de marți, 12 ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2022, 16:40
(2661 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Controale la brutării

ITM Ialomița: Controale la brutării

În perioada 05-08.04.2022 s-a desfășurat Campania Națională pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată, la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniile fabricarea produselor de brutărie ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2022, 16:20
(8380 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Sudiți

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ialomiței, din localitatea Sudiți, echipele RAJA Constanța au fost nevoite să întrerupă furnizarea ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2022, 14:15
(3170 vizualizări - 0 comentarii)


Doi slobozeni, reținuți pentru trafic de droguri

Doi slobozeni, reținuți pentru trafic de droguri

Marți, 12 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița-Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București, împreună cu procurorii DIICOT-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2022, 13:55
(13910 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Doi jandarmi ialomițeni aflați în timpul liber au intervenit la un accident

Slobozia: Doi jandarmi ialomițeni aflați în timpul liber au intervenit la un accident

Doi jandarmi ialomițeni, slt. Enescu Valeriu și plt. adj. șef Roată Mihăiță, aflați în timpul liber, miercuri, 12 aprilie a.c., au intervenit în cazul unui accident spectaculos produs pe un bulevard ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2022, 22:10
(12211 vizualizări - 2 comentarii)


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: Aproape 36000 de chestionare completate la nivelul județului Ialomița

În intervalul 14 martie-11 aprilie 2022 al perioadei de autorecenzare și autorecenzare asistată pentru Recensământul Populației și Locuințelor 2021 au ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2022, 19:50
(14359 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...