ULTIMA ORĂ
Fetești: «Tînăr și Diferit», proiect pentru 20 de tineri
Asociația pentru Dezvoltare și Incluziune Socială, în parteneriat cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, organizează în perioada 21-23 ianuarie 2011 la Bușteni atelierul educațional «Tînăr și Diferit» în cadrul proiectului cu același nume. Evenimentul își propune dezvoltarea învățării interculturale pentru 20 de tineri (10 romi și 10 neromi) cu vîrste cuprinse între 16 și 23 de ani, din Fetești, în vederea promovării diversității culturale și a egalității de șanse în rîndul locuitorilor orașului pentru prevenirea și combaterea atitudinilor și comportamentelor dicriminatorii față de etnicii romi. Atelierul va cuprinde workshop-uri tematice în care vor fi abordate, într-o manieră interactivă, diversitatea etnică, identitatea culturală, cultura și tradițiile rome, prevenirea și combaterea discriminării, ce înseamnă Uniunea Europeană, care sînt valorile și principiile UE.
Evenimentul este organizat în cadrul proiectului «Tînăr și Diferit», derulat în perioada 1 decembrie 2010-1 aprilie 2011, în municipiul Fetești de către Asociația pentru Dezvoltare și Incluziune Socială în parteneriat cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și cu sprijinul financiar al Comisiei Europene prin Programul «Tineret în Acțiune».
21 Ianuarie 2011, 15:56 (6656 vizualizări - 0 comentarii)











