Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

PRIMAR BOGAT, PRIMAR SĂRAC

Administrația ialomițeană are comune care și-au depășit planul la încasările din impozitul pe venit

PRIMAR BOGAT, PRIMAR SĂRAC

În plină criză financiară, în anul 2010, Ialomița dovedește că are resurse pentru a-și susține administrația locală. E drept, oazele de bunăstare sînt puține și mai degrabă simbolice. Dar tocmai de aceea, merită menționate. Iată, prin urmare, o statistică inedită care confirmă faptul că un număr de 11 administrații din mediul rural au încasat în 2011 din impozitele pe venit mai mult decît au prognozat inițial.

Cu impozitele-n frunte, vom avea victorii multe
Nu vom susține împotriva evidenței că prin Ialomița administrativă a anului 2010 a curs lapte și miere. Există însă documente statistice care demonstrează că, în ciuda opiniei generale că administrațiile rurale nu pot gestiona corespunzător resursele bugetare, primăriile s-au întrecut pe sine la finele anului trecut. Așa se face că, potrivit informațiilor centralizate de către Trezoreria Ialomița, un număr 11 primării din mediul rural au raportat depășiri ale încasărilor din impozitul pe venit de pînă la 388 la sută.
Este, bunăoară, cazul localității Adîncata, acolo unde în urma unui proces cu Ministerul de Interne, administrația locală a reușit să oblige unitatea militară de pe raza localității să verse impozitele în bugetul local. Cazul este particular, evident! Dar alături de Adîncata se numără Albești, cu 105,1%, Bucu (112,5%), Ciocîrlia (289,3%), Colelia (124%), Dridu (209,8%), Vlădeni(128,4%)...
Și lista poate continua. Nici în cazul celorlalte localități lucrurile nu stau cu mult mai prost. Deși există comune unde gradul de încasare a taxelor din impozitul pe venit a scăzut în 2010 la 46 la sută, cum s-a întîmplat la Gheorghe Doja, cifra finală, strict la nivelul încasărilor din impozitul pe venit în mediul rural, este una meritorie: 94,6 la sută! Adică nu mai puțin de 19,5 milioane de lei noi, cifră care se apropie de bugetul aflat la dispoziția Consiliului Județean în 2010 pentru echilibrarea bugetară.
Se simt însă mai bogați primarii din mediul rural în condițiile depășirii planului la încasări? Cei intervievați susțin că nu! «S-a simțit pentru că nu ne-a prins 2011 fără bani: am avut 2 miliarde în fondul de rulment, în condițiile în care de la Guvern n-am văzut o lețcaie tot anul. Dar bine nu e! N-are cum să fie» explică primarul comunei Gheorghe Lazăr, Marian Pavel, care a raportat depășiri de plan la nivelul de 155,6% față de venitul preliminat. «Ce să vă spun?! Sînt mulțumit. Dar sînt atît de multe de făcut încît nici nu știm ce să facem mai întîi cu banii! Sperăm ca ei să ne ajungă pentru cofinanțarea unor proiecte cu fonduri europene!» speră cu voce tare Valentin Turiga, primarul comunei Dridu.

La urban, Urziceni e căpitan
Același document al Trezoreriei Ialomița oferă o imagine separată asupra impozitelor încasate de către edilii din mediul urban de-a lungul anului. Potrivit datelor furnizate, gradul de încasare este, în mod surprinzător, mai mic, de doar 90,93 la sută. Cel mai bine la capitolul încasări stă administrația din Urziceni, care a raportat încasări de 99,56 la sută. Primarul Constantin Sava susține că banii încasați au fost chivernisiți cum se cuvine: «Întîi că am intrat în 2010 cu 30 de miliarde în conturi. Și acum am 28 la dispoziție. Adunați la asta banii din proiectul european privind traficul greu peste calea ferată în valoare de 5,3 milioane de euro, pe care trebuie să-i încasez, proiectul pentru stația fotovoltaică, care ne-ar putea aduce și el 4,3 milioane de euro și vedeți cît de bogați sîntem. Ce pot să vă spun eu este că, dacă toate astea se vor îndeplini, eu ca primar nu mai am nimic de făcut».
Spre deosebire de primarul de la Urziceni, primarii celorlalte șase orașe din județ sînt mai sceptici. Ca, de exemplu, primarul Gabi Ionașcu care deja a anunțat la sfîrșitul anului trecut că o bună parte dintre investițiile prognozate pentru acest an se vor amîna. Și asta în condițiile în care Slobozia are un onorabil grad de încasare a taxelor din impozitul pe venit de 91,34%. Cît despre orașele-comune, Amara, Căzănești și Fierbinți-Tîrg, acestea nu reușesc să treacă de 75 la sută din veniturile preliminate. În aceste condiții, susțin oficialii intervievați, singura șansă pentru asigurarea unui volum investițional minimal constă în ajutorul Consiliului Județean sau în atragerea unor finanțări europene.

Bogați și nu prea. O observație extrem de interesantă care s-ar putea desprinde din datele furnizate de Trezorerie este cea privind tipul de contribuabili care asigură impozitele pe venit. Astfel, imensa majoritate a contribuabilor care au cotizat la realizarea acestor venituri este formată din contribuabili mici și mijlocii. Singurele orașe care au contribuabili mari, capabili să verse la bugetul local impozite consistente, sînt orașele Slobozia și Urziceni. În rest, peste tot domnește aceeași sărăcie economică care a statuat județul Ialomița în topul celor mai sărace județe din țară. O altă observație pertinentă vine din partea Prefecturii Ialomița. Dată fiind practica curentă a subestimării încasărilor de către administrațiile locale, este posibil ca rezultatele raportate pentru 2010 la Trezoreria Ialomița să nu fie tocmai precise. Pentru eliminarea oricăror suspiciuni, susține prefectul Mădălin Teculescu, în cursul acestui an, corpul de control al instituției va verifica contabilitatea primăriilor pentru a depista eventualele derapaje.

25 Ianuarie 2011, 05:46 (15010 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 23 Iun 2026
262 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: 5 persoane, depistate că nu respectă măsura izolării la domiciliu

În ultimele 24 de ore, forțele de ordine au depistat 5 persoane care nu respectă măsura izolării la domiciliu și peste 50 de persoane care nu purtau mască de protecție în spațiile unde aceasta este obligatorie ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2020, 17:25
(3685 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1587 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 15 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1587, cu 14 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2020, 16:05
(1856 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Lipsă apă în orașul Căzănești

Joi, 15 octombrie 2020, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Prunului din orașul Căzănești/Ialomița. Pentru remedierea acesteia, echipele de intervenție RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2020, 15:40
(2253 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Județean Anticorupție Ialomița: Concurs de film de scurt metraj cu tematică «Anticorupție»

Direcția Generală Anticorupție, în parteneriat cu Asociația Pro Democrația și Fundația Hanns Seidel România, derulează în perioada octombrie-decembrie 2020 proiectul «#Integritate 2020», în cadrul căruia ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2020, 18:35
(5501 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: 124 de controale, amenzi de 255000 de lei

Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița a desfășurat în luna septembrie 2020 un număr de 124 acțiuni de control în domeniul relațiilor de muncă, în urma cărora s-au aplicat sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2020, 18:20
(2022 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Depistat în flagrant conducând sub influența aloolului

Marți, 13 octombrie a.c., în jurul orelor 11,00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Dridu au depistat un bărbat, de 48 de ani, din orașul Fierbinți-Târg, conducând un autoturism pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2020, 18:10
(5183 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru prevenirea răspândirii noului Coronavirus

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au continuat să acționeze pentru a verifica modul în care se respectă prevederile legale impuse în contextul actual. 60 de persoane au fost sancționate contravențional ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2020, 18:05
(2756 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1573 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 14 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1573, cu 30 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2020, 16:05
(2163 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1543 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 13 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1543, cu 16 cazuri mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2020, 16:05
(1953 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «Truck&Bus»

Autobuze, microbuze, precum și alte autovehicule de transport persoane sau mărfuri vor fost oprite, pentru control, de polițiștii rutieri. Activitățile au loc, simultan, în toate statele membre ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2020, 15:10
(3015 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: «Marți, 13! Acasă în siguranță!»

Anul acesta, ziua de marți, 13 are o dublă însemnătate pentru structurile profesioniste pentru situații de urgență, întrucât marcăm în același timp «Ziua Informării Preventive» și «Ziua Internațională a ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2020, 22:40
(2641 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Avarie la intersecția străzilor Dumbravei cu Popa Șapcă din Fetești/Cartierul Fetești-Gară

Pentru executarea lucrărilor de înlocuire a unei vane de legătură pe conducta de alimentare cu apă de la intersecția străzilor Dumbravei cu Popa Șapcă din Fetești/Cartierul Fetești-Gară, RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2020, 19:35
(5466 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Dosare penale pentru infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 10 octombrie a.c., în jurul orelor orei 3,30, polițiștii din Slobozia, în timp ce efectuau un filtru rutier pe raza comunei Scânteia, au oprit un autoturism condus de un bărbat, de 52 de ani. ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2020, 17:40
(2182 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: Lemne confiscate de polițiști

Vineri, 9 octombrie a.c., pe raza comunei Maia, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele au depistat în trafic un bărbat, de 42 de ani, din comuna Nuci, în timp ce transporta cu o ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2020, 17:35
(5128 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Bătrân de 78 de ani, dispărut

Urziceni: Bătrân de 78 de ani, dispărut

Polițiștii din Ialomița caută un bărbat, în vârstă de 78 de ani, care a plecat voluntar de la domiciliul său din municipiul Urziceni într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni. Persoanele care pot oferi ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2020, 17:25
(2004 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19

Polițiștii ialomițeni, sub autoritatea Instituției Prefectului Ialomița, au continuat să acționeze, în sistem integrat, alături de celelalte structuri, în vederea verificării respectării măsurilor impuse ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2020, 17:20
(2937 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1527 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 12 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1527, cu 30 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2020, 16:05
(2541 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1497 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 11 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1497, cu 30 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2020, 16:05
(2619 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1467 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 10 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1467, cu 29 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2020, 16:05
(1915 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Trei persoane, rănite într-un accident rutier

Bărbulești: Trei persoane, rănite într-un accident rutier

Traficul rutier a fost blocat în ziua de vineri, 9 octombrie a.c., în zona localității Bărbulești din cauza unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. În urma impactului au rezultat ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2020, 19:30
(2704 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Polițiștii au verificat respectarea măsurilor de protecție sanitară

Peste 130 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au acționat pe raza județului Ialomița, în ultimele 24 de ore, pentru a verifica modul în care ialomițenii respectă măsurile de protecție sanitară.  ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2020, 19:25
(2978 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1438 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 9 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1438, cu 15 cazuri mai mult față de ziua de joi ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2020, 16:05
(2061 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Portocaliu de ploi abundente

Ialomița: Cod Portocaliu de ploi abundente

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, începând din noaptea de joi spre vineri, 8/9 octombrie 2020, ora 3,00, și până vineri, 9 octombrie 2020, orele 21,00, județele Ialomița, Călărași și Constanța ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2020, 19:10
(2971 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1423 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 8 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1423, cu 36 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2020, 16:05
(2605 vizualizări - 0 comentarii)


Inspectorii ANAF Antifraudă au declanșat cea mai amplă verificare a comerțului on-line nefiscalizat

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Antifraudă Fiscală, a declanșat operațiunea «Mercur», cea mai amplă acțiune de verificare a veniturilor nedeclarate obținute din comerțul ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2020, 14:25
(4564 vizualizări - 1 comentariu)


CJSU Ialomița: Măsuri de restricție în localitățile Bordușani și Grindu

Creșterea alarmantă a cazurilor de COVID-19 a determinat autoritățile din Ialomița să impună noi măsuri de restricție în scopul de a preveni răspândirea noului Coronavirus. Astfel, Comitetul Județean pentru ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2020, 14:05
(4214 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru prevenirea răspândirii noului Coronavirus

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului-Județul Ialomița, au fost desfășurate acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2020, 19:15
(2270 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Dosare penale pentru infracțiuni rutiere

Marți, 6 octombrie a.c., în jurul orelor 11,30, polițiștii din Slobozia, fiind în serviciul de patrulare și control al traficului rutier pe raza localității Ciochina, au oprit o autoutilitară condusă de ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2020, 19:10
(1888 vizualizări - 1 comentariu)


Accident rutier pe A2-km 130

Accident rutier pe A2-km 130

Pompierii militari au intervenit miercuri, în jurul orelor 12,30, la un accident rutier pe Autostrada A2-km 130, un autotren încărcat cu gresie și faianță părăsind partea carosabilă și intrând într-un parapet ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2020, 17:25
(3533 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o anexă gospodărească din Urziceni

Miercuri, 7 octombrie 2020, în jurul orei 9,30, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu produs într-o gospodărie din Urziceni. Militarii Detașmentului de Pompieri Urziceni ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2020, 17:20
(2383 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni incendiu


Ultimele comentarii
Any în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Alecu în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! base marinaru în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști ion negativ în A fost construită una dintre cele mai mari instalații de stocare a energiei verzi din România cioban în Dezastrul funciar de la Primăria Axintele Parinte în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! AlexDan în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia Preda în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Mary în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Mary în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia NOBODY în «Candidatul 10510», în sfârșit director general adjunct la DGASPC Ialomița! Vasi în Incidente de integritate «cu efect întârziat» în județul Ialomița Dan în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! OK dar.. în «USR are obligația morală să aplice propriile standarde de integritate!» dan în Blocuri pentru tinerii specialiști în Educație și Sănătate, la Fetești Aur în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! cetatean în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Pt Zanfir în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! suporter în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! ZANFIR în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...