Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Și băieții joacă handbal

Handbal, Cupa Unirii

Și băieții joacă handbal

Sala Sporturilor din Slobozia a fost duminică, 23 ianuarie, gazda unei acțiuni cu participare numeroasă, sprijinită însă de o asistență firavă: Cupa Unirii la handbal masculin, eveniment ajuns la a III-a ediție, organizat în colaborare de Direcția pentru Sport Ialomița și de CSM Slobozia. Acțiunea, adresată elevilor de liceu, a reunit la start patru instituții de învățămînt: Grupul Școlar «Mihai Eminescu», Liceul de Artă, Liceul Pedagogic, toate din Slobozia și Liceul Teoretic «Paul Georgescu», din Țăndărei. Din păcate, cele două licee din Urziceni care-și anunțaseră prezența nu au putut onora invitația din cauza vremii nefavorabile.
S-au disputat șase meciuri, în sistem «fiecare cu fiecare» și reprize de 20 de minute. Deși obișnuit cu evoluțiile fetelor, publicul prezent a putut gusta din plin și prestația băieților. Și băieții joacă handbal, poate nu la fel de organizat ca fetele, dar poți rămîne și la astfel de competiții ale sportului școlar cu amintirea unor combinații bine meșteșugite sau a unor aruncări de efect. Cel mai important lucru care rămîne după astfel de acțiuni este faptul că, în ciuda dominației internetului, copiii mai sînt încă atrași de sport. La fel de important, fiind vorba de o competiție, este și clasamentul dominat autoritar, ca și în 2010, de echipa Grupului Școlar «Mihai Eminescu», condusă de profesorul Gheorghe Neagu. Oricum toți merită felicitați, iar în 2012 să sperăm că vremea nu se va mai pune de-a curmezișul și vom avea o participare mai vastă.

Gheorghe Neagu : «Slobozia merită o echipă de seniori la handbal masculin!»
Profesorul Neagu este fără îndoială una dintre cele mai cunoscute figuri ale sportului școlar din Slobozia. L-am întîlnit la Cupa Unirii ducîndu-și băieții pe locul I așa cum face de mulți ani în județ. A ieșit un dialog interesant despre sportul de masă, handbal, trecut, prezent și mai ales proiecte de viitor.
-Domnule profesor, iată-ne la Cupa Unirii, o competiție unde ați cîștigat în 2010 și unde vă doriți repetarea performanței...
-Cupa Unirii, intrată în tradiția orașului nostru, este o competiție foarte puternică, un eveniment foarte așteptat de elevii care fac pregătire în handbal.
-Ce înseamnă pregătire pentru acești tineri?
-Eu nu mă pot rezuma decît la a vă spune că elevii mei fac două-trei antrenamente pe săptămînă și cînd avem posibilitate dispută un meci la finele săptămînii. Locul de pregătire este sala Liceului «Mihai Eminescu», unde mi-am desfășurat activitatea și am scos rezultate deosebite mai ales la fete. În ultimii ani m-am orientat spre handbalul masculin, iarăși cu rezultate bune ținînd cont că în competițiile zonale și naționale intră și cluburile sportive. În 2002, spre exemplu, am cîștigat două faze zonale și în turneul final disputat la Cluj am ocupat locul 5 pe țară. În acel an, la competiția națională s-au înscris 537 de echipe.
-Avînd în vedere că la Slobozia există mai degrabă o tradiție a handbalului feminin, de ce v-ați îndreptat spre masculin?
-Reamintesc, că sînt profesorul care în anii ’90 a preluat echipa de senioare, a cîștigat faza zonală, a promovat în B, apoi în A, fiind nevoiți să ne retragem din cauza lipsei sponsorilor. Apoi n-am vrut să intru în competiție cu CSS, care are condiții deosebite. Eu pregăteam echipa în afara orelor, și, dacă interesează pe cineva, neplătit.
-Revenind în actualitate, sînt convins că aveți cîțiva copii care vor performanță. Ce posibilități au de a merge mai departe?
-În ultimii 8-10 ani am obținut rezultate bune pe plan zonal și de aceea sper că din acești copii pregătiți de mine și colegii mei vom reuși să creăm și o echipă de seniori băieți. Slobozia merită o echipă de seniori la handbal masculin alcătuită din sportivi ai județului și nu aduși din altă parte, cum se procedează la fete. Nu e o răutate, e bine și așa, dar am certitudinea că cei care sînt de-ai locului se dăruiesc mai mult.
-Să ne rezumăm la ce a fost în 2010 și ce vă doriți în 2011...
-În 2010, la nivel de județ am cîștigat tot, iar pe zonă, la Călărași, am ocupat locul III, unul bun avînd în vedere că din cele șase echipe eram singura de liceu, restul fiind cluburi sportive. Pentru 2011, îmi doresc să îmbunătățim rezultatele pentru că avem copii talentați și i-aș enumera pe Soare, Alexoaie, Cristescu, Mocanu, Popa, Stanciu, Damian... N-aș vrea să încheiem această plăcută discuție fără să mulțumesc colegilor de la Grupul Școlar «Mihai Eminescu» pentru că ajută handbalul prin toate mijloacele posibile.

29 Ianuarie 2011, 09:12 (12652 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 15 Iul 2026
155 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Copil de 13 ani, lovit de o mașină pe trecerea de pietoni!

Vineri, 17 decembrie a.c., în jurul orei 15.45, Poliția Slobozia a fost sesizată despre faptul că pe bulevardul Matei Basarab din Slobozia s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unui pieton ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2010, 14:08
(8947 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Furt de energie electrică la Slobozia și Urziceni

Poliția municipiului Slobozia-Biroul de Ordine Publică pentru Mediul Rural împreună cu efective din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi și lucrători ai societății furnizoare de energie electrică ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2010, 14:05
(12656 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Revoluției Române, sărbătorită la Slobozia

Ziua Revoluției Române, sărbătorită la Slobozia

Cu prilejul Zilei Revoluției Române din Decembrie 1989, Instituția Prefectului Ialomița, împreună cu Garnizoana Slobozia și Consiliul Local Slobozia vor organiza miercuri, 22 decembrie 2010, o serie de ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2010, 13:59
(9733 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Comunicat de presă

Beneficiarii plăților naționale directe complementare în sectorul zootehnic, la specia ovine/caprine, aferente anului 2010, care vor să acceseze credite de la băncile cu care Agenția de Plăți și Intervenție ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2010, 13:55
(10634 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Finanțele raportează depășirea planului la încasări de impozite și taxe

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează că, în luna noiembrie 2010, a fost încasată la bugetul general consolidat aproximativ 46 milioane de lei, în procent de 100,24% față de plan, procentul ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2010, 14:04
(18950 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trei incendii în trei zile

Trei incendii la locuințe sînt evenimentele la care au intervenit pompierii ialomițeni în ultimele 3 zile.
Astfel, în urma unui scurtcircuit produs la instalația electrică, adăpostul de animale al unui ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2010, 13:53
(10028 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Braconaj pe fondul de vânătoare Cegani

Ialomița: Braconaj pe fondul de vînătoare Cegani

Nouă bărbați au fost depistați de polițiști în timp ce transportau, cu mai multe autoturisme de teren, animale vînate fără autorizație de vînătoare. Patru arme de vînătoare, peste 400 de cartușe de vînătoare ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2010, 13:44
(17462 vizualizări - 1 comentariu)


i40, noul etalon Hyundai la nivel european

i40, noul etalon Hyundai la nivel european

Hyundai a anunțat numele noului său model de clasă CD pentru Europa: i40. Dezvoltat sub numele de cod «VF», modelul marchează o nouă fază în evoluția Hyundai la nivel de marcă și produs ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2010, 13:33
(11778 vizualizări - 0 comentarii)


Sportivii reprezentativi, premiați

Marți, 21 decembrie, de la orele 14.00, la sala de spectacole a Clubului Elevilor din Slobozia se desfășoară festivitatea de decernare a premiilor Direcției Județene pentru Sport și Tineret Ialomița pe ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2010, 13:22
(12216 vizualizări - 1 comentariu)


Agronomul Ștefan Poienaru, erou de roman

Agronomul Ștefan Poienaru, erou de roman

Sîmbăta trecută, 11 decembrie, la Fetești a fost lansată cartea «Ștefan», roman scris de către Gheorghe Preda ce prezintă viața omului de afaceri Ștefan Poienaru, administratorul Agrofam Holding Fetești ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2010, 09:22
(17274 vizualizări - 2 comentarii)


Locuri de muncă vacante în Danemarca

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița anunță persoanele în căutarea unui loc de muncă că, la acest moment, sînt disponibile 50 de locuri de muncă în Danemarca. Cele 50 de posturi sînt ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2010, 10:16
(11797 vizualizări - 1 comentariu)


Și-a incendiat casa din neatenție

Un bătrîn de 60 de ani din localitatea Luciu a fost la un pas de moarte după ce aproape că și-a incendiat locuința singur. Incidentul s-a petrecut joi, 16 decembrie, cînd, băut fiind, bărbatul a lăsat ușa ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2010, 10:15
(13386 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Luciu incendiu


Fiscul cere birurile

«Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că 27 decembrie 2010, inclusiv, este ultima zi în care se mai pot depune declarațiile aferente lunii noiembrie, respectiv declarația ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2010, 10:14
(12005 vizualizări - 0 comentarii)


Teculescu recomandă evitarea deplasărilor cu mașina

Prefectul județului, Mădălin Teculescu recomandă cetățenilor să evite deplasările cu autovehiculele pe drumurile publice. Evident, recomandarea vine ca urmare a valabilității avertizării de «Cod Galben ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2010, 10:13
(10472 vizualizări - 2 comentarii)


Cod Galben în Ialomița

Cod Galben în Ialomița

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, pentru intervalul 16 decembrie, orele 20,00-17 decembrie, orele 18,00, s-a emis o avertizare Cod Galben pentru mai multe județe din sud-estul țării, printre ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2010, 18:27
(12834 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Agricol în Ialomița

Recensămîntul Agricol în Ialomița

Din informațiile operative centralizate de Institutul Național de Statistică asupra ritmului de colectare a datelor statistice în teren la Recensămîntul General Agricol, în perioada 2-15 decembrie 2010 ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2010, 18:18
(12726 vizualizări - 0 comentarii)


A dispărut de acasă!

A dispărut de acasă!

Miercuri, 15 decembrie, o femeie de 21 de ani a reclamat polițiștilor faptul că soțul său Vladimir Beleuță, de 27 de ani, a dispărut de la domiciliu. Tînăra a povestit polițiștilor că bărbatul ar fi plecat ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2010, 18:06
(11628 vizualizări - 1 comentariu)


Sinești: Accident în lanț soldat cu decesul unei persoane

Sinești: Accident în lanț soldat cu decesul unei persoane

Un bătrîn de 63 de ani a sfîrșit tragic într-un accident rutier petrecut în apropiere de localitatea Sinești, miercuri, 15 decembrie. Accidentul, produs în condiții deocamdată necunoscute, s-a produs după ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2010, 18:03
(11205 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești accident


Salariul minim, modificat începînd cu 1 ianuarie 2011

Începînd cu 1 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este de 670 lei lunar, reprezentînd 3,94 lei/oră pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună, se ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2010, 17:58
(10048 vizualizări - 2 comentarii)


«Foc de artificii», acțiune anti-petarde

Înaintea Sărbătorilor de Iarnă, polițiștii ialomițeni avertizează amatorii «pirotehniști» cu privire la faptul că folosirea de artificii este strict interzisă. IPJ Ialomița se înscrie astfel în rîndul județelor ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2010, 17:57
(11688 vizualizări - 0 comentarii)


Controale la vulcanizările auto

Săptămîna precedentă, în cadrul campaniei naționale de identificare a cazurilor de muncă la negru în cadrul vulcanizărilor auto, ITM Ialomița a desfășurat o serie de controale la 10 angajatori. În acest ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2010, 17:48
(10027 vizualizări - 0 comentarii)


CSM Unirea Slobozia-HCF Piatra Neamț 31-22 (16-14)

CSM Unirea Slobozia-HCF Piatra Neamț 31-22 (16-14)

Ce final de an! CSM Unirea a făcut spectacol la despărțirea de 2010. Mai multe amănunte despre meci în secțiunea Sport. ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2010, 12:08
(7321 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2010, 10:07
(9333 vizualizări - 0 comentarii)


Moș Crăciunul Social Democrat oferă cadouri copiilor nevoiași

A devenit o tradiție în ultimii cinci ani ca în perioada Sărbătorilor de Iarnă Organizația de Tineret a Partidului Social Democrat să organizeze Cupa Crăciunului TSD la fotbal. În acest an, la startul competiției ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2010, 09:46
(11605 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2010, 09:39
(11400 vizualizări - 0 comentarii)


Cotrabanda cu țigări de la Fetești: Șoferul mașinii, arestat

Bărbatul de 32 de ani din care a fost depistat în cursul nopții de 13/14 de decembrie a.c., în jurul orei 00.50, de către polițiștii din Fetești în timp ce transporta țigări fără documente de proveniență ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2010, 15:15
(9057 vizualizări - 0 comentarii)


«Hristos se naște! Să-l slăvim împreună!»

Vineri, 17 decembrie 2010, la orele 16,00, debutează a treia ediție a concertului anual de colinde susținut de către elevii și liceenii unităților școlare din Slobozia. Concertul va avea loc la Mînăstirea ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2010, 15:02
(10453 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia colind


Ialomița: Braconaj pe fondul de vînătoare Căbăl

La sfîrșitul săptămînii precedente, duminică, 12 decembrie, polițiștii feteșteni au acționat în zona fondurilor de vînătoare, scopul principal al acțiunii constituindu-l prevenirea braconajului cinegetic ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2010, 18:48
(12123 vizualizări - 0 comentarii)


Minoră «salvată» de polițiști

După 10 zile de căutări, o minoră din Slobozia, fugită de la domiciliu, a fost depistată de polițiști. Minora Neagu Corina Alexandra, din municipiul Slobozia, a fost dată dispărută de către familie pe ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2010, 18:30
(8618 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Țigări de contrabandă, confiscate de polițiști

Fetești: Țigări de contrabandă, confiscate de polițiști

În cursul nopții de luni spre marți, polițistii ialomițeni au reușit să intercepteze o captură de 3000 de pachete de țigări. La miezul nopții, polițiștii din Fetești au oprit în trafic un autoturism înmatriculat ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2010, 18:10
(11758 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...