Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

A născut după o sarcină dezvoltată în abdomen

Premieră în medicina ialomițeană

A născut după o sarcină dezvoltată în abdomen

Caz fără precedent la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Doi medici slobozeni au reușit o performanță medicală. Doctorii au operat o mămică a cărei sarcină s-a dezvoltat (atenție!) în abdomen! Atît mămica cît și copilul sînt bine, aflîndu-se actual sub atenta supraveghere a medicilor.
Luni, 24 ianuarie, pe Secția de Obstretică-Ginecologie a Spitalului Județean, doi medici ginecologi au intrat în sala de operații unde urmau să dea viață unui copil printr-o operație de cezariană. Intervenția chirurgicală se decisese ca urmare a faptului că fătul era așezat transvers, iar mămica nu putea naște în condiții normale. Ceea ce avea să fie o banală operație de cezariană s-a transformat într-o adevărată minune. Medicii au constatat că fătul nu se afla în uterul femeii ci se dezvoltase în abdomenul acesteia, printre organe. Mai mult, copilul, o fetiță de aproape 3 kg, se dezvoltase corespunzător, iar sarcina fusese dusă la termen fără niciun fel de complicații anterioare. Operația a cărei durată a depășit două ore s-a finalizat cu bine, atît fetița cît și mămica fiind perfect sănătoase.
Potrivit unor surse medicale, astfel de cazuri sînt extrem de rare, atît viața mamei cît și a fătului fiind puse în pericol. Mai mult, de cele mai multe ori astfel de sarcini abdominale nu pot fi duse la termen ca în cazul femeii se săptămîna trecută. Potrivit specialiștilor, sarcina extrauterină, ectopică sau abdominală este sarcina caracterizată prin dezvoltarea embrionului în afara cavității uterine.

4 Februarie 2011, 09:24 (25959 vizualizări - 14 comentarii)

Comentariile cititorilor:


ALEXANDRA:
(17 Noiembrie 2021, 20:14)
BUNA SEARA. IMI PUTETI SPUNE VA ROG DACA TESTUL DE SARCINA S A POZITIVAT IN SARCINA ABDOMINALA?
Alexa:
(11 Ianuarie 2021, 03:57)
Ceva asemanator mi se intsmpla si mie, de 6 saptMani simt miscari in burta, dureri abdominale si de spate si colostrum la exprimare. Am facut un scan la privat si au spus ca uterul e gol si nu sunt semne de sarcina. Miscarile in bufta totusi su devenit mai puternice, ls fel di durerile abdominale. Stiu ca un RMN ar vedea ce se intampla dar este foarte scump. Deocamdata sunt plimbata de la un medic l altul. As ruga doamne care au comentat anterior sa imi spuna cum sa terminat povestea lor. Multumesc anticipat si va doresc multa sanatate.
NICOLETA:
(19 Iulie 2018, 23:54)
Buna sunt din ploiesti ma confrunt si eu cu aceiasi situatie am fost la 7medici ginecologi si toti imi spun ca uteru este gol da mie mia crescut burta imi curge lapte din sini si nu mai spun ce misca se vede clar mai am o sansa la un medic ginecoloc bun daca nu un rmn sper ca bebe sa nu pateasca nimic
Cosuelo:
(9 Mai 2018, 17:01)
Buna ziua eu patesc la fel prin cabonete eu simt miscarile insa sa faci un rmn costa exact 1410lei, f. mult dar suntem in romania asta e
Maria:
(19 Februarie 2017, 16:13)
Am revenit după calvarul și stresul prin care trec,mi am făcut un rmn abdominal și s-a dovedit ca sunt insarcinata ...înainte sa fac rmn ul am fost la 6 medici ginecologi și toți au zis ca uterul e gol...Am mers și la interniști și au zis ca am colon iritabil și alte probleme nicidecum o sarcina...Sunt foarte dezamăgită de medici..
Maria:
(15 Februarie 2017, 20:18)
Doamna Liliana ați născut pana la urma?...Și eu trec prin același calvar cu medicii..Sunt plimbată din stânga în dreapta fără un rezultat deși eu am simptome de sarcina și il simt ...Mă doare burta îngrozitor.
ionescu marinela ploiesti :
(21 Martie 2016, 12:18)
Si eu patesc acelasi lucru acum ma plimba cind la interne cind la ginecologie si mi au spus ca am gastrita pe urma sarcina si nu sa vede in uter mai am dupa data lor 2saptamini si ma simt din ce in ce mai rau si nu vor sa mi spuna
magdalena:
(30 Septembrie 2014, 13:04)
doamna Liliana, dar ai nascut pana la urma, ca vad ca nu  ati mai  scris nimic, pana la urma a fost sarcina?
domnics liliana :
(28 Iunie 2013, 10:10)
sunt din satu-mare ,am ajuns la virsta de 45 de ani cu o sarcina ectopica abdominala dupa trei sarcini normal situate si nascute la termen, fara complicatii de nici un fel ,copii cu greutate la 4 kg.  In data de 31 03 2013 am simtit prima miscare a fatului ,care nu se poate confunda cu nimic altceva,primul soc,virsta ,  al doilea,primii 2 baieti sunt insurati iar al treilea are 9 ani .Pe linga toata aceasta surpriza ,a urmat calvarul,am fost purtata din stinga-n dreapta de la ginecolog la internist ca asa-i la noi in Romania .In fine am ajuns la 7luni de sarcina abdominala cu niste dureri zilnice groaznice ,pe tot parcursul acestor luni am simtit cum s-a dezvoltat si s-a miscat  in launtrul meu  simt ca-mi plezneste peretele abdominal .Nu pot justifica toata aceasta toleranata asupra durerilor si ignorantei maedicilor doar prin credinta si vegherea bunului Dumnezeu . Mi s-a pus si intrebarea cum imi explic ,caci cica eu nu mai ovulatie la virsta aceasta, raspunsul meu a fost ca alte femei nu ramin insarcinate nici la 20-35 de ani ,din pacate. Voia Domnului nu o facem noi muritori de rind .Nu am vrut cu intentie sa supar pe nimeni doar ca sunt foarte dezamagita ,am fost trimisa si la psihiatrie ,cica am sarcina imaginara ,nu e logic de loc pentru ca am nascut trei copii vii , dar asa e la noi in Romania .Este mai simplu de plimbat o viata doua de om de la o usa la alta dacit de investigat cu o aparatura de inalta performanta  ca doar suntem medici cu ani buni de studii , si totusi ignoram situatii extrem de rare .De trei luni as fi avut nevoie doar de un RMN.Dar o sarcina nedeclarata poate fi si furata.Cu speranta tot in bunul Dumnezeu sper ca in curind sa fac un RMN si sa trec cu bine peste acest calvar si eu si bebe care sper sa nu aiba niciun fel de sehele.Multa credinta va doresc caci este mai de ajutor decit o 100 de medici.Liliana ,satu-mare ,botiz.
bee:
(4 Februarie 2011, 21:55)
le doresc multa sanatate mamei si copilului .am trecut si eu prin momente grele la nastere si stiu ce inseamna.nu stiu ce doctori au fost dar sa le dea d-zeu sanatate .avem si profesionisti la slobozia sa stiti eu nu am dat spaga la nastere prea mare.unul din doctori nu a primit!eram in satare critica cu medicii de garda si nu stiam ca voi naste prin cezariana ,copilul avand 4200.m-au ajutat profesionist si acum le multumesc din suflet ca si atunci.
un curios:
(4 Februarie 2011, 19:51)
Numele acestor medici este cumva, secret?
un cetatean:
(4 Februarie 2011, 15:51)
respect modestia celor 2 medici care au avut sansa profesionala sa intalneasca o sarcina abdominala .ei au un nume .de ce nu sunt prezentati? daca era vorba de un malpraxis .erau pe prima pagina.....
Narcisa:
(4 Februarie 2011, 13:04)
Subscriu, in totalitate, la cele scrise de pytagora. Felicitari, tuturor!! In astfel de situatii ma simt mandra ca sunt slobozeanca si le multumesc celor care contribuie la asta.
pytagora:
(4 Februarie 2011, 10:13)
Astea sunt stirile care fac cinste Spitalului Judetean ! Despre astfel de lucruri si intamplari ne dorim toti sa citim, nu despre betivi si depravati care se odihnesc doar la Spital si care se plang ca nu sunt tratati cum trebuie ! Imi doresc pentru viitor ca noi, locuitorii acestui judet, Ialomita, sa ajungem sa ne respectam unii pe altii ! Sa nu ne aplecam urechile la toate barfele lansate de cei rau intentionati ci sa judecam dupa propriile noastre experiente ! Nu spun ca toti medicii sunt extraordinari, nu spun ca toti trebuie respectati, insa cei care isi dovedesc meritul, trebuie intr-adevar respectati ! Felicitari medicilor ce au reusit o astfel de performanta greu de egalat chiar si in orase mari din Romania, iar celor ce pierd timpul citind aceste randuri le transmit ca a venit timpul sa aiba incredere in Spitalul Judetean de Urgenta Slobozia si in medicii acestui Spital, sa renunte la spagi si atentii, sa anunte daca personalul medical, de la infirmiere, asistente si pana la medici, le solicita bani si sa fie siguri ca doar cu o atitudine pozitiva putem face ceva in aceasta tara ! Eu, unul, nu dau spaga la medic ! In schimb, medicului care il vad preocupat de starea mea, care isi da interesul ca sanatatea mea sa fie buna, imi face placere sa-i arat stima si respectul meu oferindu-i ceva simbolic ! Nu-i spaga ! Este doar un semn de multumire, de apreciere pentru activitatea sa ! Insa, daca nu vad acest interes din partea medicului, il tratez asa cum sunt si eu tratat !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 03 Aug 2026
312 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

DSVSA Ialomița: Produse din pește cu adaos de apă

Analize de laborator au indicat un conținut de apă adăugată peste limitele admise pentru mai multe sortimente de produse din pește. Întrucât o parte dintre aceste produse au ajuns pe rafturile ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2026, 11:10
(1469 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Condițiile acordării bonificației de 3% pentru persoanele fizice plătitoare de impozit pe venit

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice plătitoare de impozit pe venit că, prin derogare de la dispozițiile art. 121 din Legea nr. 227/2015, contribuabilii ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 17:15
(1423 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campania de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 16 martie 2026, Campania de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2026. Fermierii pot depune Cererile de plată în perioada ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 14:20
(1131 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Salonul Național de Primăvară 2026»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Slobozia/Ialomița, în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița și cu Muzeul Național al Agriculturii, organizează joi, 19 martie 2026, î ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 13:50
(6632 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 16 martie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Micșunelei din localitatea Dridu ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2026, 09:05
(1428 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Nordului din orașul Căzănești!

Sâmbătă, 14 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2026, 18:05
(1306 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,48 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în februarie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 5,99 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna februarie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 138,20 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 15:20
(1770 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița informează că au fost aprobate locurile pentru admiterea în instituțiile/unitățile de învățământ militar pentru anul universitar/școlar 2026-2027. ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 08:10
(1935 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

Vineri, 6 martie 2026, consilierii locali USR Slobozia au depus un proiect de hotărâre prin care să se elimine «păcănelele» din municipiul reședință de județ. «Jocurile de noroc ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 14:20
(3533 vizualizări - 6 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în orașul Căzănești!

Vineri, 6 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe strada București din orașul Căzănești. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 11:25
(1285 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Adeverințe pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de joi, 5 martie 2026, eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervenției DR 06-Bunăstarea animalelor ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 16:40
(1538 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 10 martie 2026, termen-limită pentru depunerea unor declarații

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015, care nu au depășit plafonul de ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 14:40
(3808 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 20 de ani, domiciliat în comuna Bărbulești. Acesta se face vinovat de «conducere a unui vehicul fără permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 12:00
(964 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Țăndărei. Amenzi de 135 mii de lei!

Polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de amploare pe raza orașului Țăndărei. Cu această ocazie au fost controlate 260 de autoturisme, au efectuat 115 testări cu aparatul etilotest, fiind aplicate ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 11:00
(1842 vizualizări - 0 comentarii)


APIA dă startul campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură demarează în data de 5 martie 2026 Campania națională de informare privind depunerea Cererilor de Plată, sub sloganul: «APIA-CONTINUĂM ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 08:30
(8365 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,01%, rata șomajului la sfârșitul lunii ianuarie 2026

La sfârșitul lunii ianuarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4712 șomeri (din care 2208 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 08:10
(2107 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

În contextul «Anului omagial al pastorației familiei creștine» și «Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar», luni, 2 martie 2026, Protopopiatul Slobozia, î ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 07:50
(2403 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Marți, 3 martie 2026, pompierii din Urziceni au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Alexeni. Din primele informații, locatarii s-au autoevacuat ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 22:40
(3530 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni incendiu


Jandarmii ialomițeni, aproximativ 500 misiuni de ordine publică în luna februarie 2026 

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii februarie a.c., 481 de misiuni de ordine publică, dintre care 10 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 15:25
(3214 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Zeci de șoferi au rămas pietoni din cauza vitezei

Luni, 2 martie 2026, preț de 3 ore, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au desfășurat o acțiune de monitorizare a traficului pe porțiunea Drumului Național 2A, între localitățile Malu și Ion ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 12:40
(2543 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, recidivist, cercetat în stare de arest preventiv, pentru comiterea ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 11:50
(2892 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Turda din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2026, 15:05
(1362 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 168 persoane, angajate în luna ianuarie 2026

În luna ianuarie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 168 persoane, dintre care ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2026, 10:35
(3821 vizualizări - 0 comentarii)


APIA începe vizarea carnetelor de rentă viageră agricolă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează rentierii agricoli că, pentru a primi renta viageră aferentă anului 2025, este necesară obținerea vizei anuale. Perioada de vizare ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2026, 09:15
(1999 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Reținut pentru comiterea infracțiuni de «viol asupra unui minor»

Marți, 24 februarie 2026, polițiștii din Jilavele, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au dispus reținerea, pe bază de ordonanță pentru 24 de ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2026, 14:30
(3231 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Dor și sărbătoare… miturile iubirii românești»

Muzeul Județean Ialomița: «Dor și sărbătoare… miturile iubirii românești»

Muzeul Județean Ialomița, în parteneriat cu Clubul Seniorilor «Răsărit în Amurg» Slobozia, au organizat evenimentul cultural «Dor și sărbătoare… miturile iubirii ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2026, 15:25
(2952 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziția «Mărțișoare și Podoabe»

Cea de-a VIII-a ediție a Expoziției «Mărțișoare și Podoabe», un eveniment dedicat tradiției și creativității, organizat de Centrul Cultural «Ionel Perlea» sub egida Consiliului ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2026, 11:20
(3201 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizare la plată pentru intervențiile PD-02, PD-03 și PD-28  

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în primele două zile de la demararea autorizării la plată a intervențiilor PD-02, PD-03 și PD-28, aferente Campaniei 20 ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 14:20
(5077 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Risc fiscal ridicat în rândul firmelor cu activități de protecție și pază

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a declanșat o acțiune amplă de control la nivel național, care vizează 62 de societăți ce activează ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 13:05
(3569 vizualizări - 0 comentarii)


Viitori jandarmi, stagiu de practică la IJJ Ialomița

Viitori jandarmi, stagiu de practică la IJJ Ialomița

Șapte elevi ai Școlilor Militare de Subofițeri Jandarmi de la Fălticeni și Drăgășani au început stagiul de practică la Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița. Aceștia vor efectua stagiul de ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 12:20
(11000 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Amenda în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Iulia în IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă casă Misleanu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 Mart în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Mary în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori vasile în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Ioana în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...