Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

În oraș circulă taximetre fără autorizație

Pirateria salvează Slobozia

În oraș circulă taximetre fără autorizație

La mai bine de un an de la stingerea acestuia, scandalul suplimentării numărului de taximetre la Slobozia a devenit o amintire. Nu și efectele acestuia. Potrivit unor estimări neoficiale, în acest moment în oraș circulă circa 50 de taximetre fără autorizație. Majoritatea lor aparțin firmelor care, la sfîrșitul anului 2009, au primit ilegal din partea administrației locale dreptul de a suplimenta numărul de taximetre în circulație pînă la 210. O afacere de partid prin care administrația locală a plătit serviciile electorale din 2008 și 2009.

Administrația locală a inventat taximetria-pirat
În anul 2009 piața locală de taximetrie a fost zguduită de scandalul suplimentării numărului de taximetre. Acordate abuziv și fără nici un temei legal, cele peste 100 de taximetre care au invadat străzile orașului au produs haos, au destabilizat transportul de profil și au generat zeci de petiții și sesizări către instituțiile publice. În vara anului 2010, scandalul s-a stins fără ca vreunul dintre cei vinovați să plătească în vreun fel pentru ilegalitățile constatate. Una dintre puținele probate indubitabil este cea a firmei GVR care, pe 20 noiembrie 2009, avea eliberate 6 autorizații de taxi «înainte de termenul legal de eliberare stipulat prin HCL 118 din 2009» respectiv 10 decembrie. Autorizațiile erau semnate de către viceprimarul Alexandru Stoica, delegat la momentul respectiv «să rezolve situația». Unul dintre taximetriștii care a pichetat la momentul respectiv Primăria cerînd respectarea legii își amintește: «GVR nu avea dreptul de a se înscrie la licitație. La momentul respectiv, firma era înființată de trei ani, iar pentru punctajul maxim era nevoie de 5 ani. Stoica l-a sfătuit să modifice datele pe propria răspundere. Și toată lumea a închis ochii. La fel s-a întîmplat și cu Mateo. N-a avut punctajul, dar ulterior a primit două autorizații, taxiurile sînt și acum pe stradă, dar nimeni nu mai întreabă nimic». La autorizațiile de taxi antedatate se adaugă lipsa certificatelor de agreare, lipsa avizelor medicale și psihologice, verificarea obligatorie a autoturismelor și alte acte necesare desfășurării acestei activități. Cum este posibil să-ți desfășori activitatea în aceste condiții!? Simplu ca bună ziua! E de ajuns să cunoști pe cine trebuie.

Cine face taxi în Slobozia?
Piața zvonurilor legate de culisele taximetriei locale este la fel de generoasă ca cea a ilegalităților comise pentru suplimentarea numărului de taximetre. Primii care au înțeles cît de bănoasă poate fi această activitate au fost politicienii. Și discutăm aici de o altă firmă de taxi cunoscută. Dovada că este protejată? Un control al Inspectoratului Teritorial de Muncă, desfășurat în noiembrie 2010, s-a soldat cu amenzi între 1000 și 4000 de lei pentru taximetriștii independenți surprinși în trafic. În schimb, 12 din cele 15 taxiuri ale firmei în cauză, verificate de aceleași organe de control, au primit doar avertismente pentru lipsa contractelor de muncă în cazul taximetriștilor angajați. Problema contractelor de muncă a fost rezolvată săptămîna următoare prin antedatarea contractelor, că tot e la modă. O altă metodă de supraviețuire a taximetrelor o reprezintă cooptarea în firmă a unor polițiști cu grade. Acestora li se permite să exploateze unul-două taximetre, în schimbul protecției pe care o asigură. IPJ Ialomița numără cel puțin trei astfel de cazuri. Și chiar dacă Viorel Ștefu, comandantul poliției ialomițene a declarat public «un război necruțător cîrtițelor» din instituția pe care o conduce, este puțin probabil că va începe cu polițiștii proprietari de taximetre. Că doar nu sînt pe numele lor, ci pe cele ale nevestelor, soacrelor, copiilor, nepoților, amantelor, etc.
Există, evident, și rezultate pozitive. Acestea au aparținut, în lung de linie, Poliției Comunitare. Astfel, o acțiune de control desfășurată sub conducerea lui Laurențiu Abaza pe 11 august 2010, a depistat nu mai puțin de 45 de taximetre care operau «fără acte legale». Din păcate, eforturile polițiștilor comunitari de la acel moment nu au avut niciun efect, doar doi dintre taximetriști fiind sancționați cu amenzi. În aceste condiții, și la acest moment se estimează că în Slobozia operează circa 50 de taximetre fără autorizații la zi, aparținînd, în marea lor majoritate, firmelor de taximetrie agreate de către Primărie.

Ultima soluție, încă un control. Care este soluția în aceste condiții!? O oferă chiar taximetriștii care își doresc ca piața locală de profil să funcționeze în granițele legii, garantate de către autoritățile locale și polițiștii IPJ. «Cel mai important în combaterea pirateriei în taximetrie este, la momentul actual, controlarea de catre Primarie a tuturor celor 210 taxiuri autorizate, la sediul Primariei» explică un taximetrist care a dorit să-și păstreze anonimatul.
Ce înseamnă asta în mod practic? Ca o comisie numită de primar în mod transparent să verifice toate documentele fiecărui taxi sau firme de taxi. Acestea ar cuprinde contractele de muncă pentru fiecare angajat, conformitatea declarațiilor pe propria răspundere și respectarea dotărilor opționale declarate, atestatele de taxi conform legilor în vigoare și toate documentele legale obligatorii la bordul fiecărui taxi autorizat... De ce nu recurg autoritățile publice la această soluție? Credem că deja am răspuns la această întrebare!

7 Februarie 2011, 05:38 (21320 vizualizări - 7 comentarii)

Citiți și:
Taxiurile din Slobozia, pericol pentru călători
Taximetrie ca-n junglă la Slobozia
Liber la piraterie!

Comentariile cititorilor:


Nicolae:
(27 Ianuarie 2012, 16:49)
Politisti cu firme de taxiuri? Ar fi culmea...lasati bancurile! Dati un singur exemplu!
anonim:
(26 Ianuarie 2012, 19:05)
veniti la tandarei sa vedeti taximetrie adevarata se taxeaza cursa fara aparat in functiune ,taximetristi fara atestate si nimeni nu se sesizeaza
pericle:
(26 Ianuarie 2012, 08:01)
Mda, este prea bine infipt in mafiotii de la primarie,cand se fac controale..Politia si Arr il saluta pe acest mosier ca pe taticul lor, adevarat este ca are peste 50% din bilete pe naspa si din 59 de angajati...15% cu acte in regula...Apropo..domn Primar??/ parca era ordin sa zboare dispeceratul ala din gara...avize nelegale? halal..primarie.
adnana:
(12 Februarie 2011, 11:22)
Multe informatii foarte adevarate in articolul vostru dar de ce nu le spuneti pe nume acestor oameni. Cine sta pe strada si practica cat poate de cinstit taximetria stie ce se intampla dar are mainile legate din cvari motive. Daca ar fi fost introduse autobuze pe oras, autobuze in adevaratul sens al cuvantului nu trotinelele lu' Pericle, si s-ar fi respectat orarul de pe placa afisata( care lipseste cu desavarsire in majoritatea statiilor fiind demontata la cateva zile dupa montare) taximetria se scufunda fara ajutorul nimanui. In momentul asta politicul il tine pe Pericle nu piata, se saboteaza singur si tot el se plange ca i se fura clientii.
silviu:
(10 Februarie 2011, 12:49)
toata lumea are dreptul la munca,la cum s-a taiat din salarii nu ma mai mira ca au si domnii politai cite o afacere sau ei nu au familii, copii? nu vad de ce deranjeaza pe unii sau ar trebui sa ia mai multa spaga sa supravietuiasca ca sa nu-i vada nimeni cu vre-o afacere, sa-i dea in ziar
ionut:
(10 Februarie 2011, 12:40)
tara arde si baba se piaptana,, problema mare ca anumiti politisti mai au si cite un venit suplimentar dupa cum spuneti uni taxiuri alti camioane, sau cei cu camioane au voie? de iei nu scrieti?
stelu:
(10 Februarie 2011, 12:33)
am incheiat cu toate problemele transportului in comun la nivel inalt adica autogara respectiv NIK TUR unde incasarile sunt mult mai mari si 80% la negru si ne oprim la taximetristi pe care de la inceputul anului ii tot controlati,de ce oare? nu fac parte din partide politice ca NICU PERICLE care comanda control la taxiuri ca nu se mai satura, si are prefectura si politia la mina,pe iel nul vede nimeni cum circula cu calatori in picioare si bilete nedate la verificat cineva oare aveti curaj ??????

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
04 Oct 2026
236 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(572 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(901 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(348 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(347 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(936 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(402 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(340 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(375 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(579 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(507 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(540 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1460 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(998 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(946 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(1031 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1577 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1400 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1593 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1635 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1834 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1998 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(2122 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2576 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(2060 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1867 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1736 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1820 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4313 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2839 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  :-)) în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști sperăm în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Tic Tac în Rețeaua de canalizare a comunelor Giurgeni, Gura Ialomiței și Mihail Kogălniceanu este NEFUNCȚIONALĂ! apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...