Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

EXCLUSIV: Directorul Grupului Școlar «A.I. Cuza» din Slobozia, DEMIS

EXCLUSIV: Directorul Grupului Școlar «A.I. Cuza» din Slobozia, DEMIS

Miercuri, 17 februarie, la orele prînzului, directorul liceului «A.I. Cuza» din Slobozia a fost demis de inspectorul general Ilie Stavăr. Demiterea survine ca urmare a deciziei directorului Costică Strezoiu de a introduce în școală o a doua condică de prezență. Condica avea drept scop monitorizarea profesorilor potrivit unei reglementări controversate din noua Lege a Educației. Inspectorul General Ilie Stavăr a negat această evidență și a declarat sec: «Directorul Strezoiu a fost demis pentru că a încălcat articolul 1 al Ordinului 3753 al ministrului. Atît! Nu am nimic de comentat în acest sens».
Articolul la care face referire inspectorul general Ilie Stavăr precizează că noile modificări la Legea Învățămîntului nu se aplică înainte de apariția metodologiei: «Pînă la elaborarea metodologiilor pentru punerea în aplicare a Legii Educației Naționale nr. 1/2011, în învățămîntul preuniversitar se aplică dispozițiile privind organizarea, funcționarea sistemului de învățămînt și desfășurarea procesului de învățămînt aflate sau intrate în vigoare la începutul și pe parcursul anului școlar 2010-2011».
Reamintim că directorul Costică Strezoiu a recunoscut la posturile centrale de televiziune la începutul acestei săptămîni că a introdus în instituția pe care o conduce o condică specială prin care profesorii sînt obligați să rămînă în școală timp de 8 ore. Surprinzător este faptul că decizia directorului Strezoiu a fost adoptată ca urmare a unei ședințe cu directorii unităților de învățămînt din județ, în care Ilie Stavăr a explicat noile modificări a Legii Învățămîntului.
După demiterea directorului Strezoiu, Ilie Stavăr a negat orice declarație pe această temă susținînd că «directorii nu au înțeles bine precizările și nu știu să facă o diferență între o discuție și o hotărîre».
Potrivit informațiilor noastre, în ultimile două zile o treime dintre unitățile școlare ale județului au luat decizia înființării unei astfel de condice. Destituirea directorului Grupului Școlar «A.I. Cuza» a avut drept consecință dispariția subită a tuturor acestor condici.

17 Februarie 2011, 15:01 (50278 vizualizări - 67 comentarii)

Citiți și:
Profesorul-șpăgar Gheorghe Neagu e diriginte la clasa a IX-a!
Slobozia: La Colegiul Național «Mihai Viteazul» s-au încurcat subiectele la Informatică
Directorul Grupului Școlar «A.I. Cuza» a cîștigat în instanță
«Am ajuns la concluzia că NU aveți proprietatea cuvintelor!»

Comentariile cititorilor:


PROFESOR dezgustat:
(23 Februarie 2011, 00:46)
Comentariile fac referire la Stavar...si pe buna dreptate.Ce facem insa cu armata de directori slugoi,care stau cuminti pe scaunele, luandu-si constiincios notite in caietele,cu ochsorii in podea,de teama sa nu-i atinga mania sefului? Oare ce foloase materiale pot avea,care sa merite halul asta de degradare?Rusine!Infiintati un partid al NEVERTEBRATELOR!
pudika:
(22 Februarie 2011, 16:54)
,,FIECARE PASARE PE LIMBA EI PIERE" ! i-a venit randul si acestu agramat care pentru a putea iesi in evidenta, a facut cel putin 2 colegi sa plece pe la alte scoli numai sa nu se mai ,,intersecteze" pe culoare, cu aceasta crasa LIPSA DE PROFESIONALISM didactic si managerial.SINCERA SA FIU CRED CA DACA VA DA ISJ UL IN JUDECATA, VOR IESI MULTE NEREGULI FACUTE DE FOSTA EMINENTA CENUSIE STREZOIU ! ASTEPTAM O ANCHETA AMANUNTITA IN LICEU !
profesoara:
(22 Februarie 2011, 11:43)
Și venim cu mâncarea la borcan...că la banii noștri, cât și ce ne putem permite?! Ori vă credeți intr-un CAMPUS, cu autoservire, cantină-restaurant...și, dacă ar fi, cu ce-am plăti?!
un profesor oarecare:
(22 Februarie 2011, 08:19)
Sunt de acord cu introducerea numarului de 8 ore pe zi. In acest caz trebuie sa apara si o ora (una) de pauza de masa de la 12 la 13 cum se practica in alte institutii ale statului.
alta internista:
(20 Februarie 2011, 18:32)
Ați uitat nulitatea cea mai MARE, frîncu!!! adus la cârma LMF-ului de cei 2 porumbei și pe care acum, în cel mai clasic stil pdl-ist și stavăr-ist, i-a abandonat!
O INTERNISTA:
(20 Februarie 2011, 17:59)
In LMF sunt doi socati, doi porumbei indragostiti: Nicolescu si Ciocea. Nicolescu e un libidinos cu care ne trezeam noaptea in camere sau in baie, in Internat. Terorizeaza fetele, le lasa corigente. Ciocea e o nulitate bolnava psihic, de o vulgaritate incredibila pentru o femeie.
prof:
(19 Februarie 2011, 12:52)
Si directoarea de la Scoala 7 Fetesti a anuntat infiintarea condicii pentru cele 8 ore pe zi
EVA:
(19 Februarie 2011, 08:07)
Eu dorm cu poza lui Stavăr sub pernă, precum unul cu blonda elena udrea, și voi îmi tulburați fanteziile!! Cred că trec la Frîncu! E mai gros!
VM:
(18 Februarie 2011, 21:20)
Si la Liceul Teoretic din Fetesti a fost instaurata o astfel de a doua condica, dar a disparut subit imediat cum s-a aflat de patania lui Strezoiu.
kobrarex:
(18 Februarie 2011, 20:55)
sunt elev la grup.scolar.Al.I.Cuza. iar parerea mea este aceea ca domnu` Stavar ar trebuii sa ia la 'puricat' toate liceele din judet,deoarece nu numai la noi in liceu sunt probleme...ex;la grup scolar 'Mihai Eminesc' {Chimie} se face contrabanda cu tigari sub privirile directe ale directoarei si nu numai...
a:
(18 Februarie 2011, 20:40)
aa
Un parinte:
(18 Februarie 2011, 20:24)
Daca tot se doreste instituirea unui program de 8 ore pt. cadrele didactice de ce nu se propune si introducerea orelor de studiu pentru elevi, in cadru institutiilor scolare, pe parcursul acestui "program impus". In timpul acestora elevii si-ar efectua temele pentru acasa, s-ar organiza activitati extrascolare care sa-i pregateasca pentru impactul cu realitatea si,implicit, invatamantul ar avea ca obiectiv nu doar insusirea de catre elevi a unor notiuni teoretice ci pregatirea lor pentru ceea ce-i asteapta dupa terminare scolii. Nu vad avantajul oferit sistemului educational prin impunerea unui program de 8 ore pentru cadrele didactice. Apar indatori care nu sunt precizate, in acest moment, in fisele postului pentru orele in care cadrul didactic sta la scoala?
CINE URMEAZĂ?:
(18 Februarie 2011, 19:48)
ÎL PIERDEM PE FRÎNCU, dar râvnește iar la funcție BUZU VITALIE! Scaunul lui are încă miros de țuică! Vai și-amar ce directori am mai avut, începând cu omul de litere, STAN NICOLAE!! Încotro CNMV....??? Mai ÎNDRĂZNEȘTE un FOST director demis, repus director, care și-a dat apoi demisia...SĂ MAI FIE DIRECTOR??? Ne-o feri Dumnezeu!...
tv profi srl:
(18 Februarie 2011, 18:16)
Urmariti Realitatea TV! Fiindca nici nu stiti pe cine (il) pierdeti...
costina:
(18 Februarie 2011, 18:11)
si la scoala nr . 3 s-a stat pana la ora 15 in scoala dupa anunt

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 06 Oct 2026
216 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

DSVSA Ialomița: Controale și amenzi la fabricile de pâine, patiserii și cofetării

În perioada 19-30 ianuarie 2026, inspectorii DSVSA Ialomița au realizat 70 de controale la unități de morărit, de fabricare a pâinii și a produselor de panificație, laboratoare de patiserie ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:10
(4683 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Șoferița de 19 ani a intrat cu mașina într-un cap de pod

Urziceni: Șoferița de 19 ani a intrat cu mașina într-un cap de pod

În cursul nopții de joi spre vineri, 29/30 ianuarie a.c., o șoferiță de 19 ani a pierdut controlul volanului și a intrat într-un cap de pod, accidentul producându-se la Urziceni. & ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2026, 12:50
(3771 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


AJFP Ialomița: Aproape 1,852 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, pentru întreg anul 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de aproape 1,852 miliarde ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2026, 12:20
(2891 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitățile Dridu și Dridu-Snagov!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 29 ianuarie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Principală din comuna Dridu. Pentru executarea ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2026, 11:40
(2787 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a publicat pe site broșura privind Declarația Unică-Formularul 212

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că pe site-ul ANAF a fost publicată broșura «Despre Declarația Unică-Formularul 212» 2025- 2026 ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2026, 11:20
(1629 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Atenție, se vor executa lucrări la podul de peste râul Ialomița din Slobozia!

Potrivit Poliției Locale Slobozia, vor fi executate lucrări de reparații la rampele de urcare și coborâre la podul de peste râul Ialomița din Slobozia. Lucrările vor fi demarate încep ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 14:40
(3390 vizualizări - 4 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificări în domeniul eșalonărilor la plată

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că prin Legea nr. 239/2025/2025, privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 13:25
(841 vizualizări - 0 comentarii)


2777 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în anul 2025

În anul 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2777 persoane, dintre acestea 116 ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 09:15
(3915 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Au fost aprobate și publicate Normele anuale de venit valabile în anul 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii care obțin venituri din exploatarea terenurilor agricole și/sau din creșterea și exploatarea animalelor/familiilor de albine ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 08:15
(3919 vizualizări - 0 comentarii)


Sesiuni de prim ajutor ale paramedicilor SMURD pentru jandarmii ialomițeni

Sesiuni de prim ajutor ale paramedicilor SMURD pentru jandarmii ialomițeni

Acordarea primului ajutor este foarte importantă și poate face diferența dintre viață și moarte. De aceea, orice persoană care ajunge la locul unui eveniment poate ajuta victimele, dacă are cunoștințele ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 08:05
(4921 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 271 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 271 locuri de muncă vacante. Astfel, în Finlanda sunt disponibile 6 locuri de muncă (3 sudor MIG/ ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2026, 15:40
(7509 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 6,39 milioane de lei în decembrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile fiscal-teritoriale, a rambursat în luna decembrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 6,39 milioane ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2026, 10:35
(10478 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un apartament din Slobozia. Zeci de persoane evacuate!

Incendiu la un apartament din Slobozia. Zeci de persoane evacuate!

Vineri, 23 ianuarie a.c., Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit, în jurul orelor 18,00, pentru stingerea unui incendiu la un apartament din Slobozia, zona Piața Agroalimentară. « ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 18:50
(3892 vizualizări - 1 comentariu)


«Târgul Apicol» Slobozia, ediția a XV-a

Servicii Publice Slobozia SRL, împreună cu Primăria Slobozia, Consilul Județean Ialomița și Cooperativa Agricolă «Casa Mierii» Ialomița organizează «Târgul Apicol» ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 14:35
(2091 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 34 de echipaje la Competiția Europeană de Statistică

În data de 16 ianuarie 2026 a avut loc prima testare (etapa județeană) a Competiției Europene de Statistică (CES) 2025-2026, organizată de Institutul Național de Statistică în colaborare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 11:25
(3052 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Fetești!

Luni, 26 ianuarie 2026, echipele RAJA Constanța vor interveni pentru remedierea unei avarii survenite la conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 315 mm, de pe strada Jandarmeriei, din ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 09:45
(9384 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,48 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna decembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna decembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 154,86 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 09:40
(22614 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 16,30 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna decembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna decembrie, 19 inspecții fiscale, au efectuat 9 controale inopinate și 22 de verificări documentare. Ca urmare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 08:30
(7195 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1264 de agenți economici au beneficiat de bonificația de 3% pentru achitarea obligațiilor fiscale la termen

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că, la nivelul județului Ialomița au beneficiat de bonificația de 3% din impozitul pe profit anual și din impozitul pe veniturile micro ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2026, 08:10
(2014 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Polițiștii caută o fată de 15 ani, plecată de la domiciliul din municipiul Fetești. Fata are 15 ani, o înălțime de 1,64 m, greutate de 54 kg, ochii albaștri, părul fiind scurt. Se numește Valentina ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2026, 14:15
(3281 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Polițiștii ialomițeni au identificat un autoturism, fabricat în 2020, evaluat la aproximativ 80000 de euro, urmărit de autoritățile italiene. Mașina a fost găsită în posesia unui tâ ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2026, 18:50
(3044 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Victoriei din orașul Țăndărei!

Sâmbătă, 10 ianuarie 2026, a fost necesară sistarea furnizării apei potabile în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2026, 14:35
(4782 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,91%, rata șomajului la sfârșitul lunii noiembrie 2025

La sfârșitul lunii noiembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4633 șomeri (din care 2235 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2026, 10:10
(10270 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierele Vlașca și Fetești-Oraș din Fetești!

Echipele RAJA intervin luni, 5 ianuarie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din orașul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2026, 13:05
(6048 vizualizări - 0 comentarii)


Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Redacția Independent

vă urează La Mulți Ani!

1 Ianuarie 2026, 00:05


Slobozia: 100 kg de articole pirotehnice, confiscate de polițiști

Polițiștii ialomițeni desfășoară în această perioadă acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale privind regimul articolelor pirotehnice, în cadrul planului de acțiune « ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 13:00
(26351 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr reținut pentru accidentul provocat. Avea o alcoolemie de 1,16 mg/l în aerul expirat!

Un tânăr de 27 de ani, din Cosâmbești, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a provocat un accident rutier la Slobozia. Vineri, 26 decembrie 2025, a fost surprins circulând cu viteză ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:30
(16742 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Reținut pentru «furt»

Polițiștii au reținut duminică, 28 decembrie 2025, pentru 24 de ore, o persoană cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt». Oamenii legii au fost sesizați prin 112 de ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:00
(2239 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite marți, 30 decembrie 2025, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Principală din localitatea Dridu ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 11:35
(5883 vizualizări - 0 comentarii)


Independent urează ialomițenilor Sărbători Fericite, cu multă sănătate și fericire!

Independent urează ialomițenilor Sărbători Fericite, cu multă sănătate și fericire!

Redacția Independent

vă dorește să aveți parte de

Sărbători pline de bucurie și liniște!

Crăciun Fericit!

25 Decembrie 2025, 00:05


Ultimele comentarii
Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...