Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Cristian Andreescu, surpriza Naționalelor

Tenis de cîmp

Cristian Andreescu, surpriza Naționalelor

În perioada 1-6 februarie, la București, s-a desfășurat Campionatul Național de Tenis de Cîmp rezervat categoriei 12 ani. Am privit cu detașare această competiție întrucît reprezentanții noștri erau prea «cruzi» pentru o performanță notabilă... Și totuși Cristian Andreescu a reușit să uimească pe toată lumea și chiar pe el însuși prin ce a reușit: calificarea în sferturile de finală ale competiției.

Micul Federer
Despre Cristi am scris de multe ori în această pagină, dar micul tenismen (nici nu poate fi altfel la 10 ani!) are performanțe tot mai mari care ne concentrează atenția asupra lui. Tenisul are încă pentru el multe secrete dar racheta lui, identică celei pe care o folosește Roger Federer, îl ajută să le descifreze. Anul acesta a ajuns între primii 8 la Campionatul Național și a fost selecționat în lotul național al categoriei 12 ani. Dar, uitîndu-ne în urmă, aceste performanțe nu au venit întîmplător...
Deși aparținea unei categorii inferioare ca vîrstă, s-a înscris și anul trecut la competiția națională pentru 12 ani, unde a jucat turul II. În vară, alături de Bogdan Corbea și Simon Bozhidarov, a adus CSS Slobozia titlul național pe echipe la 10 ani. La Campionatul Național din acest an a trebuit să treacă testul calificărilor. În primul tur, pe tabloul principal, l-a spulberat pe ieșeanul Andrei Murgeanu în două seturi: 6-3, 6-3. Al doilea tur i l-a scos în cale pe Andrei Caia, cap de serie numărul 5, sportiv care viza titlul național. «Caia este în ultimul an la această categorie. Un jucător foarte bun pe care nu mă așteptam să-l înving» spune Cristi. Ce a urmat a întrecut așteptările tuturor: un meci frumos în care Cristi a învins după două seturi echilibrate cu 7-6,
6-4. În sferturi, constănțeanul Alexandru Botnariuk, un adversar mult prea dificil cel puțin deocamdată. De remarcat că, alături de partenerul său Bogdan Corbea, Cristi a trecut de primul tur și la dublu au fost învinși în turul II de favoriții competiției...

Tenisul, sport de familie
Loredana și Sorin Andreescu, părinții lui Cristi, sînt foarte atenți la raportul școală-tenis. Cristi învață la Școala nr. 3 și, potrivit mamei sale, «nu merge la antrenament pînă nu-și termină temele. Este printre cei mai buni din clasă, lucru care mă bucură pentru că din tenis va fi foarte greu să cîștige bani». Tenisul este un sport costisitor, lucru despre care familia Adreescu ne poate spune multe, pe lîngă Cristi avîndu-l și pe fiul cel mic, Ștefan, angrenat în acest sport. Numai rachetele au costat 14 milioane, iar dacă pui la socoteală și cheltuielile cu deplasarea la turnee, rezultă un buget greu de suportat. Tocmai de aceea familiile care-și susțin copiii să facă sport sînt de apreciat.
Și, totuși, cum s-a ajuns la tenis? «Eu am făcut acest sport, în școală, iar după facultate împreună cu prietenii jucam la Club. I-am luat cu mine și pe copii, iar cînd au ajuns la vîrsta optimă i-am înscris la Clubul Sportiv Școlar» explică Sorin Andreescu. Cristi face tenis de la 6 ani, iar Ștefan de la 5. Fiind de vîrste apropiate, au fost turnee unde rachetele li s-au încrucișat. «La astfel de meciuri trebuie să fii atent pentru că orice gest poate fi interpretat ca semn de susținere a celuilalt...» spune doamna Andreescu. La turnee merg cu toții, dar la meciurile dificile mama nu participă. «Acum, la meciul împotriva lui Caia, am fost totuși prezentă, fiind convinsă că fiul meu va pierde. Din fericire nu a fost așa...».
Începînd din acest an, Cristi și Ștefan, în care părinții își pun de asemenea mari speranțe, vor evolua la categorii diferite. Cum perioadele turneelor nu vor coincide, părinții vor fi nevoiți să-și împartă atribuțiile de însoțitori ai copiilor.

Ion Savu, descoperitorul de talente. Orice s-ar spune, nu credem să existe în ultimii ani vreun mic tenismen care să fi fost inițiat în tainele sportului alb de altcineva decît de Ion Savu. Îl găsiți vara la baza CSS, iar în sezonul rece în sală, în mijlocul copiilor, chiar și în zilele de weekend.
Anul acesta a început bine pentru tenisul slobozean. Pe lîngă Cristi, și Irina Nițu a cîștigat turneul IȘJ Brăila la 14 ani. Despre Cristi ne spune că «alături de Bogdan Corbea, are șanse să ajungă între primii trei pe țară. Aș vrea să-i obișnuim și cu turneele internaționale pentru copii și juniori pentru că, atunci cînd vor face pasul la seniori, să aibă experiența competițiilor tari». Marea problemă a profesorului Savu o reprezintă condițiile de pregătire în sezonul rece.
«Din păcate, sălile în care ne pregătim sînt necorespunzătoare. Singura sală care corespunde cerințelor este cea de la Stadion. Sper să se găsească o soluție pentru a ajuta acești copii, care reprezintă Slobozia în competiții și o fac cu succes» punctează profesorul Savu.

19 Februarie 2011, 11:05 (31139 vizualizări - 23 comentarii)

Citiți și:
Slobozia a luat tot aurul
Cristian Andreescu, performerul anului 2014
Cristian Andreescu, triumf la Arad

Comentariile cititorilor:


nicolae carmen:
(26 Februarie 2011, 17:18)
Nu conteaza daca esti un copil bogat sau sarac, sau cu parint cu renume sau nu.Conteaza k oruce copil sa faca tot ceea ce ii place, ce-si doreste el. Multi copii poate ar vrea sa aiba parintii cu renume,sa fie poate la fel sau mai buni in tenis.Trebuie sa ne mandrim cu el pt k e un copil care cu sau fara ajutorul parintilor a ajuns deja pana aici.Eu ii doresc o cariera frumoasa in ce domeniu va alege sa ramana,mult noroc si un car de sanatate.Succes pe viitor!
tony:
(22 Februarie 2011, 19:09)
nu din articol, ci din poza
Anonim:
(21 Februarie 2011, 21:21)
Pt. Tony Daca asta ai inteles tu din articolul asta ......
I.I.:
(21 Februarie 2011, 21:14)
M-am uitat in oglinda si am decis ca nu-s demn sa mai comentez aici despre tenis ,ca se simt lezate zeci de persoane ,fara nume desigur.Doar atit ii spun stimabilului care ma ameninta-DEX:ONERÓS adj. v. apăsător, copleșitor, covârșitor, dezavantajos, greu, ilegal, ilicit, incorect, împovărător, necinstit, necorect, nefavorabil, nelegal, neonest, neprielnic. Cei care ma cunosc stiu daca se poate spune asa ceva despre mine.
Pt. ONEROSUL I.I.:
(21 Februarie 2011, 20:49)
ha ha ha... Am inceput sa citesc cu atentie rubrica de sport de vreun an de zile, cand indiferent ce articol se scrie si contine cuvantul ,,tenis" apare invariabil I.I.si spune niste lucruri si fapte despre fiul sau, un baiat onorabil cred, pe care vrea sa-l transforme in oropsitul Ialomitei pt ca are talent si nimeni...etc, etc, s.a.m.d. Din fericire pt fiul sau(vb in calitate de martor)dl. Ion Savu l-a initiat in tenis si ulterior, dupa un an-doi, l-a preluat tatal sau. Fiecare copil e unic si este normal ca loviturile fiecaruia au amprenta personalitatii lor, bineinteles fct. de ce au invatat la antrenament. Dansul, adica acest I.I. face confuzie intre antrenorul personal-care se vrea pt fiul sau-si prof Savu, care are un lot de 15-20 copii pe care-i antreneaza cu ce poate pune la dispozitie institutia statului, adica CSS Slobozia si forul ei tutelar (logistica de la A la Z,echip, sali,aparate etc). Nu inteleg ce legatura are organizarea interna/deplasarile unui club cu parerea particulara a lui I.I. Stiu ca s-au scris articole si despre Sorin I.si atunci nimeni nu a comentat aberatii si apropo: daca se scrie despre X,de ce faci comentarii despre Y? Revino-ti, ca te faci naibii de rusine in public, oare nu-ti dai seama?? Mai uita-te in oglinda dupa ce vrei sa scrii comentarii; stii bine ca pt performanta,trebuie antrenor personal dupa o anumita varsta si fiecare face ce vrea, pana la urma. Tie ti-ar conveni sa se apuce 20 de insi sa scrie aberatii despre tine ori familia ta??? Oricum, esti la un pas , sa stii, de faza care ti-a promis-o un prieten asta-vara, la baza de tenis, daca nu te limitezi STRICT la tine si copilul tau , si continui sa improsti rahat in mod gratuit in zecile de persoane pe care le lezezi prin comentariile tale frustrante si care din pacate iti dezvaluie caracterul oneros. (o faza cu sacul in cap si;;;)
Iordache Ionel:
(21 Februarie 2011, 19:58)
"Orice s-ar spune, nu credem să existe în ultimii ani vreun mic tenismen care să fi fost inițiat în tainele sportului alb de altcineva decît de Ion Savu."Sinteti in eroare aici-fiul meu nu a fost din fericire initiat de descoperitorul de talente,ci de mine,un amator autodidact,e adevarat.De altfel ,nici copilul din articolul dvs nu are mai nimic din loviturile aceluiasi mare descoperitor,caci s-a antrenat mai mult cu tatal sau.La NaTionalele la care Cristi a obtinut acest frumos rezultat,acelasi mare descoperitor nu a catadicsit sa fie prezent,asistind la finala de la Braila a lui Nitu Irina. Din tenisul slobozean deocamdata ,cel mai bun produs este Sorin Iordache,iar cei mediatizati de descoperitorul de talente mai au mult sa se apropie de performantele si valoarea acestuia.Eu oricum ,le doresc cu sinceritate ,mult succes!
Ana:
(21 Februarie 2011, 09:43)
Bravo ,este frumos cand auzi despre copii talentati.
tony:
(19 Februarie 2011, 20:33)
bv ma, da oricum ai lua-o,tre' cu fata la fileu..

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 02 Oct 2026
254 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: 173,98 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iulie 2026

În luna iulie a anului 2026, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 173,98 milioane de ...[citește_toată_știrea]

18 August 2026, 15:50
(2761 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu vernisaj de expoziții

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia va fi gazda unui dublu vernisaj de expoziții marți, 18 august 2026. Astfel, în cadrul Galeriilor de Artă «Arcadia» vor fi vernisate ...[citește_toată_știrea]

17 August 2026, 10:40
(3430 vizualizări - 0 comentarii)


Scânteia: Soț agresor, reținut de polițiști pentru «violență în familie»

Un bărbat de 54 de ani a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat-o pe soția sa, o femeie de 36 de ani, în comuna Scânteia. Femeia a reclamat la Poliție faptul că ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 13:30
(2753 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei!

Vineri, 14 august 2026, în intervalul 11,30-16,30, echipele RAJA  Constanța sistează furnizarea apei potabile în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei, în vederea remedierii ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 12:05
(2867 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Reținuți pentru «violare de domiciliu», «amenințare» și «distrugere»

Trei tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, dar și un altul de 36 de ani ar fi principalii autori ai infracțiunilor de «violare de domiciliu», «amenințare» ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 11:55
(2968 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Ciorii: Persoane reținute în urma unui conflict

Patru persoane din comuna Valea Ciorii, cu vârste cuprinse între 39 și 41 de ani, au provocat un conflict și s-au agresat reciproc. Incidentul s-a petrecut marți, 11 august 2026, pe fondul ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 11:05
(3242 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile joi, 13 august ...[citește_toată_știrea]

13 August 2026, 15:15
(3944 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție!

În perioada 15-18 august 2026, municipiul Slobozia și județul Ialomița vor găzdui una dintre cele mai reprezentative manifestări cultural-artistice dedicate valorificării și promovării patrimoniului ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 13:20
(3741 vizualizări - 2 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «TEZAUR» continuă

Programul «Tezaur»-Titluri de Stat va continua și în perioada 10 august-4 septembrie 2026, cu dobânzi de până la 7,15%/an. Administrația Județeană a Finanțelor Publice ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 11:35
(3662 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Fetești!

Joi, 13 august 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate de la nivelul Puțului 8 Front Vechi din orașul Fetești ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 11:20
(2758 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea avariei la nivelul unui branșament de pe strada București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile marți, 11 august 2026, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

11 August 2026, 11:45
(3294 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Sudiți miercuri, 12 august 2026!

Miercuri, 12 august 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Sudiți. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

11 August 2026, 10:25
(3092 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi la Festivalul «Zilele Romilor» de la Slobozia

În continuarea demersurilor de monitorizare a modului de respectare a regulilor de siguranță alimentară în cadrul evenimentelor publice, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 15:45
(2954 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție la intersecția străzilor Artelor și Pieții din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 10 august 2026, în intervalul orar 10,15-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de la intersecția străzilor Artelor și Pieții, din orașul Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 11:05
(3075 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 128 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 128 locuri de muncă vacante. Astfel, în Danemarca sunt disponibile 8 locuri de muncă (dulgher pentru ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 08:35
(2887 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Reținuți în urma unui scandal provocat

În noaptea de miercuri spre joi, 5/6 august a.c., polițiștii din localitatea Traian au fost sesizați cu privire la un scandal izbucnit între șase persoane, pe fondul consumului de alcool ...[citește_toată_știrea]

8 August 2026, 14:00
(3360 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

8 August 2026, 08:30
(3239 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

6 August 2026, 09:20
(2422 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Debite către bugetul de stat în cuantum de 317,82 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală ANAF listele de contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

5 August 2026, 10:45
(1463 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici, publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

4 August 2026, 11:20
(2199 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea avariei la nivelul unui branșament de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile marți, 4 august 2026, în intervalul 09 ...[citește_toată_știrea]

4 August 2026, 10:25
(2986 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,68%, rata șomajului la sfârșitul lunii iunie 2026

La sfârșitul lunii iunie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4456 șomeri (din care 2200 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

3 August 2026, 12:25
(2521 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Grindu: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Sâmbătă, 1 august 2026, pompierii ialomițeni au fost sesizați să intervină în cazul unui accident rutier pe DJ102N, în localitatea Grindu. În eveniment a fost implicat un autoturism ...[citește_toată_știrea]

3 August 2026, 10:05
(3558 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru  «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă

IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă

Polițiștii ialomițeni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut, miercuri,  29 iulie a.c., trei tineri din localitatea Borcea ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2026, 17:10
(2815 vizualizări - 1 comentariu)


Broșteni: Reținut pentru că a agresat două femei

Marți, 28 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 29 de ani, ar fi pătruns fără drept în locuința fostei concubine, în vâ ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2026, 13:20
(2867 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trafic blocat pe DN2C Amara-Slobozia din cauza unui accident rutier

Centrul Infotrafic al Poliției Române informează cu privire la faptul că traficul rutier este blocat pe DN2C, între localitățile Amara și Slobozia, din cauza unui accident rutier.   ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2026, 09:05
(3101 vizualizări - 0 comentarii)


Mesaj Ro-Alert în județul Ialomița, din cauza unei alerte aeriene emisă în Tulcea

Mesaj Ro-Alert în județul Ialomița, din cauza unei alerte aeriene emisă în Tulcea

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis vineri, 24 iulie 2026, un mesaj Ro-Alert în județul Ialomița cu privire la posibilitatea căderii de obiecte din spațiul aerian. Mesajul a ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 11:10
(6709 vizualizări - 0 comentarii)


Marsilieni: Minoră dispărută de la domiciliu

Marsilieni: Minoră dispărută de la domiciliu

În cursul zilei de joi, 23 iunie 2026, polițiști din Slobozia au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitei Cătălina Mihaela Niculici, de 16 de ani, din localitatea ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 08:30
(3358 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținuți pentru «tentativă la omor»

Urziceni: Reținuți pentru «tentativă la omor»

Joi, 23 iulie 2026, polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au reținut cinci bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 08:00
(2824 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 48 milioane de lei în semestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iunie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2026, 15:25
(3423 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...