Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Două taxiuri, incendiate de interlopi

Reglare de conturi în stil mafiot

Două taxiuri, incendiate de interlopi

În noaptea de marți spre miercuri, 22/23 februarie, la Amara, două taxiuri au fost incendiate intenționat chiar în curtea proprietarilor. Potrivit declarațiilor acestora, «incendierea mașinilor reprezintă o reglare de conturi între cei doi operatori de taxi și patronul firmei Nick Touring, Nicu Pericli». Surse din Poliție confirmă că «incendiatorul ar putea fi unul dintre interlopii locali».

«Le-au dat foc în curtea casei!»
Alexandru Mihalcea și Adrian Militaru, taximetriști autorizați din Amara, s-au trezit noaptea trecută cu autoturismele incendiate. Incidentul s-ar fi petrecut în toiul nopții, în jurul orelor 2.00, autoturismul lui Alexandru Mihalcea arzînd în totalitate, cu tot cu garajul aflat în apropierea mașinii. În cazul lui Adrian Militaru, incendiatorul a spart unul dintre geamurile laterale ale autovehiculului, aruncînd înăuntru o sticlă cu benzină.
În dimineața zilei de miercuri, 23 februarie a.c., cei doi au făcut primele declarații publice. «E clar că este o reglare de conturi între noi și Nick Touring. Sîntem amenințați permanent, de ani buni, de patronul Nicu Pericli, iar lui Adi (n. red.: Adrian Militaru) au mai încercat să-i incendieze mașina și anul trecut. Nu știm cine a făcut-o propriu-zis, dar cineva de pe stradă, un martor, ar fi văzut un autovehicul de culoare neagră, aseară pe la opt, trecînd pe strada noastră. Și șoferul ar fi întrebat unde stau» a precizat Alexandru Mihalcea.
Conflictul dintre cei doi taximetriști și patronul Nick Touring, Nicu Pericli, este de notorietate. În urmă cu un an, Pericli l-a agresat fizic pe taximetristul Mihalcea, ulterior amenințîndu-l în repetate rînduri. Potrivit declarațiilor lui Pericli, patronul Nick Touring este deranjat de faptul că taximetriștii autorizați din Amara au o clientelă stabilă printre călătorii-navetișii de pe ruta Amara-Slobozia.
În prezent, polițiștii cercetează împrejurările în care s-au produs incendierile, cercul de suspecți incluzînd și numele unui cunoscut interlop din zonă.

23 Februarie 2011, 10:31 (60397 vizualizări - 45 comentarii)

Citiți și:
Case în flăcări la Amara și Luciu
Incendiu la un spațiu comercial din Amara, autoturism în flăcări la Slobozia

Comentariile cititorilor:


c....:
(1 Februarie 2013, 18:34)
totul se plateste...
gaby:
(28 Aprilie 2012, 07:38)
1 an..  fara el.. :( 
1 an de suferinta ( familia ) 
1 an de asteptare.. ( fata lui il astepta zi de zi si noapte de noapte. :( )
1 an de dor.. :-< :-< 
nea sandu fa cv de acolo sa-i fie bn fetei.. :X 
:((( :(((( :(( :((( :((( :((: ((( :(( :((( :((( :((((
un prieten:
(20 Februarie 2012, 17:41)
171
un prieten:
(20 Februarie 2012, 09:44)
foarte adevarat ce se spune pe aici...oare credeti ca acest nicu sau cineva din politie citeste aceste comentarii sau ca intereseaza pe cineva cum se circula, care sunt conditiile in care se desfasoara aceasta activitate de transport in comun de tip maxi-taxi? banul sa iasa...spunea cineva ca inca se uita spre statia de taxiuri si spera sa-l vada...eu cateodata ma opresc si il astept as vrea sa mai stau macar o data de vorba cu el... sa bem o cafea...dumnezeu sa-l odihneasca... am vazut ca toata lumea de pe aici il injura pe acest pericli dar sigur nu va aude asa ca o sa va dau nr lui poate vrea cineva sa-l sune... 0723790xxx
gabytza:
(15 Februarie 2012, 10:16)
my e putin si se face un an si degeaba politia nu a luat nicio masura.... hal de politie.. :)))):))):)) astai romania noastra sa uitat de tt sh omul a putrezit in paman nevinovat... :(((:((((:(( sh jegosii se distreaza un libertate... DC NU SE FACE DREPTATE OAMENI BUNI,, ??? ???
mariana:
(28 August 2011, 18:41)
dreptate in rominia?NU!mai avem o speranta in Dumnezeu,dar si pina la El,ne maninca ingerii!Dumnezeu sa te odihneasca in pace nea Sandu!noi nu te vom uita!
gabytza 28:
(27 August 2011, 11:32)
gata sa uitat tot , saracul nea sandu a putrezin in pamant si nenorocitii se distreaza prin cluburi .... hal de dreptate in romania noastra.. :-j:-j
fata lu tata:
(4 Iunie 2011, 15:55)
Sti ce iti doresc mai nicu pericli sa iti de-a d-zeu si tie o lovitura cam la fel de grea cum mi-a dat-o mie! sa iti pierzi si u pe cnv drag la fel cum am ramas yo fara fiinta pe care o iubeam cel mai mult singura persoana care ma intelegea si ma iubea mai mult decat orice! D-ZEU NU E TIGAN ORICUM...le plateste toate la timpul lor! nu o sa se poata odihni tata pana nu o sa stie k s-au rez toate!
ena filos mangas:
(14 Mai 2011, 19:18)
pacat pentru amaratul care sa dus cu oful la inima ....castiga si el ceva ca doar nu facea avere avea si el o masina si un mic venit... o paine si aia amarata MARE PACAT .... DAR POATE CA DUMNEZEU NU VA RAMANE DATOR ....VA DA CEZARULUI CE ESTE AL CEZARULUI
...eo...:
(14 Mai 2011, 12:10)
dar cui crezi 'mariana' k ii vine sa creada k nu my e nea sandu, mie una innici.un caz.. :( la c om a fost.. si sa stins asa repede.. el si in ultima clipa zicea 'eu ma voi face bine ' dar :( uite k d-zeu l.ea facut p plac dusmanilór... :(
mariana:
(9 Mai 2011, 11:11)
de cind am aflat ca nea sandu nu mai este printre noi,am tot incercat sa las un comentariu.dar n-am putut!nici acum nu ma simt in stare!nu-mi vine sa cred ca nea sandu nu mai este!de cite ori am drum prin centru,ma uit fara sa vreau spre locul unde-si parca taxi-ul,de parca as putea,printr-o minune sa-l vad din nou!si-mi amintesc de vocea lui.DUMNEZEU SA TE ODIHNEASCA IN PACE NEA SANDU!SA-TI FIE TARINA USOARA.CONDOLEANTE FAMILIEI SI CELOR CARE L-AU CUNOSCUT.
...eu...:
(1 Mai 2011, 21:49)
nu ,nu a fost... nici.un nea pericli.. , acum nea pericli se da peste cap sa nu.l dea in gat cei care sunt in arest.. UITE MA NEA PERICLI CA A INCEPUT D-ZEU SA S UITE SI INAPOI NU,NU-MAI INNAINTE ... USOR USOR AJUNGI DUPA NEA SANDU
...............:
(1 Mai 2011, 20:05)
O FI FOST SI NEA PERICLE AZI LA NEA SANDU LA INMORMANTARE????sa se asigure ca nu mai are concurenta!!!vb lumea prin sat ca si tu ai o vina nea pricle....
....:
(30 Aprilie 2011, 08:32)
Fmm pericle....a murit acest om numai si numai din cauza ta...fmm de om penal ce esti
gabYtza:
(30 Aprilie 2011, 07:16)
ai omorat omul,nenorocitule ,ai distrus o familie ,ai lasat un copilas fara tata x( , oare nu va fi si pt ei d-zeu ? nu te.o lovi si p tn vre.o data? knd cu gandul ,nu gandeste t loveste... ( condoleante pt familia lu nea sandu si d-zeu sa.l ierte :( k era om bun ,nu javra k pericli (tatul ) asta )

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
229 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

La volan fără permis

La acțiunile organizate în cursul zilei de joi, 18 septembrie 2009, în baza planului național de acțiune «Tunetul», au participat 245 de polițiști din toate structurile operative ale Inspectoratului de ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2009, 17:59
(18463 vizualizări - 0 comentarii)


Directorii de școli, în alertă

Directorii școlilor din județul Ialomița au fost convocați în această dimineață la Prefectură pentru stabilirea unui plan comun de prevenire a răspîndirii virusului gripei procine. Potrivit declarațiilor ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2009, 14:57
(17164 vizualizări - 0 comentarii)


PD-L vrea sa rupă protocolul cu PSD

PD-L vrea sa rupă protocolul cu PSD

PD-L Ialomița ar putea rupe în următoarea perioadă protocolul încheiat cu PSD la nivel local. Liderul PD-L, Cazacu Marinică a declarat public că acest protocol este unul mai degrabă inexistent și că filialele ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 12:24
(17429 vizualizări - 0 comentarii)


800 de maidanezi, rezidenți la Slobozia

Numărul cîinilor fără stăpîn în Slobozia se apropie de 1000. Potrivit datelor furnizate de autoritățile locale, în ciuda eforturilor serviciului de specialitate al Primăriei, fenomenul înmulțirii cîinilor ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 12:16
(17637 vizualizări - 1 comentariu)


Controalele la subvențiile pentru bovine, finalizate

La începutul săptămînii, marți, 15 septembrie, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a finalizat controlul administrativ pentru bovine, în vederea acordării Plăților Naționale Directe Complementare ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 10:39
(18973 vizualizări - 1 comentariu)


Elevă de la Colegiul «Mihai Viteazul», diagnosticată cu gripă porcină

Alertă în Ialomița. Primul caz de gripă porcină dintr-o unitate de învățămînt a fost confirmat astăzi la Slobozia. Probele prelevate unei eleve a Colegiului «Mihai Viteazul», suspectă de infectarea cu virusul ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2009, 19:59
(17083 vizualizări - 0 comentarii)


Jaf armat cu pușca de vînătoare

Un scenariu desprins din filmele de acțiune s-a petrecut marți, 15 septembrie 2009, în comuna Bucu. Un individ necunoscut a pătruns într-un magazin din localitate amenințînd vînzătoarea cu o armă. Amenințarea ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2009, 18:35
(17329 vizualizări - 1 comentariu)


Pichetare de «probă» la Prefectură

Federația Sindicatelor Libere din Învățămînt Ialomița a pichetat marți, 15 septembrie 2009, Prefectura Ialomița într-o nouă încercare de a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă școlile ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2009, 18:31
(16205 vizualizări - 0 comentarii)


«Ridicați barierele!»

«Ridicați barierele!»

«Ridicați barierele!», așa își începe deputatul PNL Cristina Pocora comunicatul de presă remis presei cu ocazia deschiderii noului an școlar. Deputatul liberal, contestatar declarat al introducerii taxei ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2009, 12:26
(19060 vizualizări - 1 comentariu)


S-a certat cu părinții și a plecat de acasă

S-a certat cu părinții și a plecat de acasă

Joi, 10 spetembrie, în jurul orelor 15,30, polițiștii feteșteni au fost sesizați de o femeie în vîrstă de 33 de ani, din localitate, despre faptul că fiul său minor, Iordan Dănuț Dumitrel, de 14 ani, a ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 18:17
(20089 vizualizări - 7 comentarii)


Treversarea neregulamentară l-a costat viața

Joi seara, 10 septembrie, în comuna Ion Roată, un accident rutier s-a soldat cu decesul unei persoane. Victima, un bărbat de 52 de ani, din localitate, s-a angajat în traversarea străzii în fugă, prin loc ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 18:16
(18049 vizualizări - 1 comentariu)


Copilul dispărut de la Urziceni a fost găsit

Minorul Pîrvu Mihăiță Alin, dispărut de la domiciliu din data de 6 septembrie 2009, a fost găsit. Copilul a fost depistat în gara Ploiești, în după-amiaza zilei de 9 septembrie, de polițiștii prahoveni ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 18:15
(20228 vizualizări - 1 comentariu)


A fugit de acasă

A fugit de acasă

Marți, 8 septembrie, la miezul nopții, un cetățean din Urziceni a anunțat dispariția fiului său minor, Mihăiță Alin Pîrvu, în vîrstă de 10 ani. Bărbatul a povestit polițiștilor că fiul său a plecat de la ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 17:47
(19901 vizualizări - 1 comentariu)


Bătrînă înșelată

Marți, 8 septembrie 2009, în jurul orelor 13,30, o bătrînă în vîrstă de 81 ani, din Slobozia, a sesizat Poliția asupra faptului că un bărbat necunoscut, ce s-a recomandat ca fiind un prieten al ginerelui ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 17:42
(19341 vizualizări - 1 comentariu)


Firmele, răpuse de criză

Criza economică face ravagii printre agenții economici din Ialomița. Rezistă cine poate și radiază cine vrea să evite falimentul. Și, pentru ca tabloul să fie și mai dezolant, prea puține societăți comercială ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 13:35
(18674 vizualizări - 0 comentarii)


A fost prins după ce a furat dintr-un magazin

Luni, 7 septembrie 2009, la primele ore ale dimineții, un bărbat din Slobozia a fost depistat de jandarmi după ce furase mai multe șepci dintr-un magazin. «În jurul orelor 8,00, subofițerul jandarm ce se ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 11:07
(17667 vizualizări - 0 comentarii)


Rata șomajului crește alarmant

Fenomenul șomajului pare de necontrolat în Ialomița. Numărul șomerilor crește de la o zi la alta, iar autoritățile privesc neputincioase la «înghețarea» pieței forței de muncă la nivelul județului. Ultimele ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 11:07
(18634 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Nick Touring

În dimineața zilei de marți, 8 septembrie, în jurul orelor 07,00, pompierii și polițiștii ialomițeni au fost sesizați prin 112 cu privire la izbucnirea unui incendiu la sediul biroului unei societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:02
(18393 vizualizări - 1 comentariu)


Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Reabilitarea podului rutier de la Albești, una dintre prioritățile administrației Ciupercă, s-a scumpit brusc. Începute la sfîrșitul anului 2008, lucrările au fost estimate la suma de 3,9 miliane lei noi ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:01
(17898 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția pentru Tineret a organizat «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene» la Amara

În perioada 3-9 septembrie 2009, s-a desfășurat la Centrul de Agrement Amara- Pavilioane, «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene». Acțiunea a fost organizată de Direcția pentru Tineret Ialomița ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:00
(46988 vizualizări - 0 comentarii)


Weekend de foc pentru pompierii ialomițeni

Locuința unui cetățean din comuna Jilavele a fost cuprinsă de flăcări în dimineața zilei de sîmbătă, 5 septembrie, după ce materialele combustibile depozitate în podul casei s-au aprins de la un scurtcircuit ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:59
(17570 vizualizări - 0 comentarii)


Treninguri și parfumuri contrafăcute, vîndute la colț de stradă în Slobozia

La finele săptămînii precedente, vineri, 4 septembrie, jandarmii slobozeni au surprins un bărbat din comuna Bărbulești în timp ce vindea, fără documente legale, costume de trening și parfumuri. Tînărul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:58
(18982 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

La începutul acestei săptămîni Consiliul Județean Ialomița a anunțat în cadrul unei conferințe de presă organizate la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia cofinanțarea unui proiect de promovare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:58
(18704 vizualizări - 0 comentarii)


Eșecul unei întîlniri marca Stavăr

Săptămîna precedentă, în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean, s-a desfășurat sau cel puțin trebuia să se desfășoare la orele 10,00, ședința de constituire a Consiliului Consultativ al IȘJ ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:56
(19895 vizualizări - 0 comentarii)


100 de amenzi pentru prostituție

În ultima jumătate de an, numărul prostituatelor surprinse de autorități practicînd «cea mai veche meserie din lume» a crescut de peste 10 ori. Potrivit datelor oficiale, numărul de sancțiuni aplicate doar ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:53
(20679 vizualizări - 0 comentarii)


Programe alternative pentru copii și adolescenți

În cursul acestei săptămîni, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în parteneriat cu Primăria Slobozia, organizează o serie de activități de vacanță destinate atragerii copiilor și adolescenților. «Inițiativa ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:51
(19854 vizualizări - 0 comentarii)


Decontarea cheltuielilor din Sănătate, în impas

Casa Județeană de Sănătate Ialomița a anunțat că în condițiile actuale, instituția nu mai poate asigura decontarea cheltuielilor din Sănătate. Potrivit declarațiilor directorului CJAS, Mihai Geantă, cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:49
(20533 vizualizări - 0 comentarii)


Deținuți în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea»

Săptămîna precedentă, vineri, 28 august, un grup de deținuți încarcerați în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Slobozia a fost în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea» din comuna Ograda. Scopul ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:48
(20188 vizualizări - 0 comentarii)


Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

«Pe tărîm știintific, unul din cei mai cunoscuți slobozeni, atît în țară cît și peste hotare, este domnul Mircea Constantin Popescu.
Născut la Slobozia, în data de 18 martie 1937, domnul Mircea Constantin ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:28
(20597 vizualizări - 0 comentarii)


Record de amenzi pentru polițistii comunitari

Vara aceasta, activitatea polițistilor comunitari din Slobozia a atins un nou vîrf de sarcină. Potrivit declarațiilor directorului acestui serviciu, Laurențiu Abaza, în luna august s-a înregistrat un număr ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:59
(19572 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
cetatean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nimeni Altu în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...