Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Două taxiuri, incendiate de interlopi

Reglare de conturi în stil mafiot

Două taxiuri, incendiate de interlopi

În noaptea de marți spre miercuri, 22/23 februarie, la Amara, două taxiuri au fost incendiate intenționat chiar în curtea proprietarilor. Potrivit declarațiilor acestora, «incendierea mașinilor reprezintă o reglare de conturi între cei doi operatori de taxi și patronul firmei Nick Touring, Nicu Pericli». Surse din Poliție confirmă că «incendiatorul ar putea fi unul dintre interlopii locali».

«Le-au dat foc în curtea casei!»
Alexandru Mihalcea și Adrian Militaru, taximetriști autorizați din Amara, s-au trezit noaptea trecută cu autoturismele incendiate. Incidentul s-ar fi petrecut în toiul nopții, în jurul orelor 2.00, autoturismul lui Alexandru Mihalcea arzînd în totalitate, cu tot cu garajul aflat în apropierea mașinii. În cazul lui Adrian Militaru, incendiatorul a spart unul dintre geamurile laterale ale autovehiculului, aruncînd înăuntru o sticlă cu benzină.
În dimineața zilei de miercuri, 23 februarie a.c., cei doi au făcut primele declarații publice. «E clar că este o reglare de conturi între noi și Nick Touring. Sîntem amenințați permanent, de ani buni, de patronul Nicu Pericli, iar lui Adi (n. red.: Adrian Militaru) au mai încercat să-i incendieze mașina și anul trecut. Nu știm cine a făcut-o propriu-zis, dar cineva de pe stradă, un martor, ar fi văzut un autovehicul de culoare neagră, aseară pe la opt, trecînd pe strada noastră. Și șoferul ar fi întrebat unde stau» a precizat Alexandru Mihalcea.
Conflictul dintre cei doi taximetriști și patronul Nick Touring, Nicu Pericli, este de notorietate. În urmă cu un an, Pericli l-a agresat fizic pe taximetristul Mihalcea, ulterior amenințîndu-l în repetate rînduri. Potrivit declarațiilor lui Pericli, patronul Nick Touring este deranjat de faptul că taximetriștii autorizați din Amara au o clientelă stabilă printre călătorii-navetișii de pe ruta Amara-Slobozia.
În prezent, polițiștii cercetează împrejurările în care s-au produs incendierile, cercul de suspecți incluzînd și numele unui cunoscut interlop din zonă.

23 Februarie 2011, 10:31 (60398 vizualizări - 45 comentarii)

Citiți și:
Case în flăcări la Amara și Luciu
Incendiu la un spațiu comercial din Amara, autoturism în flăcări la Slobozia

Comentariile cititorilor:


Gina:
(24 Februarie 2011, 09:42)
@ ena,ce legatura are ceea ce spui cu subiectul in discutie? Nu am inteles decat" CA CONTINUTUL ESTE APA". Asta e metoda veche, schimbam subiectul pt. a duce comentariile intr-un al plan. Daca vecinul tau e criminal, poti fi si tu la fel? Numai pentru ca ai un precedent? Grav, daca asa gandesti.
eu:
(24 Februarie 2011, 09:27)
ce nu este clar? Vara trecuta era filtru de politisti pe ruta Amara-Slobozia. Verificati erau numai taxi
ena filos mangas:
(23 Februarie 2011, 21:30)
acum se vede DECE...SC>TRANSPORT PRIVAT SRL avea masini la cacealma ....biletele aveau alta firma inscriptionata cine platea darile la stat aia cu BILETELE sau CEI CU MASINILE NICIUNUL tipareau bilete cu serii duble la tipografia pe langa casa de cultura .....pe unele bilete apare inscrptionat SC TRANSPORT PRIVAT platitor de TVA dar biletele de dimineata cand era aglomeratie si incursul zilei apareau bilete neplatitor de TVA care bilete erau bune NICIUNUL ....tocul de la bilete erau aruncate pe geam de soferi ca erau dovada la purtator...CAT A CIRCULAT TRANSPORT PRIVAT TOTI ERAU NEVAZATORI SI ACUM CHIPURILE RESPECTATI LEGEA ....VA AGITATI CA O STICLA DE SAMPANIE DAR CARE NU FACE POC ....PENTRU CA CONTINUTUL ESTE APA
BOBUTz:
(23 Februarie 2011, 20:04)
Fiindca iau dat foc la sediu asta vara, acum tot asa face si el. Desi cred ca acel incendiu de asta vara a fost pus tot de el (ca vad ca la Amara are mana formata), ca sa piarda in incendiu niste hartii de firma/e. Cum e cu ancheta inceputa cu acel incendiu. E si Pericli tot intrilop cum zicea nenea Statica? Militia e cu ei, politia e cu altii. Fiecare tine de partea de unde mananca. Porcotaliu e la putere parca la militie, itm, rar. E altfel cumva si io nu stiu. Zic io ......
Dixxy:
(23 Februarie 2011, 18:24)
Saracii oamnei...asa e la noi!...legea junglei.politia nu are treaba cu nimic..daca te duci sa faci o plangere a2a zi iti iei bataie pe strada:)
Gina:
(23 Februarie 2011, 17:57)
S.C. NICK TOURING SRL are traseele de Bucuresti, Calarasi si care or mai fi, in afara judetului. Traseele de maxi-taxi nu sunt ale S.C. NANA SRL? Tot Pericli e bosul,normal. I.T.M.-ul nu stie sau nu vrea sa stie ca soferii sunt angajati la o societate, dar muncesc la ambele societati? Chiar ieri am vazut o masina a politiei rutiere in parcarea de la KAUFLAND si cei 2 politisti ii verificau pe taximetristii aflati acolo. De ce oare, simpla coincidenta sau pt. ca si acolo e tot "domeniul" lui Pericli.
nicu:
(23 Februarie 2011, 16:56)
Pina sa cistige traseul acest NIK TOURING, nu existau aceste probleme la noi in Amara fiecare isi vedea de treaba lui si toti mincam o piine amara.Rusine autoritatilor care din anumite motive nu vor sau nu pot sa linisteasca acest personaj PERICLI bravo lui.........
cristi:
(23 Februarie 2011, 16:49)
Nu pot sa cred ce se intimpla la noi in oras sa le dea foc la masini pentru doi,trei calatori pe care nu cred ca acesti oameni ii luau cu forta in masini, si autoritatile nu fac nimic? poate sunt depasite de situatie ? poate le e frica de acest personaj NIK TOURING
hapciu:
(23 Februarie 2011, 16:47)
incredibil, pacat de oamenii aceia, au ramas fara o paine
vlad:
(23 Februarie 2011, 16:41)
de doua saptamini politia,primaria,itm,economicul,politia locala, tot faceti controale la taxiuri,pentu ce ? v-a scos Pericli la treaba? sa va fie rusine. Chiar nu face nimeni nimic? DOMNULE PRIMAR DESCHIDETI OCHII
silviu:
(23 Februarie 2011, 16:31)
de necrezut acest personaj PERICLI chiar e mai presus de lege ? asa putere sa aiba PDL in judet sa-l protejeze la nesfirsit. RUSINE
Nobody:
(23 Februarie 2011, 15:43)
Le-au luat oamenilor painea de la gura!
Gina:
(23 Februarie 2011, 15:24)
Se pare ca acest personaj este "BERCEA" de Baragan.
Biz:
(23 Februarie 2011, 14:30)
Cum reacționeză autoritățile??? În ce țară trăim...
Periclitatu``:
(23 Februarie 2011, 13:40)
Daca e sa ne luam dupa toate articolele de presa aparute pana acum, este clar ca faptasul-incendiatorul-criminalul a fost pus de Pericli! Sa vedem dc politia nu va tine cont de inclinatia lui Pericli catre PDL...sau PSD...sau puscarie.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
190 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: 29 aprilie-«Ziua Internațională a Dansului»

Ziua de 29 aprilie a fost instituită drept «Ziua Internațională a Dansului» în 1982, la inițiativa Comitetului de dans al Institutului Internațional de Teatru (ITI) din cadrul UNES ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2026, 10:55
(4116 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 441,86 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în trimestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în trimestrul I 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 441,86 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 17:20
(6809 vizualizări - 0 comentarii)


ADI ECOO 2009 SA: Colectarea deșeurilor, program normal de 1 Mai 2026

ADI ECOO 2009 SA: Colectarea deșeurilor, program normal de 1 Mai 2026

Sediile ADI ECOO 2009 SA, din Slobozia, Fetești și Țăndărei, administrativ și comercial, vor fi închise vineri, 1 Mai 2026, cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii. Activitatea va reveni la programul ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 15:15
(6627 vizualizări - 0 comentarii)


Bonificații de 43,5 milioane de lei acordate de ANAF pentru contribuabilii care au achitat anticipat obligațiile fiscale

Agenția Națională de Administrare Fiscală anunță acordarea unor bonificații în valoare totală de 43,5 milioane de lei pentru 78322 de contribuabili care au achitat anticipat impozitul pe venit ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 11:55
(7280 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Lelia Urdărianu»-Concurs Interjudețean de Arte Vizuale, ediția a III-a

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia, Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 10:10
(5326 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Concert de Paști organizat la Catedrala Episcopală

Concertul de Paști, organizat la Catedrala Episcopală din Slobozia, va fi un eveniment dedicat celebrării uneia dintre cele mai importante sărbători creștine,  ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 09:20
(5232 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Tânăr reținut pentru «violare de domiciliu» și «lovire»

Vineri, 24 aprilie a.c., polițiștii au fost sesizați de un bărbat, de 68 de ani, din localitatea Mihail Kogălniceanu, cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi pătruns fără drept în curtea ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2026, 13:00
(5496 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Reținuți de polițiști pentru incendierea unor mașini

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut cinci bărbați, cercetați pentru săvâ ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2026, 16:10
(12180 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr căzut de la etajul 3 al unui bloc, transportat la spital

Joi, 23 aprilie 2026, polițiștii din Slobozia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi căzut de la etajul 3 al unui bloc situat pe raza municipiului. Echipajele de poliție ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2026, 17:00
(1828 vizualizări - 0 comentarii)


DIICOT: Cercetat pentru «trafic de droguri de mare risc», arestat preventiv

Marți, 21 aprilie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 18:20
(9350 vizualizări - 0 comentarii)


Rovine: Reținuți pentru «furt calificat»

Rovine: Reținuți pentru «furt calificat»

Polițiștii au documentat activitatea infracțională a doi tineri, în vârstă de 18 și 19 ani, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt calificat». Cercetările ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 17:30
(5190 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 22 aprilie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 10:25
(7846 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,45 milioane de lei în martie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna martie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,45 ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:50
(7600 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Respectarea perioadei de prohibiție la pescuit

În contextul instituirii perioadei de prohibiție la pescuit, jandarmii ialomițeni desfășoară, în această perioadă, misiuni specifice pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj piscicol ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:40
(6563 vizualizări - 0 comentarii)


CNAIR: Circulație închisă pe bretelele de intrare și ieșire ale A2 din zona Drajna, joi, 23 aprilie 2026

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează că joi, 23 aprilie 2026, în intervalul 09,00-18,00, circulația în zona nodului rutier Drajna este restricționată ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:30
(7931 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Unitate de cazare, închisă din cauza problemelor de igienă

Luni, 20 aprilie 2026, reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița au participat la o acțiune comună cu polițiștii din municipiul reședință de județ. Cu această ocazie ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:20
(6993 vizualizări - 0 comentarii)


Razie pe străzile din Slobozia, amenzi aplicate de 59 mii de lei

Luni, 20 aprilie 2026, polițiștii au efectuat o razie pe raza municipiului Slobozia. Astfel, au fost instituite 16 filtre rutiere, fiind legitimate 300 de persoane și verificate aproximativ 200 de autoturisme ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:10
(14613 vizualizări - 2 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie a polițiștilor în 5 localități din județ

În noaptea de 18/19 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au efectuat razii de amploare pe raza localităților Urziceni, Căzănești, Coșereni, Bărcănești și Sinești. În urma activităților au ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 15:55
(905 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Sudiți!

Miercuri, 22 aprilie 2026, RAJA Constanța va sista furnizarea apei potabile în vederea executării operațiunilor periodice de spălare și igienizare la nivelul rezervorului ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 08:40
(4699 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA intervin luni, 20 aprilie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2026, 11:10
(2689 vizualizări - 0 comentarii)


Continuă apelurile telefonice frauduloase ale unor persoane care se recomandă inspectori ANAF/Antifraudă

Reiterăm avertizarea referitoare la continuarea tentativelor de înșelare prin vishing (phishing telefonic), prin care este furată identitatea unor inspectori ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 13:20
(7110 vizualizări - 1 comentariu)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de sculptură

Luni, 20 aprilie 2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia va fi vernisată expoziția de sculptură ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 12:40
(4574 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 139,28 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în martie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 139,28 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2026, 12:50
(6347 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan, reținut de polițiști 

Marți, 14 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe strada Câmpului, în municipiul Fetești, la volanul căruia a fost identificat un bărbat ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2026, 15:00
(3800 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Borănești și Bărcănești. O persoană a fost reținută!

Sâmbătă, 11 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au depistat și reținut pentru 24 de ore una dintre persoanele implicate într-un dosar de «tentativă de omor», care se sustrăgea ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2026, 07:20
(14796 vizualizări - 0 comentarii)


Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat!

Redacția Independent

vă dorește

Sărbători Fericite

alături de cei dragi!

12 Aprilie 2026, 00:05


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Miercuri, 8 aprilie 2026, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română, respectiv ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 16:20
(6338 vizualizări - 0 comentarii)


364 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în pimele două luni ale anului 2026

În primele două luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 364 persoane ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 13:50
(6731 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

În perioada 15-21 aprilie 2026, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul Tămăduirii» al străvechiului așezămâ ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:20
(8184 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor Pascale

RAJA Constanța aduce la cunoștință abonaților din întreaga arie de operare că în intervalul 10-13 aprilie 2026, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:05
(6307 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Nary în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nimeni Altu în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...