Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fotbal, Liga a III-a

Promovarea Unirii Slobozia, misiune posibilă

După o iarnă parcă mai lungă decît oricînd, fotbalul Ligii a III-a pornește iarăși la drum. Emoții mari pentru jucători, banca tehnică și suporterii Unirii Slobozia. Echipa noastră este în postura de lider de toamnă și are ca obiectiv clar promovarea în eșalonul secund, acolo unde Slobozia n-a mai călcat de 18 ani. Tocmai de aceea conducerea a angajat pentru amicalele perioadei de pregătire adversari tari, cum ar fi Dunărea Galați, Gloria Buzău sau Steaua II. Meciul cu speranțele Stelei a fost de altfel cel mai spectaculos, tabela însumînd la final 9 goluri. Steaua II a cîștigat cu 5-4, dar Unirea a avut 1-0 la pauză, iar la un moment dat, în repriza secundă, 4-3. Atacanții lui Constantin Prepeliță și-au făcut pe deplin datoria, Viorel Gheorghe punctînd de 3 ori, iar Avanu o dată. Din păcate, condițiile meteo potrivnice fotbalului, au făcut ca meciul cu Viitorul Constanța programat pentru sîmbătă, 26 februarie, să fie anulat.

Au plecat 3, au venit 3
Prima etapă a returului le prilejuiește slobozenilor întîlnirea cu echipa călărășeană Phoenix Ulmu, formație împotriva căreia Unirea a reușit în tur doar un egal 1-1, golul echipei noastre fiind opera lui Dumitru Gheorghe. Din lotul galben-albaștrilor pentru retur nu mai fac parte Coman și Lupu, fotbaliști pe care oricum Prepeliță a contat foarte puțin în toamnă. O pierdere mai însemnată o reprezintă atacantul Florin Anghel, autor a două goluri în tur, care la 33 de ani se pare că a plecat să-și încerce norocul afară. Au venit Cosmin Chiorcău (Partizanul Merei), Augustin Ivașcă (Callatis) și Mariu Macare (Delta Tulcea). Cea mai grea pierdere o reprezintă căpitanul Romeo Soare, care a suferit recent o operație la ligamente și va absenta o bună parte a returului, banderola urmînd a fi purtată de veteranul Adrian Cristea.

Lotul Unirii pentru retur:Portari: Dobre, Oprea; Fundași: Lazăr, Stan, Macare, V. Toma, Ciortescu, Cristian, Roșu; Mijlocași: Cristea, Soare, Ivașcă, Chiorcău, C. Toma, Patrianca, Drăguț, Tudor, D. Gheorghe, Vintilă, Iibrian; Atacanți: Avanu, V. Gheorghe, Gheorghiță, Stanciu, Cîlțea, Popescu.

1 Martie 2011, 19:02 (9982 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 05 Aug 2026
233 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Țăndărei: Tuburi de oxigen, furate din curtea spitalului cu căruța

În dimineața zilei de duminică, 16 mai, un echipaj mixt de siguranță publică, aflat în serviciul de patrulare pe raza Cartierului Vlașca din municipiul Fetești, a depistat o căruță plină cu tuburi de oxigen ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2010, 15:58
(25553 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Țăndărei furt


Urziceni: Peste 100 de sancțiuni aplicate în timpul unei razii

În seara zilei de vineri, 14 mai a.c, polițiștii ialomițeni au demarat o razie în municipiul Urziceni ce a avut drept scop prevenirea criminalității stradale, a faptelor comise cu violență, prevenirea abaterilor ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2010, 10:56
(19341 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni razie


Ialomița: Acțiuni preventive

Vineri, 14 mai 2010, polițiștii ialomițeni au desfășurat o serie de acțiuni pe raza județului al căror obiectiv principal a fost creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, pentru prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2010, 10:55
(22969 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Tânăr arestat după ce a încercat să violeze o bătrână

În cursul zilei de vineri, 14 mai a.c., polițiștii ialomițeni au încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului un tânăr, în vârstă de 19 ani, domiciliat în comuna Făcăeni. Măsura ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2010, 13:51
(23850 vizualizări - 0 comentarii)


Adâncata: Doi frați au furat o vacă

Doi frați, în vârstă de 28, respectiv 29 de ani, domiciliați în comuna Maia, au fost arestați preventiv pe o perioadă de 29 de zile, fiind încarcerați în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2010, 13:50
(24530 vizualizări - 5 comentarii)

Taguri: Adâncata vacă furt


Slobozia: Țigări ucrainene, cărate cu sacul

Vineri seara, 14 mai a.c., în jurul orei 22.00, o echipă de siguranță publică din cadrul Poliției Slobozia a reperat, în timp ce se deplasa dinspre Piața Agroalimentară din municipiu, un localnic în vârstă ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2010, 13:50
(14023 vizualizări - 0 comentarii)


Roșiori: Alt «șofer» fără permis

În noaptea de vineri spre sâmbătă, 14/15 mai a.c., în jurul orei 1.00, cu ocazia unei patrulări intercomunale, agenții Posturilor de Poliție Roșiori și Drăgoești au oprit pentru control, pe raza primei ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2010, 13:49
(20608 vizualizări - 0 comentarii)


DN2A: Trafic rutier întrerupt pentru aproximativ 45 de minute din cauza unui accident

Vineri, 14 mai a.c., în jurul orei 21.25, pe DN2A, în apropierea localității Sărățeni, s-a produs un accident de circulație soldat doar cu pagube materiale, în urma căruia circulația rutieră a fost blocată ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2010, 13:48
(13823 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN2A accident


Andrășești: 10 tone de deșeuri feroase fără documente, ridicate în vederea confiscării

Joi, 13 mai a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor Ialomița, în baza unui plan de acțiune ce are ca scop prevenirea și combaterea activităților economice ilegale în domeniul colectării ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2010, 13:47
(21093 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Pieton accidentat pe trecere

Joi, 13 mai, Poliția Urziceni a fost sesizată despre faptul că pe strada Calea București din localitate s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unui pieton. Urmare a cercetărilor efectuate ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2010, 13:58
(20726 vizualizări - 0 comentarii)


12 permise reținute în doar două zile

În perioada 11-13 mai 2010, polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat o serie de acțiuni pe șoselele din județ pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum, și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2010, 13:57
(23472 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Recidivist prins la furat de un vecin

Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată de un bărbat, de 34 de ani, din localitate, despre faptul că a surprins un tânăr suspect ce încerca să iasă din curtea locuinței unei vecine. Din cercetările ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2010, 06:08
(24254 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Dispărut de la domiciliu

Miercuri, 12 martie a.c., în jurul orei 12.00, Poliția Orașului Țăndărei a fost sesizată de un bărbat din localitate despre faptul că din data de 5 mai a.c., orele 22.00, a dispărut de la domiciliu un bărbat ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2010, 06:06
(22592 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Săveni dispărut


Maia: Prins și încarcerat pentru executarea unui mandat de arestare

În cursul zilei de miercuri, 12 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni au desfășurat activități de depistare a unui bărbat, de 33 de ani, din localitatea Maia, pe numele căruia exista ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2010, 06:05
(19898 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: 14 filtre ale Poliției

Fetești: 14 filtre ale Poliției

Peste 35 de polițiști au acționat în sistem integrat pe raza municipiului Fetești și pe raza localităților limitrofe pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. Astfel, miercuri, 12 martie ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2010, 17:21
(22480 vizualizări - 1 comentariu)


APIA: Peste 950000 de cereri pentru subvenția pe suprafață

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește fermierilor care intenționează să solicite sprijinul pe suprafață că termenul limită pentru depunerea cererilor de plată este 17 mai 2010. ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2010, 16:34
(24823 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Șoferul» care a provocat accidentul în lanț, reținut de polițiști

Miercuri, 12 mai a.c., tînărul «șofer» răspunzător de accidentul provocat sîmbătă spre duminică, respectiv 8 spre 9 mai, a fost reținut pentru 24 de ore. Să reaminitim că tînărul, de 22 de ani, din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2010, 16:27
(20711 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia arestare


În atenția producătorilor și cumpărătorilor de lapte

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește cumpărătorilor care achiziționează lapte, precum și producătorilor deținători de cotă de lapte pentru vînzări directe, că declarațiile ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2010, 18:04
(20212 vizualizări - 0 comentarii)


Contrabandă cu țigări

În urma unor acțiuni desfășurate în ultimele cinci zile în vederea combaterii transportului și a comerțului ilicit cu mărfuri, polițiștii ialomițeni au depistat mai multe persoane care transportau sau comercializau ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2010, 17:43
(26943 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Peste 4 tone de fier vechi, confiscate

În cursul zilei de marți, 11 mai, polițiștii din Urziceni au organizat și executat o acțiune pentru prevenirea și combaterea actelor de comerț ilicit. În timpul desfășurării acțiunii, polițiștii au depistat ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2010, 17:38
(22593 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Prins de polițiști după ce a furat o bicicletă

Marți, 11 mai,polițiștii din Țăndărei au fost sesizați prin 112, de un tînăr, de 21 de ani, din localitate, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au furat bicicleta pe care o ținea în fața locuinței ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2010, 17:35
(22035 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2010, 18:13
(14087 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2010, 17:58
(14634 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: A ascuns produsele furate sub fustă

La începutul săptămînii în curs, luni, 10 mai, Poliția Municipiului Urziceni a fost sesizată de patronul unei firme despre faptul că o femeie a sustras produse cosmetice din magazinul societății. La fața ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2010, 17:29
(24707 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni furt


Cocora: Din căruță în copac

Luni, 10 mai, Poliția Slobozia a fost sesizată despre faptul că pe DJ102H, pe raza localității Cocora, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. Din cercetările ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2010, 17:28
(25522 vizualizări - 0 comentarii)


6 luni de închisoare pentru că a condus mașina fără permis

La mai puțin de două ore de la primirea unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, polițiștii au identificat și reținut persoana în cauză, aceasta fiind arestată pentru executarea pedepsei. În ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2010, 17:27
(25165 vizualizări - 0 comentarii)


Arme deținute ilegal

Luni, 10 mai 2010, polițiștii din Urziceni au depistat, în urma unor controale efectuate, un agent de pază care deținea ilegal o armă supusă autorizării. Agentul de pază, un bărbat, de 30 de ani, din localitate ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2010, 17:26
(26468 vizualizări - 0 comentarii)


Scrumbie confiscată

În cursul nopții trecute, respectiv 10 spre 11 mai, polițiști din Țăndărei au organizat un filtru pe Drumul Național 2A, în zona Chirana, ocazie cu care a fost oprit pentru control un autoturism înmatriculat ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2010, 17:25
(22910 vizualizări - 0 comentarii)


Siguranța elevilor, în atenția polițiștilor

Luni, 10 mai, timp de patru ore, polițiștii din Urziceni au acționat pentru prevenirea și combaterea delicvenței juvenile în unitățile de învățămînt, în scopul diminuării riscului infracțional și victimal ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2010, 17:24
(13981 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: polițist elev


Armele și munițiile, la verificare

Armele și munițiile, la verificare

Polițiștii ialomițeni atenționează persoanele juridice care dețin arme și muniții că autorizațiile de deținere și de folosire a armelor letale și a armelor neletale supuse autorizării, respectiv a munițiilor ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2010, 15:18
(22154 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: arme verificare


Ultimele comentarii
Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...