Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Autoritățile locale ascund sub preș asigurarea obligatorie pentru locuințe

Sîntem pasibili de amendă începînd cu 15 ianuarie 2011!

Autoritățile locale ascund sub preș asigurarea obligatorie pentru locuințe

Legea nr. 260/2008, privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundațiilor, a inflamat pînă la explozie spiritele în prima luna a acestui an, generînd polemici greu de urmărit pentru opinia publică nefamiliarizată cu domeniul. Apoi, ca aproape orice lege din România, a sfîrșit prin a fi ignorată. Deocamdată, doar pînă la 15 iulie, data la care Ministerul Administrației și Internelor a decis că poate fi amînată încheierea acestei polițe. În fapt însă, susțin brokerii locali, contribuabilii sînt pasibili de amenzi între 100 și 500 lei începînd cu data de 15 ianuarie a anului în curs, iar vînătoarea de contribuabili ar putea debuta oricînd.

Obligatorie, dar nu se aplică. Asigurarea obligatorie a locuințelor a devenit efectivă începînd cu 15 iulie 2010, data pînă la care se putea încheia o asigurare fără riscul unei amenzi. Potrivit legii, proprietarii de locuințe au obligația să le asigure cu o poliță care acoperă riscul de cutremur, inundații și alunecări de teren. Polița plătită pentru o clădire construită din materiale durabile «tipul A» (beton armat, cărămidă, lemn, etc) este de 20 euro, iar valoarea asigurată este de 20000 euro, iar pentru o clădire de «tipul B» (chirpici, paiantă, pămînt) polița este de 10 euro, iar valoarea asigurată este de 10000 euro. Legea mai spune și că cei care nu încheie o astfel de poliță sînt pasibili de amendă din partea primăriilor cu 100 pînă la 500 lei. În anul 2010, MAI a remis un comunicat de presă potrivit căruia termenul limită se amînă pînă la data de 15 iulie a acestui an. În 8 martie 2011, directorul Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), Marius Bulugea, a declarat, citat de mediafax.ro, că «documentul MAI nu produce efecte juridice», proprietarii care nu au încheiat asigurarea fiind pasibili de amenzi. Replicile și contrareplicile nu se opresc aici. Ele nu mai folosesc însă nimănui, în condițiile în care Legea 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor este în vigoare de la 15 iulie 2010 și produce efecte. Iar cînd spunem efecte nu ne gîndim la interpretarea art. 35 din Legea 260/2008 referitor la obligativitatea încheierii asigurărilor de locuințe în termen de un an de la începerea emiterii polițelor, ci la o serie de alte reglementări asupra cărora nici autoritățile și nici contestatarii legii nu au niciun dubiu.

Autoritățile, obligate să plătească asigurări pentru asistații social. O prevedere interesantă a Legii 260 este cea privind obligația autorităților locale de a asigura plata acestei asigurări pentru locuințele sociale sau pentru persoanele care beneficiază, din diferite motive, de ajutoare sociale. Potrivit articolului 14, aliniatul 2 din legea mai sus menționată, «prima pentru asigurarea obligatorie este în sarcina autorității locale care are în evidență persoanele în cauză și se face direct în contul PAID care, pe baza listei transmise de autoritatea locală, emite polițele de asigurare pentru persoanele menționate mai sus». Inutil să precizăm că această reglementare nu este cunoscută aproape nicăieri la nivelul autorităților din mediul rural. Obligația însă rămîne, iar de ea ar trebui să beneficieze, potrivit legii, circa 3200 de ialomițeni. Nici în cazul orașelor situația nu este suficient de clară. Deși la nivelul autorităților din Slobozia, de exemplu, legea este cunoscută, juriștii instituției s-au prelevat de o altă prevedere pentru a justifica lipsa de reacție a administrației de pînă la acest moment. Potrivit acestei reglementări, «PAID are obligația de a transmite lunar primăriilor lista proprietarilor care nu au încheiat contracte de asigurare obligatorie a locuințelor și valoarea primei obligatorii datorate de fiecare». Cum însă acest lucru nu s-a întîmplat pînă la acest moment nici nu mai contează că această listă ar fi trebuit să fie furnizată, inițial, tot de către autoritățile locale. Și, din aceeași cauză, iarăși nu mai contează că aceleași autorități au obligația să amendeze, conform legii, toți contribuabilii care nu-și încheie aigurarea obligatorie de locuință.

Brokerii recomandă încheierea imediată a poliței
Liviu Vrînceanu: «De ce ți-e frică, nu poți scăpa!»
Pe piața asigurărilor de locuință din Ialomița operează circa 15 brokeri de asigurări cu ștate mai vechi de un an în branșă. Specialitatea principală a acestora o reprezintă asigurările RCA și CASCO, dar asigurările de locuință le-au deschis noi orizonturi. Piața locală este estimată la peste 60 mii de potențiali asigurați, o cifră imensă într-un județ atît de sărac și o oportunitate cu care nimeni n-are să se întîlnească prea curînd. Din păcate, lipsa de interes a asiguraților și indiferența autorităților fac ca această oportunitate de afaceri să fie tot mai distantă. Liviu Vrînceanu a reușit, de la începutul anului și pînă acum, să încheie mai puțin de 50 de asigurări lunar:
-E puțin, evident! Prea puțin... Și asta nu din cauza noastră sau din cauza valorii poliței! Oamenii spun că n-au nevoie, că mai este pînă la 15 iulie. Dar nimeni nu înțelege că e deja tîrziu, că sînt pasibili de amendă!
-De ce?
-Pentru că autoritățile locale au obligația de a face acest lucru conform legii! Și nu m-aș mira să înceapă să facă acest lucru, că doar este o bună sursă de venituri la buget! Partea proastă este că amenda nu ne scutește de plata asigurării. Vom plăti amenda și vom fi obligați să facem dovada că am plătit și asigurarea!
-Există vreo posibilitate de a eluda această prevedere legală?
-Doar dacă ai asigurare facultativă deja încheiată. Dar acestea nu sînt atît de multe... Așa că soluția este să încheiem polița. Una simplă e 80 lei!
-Și una completă?
-Dacă luăm în calcul riscul de furt, vandalism, incendiu, riscul de cădere a aparatelor de zbor... Nu zîmbiți, a fost un astfel de caz, la Bărăganu... O poliță poate ajunge să-și dubleze valoarea despre care vorbim. Dar, într-un astfel de caz, suma cu care sîntem despăgubiți nu mai este una fixă, adică 20 mii euro, ci una mult mai mare, în funcție de valorile pe care le asiguri!
-Cînd trebuie încheiată această poliță!
-Ieri, dacă se poate... Imediat! Glumesc, dar nu în totalitate! Cum să vă explic? E ca atunci cînd nu ai RCA. Dacă nu te prinde nimeni și nu faci vreun accident, e în regulă. Dar tot ca regulă... De ce ți-e frică, nu poți scăpa! Așa că depinde de fiecare dintre noi ce vrem să facem și cît sîntem dispuși să riscăm!

Trei firme de asigurări în tot județul
Contribuabilii din mediul rural sînt asigurați cu forța
Deși pe piața asigurărilor obligatorii pentru locuințe operează 13 asiguratori, pe piața locală de asigurări, ca și în cazul asigurărilor auto, brokerii recomandă doar 3 firme. Din motive obiective, nu le vom nominaliza însă. Vom preciza însă una dintre metodele de penetrare a mediului rural de către acestea, în condițiile în care, e bine de precizat, legea le obligă să încheie asigurările cu un broker specializat. Potrivit unuia dintre cei contactați, firmele de asigurări din Ialomița contactează un angajat al primăriei. Pentru că acesta este funcționar public și nu are dreptul, potrivit legii, să încheie asigurări, în afacere este cooptată o rudă a acestuia, de obicei soția. Pînă aici, afacerea este aproape legală, ca mai tot ce mișcă în România. «Problema apare cînd agentul agricol sau secretarul, din lăcomia de a încheia asigurările astea, ajunge să constrîngă oamenii să încheie asigurarea. Am văzut nu o dată băbuțe care abia își tîrăsc zilele de la o lună la alta, obligate să plătească asigurarea, sub amenințare. Nu li s-a pus pistolul la tîmplă, firește! Dar li s-a spus că dacă n-au să plătească are să fie rău! Și dacă o spune agentul, e clar că nu trebuie să te pui cu el...» explică, anonim, unul dintre cei contactați.
În replică, firmele de asigurări neagă fenomenul și susțin că pentru încheierea polițelor de asigurare obligatorie pentru locuințe la nivelul Ialomiței sînt de ajuns brokerii locali. Iar aceștia, la rîndul lor, constrînși de contractele încheiate cu firmele de asigurări, confirmă necondiționat orice gogoriță. Mai ales că, oricît ar părea de lungi, cele 4 luni rămase pînă la 15 iulie vor trece într-un final. Iar pe piața locală de asigurări, e lucru dovedit, «rezistă cel care are răbdare, nu cel care are gura mare!».

Obligatoriu de știut despre polița obligatorie
-Proprietarii pot încheia această poliță doar cu buletinul.
-Polița de asigurare obligatorie pentru locuință poate fi încheiată în orice agenție a celor 13 asigurători membri ai PAID sau de la agenții acestora. În zonele rurale unde asigurătorii nu au puncte de lucru aceștia vor trimite agenți care să vîndă polițe.
-Asigurarea obligatorie pentru locuință poate fi vîndută «la pachet» cu alte asigurări, la prețuri mai mici.
-Cei care au deja o asigurare facultativă trebuie să încheie polița obligatorie în maximum 5 zile de la expirarea celei facultative.
-Companiile de asigurări membre ale PAID cîștigă un comision de 10% din prima plătită de client, adică 1 euro în cazul polițelor de 10 euro pe an și 2 euro în cazul celor de 20 de euro pe an.
-Singurele locuințe care nu vor putea fi asigurate sînt cele cu «bulină roșie», riscul ca acestea să se prăbușească la primul cutremur mai puternic fiind semnificativ.
-Prin asigurarea obligatorie pentru locuință nu se asigură bunurile din casă.

28 Martie 2011, 09:31 (7786 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


pedro slobozia:
(28 Martie 2011, 21:04)
daca vine o nenorocire cati din asigurati mai scapa?de ce nu o spuneti pe cea dreapta ca aveti nevoie de bani si nu stiti cum sa mai jupuiti amaratii.daca statu vine de renoveaza locuintele pe care ni le-a bagat pe gat sa devenim propietari dupa ce am platit chirii ani de zile si utilitati pe care nu le aveam sunt de acord sa fac asigurare dar asa ce sa asigur ruinele comuniste?hotilor nu va mai saturati.?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 01 Oct 2026
281 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(240 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(256 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(245 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1112 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(695 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(660 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(709 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1264 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1183 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1360 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1329 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1530 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1701 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1834 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2365 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1863 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1611 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1532 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1612 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4083 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2626 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(1859 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 8 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(1896 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(1748 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(1741 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(4331 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(1946 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(1921 vizualizări - 1 comentariu)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(1857 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene SOL în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 cetatean în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...