Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Ialomița: Incendii la Fetești și Ciocârlia

Ialomița: Incendii la Fetești și Ciocîrlia

Incendiu la o fermă de animale din Fetești. Ajutorul pompierilor a fost solicitat sîmbătă, 26 martie, în jurul orei 13.00, cînd flăcările cuprinseseră un saivan de animale și rezerva de furaje aflate în incinta fermei. La locul evenimentului s-au deplasat 7 ofițeri și 28 de subofițeri cu 3 autospeciale dotate cu apă și spumă și o autospecială de prim-ajutor, care au acționat pentru stingerea incendiului ce se manifesta cu violență, punînd în pericol viața animalelor aflate în adăposturile din jurul focarului. Cu toate că majoritatea animalelor (ovine, bovine, cabaline, porcine, păsări) au fost evacuate la timp din calea flăcărilor, totuși 7 dintre acestea (oi) nu au mai putut fi salvate. Aproximativ 300 de tone de furaje, adăpostul de animale avînd o suprafață de circa 800 mp și remorca unui tractor au fost pagubele materiale rezultate din incendiu. Forțele de intervenție au rămas în zonă până în dimineața următoarei zile, în jurul orei 6.00, pentru supravegherea și stingerea focului și protejarea celor aproximativ 1580 de animale aflate în fermă. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit de la jarul unei țigări aprinse aruncate la întîmplare în apropierea rezervei de furaje.
Foc la Ciocîrlia.Un alt incendiu la stingerea căruia au acționat pompierii de la Detașamentul Urziceni s-a produs duminică, 27 marite, în jurul orei 17.30, la anexele unei gospodării din comuna Ciocîrlia. Proprietarul a inițiat în curte un foc deschis pe care mai apoi l-a lăsat nesupravegheat, iar flăcările s-au extins cu repeziciune la anexele gospodărești. Până la sosirea pompierilor militari, focul a fost localizat de pompierii voluntari ai comunei, acesta fiind și lichidat o oră mai târziu. În incendiu au ars un adăpost pentru păsări cu suprafața de aproximativ 20 mp și un porumbar, ambele construite din lemn.

28 Martie 2011, 16:09 (10631 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Case cuprinse de flăcări la Malu Roșu, Fetești, Ciocârilia și Bărcănești
ISU Ialomița: 102 situații de urgență gestionate
Incendii la Cosâmbești și Fetești
Ciocârlia: Camion încărcat cu hârtie igienică, în flăcări

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 25 Aug 2026
432 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Rata șomajului în Ialomița, 12,8%

La sfîrșitul lunii februarie 2010, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița au fost înregistrate 13465 persoane, din care 7294 șomeri indemnizați, respectiv 6171 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 10:50
(11569 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția rutieră în acțiune

În cadrul activităților desfășurate pentru combaterea indisciplinei în trafic, polițiștii rutieri au aplicat duminică, 7 martie a.c., 91 de contravenții la regimul circulației pe drumurile publice, în valoare ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 10:48
(15049 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de furt, identificat cu operativitate de polițiști

Duminică, 7 martie a.c., în jurul orei 8.00, polițiștii au fost sesizați de către un tînăr, de 28 de ani, din orașul Căzănești, despre faptul că în noaptea de sîmbătă spre duminică, persoane necunoscute ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 10:45
(11818 vizualizări - 0 comentarii)


Planul de acțiune SIGURANȚA

Pentru creșterea gradului de siguranță publică a cetățenilor din Ialomița, efective din cadrul structurilor teritoriale ale Ministerului Administrației și Internelor au fost angrenate în cursul zilei de ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2010, 07:58
(12173 vizualizări - 1 comentariu)


Beat fiind a nimerit în locuința altei persoane

Vineri, 5 martie a.c., polițiștii din Platonești au fost sesizați de un localnic cu privire la faptul că, în noaptea de joi spre vineri, persoane necunoscute ar fi forțat ușa de la locuința vecinei sale ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2010, 17:30
(12830 vizualizări - 0 comentarii)


Prins cu țigări din Moldova

În cadrul unei acțiuni desfășurate de polițiști vineri, 5 martie a.c., a fost identificat în trafic, pe Drumul Național 21, la Slobozia Nouă, un autoturism înmatriculat în Spania. Procedîndu-se la oprirea ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2010, 17:29
(15023 vizualizări - 0 comentarii)


Depistați la volan sub influența băuturilor alcoolice

Vineri seara, 5 martie a.c., în jurul orei 18.45, polițiștii feteșteni au depistat un bărbat, de 46 de ani, din Fetești, în timp ce conducea un autoturism cu numere de înmatriculare străine, fiind sub influența ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2010, 17:29
(11710 vizualizări - 0 comentarii)


Tîlhari arestați

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Slobozia, în cadrul activităților desfășurate cu privire la o tîlhărie aflată în evidențele Poliției cu autori necunoscuți, au reușit identificarea ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2010, 17:28
(14493 vizualizări - 0 comentarii)


«Șofer» fără permis de conducere

Polițiștii din Țăndărei au depistat la ieșirea din localitate, pe Drumul Național 2A, din direcția Țăndărei-Constanța, un autoturism la volanul căruia se află un localnic, în vîrstă de 30 de ani. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2010, 17:24
(13633 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiunea SIGURANȚA continuă

Începînd cu data de 26 februarie 2010, la nivel național a fost declanșată acțiunea SIGURANȚA, avînd drept scop implicarea a cît mai multor forțe de ordine în zonele cu risc criminogen, prinderea în flagrant ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2010, 17:22
(12075 vizualizări - 0 comentarii)


A furat un cal

Vineri , 5 martie a.c., în jurul orei 2.00, polițiștii, în timp ce desfășurau serviciul de patrulare pe raza municipiului Fetești, au depistat un constănțean, de 46 de ani, în timp ce se deplasa pe un cal ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 23:12
(23200 vizualizări - 0 comentarii)


Furt constatat în flagrant de polițiștii din Urziceni

Joi, 4 martie a.c., în jurul orei 14.30, o patrulă de siguranță publică a depistat pe strada Vînători, din Urziceni, un bărbat, de 44 de ani, din localitate, în timp ce transporta într-o căruță, 4 dale ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 23:09
(18303 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția și Garda Financiară, razie la Fetești

Joi, 4 martie a.c., mai mulți polițiști ai Biroului de Investigare a Fraudelor, în cooperare cu comisari ai Gărzii Financiare Ialomița au organizat și executat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 23:06
(21000 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan, cu arma în mașină

În cursul nopții de joi spre vineri, 4/5 martie a.c., în jurul orei 1.00, polițiști din Căzănești, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare, au depistat, pe strada Gavrilescu din localitate, un bărbat ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 23:01
(24321 vizualizări - 0 comentarii)


Furt de energie electrică

Vineri, 5 martie a.c., începînd cu ora 7.00, timp de două ore, polițiști din Țăndărei, în colaborare cu jandami și reprezentanți ai societății furnizoare de energie electrică au acționat în cartierul Strachina ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 22:57
(22954 vizualizări - 1 comentariu)


Fără permis, la plimbare cu mașina

Joi, 4 martie a.c., în jurul orei 13.30, agenții din cadrul Poliției Orașului Fierbinți-Tîrg au identificat în trafic, pe DJ 101 C, un autoturism la volanul căruia se afla un tînăr, de 19 ani, din județul ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 22:54
(23517 vizualizări - 0 comentarii)


Prevenirea evenimentelor rutiere, în atenția polițiștilor

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au continuat acțiunile de prevenire și combatere a cauzelor ce pot provoca accidente rutiere pe arterele din județ. Astfel, în ultimele 24 de ore, 78 de participanți ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 22:51
(18556 vizualizări - 0 comentarii)


Tîlhari încarcerați

Doi tineri, în vîrstă de 16, respectiv 17 ani, primul din comuna Maia, iar cel de-al doilea din Slobozia, au fost încarcerați în cursul zilei de joi, 4 martie a.c., în arestul Inspectoratului, după ce ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 22:48
(20001 vizualizări - 0 comentarii)


Mașinile furate, prioritate pentru polițiști

Mașinile furate, prioritate pentru polițiști

Polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune pentru combaterea ilegalităților ce se comit în domeniul furturilor de autovehicule. În ultima perioadă de timp au fost organizate și executate acțiuni specifice ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 16:59
(19150 vizualizări - 0 comentarii)


Filtre la Căzănești

Polițiștii din Căzănești au depistat mai mulți conducători auto care nu au respectat normele prevăzute în Codul Rutier. Astfel, polițiștii au întocmit două dosare penale pe numele a doi bărbați. Unul dintre ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2010, 18:48
(15769 vizualizări - 0 comentarii)


Alcool la volan

Miercuri, 3 martie a.c., polițiștii au acționat în mai multe localități rurale. Astfel, în intervalul orar 8.00-16.00, polițiști din Slobozia au acționat pe raza localităților Albești, Ciulnița, Buești ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2010, 18:48
(17582 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiuni comune polițiști-jandarmi în Țăndărei

Efective sporite de polițiști și jandarmi au acționat în sistem integrat în după-amiaza zilei de miercuri, 3 martie a.c., în orașul Țăndărei. Începînd cu ora 13.00, s-a acționat pe raza orașului urmărindu ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2010, 18:39
(17473 vizualizări - 0 comentarii)


Necropsia bărbatului găsit în beciul unei case din Bucu va elucida misterul morții acestuia

Bărbatul găsit în stare de inconștiență într-un beci al unei case în construcție din localitatea Bucu a fost identificat. Potrivit primelor cercetări, se pare că bărbatul era domiciliat în localitatea ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2010, 13:34
(19693 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 300 de jandarmi la meciul Urziceni-Steaua

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița va asigura cu peste 150 de militari jandarmi măsurile de ordine la meciul de fotbal dintre echipele Unirea Urziceni și Steaua București. Alături de efectivele ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2010, 13:26
(18086 vizualizări - 0 comentarii)


Minori dispăruți, găsiți de polițiști

Polițiștii au reușit identificarea minorului Bucur Ștefănel, de 13 ani, plecat de la domiciliu, din orașul Fierbinți-Tîrg, în dimineața zilei de 1 martie 2010. În urma colaborării cu polițiștii Direcției ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2010, 18:10
(14960 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției

Polițiștii slobozeni, în colaborare cu jandarmii ialomițeni și reprezentanți ai societății furnizoare de energie electrică au acționat în dimineața zilei de marți, 2 martie a.c., între orele 6,30-8,00, ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2010, 18:09
(14311 vizualizări - 0 comentarii)


Copil de 4 luni, adus la spital mușcat de șobolani

La Spitalul de Urgență din Slobozia a fost adus un copil de 4 luni, cu mai multe răni pe corp, ce păreau a fi provocate de mușcăturile unui șobolan. Cazul copilului a fost semnalat polițiștilor sîmbătă ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2010, 07:38
(15179 vizualizări - 0 comentarii)


A dispărut!

A dispărut!

Luni, 1 martie a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că minorul Bucur Ștefănel, de 13 ani, a plecat de la domiciliul din orașul Fierbinți-Tîrg și nu a mai revenit. ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2010, 07:37
(15883 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2010, 04:31
(16394 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2010, 03:14
(14973 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
cumpăr TV în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 Gigel în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal vai în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători viorel în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Mary în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Mary în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători Anonim! în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Gigel în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Cetatean în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători AlexDan în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Analize apa în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Om al Cetății în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Stupid în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Raul în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Alina în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia CV în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei Urbanistul în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! @Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Ionela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...