EVENIMENT
Investiții ascunse sau doar discuții la nivel înalt?
Centrală electrică pe bază de biomasă la Slobozia
Optimismul economic manifestat de guvernanți pare să nu rămînă doar la stadiul de emisiuni tv. Așadar, în timp ce toată lumea promite o relansare a economiei mondiale și, implicit a celei locale, primele semne de dezvoltare încep să apară și la Slobozia. Chiar dacă doar pe hîrtie. Și dacă hîrtia mai este și de ziar, aproape că ne vine a crede că există proiecte investiționale în acest sens. Astfel, aflăm din presa internațională că un mare dezvoltator în domeniul energiei regenerabile cu sediul în Cardiff-Țara Galilor, Eco2, și-ar fi manifestat intenția expresă de a construi în România două centrale electrice pe bază de biomasă. Potrivit celorași declarații, cele două centrale vor fi construite la Slobozia și Roșiori de Vede.
Dacă intențiile se vor materializa, în Slobozia vor fi pompați nu mai puțin de 100 milioane de euro, în măsura în care municipiul este pregătit să-i primească... Eco2, compania galeză, urmează să realizeze investiția pe un teren privat din Slobozia, la acest moment locația fiind deja închiriată. Mai mult, centrala de la Slobozia ar urma să fie ridicată pînă la sfîrșitul anului 2012 și echipată pînă în 2014. Potrivit presei internaționale, cele două centrale vor funcționa în principal pe bază de biomasă de grîu, rapiță, floarea-soarelui și porumb.
1 Aprilie 2011, 15:34 (9708 vizualizări - 1 comentariu)
Prioritatea administrației Potor: deschiderea parcării subterane din Piața Revoluției!
3 MILIOANE DE EURO pentru dezvoltarea Liceului Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» Slobozia
Primăria Slobozia vrea, din nou, Centura de Nord!






Comentariile cititorilor:
(6 Iunie 2011, 22:49)
Unde se construieste acesta fabrica? Cumva langa combinat, spre Ciulnita-sat ?