Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Clienți și clientele politice

8,8 milioane lei, prejudicii aduse bugetului de stat (V)

Clienți și clientele politice

Dacă vă gîndeați că neîncasarea impozitelor la bugetul local este singura problemă a administrației locale ialomițene, ei bine vă înșelați! Mai interesant decît atît sînt plățile ilegale și nejustificate, în realitate onorate de primarii ialomițeni după bunul plac și buna cunoștință.
Este cazul Primăriei Axintele, unde ilegalitățile administrative au atins cote alarmante. Pe scurt, povestea penală de la Axintele a început să se scrie în decembrie 2007, cînd Stan&Son SRL Urziceni, o societate comercială cu lipici la licitațiile administrațiilor locale ialomițene, a intrat în posesia unui contract de lucrări la Primăria amintită. Obiectul documentului îl constituia «Reabilitarea și extindere sistem alimentare cu apă și canalizare», o lucrare neterminată pînă la acest moment, dar achitată integral de administrația din localitate. Contractul de lucrări pentru execuția investiției s-a semnat la 20 decembrie 2007, iar în 21 decembrie 2007 Stan&Son SRL Urziceni a emis două facturi, însumînd nu mai puțin de 999 mii lei. În 2008, situația s-a repetat, iar Primăria Axintele a mai plătit o achiziție imaginară de peste 219 mii lei. Iar pentru ca ingineria să fie cu final (ne)fericit la momentul controlului Camerei de Conturi, situația de lucrări la «Gospodărire apă și instalații» era realizată în procent de 0%! O poveste interesantă pe care Independent a detaliat-o cu cîteva luni în urmă. Revenind, pentru toate aceste avansuri plătite ilegal pentru o lucrare de utilitate publică inexistentă, Camera de Conturi a stabilit majorări de plată pentru firma beneficiară de aproximativ 174 mii lei... În plus, aceeași unitate administrativă a plătit, cu bună-știință, 190 mii lei pentru o serie de utilaje și echipamente, care nu există în realitate.
La acest punct am putea adăuga și carențele financiar-fiscale practicate de administrația locală ialomițeană cu privire la decontarea unor situații de lucrări inexistente sau a unor devize neexecutate... De departe cea mai interesantă situație la acest capitol a fost punctată la Primăria Maia, unde administrația a decontat lucrări nejustificate în valoare de 474 mii lei. «Acceptarea la plată a unor situații de lucrări în care cantitățile și prețurile utilizate pentru unele articole de lucrări au fost mai mari decît cele din oferta financiară și înregistrarea unor obligații de plată nelegale» sună constatarea controlorilor Camerei de Conturi. Pe scurt, la acest moment Primăria Maia trebuie să restituie Consiliului Județean Ialomița peste 15 mii lei, bani alocați din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale pentru finanțarea programului «Pietruire, reabilitare, modernizarea și asfaltarea drumurilor de interes local». Cei 15 mii de lei au fost recuperați de la Florida Impex SRL Urziceni, ca urmare a faptului că fuseseră achitați de Primăria Maia pentru lucrări nejustificate legal...
Lista poate continua cu Primăria Brazii, unde în cursul anului 2009 s-au efectuat plăți ilegale în valoare de 380 mii lei. Printre multele deficiențe descoperite la Primăria amintită merită să trecem în revistă inexistența a aproximativ 25 mii lei, bani ce ar fi trebuit să reprezinte garanția de bună execuție a unor lucrări efectuate în localitate de către SC Sand Company SRL Ploiești, o societate cîștigătoare la loto, pardon, la o licitație. Lista este completată de Primăria Făcăeni (85 mii lei), Primăria Roșiori (63 mii lei), Primăria Grivița (29 mii lei) sau Primăria Sinești (2 mii lei)...
Am putea continua cu Primăria Sfîntu Gheorghe și lucrarea de «Alimentare cu apă și sitem centralizat», obiectiv ce urmează a fi verificat din punct de vedere al realității lucrărilor. Potrivit Camerei de Conturi, unitatea administrativă a efectuat plăți nelegale reprezentînd decontarea unor situații de lucrări în care s-au efectuat cheltuieli directe în procent de 12%, deși în devizul de oferă se stipula doar 7%. În plus, din cei 54 mii lei, Primăria ar fi plătit utilaje încă nelivrate de furnizor...
Același scenariu a fost pus în practică cu succes și la Primăria Albești... Potrivit raportului de control al Camerei de Conturi, administrația din Albești a decis prin voință proprie onorarea unui contract de luctări în localitate la prețuri mult mai mari decît cele ofertate inițial (50 mii lei). În plus, aceeași unitate administrativă a plătit nu mai puțin de 12 mii lei pentru un contract de consultanță pentru care nu există documente justificative. Iar pentru că la Albești veselia e la ea acasă, bugetul local a suportat în anul 2009 pînă și plata ilegală a unor alimente și băuturi alcoolice. Iar dacă nu ne credeți, puteți consulta raportul de control al Camerei de Conturi care reține la acest capitol plăți ilegale de peste 12 mii lei!

11 Aprilie 2011, 10:16 (16688 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Bulibășeală financiară la Primăria Slobozia
Veniturile locale lipsesc cu desăvîrșire

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 16 Sep 2026
217 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Acțiunea «ROADPOL-SPEED»

În perioada 7-13 aprilie 2025, conform Programului Operațiunilor Europene 2025 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), va fi desfășurată acțiunea «SPEED», destinată ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 16:10
(1249 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenție a jandarmilor într-un bar din Slobozia

Duminică, 6 aprilie a.c., în jurul orelor 21,30, patrula de jandarmi care se afla în serviciu a fost solicitată să intervină la un bar din  Slobozia, unde a fost sesizat faptul că î ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 15:20
(5125 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din municipiul Fetești!

Joi, 10 aprilie 2025, în intervalul orar 08,00-16,00, se vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din cadrul Gospodăriei de ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 11:30
(3404 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Taina Sfântului Maslu» la Spitalul Județean de Urgență

Protopopiatul Slobozia: «Taina Sfântului Maslu» la Spitalul Județean de Urgență

Luni, 7 aprilie 2025, Protopopiatul Slobozia a desfășurat, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență Slobozia, activitatea «Alinarea sufletului, prin rugăciune». Astfel, părintele ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 11:15
(3357 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură

În cadrul Campaniei 2024, APIA a autorizat la plată un procent de 98% dintre fermierii declarați eligibili. Astfel, dintr-un total de 728931 fermieri, în perioada 16 octombrie 2024-7 aprilie ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 09:20
(4199 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,11%, rata șomajului la sfârșitul lunii februarie 2025

La sfârșitul lunii februarie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4782 șomeri (din care 2144 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 09:10
(14797 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Vlădeni, reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Stelnica au reținut pentru 24 de ore un tânăr bănuit de comiterea infracțiunii de «conducere a unui vehicul fără a deține permis de conducere». ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 16:25
(1867 vizualizări - 0 comentarii)


Comerțul cu pește, în atenția polițiștilor ialomițeni

Polițiștii de Investigare a Criminalității Economice au organizat o acțiune pentru combaterea ilegalităților ce se comit în domeniul comerțului cu pește și produse din pește, pe raza localităților ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 16:15
(1550 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 5 aprilie a.c., în jurul orelor 23,00, polițiștii din Jilavele au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care circula pe raza comunei Adâncata. Șoferul ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 16:10
(1421 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Programul «Tinerii și Hristos»

Protopopiatul Urziceni: Programul «Tinerii și Hristos»

La începutul lunii aprilie, în miez de primăvară, reprezentanții Protopopiatului Urziceni s-au întâlnit cu reprezentanții primăverii vieții, elevi ai liceelor din municipiul ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 13:20
(4804 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România: «Salonul de Primăvară 2025»

Uniunea Artiștilor Plastici-filiala Slobozia/Ialomița, împreună cu Muzeul Național al Agriculturii organizează joi, 10 martie 2025, începând cu orele 16,00, la Centrul Cultural « ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 09:05
(13871 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoți prinși în flagrant în timp ce furau componente din calea ferată

Fetești: Hoți prinși în flagrant în timp ce furau componente din calea ferată

Joi, 3 aprilie 2025, polițiștii au depistat în flagrant delict patru persoane, cu vârste cuprinse între 21 și 29 de ani, toate domiciliate în Fetești, care ar fi secționat cablul ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2025, 12:10
(6995 vizualizări - 0 comentarii)


USR Ialomița: Cerem măsuri urgente și sancțiuni reale în cazul de la Centrul «Alexandra» din Slobozia

USR Ialomița: Cerem măsuri urgente și sancțiuni reale în cazul de la Centrul «Alexandra» din Slobozia

USR Ialomița solicită conducerii DGASPC Ialomița și Consiliului Județean să iasă rapid din pasivitate și să dispună măsurile care se impun în cazul revoltător al copiilor ținuți legați în ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2025, 17:10
(6136 vizualizări - 10 comentarii)


IJJ Ialomița: 700 misiuni de ordine publică în luna martie 2025

IJJ Ialomița: 700 misiuni de ordine publică în luna martie 2025

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2025, 12:35
(2431 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dosare penale în cazul adolescentei descoperită legată de pat la Căsuța de Tip Familial «Alexandra»

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează cu privire la măsurile pe care instituția le-a luat în cazul adolescentei descoperită legată de pat la Căsuța de Tip Familial «Alexandra ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2025, 12:00
(3610 vizualizări - 6 comentarii)


APIA: Stadiul depunerii Cererilor de Plată pentru anul 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 3-31 martie a.c., în cadrul Campaniei de depunere a Cererilor de plată pentru anul 2025, au fost depuse ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2025, 11:25
(15414 vizualizări - 0 comentarii)


«Marșul pentru Viață» în Protopopiatele Slobozia și Urziceni

«Marșul pentru Viață» în Protopopiatele Slobozia și Urziceni

Sâmbătă, 29 martie 2025, s-a desfășurat la Slobozia evenimentul intitulat «Marșul pentru Viață». Anul acesta tema «Marșului pentru Viață» a fost «Fiecare om contează ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2025, 08:20
(11004 vizualizări - 2 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în orașul Țăndărei!

Luni, 31 martie 2025, echipele RAJA Constanța vor executa lucrări de mentenanță/întreținere și reparații la nivelul Stația de Apă Țăndărei, județul Ialomița. Astfel, în noaptea de luni spre ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2025, 11:20
(1540 vizualizări - 0 comentarii)


Primul copil născut în noua Secție Neonatologie a Spitalului Slobozia

Primul copil născut în noua Secție Neonatologie a Spitalului Slobozia

În această săptămână, în cadrul unui eveniment public, a fost inaugurată noua Secție Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Cu această ocazie, oficialii unității medicale ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2025, 13:20
(5867 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Comerț ilegal cu pește

Fetești: Comerț ilegal cu pește

Joi, 27 martie 2025, în timp ce se aflau într-o misiune de patrulare la Fetești, jandarmii ialomițeni au observat o femeie, cu vârsta de 50 de ani, care comercializa aproximativ 28 ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2025, 12:20
(1611 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Județean Anticorupție Ialomița: Agent de poliție trimis în judecată pentru «luare de mită»

Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție Ialomița au finalizat cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lâ ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2025, 09:00
(5810 vizualizări - 2 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești!

Luni, 31 martie 2025, echipele RAJA Constanța vor executa lucrări de mentenanță/întreținere și reparații la nivelul Stației de Apă Fetești. Astfel, în noaptea de luni spre marți, 31 martie ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2025, 15:30
(1028 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Bărbulești într-un dosar privind furturi de telefoane mobile din Bulgaria

Joi, 27 martie 2025, polițiștii de Investigații Criminale din Urziceni, în baza delegării procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au efectuat două percheziții ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2025, 13:20
(1570 vizualizări - 0 comentarii)


Condeești: Armă neletală deținută ilegal

Condeești: Armă neletală deținută ilegal

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ialomița au efectuat două percheziții domiciliare în localitatea Condeești într-un dosar penal ce vizează nerespectarea ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2025, 11:10
(1561 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Amenzi de peste 10 mii de lei aplicate de polițiști pentru încălcarea Codului Rutier

Slobozia: Amenzi de peste 10 mii de lei aplicate de polițiști pentru încălcarea Codului Rutier

Miercuri, 26 martie a.c., între orele 9,00-13,00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slobozia au acționat pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor rutiere, ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2025, 11:00
(2550 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Precizări cu privire la depunerea Cererii de Plată în Campania 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor că se află în plină desfășurare a Campaniei de primire a Cererilor de Plată în anul 2025 și adresează rugămintea ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2025, 09:20
(2398 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Mandat pus în aplicare de polițiști. A fost identificat și arestat un violator!

Joi, 20 martie a.c., polițiștii au identificat un tânăr, de 21 de ani, pe numele căruia Judecătoria Gurahonț a emis mandat de executare a pedepsei de 4 ani și 8 luni de închisoare pentru ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2025, 16:40
(3940 vizualizări - 3 comentarii)


Traian: Reținut pentru «amenințări» aduse concubinei

Miercuri, 19 martie 2025, polițiștii au fost sesizați de o femeie, de 25 de ani, din Traian, cu privire la faptul că fostul său concubin, un bărbat, de 30 de ani, ar fi apelat-o telefonic și i-ar fi ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2025, 14:00
(2227 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: A fost demarată autorizarea la plată pentru ajutorul financiar «Bunăstarea Animalelor»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a demarat autorizarea la plată a beneficiarilor care au depus cereri de plată pentru intervenția DR-06-Bunăstarea animalelor Pachet a)-Plăți în favoarea bunăstării porcinelor ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2025, 13:10
(1962 vizualizări - 0 comentarii)


Descinderi la Țăndărei. Au fost descoperite arme letale!

Descinderi la Țăndărei. Au fost descoperite arme letale!

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ialomița au efectuat vineri, 21 martie 2025, două percheziții domiciliare, la Țăndărei, într-un dosar penal ce vizează ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2025, 12:40
(2115 vizualizări - 2 comentarii)


Ultimele comentarii
WC-ul din fundul curții în «Înțelegerea» dintre antreprenorul general și subcontractor lasă Slobozia fără creșa «nZEB» Gigel în «Înțelegerea» dintre antreprenorul general și subcontractor lasă Slobozia fără creșa «nZEB» Nela în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! nick în 1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026 Vali în «Înțelegerea» dintre antreprenorul general și subcontractor lasă Slobozia fără creșa «nZEB» contribuabil în Cum se «prăjesc» banii publici sau zile de dezmăț pentru localitățile ialomițene blog sud-est în Drumul de legătura dintre «Podul lui Mihăilă» de peste râul Ialomița și DN2A, asfaltat Cetățean în Ialomița a înregistrat aproximativ 1000 de cazuri de «abuz», «neglijență» sau «exploatare» a copiilor Ion în Ialomița a înregistrat aproximativ 1000 de cazuri de «abuz», «neglijență» sau «exploatare» a copiilor apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 Elena în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Andrei în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Clara în Judecătorii ialomițeni au depășit termenul legal pentru redactarea a 6700 de hotărâri @sorinb în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Un justițiabil în Judecătorii ialomițeni au depășit termenul legal pentru redactarea a 6700 de hotărâri Carcotas în Distrugerea canalelor de irigații din Sfântu Gheorghe îmbracă «formă penală» Nicușor în Cum se «prăjesc» banii publici sau zile de dezmăț pentru localitățile ialomițene sorinb în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Movila în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița cetatean în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...