EVENIMENT
8,8 milioane lei, prejudicii aduse bugetului de stat (IV)
Veniturile locale lipsesc cu desăvîrșire
Neîncasarea veniturilor bugetare este sintagma generală ce demonstrează indiferența primarilor la capitolul încasarea impozitelor și taxelor locale. Iar dacă la toate acestea se mai adaugă și erori în calcularea acestor datorii sau chiar necalcularea acestora, putem analiza diminuarea nejustificată a veniturilor bugetare. Exemplificînd la acest capitol, Primăria Orașului Fierbinți-Tîrg s-a dovedit a fi campioană, dat fiind faptul că, «grație» unei erori de stabilire a impozitului pe teren, bugetul local a fost văduvit de 81 mii lei. Și Primăria Fierbinți nu este singura. Aceeași greșeală administrativă a făcut ca 13 mii lei să se evapore din bugetul local al comunei Maia... De departe însă, cei 13 mii lei neîncasați la bugetul local nu pare să fie cea mai gravă problemă a administrației din Maia. Asta întrucît «competența» acelorași funcționari a făcut ca din bugetul local să dispară peste 104 mii lei, bani ce ar fi trebuit să fie încasați din actualizarea la rata inflației a chiriei plătite de concesionari sau locatari ai unor obiective de interes public. Aceeași deficiență administrativă a fost descoperită de controlorii Camerei de Conturi și la Primăria Ciulnița (35 mii lei) și la Primăria Fierbinți-Tîrg (29 mii lei). Dezinteresul pentru creanțele fiscale stabilite pentru contibuabilii ce au întîrziat cu plata impozitelor și taxelor locale a creat o deficiență administrativă semnificativă și la Primăria Gîrbovi. Iar deficiența s-a tradus, potrivit documentelor, în peste 250 mii lei. Cît despre impozitele încasate după urechea strîmbă a primarilor ialomițeni, adică mai puțin decît pragul minim legal acceptat, acestea s-au cuantificat în peste 420 mii lei, deficiențe descoperite la 10 unități administrative. Într-un top de «performanță» administrativă, primul loc este deținut de Primăria Sinești (51 mii lei), Primăria Gîrbovi (44 mii lei), Primăria Ciulnița (10 mii lei) și Primăria Movilița (7 mii lei).
11 Aprilie 2011, 06:08 (13533 vizualizări - 0 comentarii)












