Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Stavăr a făcut praf «Legea de Nota 10»

Dezbatere post festum

Stavăr a făcut praf «Legea de Nota 10»

Miercuri, 13 aprilie, Inspectoratul Școlar Ialomița a organizat o dezbatere publică legată de Legea Educației. La întîlnire, desfășurată în sala Casei de Cultură a Sindicatelor, au participat elevi, profesori , directori de școli și oficiali ai administrației locale. Atent orchestrată de către inspectorul general Ilie Stavăr, întîlnirea s-a bucurat de prezența unuia dintre cei mai cunoscuți directori din cadrul Ministerului Educației, Liliana Preoteasa. În fața celor peste 400 de invitați, inspectorul general Ilie Stavăr nu s-a putut abține să se dea în petec declarînd: «Așa cum nu putem cunoaște în detaliu universul, vă rog să acceptați că nu pot nota un macrocosmos cu note pămîntene!» (n. red.: ?!)...

Boierii vechi și noi
O știți pe-aia cu Stavăr? V-am mai spus-o, dar nu cred că v-a fost aminte să rețineți toate prostiile domniei sale. Ei, bine, pe cînd era doar un director mic al unul liceu cu tradiție mare, Ilie Stavăr a fost abordat de o duduie care asigura, contra cost, prezența oricui într-un anuar obsur al personalităților naționale. Fericit că arborele său genealogic va fi consemnat pentru Istorie, Ilie Stavăr a oftat, s-a scobit în zgăîrciul buzunarului și a plătit ... 1000 de lei pentru două exemplare. De-atunci a trecut timpul, directorul cel mic a ajuns oficialul cel mare al Inspectoratului Școlar, iar locul escrocilor care speculează mărunta vanitate omenească a fost luat de reporterii Tribunei Învățămîntului. Așa se face că, în cuvîntul de deschidere al dezbaterii pe marginea legii de miercuri, Ilie Stavăr a ținut morțiș să arate cît e de inteligent, reușind performanța de a se cita singur. Iată un citat din citatul oferit fără rușine de inspectorul general sutelor de profesori care au acceptat rușinea de a face act de prezență în sala: «Așa cum nu putem cunoaște în detaliu universul, vă rog să acceptați că nu pot nota un macrocosmos cu note pămîntene. Deci, atunci nu am fost în stare să spun că aceasta este o Lege de Nota 10. Dar acum vă spun: dumneavoastră aveți prilejul să duceți la bun sfîrșit implementarea acestei Legi, alături de ceilalți profesori, alături de noi și să faceți ca, într-adevăr, Legea să fie de Nota 10!». Comentariile sînt de prisos!

Dezbatere cu bilet de voie de la director
Vă putem spune, în schimb, cum s-a reușit performața de a se umple sala. Potrivit unor surse mai demne de încredere decît noi, întîlnirea a fost pregătită în cele mai mici amănunte chiar de către Ilie Stavăr. Astfel, directorii cărora li s-a permis să intre în sală au fost selectați cu grijă și în conformitate cu pedeegre-ul democrat-liberal al șefului, profesorii fiind aleși, la rîndu-le, de directori și instruiți sub amenințare să nu adreseze nicio întrebare care să deranjeze prezidiul.
«După care s-a răzgîndit și ne-a dat ordin să nu mai punem nicio întrebare, ca să nu se interpreteze în vreun fel» ne-a declarat, paralizat de teamă, unul dintre puținii profesori care au acceptat să stea de vorbă cu noi.
Cît despre dezbatere, aceasta s-a dovedit a fi una formală, ca tot ceea ce face ori a făcut vreodată Inspectoratul Școlar. Nici n-ar putea fi altfel, în condițiile în care Legea este deja aprobată, iar această dezbatere post-festum nu mai poate schimba nimic. Iar asta nu o spunem noi, ci însă și directoarea adusă de la Minister, care a declarat clar și răspicat: «În acest moment Legea este adoptată (...)și despre ea nu putem spune decît că trebuie s-o punem în practică!».
Există însă și o rază de soare în tot acest simulacru de dezbatere. Profesorii din Ialomița au participat la elaborarea a 3 (trei) dintre cele 90 de metodologii care vor face legea digerabilă. Dar despre acest efort eroic, dar absolut inutil, cu altă ocazie...

13 Aprilie 2011, 16:37 (13421 vizualizări - 25 comentarii)

Citiți și:
Profesorul-șpăgar Gheorghe Neagu e diriginte la clasa a IX-a!
Slobozia: La Colegiul Național «Mihai Viteazul» s-au încurcat subiectele la Informatică
Directorul Grupului Școlar «A.I. Cuza» a cîștigat în instanță

Comentariile cititorilor:


Teodor:
(30 Aprilie 2011, 16:27)
Generalul face pe sluga! Cu zâmbet de adolescent șmecher...Ce curtenitor! Nu dați idei să fie trimis la microfonie, că mai demolează încă un sector! Acum să termine ce-a început: demolarea învățământului ialomițean!
Borcea Mondialu':
(27 Aprilie 2011, 19:11)
Ce face generalu', pune microfoane? Uite ca se pricepe si la asta...ar trebui angajat in alta parte....
RADU:
(27 Aprilie 2011, 17:49)
Susțin tot ce a scris cititorul "MAMĂ". Sunt băgate MULTE ore pe zi! Nu se fac și nu atrag! Copiii, care mai învață, sunt suprasolicitați cu tot felul de concursuri pentru dosarele cadrelor. Nu fac lecții, fac ce contează la un dosar pentru primă! De obicei, se fac meditații, cu elevii,ziși, olimpici, că nu se poate face performanță cu 30 de elevi în clasă! Sau fac ora numai pentru 1-2...restul, D-zeu cu mila!
MAMĂ:
(26 Aprilie 2011, 08:06)
Nu vă mai agitați degeaba! Legea asta nu se poate aplica nici 10%! Nu că suntem în RO, ci pentru că are foarte multe teorii! Concret: clasa a IX-a, la gimnaziu, e posibilă probabil peste 15 ani...săli de clasă, cadre didactice adevărate etc. Trebuie urgentată descongestionarea elevilor de ore zilnice, de umplutură! Nu se poate lucra eficient decât maximum 4 ore, de stat în bancă(indiferent de vârsta elevului). Nenorocim bieții copii, de le silă să mai intre în școală! Vin 6-7 ore ca să plece de-acasă, pentru că nu toate orele se fac ca lumea...Timpul trece, leafa(mică, adevărat!)merge! Nu li se câștigă interesul, că nu e....MULTE!
LEGE DE NOTA 1:
(25 Aprilie 2011, 17:01)
Vine doamna Dumitru O., CEA FARA FRICA, si face legea de nota 1(unu). Noroc ca din 1 se poate face 10! Cunoaștem o expertă la CNMV, care va opera cu profesionalism! Dar va costă....!
SCOALA:
(24 Aprilie 2011, 18:12)
Nu va asteptati la minuni din partea unor parinti care sunt prin Spania, Italia...habar n-au! E adevarat ca au fost trecuti la norma, asa au luat unii si diplome de facultati...chiar doctorate! In scolile profesionale, cine ii va invata meserie pe elevi? Spiruharetistii...?!
PETRE:
(23 Aprilie 2011, 22:43)
Scoala ialomiteana e proasta si din cauza parintilor, fosti elevi mediocri, care nu pot cere scolii calitate. Ei insisi au fost elevi slabi, au fost promovati LA NORMA! Deci, cum sa poata avea pretentii pentru copiii lor? Se multumesc cu toate ciurucurile de profesori. Permit multe pentru ca nu-si cunosc interesle si drepturile. Vor regreta poate mai tarziu, numai daca se vor trezi! Pana atunci, profesorii-impostori vor demola educatia.
vivi:
(19 Aprilie 2011, 20:21)
Păi da, părinți sunt niște mămăligi care nu au niciun fel de inițiativă, dar vor bine pentru copiii lor. Să facă mai întâi ordine, apoi să aibă pretenții! Păi cei mai contestați profesori - profesional - fac legea în școli! Este adunătură de proști-impostori!
de exemplu...adevăr:
(19 Aprilie 2011, 12:23)
Cineva a sesizat că prof. de excepție, CIUREA KARIN de la CNMV, a lovit un elev și a modificat cu nesimțire două note în catalog. ȘI...?! Tot cel care a zis adevărul e vinovat, că a zis! Ceilalți 5o așa-ziși profesori...ca directorul, adică: ce contează, cui îi pasă, gradația să iasă...! De la CINE cereți voi atitudine??
adevărul adevărat:
(19 Aprilie 2011, 11:25)
E JALE MARE, FRAȚILOR!! Nu putem face decât, care mai suntem și câți mai suntem, să luăm atitudine, să spunem, să nu băgăm capul în nisip, să încercăm, fiecare cum poate, să facem ceva!...Poate ne salvăm copiii, că în străinătate, nu putem să plătim școli bune! Nu vă bazați pe tinerii din sistem! În general, sunt pe dinafară, cu totul...niște hahalere! În general, excepții rare!
adevarul:
(18 Aprilie 2011, 21:55)
Este "semn bun" ca niste semianalfabeti pun "sula-n coaste profesorului ialomițean", dar chiar asa se intampla. Una, care este acum inspectoare si "profesoara de ciclu primar", nici nu stia bine caligramele mai deunazi! Basca si niste copii corigenti abonati, de trebuia sa se milogeasca pe la toti ca sa intervina pe langa o anumita profesoara de fizica de la Moisil/Urziceni sa-i treaca! Acum, "perfectionata stiintific", este turnatoarea ISJ si "marea" inspectoare care "manageriaza" invatamantul ialomitean, pana o sa-l faca praf! O tin in brate colegele ei, fostele invatatoare, actuale "profesoare" numai pentru ca o pot folosi in ISJ, in diverse scopuri: mai ataca pe cineva, mai schimba pe altcineva - de-astea. Altfel, din complimente de tipul "proasta", nu o scoteau, pe vremea cand nu avansase! Ce este haios e ca ea chiar asa este, daca nu-si da seama ca e o ridicola marioneta!!! Si n-are cum sa-si dea seama, din motive evidente! Uitati o mostra de nota 10!!! E putred invatamantul romanesc!
Monica:
(18 Aprilie 2011, 18:59)
Și cine-i pune sula-n coaste profesorului ialomițean, ca să muncească? Barcari sau Stavăr? Ei sunt caimacul...vai de caimacul lor!
Dorian:
(18 Aprilie 2011, 17:27)
Îți dau dreptate, VIVI, în tot! Nu suntem departe de a fi desființați ca națiune, cu așa educație. Inspectoratul trebuie desființat mai întâi. Nu are absolut nicio autoritate la ora actuală: paiațe-țațe, fițe, parvenite prin alianță...Carte, mai pai! Metodică, legi, proiecte, habar n-au! Inspecțiile au rămas doar cu numele! Românul dacă nu știe de frică, nu face nimic! Ai teamă, respect și rușine de cineva mai bun ca tine, nu de una ca SUBALTERNA BARCARI L., de exemplu...
vivi:
(16 Aprilie 2011, 22:56)
Măi dragă, la câte eminențe cenușii sunt în inspectorat, d-ei este chiar Einstein! Păi de la semianalfabețe licențiate USH - specialitatea turnătoare la șefu' - până la "genii" nebune la vârf! Normal că asta explică ultimul loc din țară al IL, la orice statistică din educație! De-abia aștept să se ducă dracului nația asta!
Dorian:
(16 Aprilie 2011, 18:35)
Pardon, Barcari L. e FOTOMODEL pentru invatamant! E fotogenică tipa, atât! Dă bine pentru culoare locală, în rest...tămâie! Măcar de-ar mai rămâne pe ,,funcții", că la clasă, ferți-vă!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
199 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fetești: Încercînd să parcheze, a lovit-o cum mașina pe trotuar

Duminică, 2 mai a.c., în jurul orei 14.30, Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată de o femeie din localitate despre faptul că sora sa, în vîrstă de 27 de ani, a fost victima unui eveniment rutier ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 15:20
(12254 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Lazăr: Îi lucra în curte și i-a furat banii din casă

Sîmbătă, 1 mai a.c., polițiștii din Gheorghe-Lazăr au fost sesizați de un localnic asupra faptului că, de la începutul acestui an și pînă în luna aprilie, persoane necunoscute i-ar fi sustras, în repetate ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 15:11
(21900 vizualizări - 0 comentarii)


Orezu: Tînăr de 17 ani, «șofer» fără permis

În cursul după-amiezii de duminică, 2 mai a.c., polițiștii din Ciochina au depistat pe raza localității Orezu un autoturism la volanul căruia se afla un localnic. Oprind regulamentar autovehiculul, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 15:06
(26060 vizualizări - 0 comentarii)


De 1 Mai polițiștii au lăsat 9 șoferi fără permise

De 1 și 2 Mai, abaterile de la normele rutiere au fost sancționate cu fermitate de către polițiști. Astfel, au fost verificați peste 150 de participanți la trafic, fiind sancționați peste 100 de conducători ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 15:04
(23470 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Exerciții demonstrative ale jandarmilor

Urziceni: Exerciții demonstrative ale jandarmilor

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița a organizat duminică 3 mai a.c., în municipiul Urziceni, mai multe exerciții demonstrative pregătite de jandarmii din cadrul Detașamentului Mobil Slobozia și ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 11:45
(22189 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Prins cu 138 de kg de scrumbie

În cadrul acțiunii pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj piscicol, polițiștii au depistat joi, 29 aprilie a.c., în jurul orei 14.45, pe DN 2A, în localitatea Țăndărei, un autoturism la volanul ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 18:25
(15449 vizualizări - 1 comentariu)


Mandat de arestare pentru un recidivist

Un bărbat, în vîrstă de 30 de ani, din localitatea Valea Ciorii, recidivist, a fost încarcerat în arestul Inspectoratului în cursul zilei de joi, 29 aprilie, după ce instanța a emis pe numele său un mandat ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 18:25
(15741 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiune pentru prevenirea furturilor de animale

În cursul nopții de joi spre vineri, 29/30 aprilie a.c., în intervalul orar 22.00-03.00, Poliția Municipiului Slobozia a organizat și executat o acțiune împreună cu agenți din cadrul Posturilor de Poliție ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 18:24
(13265 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi de peste 20000 de lei de la Poliția Rutieră

În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier au acționat pe șoselele județului pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 18:24
(13006 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție, ploșniță la grâu!

Atenție, ploșniță la grîu!

«Unitatea Fitosanitară Ialomița atenționează toți producătorii agricoli din județ să-și controleze culturile de grîu pentru determinarea adulților de ploșniță cerealelor» atenționează directorul Maria ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 11:36
(27054 vizualizări - 1 comentariu)


Trupul neînsuflețit al unui bărbat dispărut, recuperat din râul Ialomița

Trupul neînsuflețit al unui bărbat dispărut, recuperat din rîul Ialomița

Joi, 29 aprilie a.c., în jurul orei 13.30, după o săptămînă de la data dispariției, trupul bărbatului a fost văzut de localnici în albia rîului, la aproximativ 3 km în aval de locul unde a căzut în apă ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 11:00
(16611 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A furat de la magazin un cuțit de vînătoare

În după-amiaza zilei de marți, 27 aprilie, Poliția Slobozia a fost sesizată de reprezentanții unei firme de pază despre faptul că un tînăr necunoscut a furat un cuțit de vînătoare dintr-un magazin de profil ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2010, 16:51
(17952 vizualizări - 0 comentarii)


Trei șoferi penali

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au întocmit două dosare penale pe numele unor cetățeni care au fost depistați conducînd autoturisme pe drumurile publice, deși nu posedă permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2010, 16:51
(26628 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiuni pentru siguranța elevilor

Miercuri, 27 aprilie în intervalul orar 10,00-18,00, polițiștii feteșteni, în colaborare cu jandarmi și polițiști de Frontieră au acționat în zona unităților de învățămînt din municipiu, avînd ca obiectiv ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2010, 16:51
(23857 vizualizări - 0 comentarii)


25 de ialomițeni, cercetați pentru braconaj piscicol

30 de infracțiuni constatate, 84 de sancțiuni contravenționale aplicate, 65,5 kg de pește și 18 unelte pentru pescuit confiscate, reprezintă succint rezultatele celor 87 de acțiuni și controale desfășurate ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2010, 16:46
(25664 vizualizări - 2 comentarii)


43 de locuri de muncă în străinătate

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița aduce la cunoștința celor interesați că, prin intermediul rețelei EURES, sînt disponibile 43 locuri de muncă în străinătate. Astfel, în Marea ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2010, 13:07
(21018 vizualizări - 0 comentarii)


Sprijin financiar pentru producătorii de lapte

Producătorii de lapte pot solicita, pînă la data de 14 mai 2010, sprijin financiar destinat deținătorilor de cotă care au livrat lapte în anul de cotă 2008-2009. Potrivit legislației în domeniu, în funcție ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2010, 08:16
(23750 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Au «spart» aparatul de jocuri electronice

În cursul după-amiezii de marți, 27 aprilie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Țăndărei au depistat pe raza localității trei tineri al căror comportament era suspect. După legitimarea ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 16:00
(23904 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: «Șofer» fără permis

Marți, 27 aprilie, polițiștii feteșteni au depistat, pe o stradă din localitate, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 33 de ani din județul Harghita. Procedînd la legitimarea acestuia, ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:59
(20004 vizualizări - 0 comentarii)


Sărățeni: Au furat fier vechi din curțile oamenilor

Marți, 27 aprilie a.c., polițiștii din Sărățeni au fost sesizați de trei bătrîne din localitate despre faptul că, în seara zilei de 26 aprilie, trei persoane de sex masculin, pe care nu le cunosc, folosindu ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:57
(23201 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Infractor dus la pușcărie

În cursul zilei de marți, 27 aprilie, polițiștii din Urziceni au desfășurat activități pentru depistarea unui bărbat, de 26 de ani, din localitatea Bărbulești, pe numele căruia exista un mandat de executare ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:56
(27044 vizualizări - 0 comentarii)


Sancțiuni în trafic

Marți, 27 aprilie, timp de două ore, polițiștii rutieri din Slobozia și din cadrul Posturilor de Poliție arondate municipiului, au acționat în 9 filtre, în principalele puncte de acces la intrare și ieșire ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:56
(28529 vizualizări - 0 comentarii)


Crescătorii de ovine/caprine pot solicita subvenții

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură anunță că, în perioada 28 aprilie-31 mai 2010, crescătorii de ovine/caprine pot solicita Plata Națională Directă Complementară pentru sectorul zootehnie ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:55
(14106 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Transport ilegal de animale

Marți, 27 aprilie, polițiștii slobozeni aflați într-un filtru pe DN21 din municipiu, au depistat o autoutilitară cu numere de înmatriculare străine, la volanul căruia se afla un tînăr, de 22 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:54
(21057 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Copii la furat din autoturisme

În cursul nopții trecute, respectiv 27 spre 28 aprilie, o patrulă mixtă de siguranță publică a observat, pe o stradă din Urziceni, un grup de patru persoane care, la vederea autospecialei poliției, au fugit ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:53
(24741 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan fără permis

În cursul nopții de luni spre marți, respectiv 26 spre 27 aprilie, puțin după miezul nopții, o echipă mixtă de siguranță publică aflată în serviciul de patrulare pe raza municipiului Slobozia, a oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:51
(24840 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Șofer beat, prins de polițiști

Un bărbat de 30 de ani, din comuna Săveni este cercetat penal de polițiști după ce acesta a fost depistat în cursul zilei de luni, 26 aprilie, conducînd pe DJ 201 un autoturism deși consumase băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:50
(15287 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Motociclist accidentat

La începutul săptămînii, luni, 26 aprilie, pe Bulevardul Unirii din Slobozia s-a produs un accident rutier în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a unui tînăr de 18 ani, din localitate. Pe scurt ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:49
(21910 vizualizări - 0 comentarii)


Ciochina: Hoți prinși de polițiști

Luni, 26 aprilie, polițiștii din Ciochina au fost sesizați de un localnic despre faptul că în perioada noiembrie 2009-25 aprilie 2010, persoane necunoscute i-ar fi sustras dintr-o fîntînă aflată în curtea ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:48
(23980 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 17:08
(14063 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
slobozean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nary în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nimeni Altu în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...