Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Stavăr a făcut praf «Legea de Nota 10»

Dezbatere post festum

Stavăr a făcut praf «Legea de Nota 10»

Miercuri, 13 aprilie, Inspectoratul Școlar Ialomița a organizat o dezbatere publică legată de Legea Educației. La întîlnire, desfășurată în sala Casei de Cultură a Sindicatelor, au participat elevi, profesori , directori de școli și oficiali ai administrației locale. Atent orchestrată de către inspectorul general Ilie Stavăr, întîlnirea s-a bucurat de prezența unuia dintre cei mai cunoscuți directori din cadrul Ministerului Educației, Liliana Preoteasa. În fața celor peste 400 de invitați, inspectorul general Ilie Stavăr nu s-a putut abține să se dea în petec declarînd: «Așa cum nu putem cunoaște în detaliu universul, vă rog să acceptați că nu pot nota un macrocosmos cu note pămîntene!» (n. red.: ?!)...

Boierii vechi și noi
O știți pe-aia cu Stavăr? V-am mai spus-o, dar nu cred că v-a fost aminte să rețineți toate prostiile domniei sale. Ei, bine, pe cînd era doar un director mic al unul liceu cu tradiție mare, Ilie Stavăr a fost abordat de o duduie care asigura, contra cost, prezența oricui într-un anuar obsur al personalităților naționale. Fericit că arborele său genealogic va fi consemnat pentru Istorie, Ilie Stavăr a oftat, s-a scobit în zgăîrciul buzunarului și a plătit ... 1000 de lei pentru două exemplare. De-atunci a trecut timpul, directorul cel mic a ajuns oficialul cel mare al Inspectoratului Școlar, iar locul escrocilor care speculează mărunta vanitate omenească a fost luat de reporterii Tribunei Învățămîntului. Așa se face că, în cuvîntul de deschidere al dezbaterii pe marginea legii de miercuri, Ilie Stavăr a ținut morțiș să arate cît e de inteligent, reușind performanța de a se cita singur. Iată un citat din citatul oferit fără rușine de inspectorul general sutelor de profesori care au acceptat rușinea de a face act de prezență în sala: «Așa cum nu putem cunoaște în detaliu universul, vă rog să acceptați că nu pot nota un macrocosmos cu note pămîntene. Deci, atunci nu am fost în stare să spun că aceasta este o Lege de Nota 10. Dar acum vă spun: dumneavoastră aveți prilejul să duceți la bun sfîrșit implementarea acestei Legi, alături de ceilalți profesori, alături de noi și să faceți ca, într-adevăr, Legea să fie de Nota 10!». Comentariile sînt de prisos!

Dezbatere cu bilet de voie de la director
Vă putem spune, în schimb, cum s-a reușit performața de a se umple sala. Potrivit unor surse mai demne de încredere decît noi, întîlnirea a fost pregătită în cele mai mici amănunte chiar de către Ilie Stavăr. Astfel, directorii cărora li s-a permis să intre în sală au fost selectați cu grijă și în conformitate cu pedeegre-ul democrat-liberal al șefului, profesorii fiind aleși, la rîndu-le, de directori și instruiți sub amenințare să nu adreseze nicio întrebare care să deranjeze prezidiul.
«După care s-a răzgîndit și ne-a dat ordin să nu mai punem nicio întrebare, ca să nu se interpreteze în vreun fel» ne-a declarat, paralizat de teamă, unul dintre puținii profesori care au acceptat să stea de vorbă cu noi.
Cît despre dezbatere, aceasta s-a dovedit a fi una formală, ca tot ceea ce face ori a făcut vreodată Inspectoratul Școlar. Nici n-ar putea fi altfel, în condițiile în care Legea este deja aprobată, iar această dezbatere post-festum nu mai poate schimba nimic. Iar asta nu o spunem noi, ci însă și directoarea adusă de la Minister, care a declarat clar și răspicat: «În acest moment Legea este adoptată (...)și despre ea nu putem spune decît că trebuie s-o punem în practică!».
Există însă și o rază de soare în tot acest simulacru de dezbatere. Profesorii din Ialomița au participat la elaborarea a 3 (trei) dintre cele 90 de metodologii care vor face legea digerabilă. Dar despre acest efort eroic, dar absolut inutil, cu altă ocazie...

13 Aprilie 2011, 16:37 (13717 vizualizări - 25 comentarii)

Citiți și:
Profesorul-șpăgar Gheorghe Neagu e diriginte la clasa a IX-a!
Slobozia: La Colegiul Național «Mihai Viteazul» s-au încurcat subiectele la Informatică
Directorul Grupului Școlar «A.I. Cuza» a cîștigat în instanță

Comentariile cititorilor:


Liceul Fetesti:
(16 Aprilie 2011, 11:40)
BARCARI LUMINITA e subalterna lui Stavar, nu adjuncta...E altceva! Model, pentru scoala din Ialomita! Doctorul sa traiasca!
FETESTI:
(16 Aprilie 2011, 10:13)
Adjuncta lui Stavar e Barcari Luminita? De la FETESTI...gaura si peticul...vai! Situatia e portocalie! Altul mai bun n-ati gasit pentru asa o raspundere...
MIELU:
(15 Aprilie 2011, 11:41)
,,Din culise"- ,,NU MAI AVEM DE DUS MULT CU ĂȘTIA" înseamnă că se duc ei sau..ne ducem noi?? Au devenit insuportabili! Nu și pentru zdrențe,însă!
Din culise:
(15 Aprilie 2011, 09:43)
S-a dovedit inca o data ca daca ai ceva de spus ti se arata pisica. Asa sunt toti maimutoi astia zugraviti in portocaliu. Cata slugarnicie pe marele om de la ISJ, mai avea putin si baga temenele. Sa nu mai zic de ilustra ... subalterna. Ce deranjat a fost nea ` Prefectu...de anumite interventii, ca de il vedeau sefii la teve. Nu mai avem de dus mult cu astia.
legea nu-i ca poza!:
(15 Aprilie 2011, 09:22)
SEXY FOTOGRAFIE! Câtă gingășie, delicatețe, pudoare( sau oroare?)...!! Sublim! Felicit artistul-fotograf!
MIELU:
(14 Aprilie 2011, 19:24)
Fotografia e de nota 10! Legea se va aplica precum toate legile în țara asta! Aș fi fost interesat să văd și pe cei din sală! Nu le-o fi fost rușine? Cred că exagerați cu 400 de obedienți! Nu pot să cred! DISCIPLNAȚI... DAR MULȚI!
ȘTEFAN:
(14 Aprilie 2011, 16:55)
Bravo, copii! Dați lecții profesorilor voștri, că așa merită! Nu înghițiți orice, nu fiți paiațe în viață!!
Felicitări elevilor!:
(14 Aprilie 2011, 16:24)
Aceasta este atitudinea multor cadre didactice și în consiliile profesorale și în consiliile de administrație! Măcar elevii să aibă mai multă verticalitate! Bravo lor! Tinerii profesori, și nu numai, aplică politica turmei! Ei nici nu mncesc, nici nu gândesc! Execută și lingușesc! GREAȚĂ...
auditoriu:
(14 Aprilie 2011, 13:47)
Elevii care au fost dusi acolo ca o turma au avut cel mai curajos comportament:au parasit sala in timp ce diriguitorii invatamantului simulau interesul pentru o tema inutila.Adultii au stat obedienti si au inghitit o demonstratie de formalism gretos.
Microfonul:
(13 Aprilie 2011, 17:07)
Excelentă fotografie! Cu direcție, cu interpretare! E penibilă, dar relevantă pentru cei doi protagoniști! Bine ,,i-ați prins"! Cât despre acțiune...ca și poza!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 17 Oct 2026
311 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Gura Ialomiței: Incendiu la o anexă gospodărească

Gura Ialomiței: Incendiu la o anexă gospodărească

Miercuri, 27 iulie a.c., pompierii din Țăndărei au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la o anexă gospodărească în comuna ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2022, 12:40
(9930 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În primul semestru al anului 2022, valoarea sumelor colectate a fost de 560,27 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în primele 6 luni ale anului 2022, încasări nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 560,27 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2022, 19:00
(12360 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Câini ținuți în condiții necorespunzătoare de către stăpâni

Marți, 26 iulie a.c., o femeie din orașul Amara a sesizat IPJ Ialomița cu privire la faptul că într-o curte din apropierea locuinței sale s-ar afla 5 câini răniți și flămânzi. Polițiștii din cadrul Biroului ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2022, 17:40
(12682 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 85 de noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 27 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27980, fiind înregistrate 85 de cazuri noi față de ziua de marți, 26 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2022, 16:15
(5620 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Duminică, 31 iulie 2022, termen limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoane impozabile care sunt înregistrate în România pentru utilizarea unuia dintre regimurile speciale prevăzute la art ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2022, 16:40
(12305 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 96 de noi cazuri de COVID-19

Marți, 26 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27895, fiind înregistrate 96 de cazuri noi față de ziua de luni, 25 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2022, 16:15
(9685 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Două persoane decedate într-un accident rutier

Movila: Două persoane decedate într-un accident rutier

Un grav accident rutier s-a produs luni, 25 iulie a.c., pe raza localității Movila. Două persoane și-au pierdut viața, iar alte două au fost grav rănite, în urma impactului dintre două autoturisme. La fața ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 18:40
(20849 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila accident


Bărcănești: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Bărcănești: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Luni, 25 iulie a.c., pe raza comunei Bărcănești s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane și rănirea a altor cinci. Din verificările efectuate a reieșit că în timp ce un bărbat ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 18:10
(14190 vizualizări - 1 comentariu)


Spitalul Județean Slobozia, partener într-un proiect privind prevenirea cancerului de col uterin

Spitalul Județean de Urgență Slobozia este principalul partener al Proiectului «Screening pentru Cancerul de Col Uterin și Tratament Precoce» (SCCUT), finanțat de Uniunea Europeană cu scopul de a preveni ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 17:00
(12418 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 10 noi cazuri de COVID-19

Luni, 25 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27799, fiind înregistrate 10 cazuri noi față de ziua de duminică, 24 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 16:00
(15851 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 12 incendii de vegetație uscată

Ialomița: 12 incendii de vegetație uscată

În ultimele 3 zile, pompierii ialomițeni au acționat pentru localizarea și stingerea a 18 incendii înregistrate la nivel județean. Din totalul celor 18 incendii care au avut loc în perioada menționată, ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 15:30
(21075 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii pe raza localităților Perieți și Grivița

Duminică, 24 iulie a.c., pompierii din cadrul Detașamentului Slobozia au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, produs la anexa unei ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 15:15
(9205 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: 94,4% dintre ialomițeni s-au recenzat

Conform statisticilor Direcției Județene de Statistică Ialomița, până la data de 24 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița s-au recenzat 232642 de persoane, reprezentând 94,4% din populația rezidentă ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 15:00
(16013 vizualizări - 0 comentarii)


Ciochina: S-a răsturnat cu mașina pe câmp

Ciochina: S-a răsturnat cu mașina pe câmp

Sâmbătă, 23 iulie a.c., pompierii din Urziceni au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DN2, în localitatea Ciocârlia, în eveniment fiind implicate două autoturisme. În sprijinul ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 14:45
(11698 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursare de TVA de peste 6,33 milioane de lei în iunie 2022

Prin structurile sale fiscal-teritoriale, Administrația Județeana Finanțelor Publice Ialomița a rambursat, în luna iunie 2022, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 6,33 milioane de lei, ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 14:35
(13214 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 36 de noi cazuri de COVID-19

Duminică, 24 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27789, fiind înregistrate 36 de cazuri noi față de ziua de vineri, 22 iulie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2022, 16:10
(2071 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Salvată de polițiști, după ce a leșinat în pădure

IPJ Ialomița: Salvată de polițiști, după ce a leșinat în pădure

O femeie în vârstă de 85 de ani a fost salvată în cursul zilei de sâmbătă, 23 iulie a.c., de polițiștii ialomițeni, după ce s-a rătăcit și a leșinat din cauza temperaturilor ridicate, în pădurea Sinești ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2022, 12:00
(13123 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 33 de noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 23 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27753, fiind înregistrate 33 de cazuri noi față de ziua de vineri, 22 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2022, 16:50
(9689 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectul educațional «Clubul de Vară», la a șasea ediție

Proiectul educațional «Clubul de Vară», la a șasea ediție

Joi, 21 iulie 2022, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, s-a desfășurat prima activitate din cadrul celei de a șasea ediții a «Clubului de Vară», intitulată ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 17:30
(9911 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 51 de noi cazuri de COVID-19

Vineri, 22 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27720, fiind înregistrate 51 de cazuri noi față de ziua de joi, 21 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 16:05
(6233 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: 88 de cadre didactice au susținut examenul de Definitivat 2022

Proba scrisă din cadrul Examenului Național pentru definitivare în învățământ-sesiunea 2022 s-a desfășurat miercuri, 20 iulie a.c., începând cu ora 9,00. În județul Ialomița, centrul de examen a fost stabilit ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 16:00
(12026 vizualizări - 0 comentarii)


Schelet uman de 2000 de ani, descoperit de arheologii Muzeului Județean Ialomița

Schelet uman de 2000 de ani, descoperit de arheologii Muzeului Județean Ialomița

Un schelet uman, de sex feminin, cu o vechime de 2000 de ani a fost descoperit de arheologii Muzeului Județean Ialomița. Săpăturile unde a fost identificat scheletul s-au desfășurat în situl arheologic ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 14:15
(21928 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Galben de caniculă

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare COD GALBEN, valabilă în perioada 22-24 iulie a.c., ce vizează val de căldură și disconfort termic ridicat pentru județul Ialomița. Temperaturile ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 13:55
(11099 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier pe raza municipiului Slobozia

Accident rutier pe raza municipiului Slobozia

Joi, 21 iulie a.c., pompierii din Slobozia au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 13:00
(12025 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


AJFP Ialomița: Atenție, mesaje false trimise în numele ANAF!

La sesizarea unor contribuabili, ANAF atenționează, la nici o lună de la precedentele e-mailuri ale unor infractori cibernetici, cu privire la mesaje false transmise în numele instituției, prin care contribuabilii ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 12:15
(20646 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 48 de noi cazuri de COVID-19

Joi, 21 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27669, fiind înregistrate 48 de cazuri noi față de ziua de miercuri, 20 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2022, 16:20
(3796 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 1,43 milioane de lei pentru sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna mai ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2022, 15:10
(10910 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată la Țăndărei, Vlădeni și Săveni

ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată la Țăndărei, Vlădeni și Săveni

Miercuri, 20 iulie 2022, pompierii ialomițeni au participat la stingerea a trei incendii de vegetație în localitățile Țăndărei, Vlădeni și Săveni. La Țăndărei s-a intervenit pentru lichidarea unui incendiu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2022, 13:50
(12241 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 62 de noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 20 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27621, fiind înregistrate 62 de cazuri noi față de ziua de marți, 19 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2022, 16:35
(4116 vizualizări - 0 comentarii)


«Arheolog pentru o zi» la Muzeul Județean Ialomița

Miercuri, 20 iulie 2022, la Muzeul Județean Ialomița, s-a desfășurat un eveniment în aer liber, destinat micuților înscriși în programul muzeal-educațional «Șezătoarea copiilor». Sub egida «Arheolog ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2022, 16:20
(4434 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...