Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

La revedere, Amonil!

Minciuni grosolane, inginerii financiare și ștabi din IGP în conducerea Chemgas Holding

La revedere, Amonil!

Indubitabil cel mai spectaculos tun economic al anului 2010 din Ialomița a fost dat la Amonil. O istorie recentă a Combinatului Chimic de la Slobozia reține transferul de control al Amonil în ograda proprie a magnatului Ioan Niculae. O serie de evenimente ce au marcat soarta nefastă a Combinatului rămîn însă consemnate în documentele oficiale ale Combinatului... Și, pe lîngă istorie, oferim astăzi una dintre ocupațiile mincinoase ale Chemgas Holding, noua jucărie a lui Niculae. Și, drept completare-surpriză, aflați și cine este noul președinte al Consiliului de Administrație al Chemgas!

Chemgas, istoria unei inginerii anunțate
Amonil a fost pus pe chituci. Iar Independent anunța asta încă de la începutul anului 2010. O inginerie financiară aplicată cu succes și Amonil s-a transformat într-o fantomă a îngrășămintelor chimice... Deriva economică a Combinatului Chimic a început la jumătatea anului 2009, cînd o parte importantă a activelor societății s-au scurs, încet dar sigur, către o firmă aparent necunoscută, Chemgas Holding Corporation SRL... Pe scurt, Amonil înregistra la furnizorul de gaze Distrugaz Sud o colosală datorie de 53 milioane lei, datorie preluată de Riverside Development, o entitate financiară cu sediul în Belize. Același debit a fost imediat cesionat unei firme înființată în ianuarie 2009, Chemgas Holding, societate ce avea sediul social declarat în blocul de locuințe al Amonil și care era controlată în proporție de 99% de Riverside Development. Iar, de aici, o serie de tranzacții păguboase pentru soarta Amonil. Redăm în continuare cele mai importante evenimente cu privire la relația Amonil-Chemgas Hoding:

28.01.2009-notificare transmisă Amonil de către Riverside Development Ltd, pentru plata în trei zile a sumei de 53.830.242,10 lei și a tuturor cheltuielilor legate de executarea silită.

04.02.2009-proces-verbal de conciliere încheiat între Amonil și Riverside Development Ltd, reprezentată de Boștină și Asociații, în vederea găsirii unor soluții de stingere a litigiului.

26.03.2009-AGEA Amonil aprobă ca soluție de stingere a datoriei către Riverside Development Ltd darea în plată a unor bunuri, condiționată de închirierea acestora pentru o perioadă de minim 5 ani în vederea continuării activității societății.

04.05.2009-notificarea transmisă la Amonil de către Riverside Development Ltd, prin Boștină și Asociații, prin care solicită plata datoriei în termen de 3 zile sau indicarea activelor societății oferite spre dare în plată astfel încît să acopere cuantumul creanței.

14.05.2009-proces-verbal încheiat între Amonil și Riverside Development Ltd, reprezentată de Boștină și Asociații, prin care Amonil comunică acordul de dare în plată a unor obiective nominate, menționînd în mod expres că nu pot face obiectul dării în plată: instalație captare și aducțiune apă Modelu, instalație de amoniac Kellogg, uree Stripping, CET 2, instalațiile de gospodărire a apelor de pe platforma Slobozia, precum și apartamentele localizate în Slobozia.

29.05.2009-Riverside Development Ltd, prin Boștină și Asociații, notifică că firma nu este de acord cu propunerea făcută de Amonil și solicită plata datoriei în termen de 2 zile, neefectuarea acesteia acordînd dreptul Riverside Development Ltd să procedeze la executarea silită.

18.06.2009-prin BEJ Nițu Ion din Slobozia s-a primit din partea Chemgas Holding Corporation notificarea la cesionarea și transferarea de către Riverside Development Ltd a creanței ce o deținea asupra Amonil companiei Chemgas Holding Corporation.

29.06.2009-Amonil a fost somată prin intermediul BEJ Nițu Ion, la cererea Chemgas Holding Corporation, ca în termen de 1 zi să procedeze la plata sumei de 58.033.456,78 lei (debit, actualizare debit cu rata inflației, onorarii executor judecătoresc, taxe timbru și alte cheltuieli de executare).

09.07.2009-Amonil Slobozia a fost somată prin intermediul Biroului Executor Judecătoresc Nițu Ion din Slobozia, județul Ialomița, la cererea Chemgas Holding Corporation, ca în termen de 15 zile de la data primirii somației, să procedeze la plata sumei de 58.738.090,85 lei, conform sentinței comerciale pronunțate de Tribunalul Ialomița.

31.08.2009-ca urmare a cererii de executare silită imobiliară formulată de creditoarea Chemgas Holding Corporation, Biroul Executor Judecătoresc Nițu Ion din Slobozia a comunicat Amonil, Publicația de vînzare imobiliară prin intermediul căreia se aduce la cunoștință generală faptul că, la data de 6 octombrie 2009, orele 9.00, se vînd la licitație publică o parte din bunurile proprietate ale debitoarei Amonil.

22.09.2009-Amonil a primit din partea acționarului Salink Limited solicitarea de convocare a Adunării Generale Ordinare/Extraordinare a Acționarilor. (Ulterior suedezii de la Salink aveau să-și anunțe intenția de majorare a capitalului social tocmai pentru a împiedica executarea silită).

25.09.2009-s-a solicitat companiei Chemgas Holding Corporation o întîlnire de urgență, în vederea amînării executării silite din 6 octombrie 2009. Chemgas Holding a decis sa nu accepte nici o derogare de la executare.
În urma desfășurării licitației, în data de 06.10.2009, la BEJ Nițu Ion din Slobozia a fost declarată adjudecatară creditoarea Chemgas Holding.

Consiliul de Administrație al Amonil, luînd act de rezultatul licitației, decide ca Amonil să solicite Chemgas Holding închirierea instalațiilor de producție pentru asigurarea continuității activității societății și, în special, a evitării disponibilizării personalului angajat ce ar conduce la probleme sociale deosebite. Chemgas Holding a fost de acord cu solicitarea Amonil, încheindu-se astfel Contractul de închiriere.
Iar dacă mai adăugăm că una dintre condițiile de desfășurare a contractului a fost ca toată producția să fie livrată companiei Interagro, acesta din urmă oferind, la schimb, gaz, materie primă pentru producție, aveți imaginea completă a celei mai mari inginerii financiare din istoria Amonil.

Acestea sînt tranzacțiile păguboase ce au făcut ca patrimoniul Amonil să treacă în posesia Chemgas Holding. Actual, Combinatul Chimic de la Slobozia funcționează cu propriile instalații închiriate. Pe parcursul anului precedent, același Chemgas Holding a avut grijă să preia și acordurile de mediu ale Amonil, dar și salariații Combinatului Chimic...

Chemgas, noua jucărie a magnatului Niculae, minte cu nerușinare Ministerul Mediului!. Reținem din surse mult prea sigure, contrariate pe alocuri, că societatea ce gestionează actual patrimoniul integral al Amonil, «controlată» fiind de omul de afaceri Ioan Niculae, nu se oprește aici...
Actual, potrivit Ministerului Mediului, Chemgas Holding se preocupă «grijuliu» de sănătatea ialomițenilor. Astfel, la instituția amintită a fost depus un proiect de reducere a nivelului de protoxid de azot, eliminat în timpul fabricării acidului azotic de către «producătorul de îngrășăminte» Chemgas Holding. Activitatea proiectului vizează instalarea unui catalizator secundar pentru reducerea nivelului de protoxid de azot în interiorul reactorului. Doar că...
Potrivit documentelor depuse spre avizare Ministerului Mediului, Chemgas Holding, compania beneficiară a fost înființată în, atenție (!!!), 1969! «Chemgas a fost înființată în 1969 sub denumirea de Amonil, iar în 1983 a devenit cel mai mare producător de uree din România. În prezent este societate pe acțiuni cu capital privat. În octombrie 2009, Amonil a fost achiziționată de Chemgas Holding Corporation. Chemgas produce și comercializează uree, azotat de amoniu și îngrășăminte lichide UAN. Instalația de producere a acidului azotic (cu capacitatea de 725 tone/zi) funcționează din 1974. Ea face parte din Grupul de companii Interagro, o societate mixtă româno-britanică. Compania holding a acestui grup este SC Interagro SA, o companie româno-engleză privată înființată în 1994, implicată în principal în cultivarea cerealelor și în comerțul extern, în special în exportul de îngrășăminte agricole. Activitate de comerț exterior, în special exportul îngrășămintelor chimice pentru agricultură» susțin reprezentanții societății.
O minciună gogonată, ne permitem să atragem atenția. Asta fiindcă firma de apartament Chemgas a fost înființată în ianuarie 2009, iar în luna octombrie a aceluiași an a preluat, în urma unei executări silite, bine orchestrată, o parte importantă a patrimoniului Amonil...
Și, după cum vedeți sublinierile noastre, Chemgas recunoaște singură-singurică apartenența la grupul de firme Interagro. Asta așa, ca să nu se mai dea de ceasu’ morții conducerea defunctei Amonil!

Fostul adjunct al IGPR, în conducerea Chemgas. Desigur că, cel mai probabil, reprezentanții Ministerului Mediului vor «înghiți» aproape pe nemestecate toate vrăjelile Chemgas, iar la final vor atribui avizele necesare pentru punerea în practică a proiectului amintit. De ce vor înghiți pe nemestecate? Păi, vă spunem tot noi.
Surprinzător, președintele Consiliului de Administrație al Chemgas Holding este nimeni altul decît Mihai Călinescu, fost adjunct al Inspectoratului General al Poliției Române! Călinescu a fost demis din cadrul IGPR ca urmare a implicării în scandalul Cătălin Voicu. Potrivit mediei naționale, Călinescu ar fi contribuit la palmarea unor dosare penale la comanda senatorului Voicu... Interesant nu-i așa?
Desigur că toate acestea se petreceau sub ochii naivi ai populației prea puțin atentă la declarațiile televizate ale magnatului Ioan Niculae, ce deplîngea soarta angajaților Amonil, ca urmare a închiderii Combinatului...
La fel de sigur, același magnat Niculae amenința cu închiderea combinatelor din grupul Interagro dacă Guvernul nu va adopta o măsură fermă pentru achiziționarea de gaz doar din producție internă. Ultima dintre declarațiile năucitoare ale lui Ioan Niculae a fost legată de închiderea Amonil pe data de 8 aprilie 2011. Astăzi este 13 aprilie, iar Combinatul Chimic funcționează la fel de productiv ca și pînă acum. Doar că, desigur, acesta nu se mai numește Amonil, ci Chemgas Holding Corporation!

14 Aprilie 2011, 07:16 (28968 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Urban SA, obligată să plătească 5 milioane de lei către Amonil SA
Amonil SA cere indexarea debitelor plătite cu rata inflației
Suspiciuni de evaziune fiscală la Amonil Slobozia
Chemgas Holding a executat Combinatul Chimic pînă la ultima conductă
Salink Limited cere «judecarea» membrilor fostului CA al Amonil

Comentariile cititorilor:


marinica:
(11 Iunie 2012, 17:40)
pai acu daca venii asta de zice ca fost stab la politie,poate prinde si hoti,ca se fura la greu,unii sau ajuns numai din furt!!!!!!!!
gicu:
(15 Aprilie 2011, 21:17)
Aviz celor de la protectia animalelor! Cei din combinat strang cainii de pe platforma industriala proprie apoi ii arunca intr-o curte imprejmuita cu gard si ii lasa nemancati de ajung sa se manance intre ei !!!
krp:
(14 Aprilie 2011, 22:53)
alooo autoritati ale statului, la Ultex se spala bani din 2005 de ce este lasat Nitescu sa prejudicieze statul in continuare? S-au pentru ca ar fi facut se pare parte din niste servicii inainte de 89 ca si NIcolae de altfel
sabou:
(14 Aprilie 2011, 08:41)
Asa vrea si nitescu cu Ultex.Marti este sedinta de aprobare a planului de reorganizare,in care acesta promite ca ,va acoperii in urmatoarele luni peste 80% di capacitatea de productie a societatii.Ma intreb cum a ajuns sa aiba datorii de 7 milioane de euro la buget trecind prin trei guvernari.Cica statul ar fi de acord cu reorganizarea sperind sa isi ia banii.De 10 luni de cind este in insolventa nu a platit nimic la nimeni.Doar idiotii cred ca face plan sa plateasca,dar de ce sa nu mulga Ultex inca trei ani nederanjat de nimeni.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 29 Iun 2026
297 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
ANM: Cod Portocaliu de viscol și ninsori în județul Ialomița

ANM: Cod Portocaliu de viscol și ninsori în județul Ialomița

Administrația Națională de Meteorologie a inclus Ialomița pe lista județelor vizate de avertizarea meteo Cod Portocaliu de viscol și ninsori. Această avertizare va intra în vigoare marți, 17 februarie ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 12:00
(5622 vizualizări - 0 comentarii)


Luna, noul câine de serviciu al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, își începe pregătirea

Luna, noul câine de serviciu al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, își începe pregătirea

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița și-a mărit echipa cu un membru special: Luna, o cățelușă energică și curajoasă, aflată la începutul carierei de câine de serviciu. În perioada ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 10:30
(436 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Precizări referitoare la înregistrarea fiscală a punctelor de lucru

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii care au organizate mai multe sedii secundare ca plătitoare de salarii și de venituri asimilate  salariilor, potrivit ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 10:20
(4239 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 18,26 milioane de lei în ianuarie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna ianuarie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 18, ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2026, 11:20
(1411 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Focuri de avertisment trase de polițiști pentru a opri un minor aflat la volan

Bărbulești: Focuri de avertisment trase de polițiști pentru a opri un minor aflat la volan

Aflați într-o misiune de monitorizare a traficului pe raza comunei Bărbulești, polițiștii au efectuat un semnal regulamentar de oprire unui autoturism ce se deplasa în localitate. Î ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2026, 08:55
(4491 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Arestat preventiv pentru încălcarea ordinului de protecție

Ca urmare a cercetărilor efectuate într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de încălcare de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2026, 08:30
(498 vizualizări - 0 comentarii)


Registrul Auto Român: Rezultatele acțiunilor de control tehnic în trafic

Inspectorii Registrului Auto Român au verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, anul trecut, 92219 vehicule la nivelul întregii țări. În urma controalelor, specialiștii ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 15:40
(1915 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Tânăr reținut pentru comiterea mai multor infracțiuni la regimul rutier

Joi, 12 februarie a.c., polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN1D, în afara localității Armășești, soldat cu rănirea unei persoane,șoferul părăsind ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 15:30
(884 vizualizări - 2 comentarii)


AJFP Ialomița: În ce condiții o firmă devine inactivă fiscal din 2026 și ce obligații rămân în vigoare

Obligațiile de declarare și plată a taxelor rămân în vigoare chiar și în situația declarării inactivității fiscale. Începând cu data de 1 ianuarie 2026, firmele pot fi declarate ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 12:25
(8587 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «amenințare» și «distrugere»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «amenințare» și «distrugere». ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 12:00
(960 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de urgență pentru sectorul pomicol afectat de înghețul târziu din primăvara anului 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, până la data de 9 martie 2026 inclusiv, primește cereri de acordare a sprijinului de urgență pentru sectorul pomicol afectat ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 10:10
(3457 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4600 de agenți economici, pe lista contribuabililor bun-platnici

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 09:00
(2201 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge 

Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge 

Miercuri, 11 februarie 2026, cu ocazia «Zilei Mondiale a Bolnavului», Protopopiatul Slobozia a organizat o acțiune de donare de sânge în cadrul Campaniei naționale «Donează ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 08:35
(2356 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dublu vernisaj la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Sâmbătă, 14 februarie 2026, de la orele 16,00, Galeriile «Arcadia» din incinta Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia organizează dublul vernisaj al pictorilor Eliana ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 08:00
(2314 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții la sediile unor clinici medicale private. Prejudiciu estimat la 580 mii de lei!

IPJ Ialomița: Percheziții la sediile unor clinici medicale private. Prejudiciu estimat la 580 mii de lei!

Miercuri, 11 februarie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 17:00
(1808 vizualizări - 0 comentarii)


Micutzu la Slobozia: «RO ALERT-Atenție vin urșii»

Micutzu la Slobozia: «RO ALERT-Atenție vin urșii»

Vineri, 6 martie 2026, Micutzu vine la Slobozia, pentru un show de Stand-Up Comedy. Evenimentul «RO ALERT-Atenție vin urșii» va fi la Casa Municipală de Cultură «Nicolae Rotaru» ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 14:20
(1277 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista datornicilor la 31 decembrie 2025, publicată pe site-ul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 13:25
(2343 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Maia!

Echipele furnizorului de energie electrică vor efectua lucrări de mentenanță a instalațiilor electrice joi, 12 februarie 2026, în intervalul orar 09,00-17,00, lucrări ce vor afecta, prin lipsa ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 09:40
(769 vizualizări - 0 comentarii)


Ediția a XV-a a «Târgului Apicol» din Slobozia

Primăria municipiului Slobozia anunță încheierea unei noi ediții de succes a «Târgului Apicol», eveniment devenit deja o tradiție de referință pentru comunitatea noastră. Desfășurată ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2026, 17:50
(538 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița continuă controalele în supermarketuri

În perioada 02-06 februarie 2026, inspectorii DSVSA Ialomița au realizat 37 de controale în hipermarketuri  și supermarketuri. Cu această ocazie, suplimentar activităților specifice ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2026, 12:20
(704 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Incendiu devastator, stins după 7 ore

Rădulești: Incendiu devastator, stins după 7 ore

Pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs în gospodăria unui cetățean din localitatea Rădulești. La locul solicitării au fost alocate de urgență ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2026, 14:00
(2122 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru că a provocat un incendiu

Slobozia: Reținut pentru că a provocat un incendiu

Polițiștii au fost sesizați în cursul nopții de miercuri spre joi, 4/5 februarie a.c., cu privire la izbucnirea unui incendiu la o locuință din Slobozia. În urma verificărilor efectuate a ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2026, 19:30
(1512 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal la Miloșești. Patru persoane, reținute!

Scandal la Miloșești. Patru persoane, reținute!

Polițiștii au reținut pentru 24 de ore patru persoane, cu vârste cuprinse între 24 și 37 de ani, bănuite de comiterea infracțiunii de «lovirea sau alte violențe». În cursul ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2026, 19:00
(3591 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii din Țăndărei au reținut miercuri, 4 februarie a.c., un bărbat de 37 de ani, din Țăndărei, pentru săvârșirea infracțiunilor de «conducere a unui vehicul fără permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2026, 15:00
(2206 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Pentru a veni în sprijinul semenilor aflați în suferință, marți, 3 februarie 2026, în intervalul orar 08,00-14,00, Protopopiatul Urziceni a organizat o nouă acțiune în cadrul ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 12:55
(1184 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor în luna ianuarie 2026

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii trecute, 513 misiuni de ordine publică, dintre care 19 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:30
(2056 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,94%, rata șomajului la sfârșitul lunii decembrie 2025

La sfârșitul lunii decembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4659 șomeri (din care 2211 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:20
(2989 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi la fabricile de pâine, patiserii și cofetării

În perioada 19-30 ianuarie 2026, inspectorii DSVSA Ialomița au realizat 70 de controale la unități de morărit, de fabricare a pâinii și a produselor de panificație, laboratoare de patiserie ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:10
(4073 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Șoferița de 19 ani a intrat cu mașina într-un cap de pod

Urziceni: Șoferița de 19 ani a intrat cu mașina într-un cap de pod

În cursul nopții de joi spre vineri, 29/30 ianuarie a.c., o șoferiță de 19 ani a pierdut controlul volanului și a intrat într-un cap de pod, accidentul producându-se la Urziceni. & ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2026, 12:50
(3272 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


AJFP Ialomița: Aproape 1,852 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, pentru întreg anul 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de aproape 1,852 miliarde ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2026, 12:20
(2595 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Corcodel în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști Mary în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Golf în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării STR SPERANTEI în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» #pasajladrajna în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Succesor în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Carmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia casă Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 om de rand în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...