Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

«Vrem o echipă de Liga Națională!»

Puiu Nichita, președintele Clubului Sportiv Municipal Unirea Slobozia

«Vrem o echipă de Liga Națională!»

Nicolae Nichita, președintele CSM Slobozia, crede că echipa de handbal a orașului are toate șansele pentru a evolua în Liga Națională. Însă deciziile în acestă privință nu vor fi luate înainte de sfîrșitul acestui sezon, adică cel mai devreme în vara acestui an. Pînă atunci, susține Puiu Nichita, e timp destul ca echipa să se așeze și să arate că este dispusă să-și asume responsabilitatea de a juca de la egal la egal cu echipe de talia Oltchim.
-De ce a fost demis cuplul de antrenori Marian și Emilia Simion?
-În urma rezultatelor, mai precis a celor 4 înfrîngeri, s-a decis demiterea colectivului de antrenori. Nu neapărat din vina acestora, în fond fetele au fost în teren... Dar așa este în sport, responsabilitatea aparține antrenorilor! Mai sunt și alte motive, evident! N-are rost să intrăm în amănunte, ele sunt deja cunoscute suporterilor. Sigur, au fost trei ani și, ca în politică, intervine uzura! Nu uităm că s-au înregistrat și multe succese, dar echipa n-a reușit să facă pasul către marea performanță. Și e firesc și normal ca să i se dea o șansă și altcuiva!
-Care este viitorul echipei de handbal?
-Pănă acum echipa a părut setată pe un nivel normal de performanță. N-a reușit să facă pasul către baraj și nici n-am putut spera la mai mult. De aceea s-a și decis înlocuirea antrenorului! Însă este prea devreme să vorbim despre viitor. Vom aștepta trecerea acestor patru etape și apoi vom decide. La sfîrșitul campionatului vom ști ce ne dorim de la această echipă! Vrem o echipă care să meargă la baraj? Vrem o echipă bună pentru Divizia A? Vrem să avem răbdare 2-3 ani și să promovăm jucătoare din pepiniera proprie?... Încă nu știm! Tot ce știm este că vrem o echipă de Liga Națională!
-Ne putem permite, financiar vorbind, o astfel de echipă?
-E greu să ajungi acolo, dar e mult mai greu să te menții acolo. Orașul nostru este un oraș mai micuț, dar dragostea de handbal a slobozenilor este foarte mare. Și sînt convins că o eventuală promovare ar atrage în jurul echipei și sponsori.Sigur, s-ar schimba puțin și politica de marketing a echipei. Bani pot fi scoși nu numai din vistieriea Primăriei, bani pot fi scoși și din bilete, bani pot fi scoși și din sponsorizări, și dintr-un marketing corect și eficient...
-Cu alte cuvinte, susțineți că orașul are bani pentru a susține echipa în Liga Națională?
-Cu siguranță! La acest moment, cheltuielile directe ale echipei se ridică la aproximativ 175 mii de euro. Eu cred că, în condițiile în care am investi 300 mii de euro în echipă, aceasta ar putea să evolueze lejer în Liga Națională! Sigur, vorbim despre echipe mari, ca Oltchim, ca Zalău, echipe care fac furori în Europa... Dar, dacă vom ajunge acolo, echipa nu se va retrage și va fi susținută!

17 Aprilie 2011, 11:34 (8740 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Andreea Trifa și Mara Iancu, în lotul handbalistelor «senioare»
Principalul Ion Ivan a plecat, Adina Cârligeanu preia banca tehnică a echipei!
Handbalistele CSM Unirea Slobozia, Bianca Vintilă și Maria Ghiță, la Turneul European din Suedia

Comentariile cititorilor:


mititelul13:
(20 Aprilie 2011, 08:32)
in atentia lui danutsau mai bine spus seitan.tin sa iti reamintesc ca tipul pe care l-ai trimis la din dragoste ,de multe ori te-a ajutat,dar tu ditamai ziaristul sportiv ,ai uitat.tin sa iti reamintesc ca fair-playul e valabil si in viata de zi cu zi ,nu numai in fotbal astept sa ma suni ai n-spe mii de minute.sictir mon cher
Valentin NICHITA:
(19 Aprilie 2011, 11:46)
In atentia curajosului "danut":daca esti smecher cum vrei sa lasi impresia nu te ascunde in spatele comentariilor de doi bani;incearca sa nu confunzi marfa cu ambalajul;posteaza la Seitan pt a crede ca ai scris in oglinda;am fost primul care nu m-am prezentat in platou la emisiunea aia care tie iti da fiori pe spate si incearca sa mergi mai apasat pe strada ca ip-urile conduc direct la sursa si o sa-ti explic si fata-n fata ce-am vrut sa spun.
Handbalistul:
(18 Aprilie 2011, 16:05)
Cu o asa conducere sa tot ajungem sus . Pai daca nu ne dorim si nu avem un obiectiv sa ajungem la baraj,atunci du-te puiule cu ata . Asteptam sa treca valul si apoi ne cumparam barca ?
danut:
(17 Aprilie 2011, 23:15)
Du te mai Nichita la...Din Dragoste...noi n avem o sala sa intre o mie de spectatori si puisorul asta viseaza ntre portocali..s a facut apa potabila....si s a spalat puiu pe dinti...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 04 Aug 2026
237 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ion Roată: Reținut pentru 24 de ore după ce a încălcat «ordinul de protecție»

Polițiștii din Urziceni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 56 de ani, bănuit de săvârșirea ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2025, 11:55
(4829 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Tentativă de înșelăciune» la telefon

Un slobozean a fost contactat telefonic de o persoană necunoscută care i s-a adresat într-o limbă străină și s-a recomandat drept «polițist». Sub pretextul că este implicat într ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2025, 11:40
(4484 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Gară din orașul Căzănești!

Miercuri, 23 iulie 2025, în intervalul orar 16,30-20,00, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Agricultorilor din orașul Căzănești. În acest ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2025, 16:55
(4738 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 92000 de lei, 8 permise reținute, 6 certificate de înmatriculare retrase

Marți, 22 iulie a.c., polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat acțiuni pentru menținerea unui climat de siguranță publică, prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței în trafic ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2025, 16:05
(1074 vizualizări - 0 comentarii)


Eveniment cultural la Conacul Bolomey: «Patrimoniul cultural imaterial: elemente românești reprezentative»

Miercuri, 23 iulie 2025, începând cu orele 11,00, la Conacul Bolomey din Cosâmbești se va derula un eveniment cultural dedicat valorificării și promovării patrimoniului cultural imaterial ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2025, 14:20
(3109 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Fetiță de 14 ani, batjocorită de iubitul mătușii

Un bărbat a fost arestat la sfârșitul săptămânii trecute, la solicitarea Procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, sub acuzația de «viol săvârșit asupra ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2025, 12:55
(13068 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ialomița viol minor


Call Center RAJA Constanța

Call Center RAJA Constanța

Serviciul de Call Center RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale clientului, serviciul funcționează sub forma unui robot telefonic ce răspunde la numărul ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2025, 13:20
(9850 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: Percheziții la persoane bănuite de «furt»

Joi, 17 iulie 2025, polițiștii ialomițeni au efectuat 3 percheziții domiciliare în comuna Perieți. Descinderile au vizat locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea de infracțiuni de ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2025, 15:00
(2703 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Prinși în flagrant în timp ce furau rapiță dintr-un tren de marfă

IPJ Ialomița: Prinși în flagrant în timp ce furau rapiță dintr-un tren de marfă

Joi, 17 iulie 2025, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că două persoane necunoscute ar fi rupt sigiliile a două vagoane aparținând unui tren de marfă aflat în deplasare ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2025, 14:30
(8952 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Buliga din orașul Fetești!

În cursul nopții de joi spre vineri, 17/18 iulie 2025, în jurul orelor 22,00, conducta de alimentare cu apă de pe strada Turnu Severin, nr. 21, din orașul Fetești a înregistrat o avarie ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2025, 22:35
(7372 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Miercuri, 16 iulie a.c., în jurul orelor 21,30, pe strada Iudeilor în comuna Bărbulești, polițiștii din Jilavele au oprit în trafic pentru control, un autoturism condus de un bărbat ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2025, 15:35
(5046 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei!

Joi, 17 iulie 2025, în intervalul orar 12,15-14,00, se sistează furnizarea apei potabile consumatorilor din Cartierul Strachina, în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2025, 12:45
(6791 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Sălcioara. Șapte persoane, reținute pentru 24 de ore!

Percheziții la Sălcioara. Șapte persoane, reținute pentru 24 de ore!

Miercuri, 16 iulie 2025, polițiștii din Urziceni, sub coordonarea procurorului de caz, au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, în localitatea Sălcioara, la domiciliile unor ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2025, 19:45
(5329 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții la domiciliul unui bărbat bănuit de deținere ilegală de arme

IPJ Ialomița: Percheziții la domiciliul unui bărbat bănuit de deținere ilegală de arme

Miercuri, 16 iulie 2025, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ialomița, sub coordonarea procurorului de caz, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2025, 16:20
(7901 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 43,98 milioane de lei în semestrul I 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iunie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2025, 12:10
(11679 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 169,78 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iunie 2025

În luna iunie a anului 2025, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 169,78 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2025, 10:45
(7741 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Reținuți pentru «tulburarea ordinii și liniștii publice», «lovirea sau alte violențe» și «distrugere»

Joi, 10 iulie 2025, polițiștii au reținut, pentru 24 de ore, cinci persoane din Țăndărei, bănuite de comiterea infracțiunilor de «tulburarea ordinii și liniștii pubice»,«lovirea sau ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2025, 21:00
(16115 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: 5,68%, rata șomajului la sfârșitul lunii mai 2025

La sfârșitul lunii mai 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4446 șomeri (din care 2009 femei), rata șomajului fiind de 5 ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2025, 09:10
(8186 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2025, 09:20
(10750 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: În perioada ianuarie-mai 2025, peste 1000 de șomeri au obținut un loc de muncă

În primele 5 luni ale anului 2025, urmare implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1280 persoane, ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2025, 08:40
(9603 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Prelungire termen depunere Cereri de finanțare a schemei de ajutor de stat «Silvo-mediu și climă»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii care au depus cereri de finanțare pentru accesarea schemei de ajutor de stat «Silvo-mediu și climă», sesiunea ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2025, 13:40
(10564 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 4000 misiuni de ordine publică în primul semestru al anului 2025 

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2025, 11:50
(10519 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge

Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge

Luni, 30 iunie 2025, Protopopiatul Slobozia a organizat o nouă acțiune de donare de sânge în cadrul Campaniei «Donează sânge! Salvează o viață!». Astfel, la sediul Centrului ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2025, 11:20
(6879 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Venus din orașul Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul unui branșament de pe strada Venus din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2025, 13:50
(8878 vizualizări - 0 comentarii)


Drăgoești: Bătrână dispărută, descoperită pe câmp

Drăgoești: Bătrână dispărută, descoperită pe câmp

Marți, 24 iunie a.c, polițiștii au fost sesizați despre faptul că o bătrână de 75 de ani, din comuna Drăgoești, a plecat voluntar în cursul zilei de la domiciliul său, fără a se cunoaște ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2025, 08:20
(4657 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center, pus la dispoziție de RAJA Constanța

Serviciul Call Center, pus la dispoziție de RAJA Constanța

Serviciul de Call Center pus la dispoziția clienților de către RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor abonaților, funcționând sub forma unui robot telefonic ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2025, 07:50
(6582 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la intersecția străzilor Mare cu Mică la Fierbinții de Jos!

Echipele RAJA intervin joi, 26 iunie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de la intersecția străzilor Mare cu Mică din localitatea ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2025, 11:05
(8316 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Transporta lemne ilegal

Traian: Transporta lemne ilegal

Luni, 23 iunie 2025, polițiștii ialomițeni au depistat, pe raza localității Traian, un vehicul care transporta material lemnos. Întrucât au existat indicii privind nereguli referitoare la ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 16:00
(1674 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan sub influența alcoolului

Luni, 23 iunie 2025, polițiștii din Slobozia au tras pe dreapta un bărbat, de 48 de ani, pentru un control de rutină. În urma testării cu aparatul de etilotest, rezultatul a indicat o valoare de ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 15:30
(1242 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Cercetat de polițiști pentru conducere fără permis

Polițiștii din Țăndărei efectuează verificări pe numele unui tânăr, de 23 de ani, depistat pe DN2A-E60 la volanul unui automobil fără a deține permis de conducere. Oamenii legii vor dispune măsurile ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 15:00
(10494 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Amenda în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Iulia în IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă casă Misleanu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 Mart în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Mary în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...