Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Refuz să-mi fie frică!»

Prof. Otilia Dumitru, dincolo de Legea Învățămîntului

«Refuz să-mi fie frică!»

La o săptămînă de la simulacrul de dezbatere organizat de Inspectoratul Școlar, orice polemică legată de Legea Învățămîntului pare în plus. Dincolo de actul normativ însă, rămîn metodologiile de aplicare al acestuia. Considerate drept instrumente ale viitoarelor abuzuri din sistemul de învățămînt, «metodologiile» fac obiectul a numeroase speculații. Puțini dintre profesori au însă curajul de a vorbi deschis despre ce îi așteaptă. Independent a găsit un astfel de profesor. O cheamă Otilia Dumitru, este profesor de biologie, are în urmă o carieră de 25 de ani la catedră și a fost, cu intermitențe, timp de un an inspector general adjunct în cadrul IȘJ Ialomița.

Un sistem guvernat de frică
După 20 de ani de experiențe educaționale nefaste, învățămîntul românesc a devenit o fantomă, iar profesorii se tem și de umbra lor. Mințiți, epuizați, umiliți, reduși la tăcere, aceștia au devenit o masă de manevră împinsă în fiecare zi tot mai aproape de prăpastie. Cît de aproape sîntem de aceasta și cum vom ajunge acolo, ne explică profesorul Otilia Dumitru.
-Cum vi se pare decizia Inspectoratului de a selecta profesorii care au participat la dezbatere?
-E înfiorător! Culmea e că mulți dintre cei care au fost acolo, în sală, sînt colegii mei. Dar nu pot spune nimic din cauza fricii. N-au putut spune nimic pentru că din toamnă soarta lor depinde de directorul școlii, de metodologii...
-Dumneavoastră nu vă e frică?
-Mie nu mi-e frică! Nu mi-e frică! Refuz să-mi fie frică! Nu pot să accept să-mi fie frică!
-S-a vorbit despre un număr de 90 de metodologii în lucru. Profesorii ialomițeni au lucrat la 3 dintre acestea. Cum apreciați acest volum uriaș de informație?
-Sînt mai multe. Cam 150, din cîte estimez eu! Metodologia vine și aplică, în fapt, o prevedere a legii. Sînt situații cînd aceste metodologii pot deforma conținutul articolelor și să-l facă în așa fel încît să fie în avantajul celor aflați la putere. Se va întîmpla, cu siguranță, în cazul metodologiei numirii directorilor unităților școlare. Acesta este și motivul pentru care s-a întîrziat atît! Aș vrea să vedeți, un alt exemplu, metodologia privind mișcarea personalului didactic. Are în jur de 200 de pagini. Este atît de stufoasă, încît nu știi de unde să începi. A fost publicată în decembrie. Ei bine, această metodologie nu e definitivă. Ea este sau va fi reglementată de tot felul de ordine, note și instrucțiuni care o modifică. Deci nu numai că nu va fi ușor de aplicat, dar o și complică, în funcție de interesele celor care vor fi la putere.
-Deci, în final, cîte metodologii vom avea?
-Poate 120 de metodologii! Iar asta e o cifră optimistă...

Legea Învățămîntului, legea abuzurilor
Metodologiile nu reprezintă singura amenințare care pîndește disoluția totală a învățămîntului românesc. Ele doar o definitivează. Iar procesul în sine a fost declanșat de însăși Legea Învățămîntului, care conține o serie de abuzuri în formă agravantă.
-Oferiți-ne cîteva exemple de articole de lege care au nemulțumit și speriat profesorii?
-Din punctul meu de vedere, legea are trei mari probleme. Este făcută, de fapt, pentru a putea mulțumi trei categorii... Prima dintre aceste categorii o reprezintă minoritățile. Este vorba despre articolul 19, aliniatele 3 și 4, articolul 45, aliniatul 2. Coroborate, cele două conținuturi împing școlile ialomițene către segregare, sub dictatura Inspectoratului Școlar! A doua dintre categorii o reprezintă clienții politici. Pentru prima dată de la Cuza încoace, se reînființează școlile particulare. Avem deja astfel de școli care parazitează sistemul de învățămînt. La Urziceni și Fetești, cu acordul ARACIP (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățămîntul Preuniversitar)... Nu am nimic împotriva lor! Dar Legea în actuala ei formă le favorizează în detrimentul unităților școlare din învățămîntul de stat. Pentru că toate aceste școli particulare vor fi finanțate de către stat! Ce înseamnă asta? Că aceste facilități au fost create pe direcții, pentru clienți politici. Iar ceea ce mă deranjează cel mai mult este că taxele de școlarizare percepute elevilor vor intra în buzunarul celor care gestionează afacerea, iar finanțarea acestor școli va fi asigurată de la buget.
-Am înțeles. Cea de-a treia problemă?
-Numirea directorilor și, pe cale de consecință, alegerea profesorilor. Metodologia este construită de așa manieră încît această numire a directorului să fie una exclusiv politică, iar evaluarea profesorului să depindă de un singur om, de director. Atenție! Nu vorbim de o comisie, de un comitet profesoral, de comunitate... Evaluarea a fost lăsată, pur și simplu, la latitudinea unui singur individ! Acum înțelegeți de ce profesorii au fost reduși la tăcere definitiv?
-Mai rămîne ceva bun în Legea asta a Învățămîntului?
-Cu siguranță! Am spus-o și am s-o repet de cîte ori va fi nevoie! Școala profesională. Școala profesională care va permite copiilor să iasă cu o meserie. Dar pentru ca acest articol să capete aplicabilitate este nevoie să muncim generații. Și să schimbăm parinților, elevilor și chiar nouă, mentalitatea. Această școală profesională permite apariția unui alt traseu educațional, a unor meserii care să salveze copiii de ratare. Nici școala profesională nu are metodologie, deocamdată. Dar oricît de rea ar fi aceasta, nu mai poate opri acest bine care li se face copiilor.

24 Aprilie 2011, 10:37 (43193 vizualizări - 36 comentarii)

Comentariile cititorilor:


PROFESOARĂ:
(25 Aprilie 2011, 16:25)
Cine e dragi colegi, doamna Dumitru Otilia? E DE MULT TIMP prin ISJ? Am și eu ceva uzură în breaslă, dar n-am auzit că ar fi făcut ceva de care să i se lege numele, ca marca de scrisoare! FIGURAȚIE. După război...vine cu idei scoase de la naftalină...CARE au mai fost scrise, urlate, repetate de alții, mai băgați în seamă ca dânsa...!JOS CU EA! Ai să dai samă, doamnă!
poala popii:
(25 Aprilie 2011, 16:06)
NU ARE CONSECVENTA IN CE AFIRMA. Vorbareata si politiciana fara fler! D/na sa treaca la catedra, ar ajuta mai mult scoala. FEREASCA-NE DUMNEZUEU DE UN ALT SIMULACRU DE INSPECTOR GENERAL, in persoana doamnei de mai sus! Mai bine POPA MADALINA,de la CNMV,(DACA E SANATOASA) CA SA FIE BIOLOGIA,ca a avut ea o tentativa firava de intrare in staff, odata. Cam incolora, dar...I-ar da cale libera lui Negoita Iuliana, cea vesnic doritooare de ore de ed.pt. sanatate, neaparat la CNMV! Eu raman la parerea mea: ISJ TREBUIE SA DISPARA ca si nulitatile de la CCD!
mircea:
(25 Aprilie 2011, 10:50)
o cunosc pe otilia din liceu si imi pot permite sa spun ca este o tipa ok...doar l-am avut prof de mate pe ianole...
vio:
(24 Aprilie 2011, 21:11)
Dar tu, CADRU DIDACTIC, ai avut vreo luare publică de poziție în privința abuzurilor care se petrec în învățământul ialomițean sub "oblăduirea" d-lui "general"? Că au fost/sunt muuuulte! Numai un non-portocaliu le-a simțit din plin! Sau voi tot ce faceți, chiar și cele mai grave anomalii, este perfect, atât timp cât este cu știința și în "armonie" cu semidoctele filozofii oranj? Și tu ce realizări ai: alergatul după parteneriate formale, concursurile pe la Maia, Roșiori, tonele de hârtii care să mintă cât ai muncit, neacoperite și de fapte ș.a.? Așa, da, standard al calității! Din semianalfabeți, copiii noștri vor ajunge analfabeți! Cu astfel de "educatori" fără creier și conștiință!
Cadru didactic:
(24 Aprilie 2011, 20:15)
Ceea ce este cu adevarat "infiorator" este ca doamna respectiva este colega cu celelalte cadre didactice. Un punct de vedere "bun si articulat" ati fi obtinut de la un cadru didactic care are si realizari profesionale nu unul cu state politice. Daca nu ii este frica trebuia sa participe la acea intalnire si sa isi exprime punctul de vedere in public nu prin ziare. Trebuia sa va straduiti mai mult in cautarea cuiva care sa emita opinii competente!
Nicu:
(24 Aprilie 2011, 19:49)
Cea mai buna si articulata pozitie fata de noua lege a invatamantului.Felicitari doamnei Dumitru Otilia,dar si ziarului care a gazduit un astfel de punct de vedere pe care il exprima multi,dar numai in spatiul privat si nu in cel public.Doamna Dumitru merita cel mai mult dintre toti sa fie inspector general al ISJ Ialomita.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 22 Aug 2026
380 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Căzănești: Au furat dintr-un bar suc și alcool

Polițiștii cercetează trei tineri, cu vîrste cuprinse între 17 și 24 ani, toți domiciliați pe raza orașului Căzănești, sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de furt calificat. În fapt, aceștia, în ziua de ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2011, 14:03
(13883 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Șoferi băuți, la volan

86 km/h este o viteză surprinsă de aparatul radar, sîmbătă, 19 noiembrie, pe raza muncipiului Slobozia. După ce au oprit mașina, polițiștii au stabilit că era condusă de un slobozean, de53 ani, care, în ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2011, 14:02
(15827 vizualizări - 0 comentarii)


Platonești: S-a lovit frontal de o mașină

Sîmbătă, 19 noiembrie, un constănțean de 62 ani a produs un accident de circulație pe DJ212, în apropierea localității Platonești. Cauza principală a nefericitului incident a fost viteza de deplasare neadaptată ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2011, 14:02
(15160 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Doi minori, acuzați de furt

Poliția a fost sesizată joi, 17 noiembrie a.c., de către un bărbat de 60 ani, din comuna Alexeni, despre faptul că persoane necunoscute au pătruns în curtea locuinței sale și i-au sustras dintr-o anexă ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2011, 14:02
(11641 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni furt


Gheorghe Doja: Fără permis și băut, la volan

Un bărbat de 41 ani, din Gheorghe Doja, a fost prins vineri, 18 noiembrie, de polițiști în timp ce conducea o mașină deși nu poseda permis de conducere. Mai mult, pentru că mirosea a alcool, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2011, 14:01
(13229 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestat pentru conducere fără permis

Vineri, 18 noiembrie, polițiștii au reținut pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore un bărbat de 41 ani, din Păltiniș, care a fost prins în trafic, în mod repetat, în timp ce conducea fără a poseda ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2011, 13:58
(12434 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 66 mii lei, amenzi aplicate de Poliția Rutieră Ialomița

În perioada 18-20 noiembrie, polițiștii Serviciului Rutier au derulat o serie de acțiuni preventive în traficul ialomițean. Încălcările normelor rutiere au fost sancționate cu 290 de amenzi, 5 certificate ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2011, 13:51
(10731 vizualizări - 0 comentarii)


Locuri de muncă vacante în Germania

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă organizează selecție pentru studenții și masteranzii care doresc să lucreze în Germania în perioada vacanței de vară, anul 2012. Potrivit organizatorilor ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2011, 09:48
(13378 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Încercau să spargă mașinile dintr-o parcare

Trei tineri, cu vîrste cuprinse între 15 și 19 ani, au fost prinși de polițiști în timp ce încercau să deschidă mai multe autoturisme dintr-o parcare din Slobozia. Fapta a fost sesizată polițiștilor de ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2011, 09:38
(10864 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Bătrînă de 70 ani, lovită de mașină

O bătrînă de 70 ani a fost lovită de un autovehicul. Femeia a vrut să traverseze strada în localitatea Alexeni prin loc nepermis și fără să se asigure, fiind lovită de o mașină ce circula regulamentar. ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2011, 09:38
(7349 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni accident


Ialomița: Șoferi beți la volan și fără permis

Un tînăr de 22 ani, șofer al unui autoturism a fost oprit în trafic, pentru un control de rutină, la Ion Roată. În urma verificărilor sumare, polițiștii au constatat că individul nu avea permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2011, 09:37
(9096 vizualizări - 0 comentarii)


Șoferul vinovat de producerea accidentului dintre Slobozia și Bucu, soldat cu doi morți, reținut de polițiști

Miercuri, 16 noiembrie a.c., polițiștii au reținut pentru o perioadă de 24 de ore pe bază de ordonanță de reținere pe șoferul vinovat de producerea accidentului dintre Slobozia și Bucu, din data de 7 noiembrie ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2011, 12:29
(13046 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Turc suprins la volan fără a avea permis

Polițiștii au depistat miercuri, 16 noiembrie a.c., pe strada A.I. Cuza din Urziceni, un cetățean turc, în vîrstă de 30 ani, care se afla la volanul unui autoturism, fără a poseda permis de conducere. ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2011, 12:25
(11246 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: A furat cablurile de cupru de la o instalație de irigat

O echipă mixtă de siguranță publică polițist-jandarm a depistat miercuri, 16 noiembrie a.c., un bărbat de 34 ani, din Bordușani, în timp ce transporta cu bicicleta, pe DN2A, cantitatea de 27 kg fire din ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2011, 12:20
(13791 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA a trecut la debranșări: Din cauza datoriilor, trei blocuri din Fetești au rămas fără apă!

RAJA a trecut la debranșări: Din cauza datoriilor, trei blocuri din Fetești au rămas fără apă!

Pentru recuperarea datoriilor de la abonații rău-platnici, SC RAJA SA Constanța este nevoită, în unele cazuri, să aplice măsura drastică de debranșare de la sistemul de alimentare cu apă, deși din punct ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2011, 08:35
(16367 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Autoturism radiat din circulație, identificat în trafic cu numere false

Polițiștii au oprit pentru control în trafic marți, 15 noiembrie a.c., pe strada Calea București din Urziceni, un autoturism la volanul căruia se afla un tînăr, de 21 ani, domiciliat în localitate. În urma ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2011, 13:58
(10629 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Găsit mort într-o parcare

Poliția Fetești a fost sesizată marți, 15 noiembrie a.c., asupra faptului că o persoană este căzută într-o parcare de pe strada Prelungirea Grîușor. Echipa SMURD care a intervenit la fața locului, a executat ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2011, 13:57
(20257 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Polițiștii au sancționat carențele sistemelor de pază

Începînd cu data de 7 noiembrie a.c., efective din cadrul Poliției Slobozia au acționat pe raza municipiului reședință de județ pentru constatarea și eliminarea unor carențe în domeniul sistemelor de pază ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2011, 13:57
(13158 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2011, 11:07
(6412 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: I-a zugrăvit apartamentul și i-a furat bunurile

Un tînăr de 31 ani este cercetat penal după ce a furat mai multe bunuri dintr-o locuință. Polițiștii feteșteni au fost sesizați despre furt luni, 14 noiembrie, de către o femeie, de 41 ani, din localitate ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2011, 11:00
(15557 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt


Gheorghe Lazăr: Traficant de minori, încarcerat

Un tînăr din comuna Gheorghe Lazăr, condamnat la închisoare a fost prins luni, 14 noiembrie a.c., de polițiștii ialomițeni și dus în Penitenciarul Slobozia în vederea încarcerării. Tînărul de 26 ani a fost ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2011, 10:59
(11350 vizualizări - 0 comentarii)


AJFOM Ialomița: Selecție pentru locuri de muncă în Spania

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița aduce la cunoștința celor interesați faptul că Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a primit o ofertă de locuri de muncă pentru sectorul ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2011, 10:55
(16338 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Recepția podețului peste rîul Sărata

Joi, 17 noiembrie a.c., podețul peste rîul Sărata va fi inaugurat. Investiția a fost asigurată din fondurile Consiliului Județean Ialomița, podețul fiind afectat la precedentele inundații înregistrate la ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2011, 10:47
(11725 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Controale la brutării

În baza unui plan comun de acțiune, inspectorii ITM Ialomița, alături de polițiști și jandarmi, au controlat mai multe firme în domeniul fabricării produselor de brutărie. Astfel, au fost controlați 12 ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2011, 10:42
(14068 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Accident cu 6 victime!

Sinești: Accident cu 6 victime!

Șase persoane au fost rănite și două autoturisme avariate în urma unui accident rutier produs duminică, 13 noiembrie a.c., în jurul orei 16.15, în afara localității Sinești. Astfel, în timp ce un bucureștean ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2011, 10:27
(16899 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Sinești accident


Malu: Accident cu trei victime după ce s-au ciocnit două autoturisme!

Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza localității Malu s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a trei persoane. Astfel, în timp ce un tînăr, de 23 ani, din comuna ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2011, 10:22
(9993 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Malu accident


Fetești: Și beat, și fără permis la volan

Polițiștii au depistat în trafic, pe raza municipiului Fetești, un localnic în vîrstă de 40 ani, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2011, 10:08
(13738 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Amenzi de peste 56000 lei aplicate de Poliția Rutieră

La sfîrșit de săptămînă, polițiștii rutieri au aplicat 295 sancțiuni contravenționale, au reținut în vederea suspendării 9 permise de conducere și au retras 5 certificate de înmatriculare. 104 de sancțiuni ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2011, 10:07
(12338 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița spune NU tutunului!

Direcția de Sănătate Publică Ialomița și Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Ialomița demarează campania «Spune DA Vieții!Spune NU tutunului!», desfășurată în perioada 1-30 noiembrie2 ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2011, 09:36
(19671 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Demonstrație cu mașina de descarcerare

Miercuri, 16 noiembrie a.c., la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu», pompierii vor face demonstrații practice cu noua mașină de descarcerare. Evenimentul demara începînd cu ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2011, 17:47
(9190 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Ionela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Metalurgie în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă sorinb în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 revolta în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Pt DNA în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Piață în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului stoica în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului gigel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului paul în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! oi în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Tot EL în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului ? în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului @ Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Mary în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! teren extravilan Munteni Buzău în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Caron în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...