Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Pompier cu cazier

Angajări după urechea strîmbă a sistemului la ISUJ Ialomița

Pompier cu cazier

Parchetul Militar urmează să decidă soarta unui pompier ialomițean. Pompierul a ajuns în fața magistraților după ce a fost descoperit că are cazier juriciar, deși legea interzice angajarea în structurile militare a unor astfel de persoane... Mai mult, pompierul nu este singurul aflat în această situație. Alți 11 angajați ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Ialomița au intrat în atenția anchetatorilor...

Concurs de dosare penale la angajarea de pompieri
În anii de glorie 2006, 2007 și chiar 2008, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» Ialomița și-a întărit structurile. Aproximativ 500 de ialomițeni au devenit «peste noapte» profesioniști în situații de urgență (mai pe înțelesul tuturor, pompieri). Pentru a reuși pătrunderea în sistemul militar, cele aproximativ 500 de persoane au susținut un concurs de admitere. Anterior, candidații au fost verificați de o comisie de examinare în baza unor documente ce se regăseau în dosarul de înscriere. Peste dosare au trecut anii, iar peste ocupanții posturilor de asemenea. Puși în slujba patriei și ai neamului, pompierii și-au desfășurat nestingherit activitatea pînă anul precedent...
În anul 2010, responsabilii ISUJ Ialomița au efectuat o verificare sumară în evidențele operative ale SRI. O verificare de rutină, susțin unii, în timp ce alții ar jura că respectiva verificare ar fi fost impusă de comandanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Rezultatele verificărilor aveau să demonstreze ceea ce unii știau de mai multă vreme... 12 pompieri ialomițeni, angajați în urma ultimelor recrutări, au intrat în atenția reprezentanților ISUJ ca urmare a faptului că aveau înscrieri în cazier.
«În urma verificărilor din 2010 s-a stabilit că 12 angajați au avut oarece probleme de încălcare a legilor. Cei 12 aveau caziere judiciare...» ne-a declarat colonelul Constantin Nae, comandantul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița. E drept, reabilitarea noilor pompieri intervenise în urmă cu cîțiva ani, mai exact 1998, 1999 sau chiar 2000, iar faptele erau demult uitate. În aceste condiții, dat fiind caracterul militar al instituției, aproape că am da crezare candidaților respinși de ISUJ pentru angajare deși nu aveau nicio interacțiune cu penalul românesc. Concurența acerbă pentru un post de pompier, sau măcar personal civil, a făcut ca sistemul să aleagă cum a fost mai «indicat»: candidați cu caziere judiciare în detrimentul celor care nu au avut probleme cu legea. O lege strîmbă și o comisie aproape dezinteresată de maldărul de dosare verificate pentru angajare.
«Din punctul nostru de vedere, nu este nicio problemă cu 11 dintre ei. Perioada de reabilitare intervenise în urmă cu mai mulți ani, iar acestora li s-a acordat o a doua șansă...» adaugă colonelul Nae.

Unul rău, da’ bun!
Și dacă cei 11 pompieri s-au angajat la limita legislației, nu același lucru se poate spune și despre cel de-al doisprezecelea. Acesta din urmă, pompier angajat în anul 2006, face actual obiectul unei anchete a procurorilor militari, la solicitarea conducerii Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Ialomița.
Pompierul ajuns în atenția Parchetului Militar după ce verificările de anul precedent au demonstrat faptul că individul are o înscriere penală în cazierul judiciar. Cum a fost posibilă angajarea slobozeanului, rămîne însă o întrebare fără răspuns. Pe scurt, potrivit autorităților, dosarul pentru angajarea acestuia conține un cazier judiciar «curat», adică fără nicio înscriere. Culmea însă, la patru ani de la angajare, individul apare în evidențele SRI ca deținător al unei infracțiuni penale.
«La angajare acesta a prezentat la dosar un cazier curat. Cînd am făcut verificările am descoperit că, de fapt, are cazier!» sună halucinant declarația comandantului pompierilor ialomițeni.
Explicația, una de-a dreptul puerilă, ne-a fost oferită tot de conducerea ISUJ Ialomița: la angajare, pompierul săvîrșise sau luase parte la o infracțiune cu caracter penal, dar instanța nu se pronunțase definitiv. Motiv pentru care celui în cauză i-ar fi fost eliberat un cazier judiciar fără înscrisuri. După angajare, instanța de judecată s-a pronunțat, aplicîndu-i individului o amendă penală, sancțiune ce se înscrie în cazier. Amenda ar fi fost primită în 2009, iar pompierul a «omis» să-și informeze superiorii cu privere la incompatibilitatea în care se afla.
La verificările în evidențele operative, angajatul penal a fost descoperit, iar actual riscă să fie dat afară din sistem. Potrivit reprezentanților ISUJ, decizia va aparține în exclusivitate Parchetului Militar, instituție abilitată să cerceteze astfel de cazuri.
«Nu se pune problema de vreo faptă de corupție, este un băiat cuminte, la locul său. Din cîte ne-a explicat, a fost implicat involuntar într-un scandal. Dar, desigur, toate aceste circumstanțe nu îl disculpă de faptul că nu ne-a informat cu privire la aplicarea amenzii penale...» a concluzionat colonelul Nae.

27 Aprilie 2011, 13:09 (15355 vizualizări - 4 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Adi:
(17 Decembrie 2012, 21:40)
 domnul col. NAE mi-a fost comandant pe vremea cand era in Bucuresti sef al grupului de Interventie nr.1, un om deosebit, cerebral si f. militaros. succes la conducerea INSP. pt. situati de urgenta Ialomita!
George:
(1 Mai 2011, 22:49)
Cine mai are bani de spaga pe saracia asta, si ptr ce, ptr un post de pompier, m-as mira!!!
nicu:
(1 Mai 2011, 13:32)
Cit mergea spaga stie maioru LICA....
adrian:
(30 Aprilie 2011, 01:41)
Cu ce medii au intrat infractorii ? Cat mergea spaga ptr. un loc in ISU ? Stii ca si soferii intrau cu 10 ? Dumnezeu nu doarme , acum vechea conducere sa raspunda !Daca-i examineaza din nou cu aceleasi subiecte , garantez ca nu trec jumatate .

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
05 Iul 2026
261 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
ISU Ialomița: Marți 13, «Ziua Informării Preventive»

ISU Ialomița: Marți 13, «Ziua Informării Preventive»

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) s-a raliat inițiativei derulată la nivel european, astfel încît, în fiecare zi de marți 13, organizează în București și în județele țării «Ziua informării ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2014, 16:20
(7647 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rata șomajului, în scădere

La sfîrșitul lunii aprilie 2014, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 7610 șomeri, din care 2053 șomeri indemnizați, respectiv 5324 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2014, 09:15
(4968 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: Cursuri de formare profesională

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza, în anul 2014, cursuri de formare profesională în următoarele meserii: operator, introducere, validare, prelucrare date; comunicare ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2014, 13:45
(6227 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Accident mortal pe DN2 după ce un șofer băut a acroșat un biciclist!

Duminică, 4 mai a.c., Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN2 s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane. Din primele verificări, polițiștii deplasați la fața locului ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2014, 12:20
(9346 vizualizări - 1 comentariu)


APIA Ialomița: Acordul prealabil pentru subvenția la motorină

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița informează producătorii agricoli că mai pot depune cererea de acord prealabil pentru anul 2014, pentru acordarea unui ajutor ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2014, 10:20
(8056 vizualizări - 0 comentarii)


Elemente de muniție, descoperite la Fetești. Incendiu la Țăndărei!

Două proiectile perforante de artilerie de calibru 85 mm au fost descoperite de un cetățean pe un teren viran de pe raza municipiului Fetești. Evenimentul a fost anunțat prin 112 sîmbătă, 3 mai a.c, iar ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2014, 08:30
(9104 vizualizări - 0 comentarii)


314 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița

AJOFM Ialomița a făcut publice rezultatele Bursei Generale a Locurilor de Muncă din luna martie 2014. Astfel, 314 participanți au reușit să-și găsească un serviciu... La nivelul județului, au fost contactați ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2014, 15:35
(5371 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: «1 Mai» la limita legii

Pentru unii ialomițeni, ziua de «1 Mai» nu a însemnat doar distracție cu mici și bere, ci și probleme cu legea. 200 de polițiști au fost la datorie în această mini-vacanță și au aplicat sancțiuni fără număr ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2014, 12:45
(5542 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Depunerea cererilor de subvenție pe suprafață, în linie dreaptă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-APIA Centrul Județean Ialomița informează că, în perioada 3 martie-28 aprilie 2014, au fost depuse, în cadrul Campaniei de primire a cererilor de plată ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2014, 15:35
(7037 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Două persoane, reținute de polițiștii ialomițeni pentru favorizarea infractorului

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au reținut luni, 28 aprilie a.c., pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore, două persoane, o femeie și un bărbat de 36, respectiv 33 de ani, ambii ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2014, 12:10
(8787 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

societate comercială
angajează
operator PC
(2 posturi)
Relații la telefon 0724/000.595
CV la fax 0243/235.111

25 Aprilie 2014, 18:40


Slobozia: La un pas de moarte

Accident de circulație produs pe șoseaua care leagă Slobozia de Brăila. Un bărbat, de 34 de ani, a fost la un pas de a-și pierde viața după ce a intrat cu mașina într-un copac. Rănit în urma accidentului ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2014, 17:40
(4616 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Movilița: Trei victime în urma unui accident rutier

Dimineață de coșmar pentru doi șoferi și o pasageră. Cei trei au fost victimele unui accident rutier și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii ialomițeni susțin ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2014, 13:25
(6193 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Țigări de contrabandă, vîndute pe «sub mînă»

Comerț cu țigări de contrabandă la un magazin din comuna Ion Roată. Asta au descoperit polițiștii ialomițeni în urma unei acțiuni demarată pe raza localității. Marfa provenea din Ucraina și era comercializată ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2014, 12:25
(7623 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți mangă la volan

Doi șoferi, unul din Slobozia și un altul din Fetești, au fost depistați în trafic conducînd în stare de ebrietate. Ambii conducători auto s-au ales cu dosare penale. Șoferul depistat pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2014, 12:10
(6244 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Băuturi alcoolice, vîndute ilegal

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au descoperit în sediul unei societăți comerciale băuturi alcoolice în valoare de 11 mii lei ce urmau a fi comercializate «la negru». Administratorul ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2014, 11:35
(3829 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Abateri de la Codul Rutier, sancționate de polițiști

Polițiștii ialomițeni au fost din nou la datorie pe șoselele județului. Oamenii legii au aplicat sancțiuni șoferilor certați cu normele rutiere. Conducătorii auto au fost amendați fie pentru că circulau ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2014, 09:15
(6156 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Deșeuri metalice, confiscate de polițiști

Acțiune a polițiștilor din Amara, oamenii legii controlînd modul în care se efectuează achizițiile deșeurilor metalice pe raza localității. În urma activităților, a fost aplicată o sancțiune de 1300 de ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2014, 08:45
(6533 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: «Bandiți» băgați la răcoare

Doi tineri, de 20 și 24 de ani, din Bărbulești, au ajuns în sfîrșit după gratii. Deși pe numele lor Judecătoria Urziceni a emis un mandat de arestare preventivă și unul de executare a unei pedepse privative ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2014, 08:20
(8272 vizualizări - 0 comentarii)


Adîncata: Apele rîului Prahova amenință să iasă din matcă. Cod Roșu de inundații!

Pericol de inundații în Ialomița, în zona localității Adîncata. Apele rîului Prahova amenință să iasă din matcă. Autoritățile sînt în alertă și lucrează pentru consolidarea și supraînălțarea digului. Ploile ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2014, 13:35
(9413 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Noaptea de Înviere, sărbătorită în liniște

Peste 300 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au acționat în ultimele 24 de ore pe raza județului, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. Efectivele ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2014, 10:55
(8705 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Grupare infracțională specializată în furturi de animale, destructurată de polițiști

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au destructurat o grupare infracțională specializată în furturi de animale, două persoane fiind reținute. Astfel, joi, 17 aprilie a.c., polițiștii de Investigații ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2014, 13:20
(9715 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Peste 1,2 tone carne de vită, confiscate

Coșereni: Peste 1,2 tone carne de vită, confiscate

Peste 1200 kg de carne de vită au fost confiscate într-un filtru al polițiștilor din Ialomița. În cursul zilei de astăzi, polițiștii Secției Rurale Coșereni, din cadrul IPJ Ialomița, au oprit pentru control ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2014, 17:15
(9059 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Peste 300 de polițiști «supraveghează» Sărbătorile Pascale

Peste 300 de polițiști vor acționa zilnic, în perioada 19-21 aprilie a.c., pe raza județului, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale. În perioada ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2014, 15:05
(5920 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Țigări de contrabandă, descoperite în trafic

În cursul zilei de marți, 16 aprilie a.c., polițiștii au depistat în trafic, în municipiul Slobozia, o persoană care transporta produse accizabile fără documente de proveniență. Așadar, în jurul orei 1 ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2014, 16:20
(4820 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Evaziunea din panificație, în vizorul polițiștilor

În cursul zilei de marți, 15 aprilie 2014, efectivele Serviciului de Investigare a Fraudelor împreună cu reprezentanți ai DSVSA și ITM Ialomița au efectuat verificări la două unități economice cu profil ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2014, 14:15
(10102 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Cantitate de peste 27000 litri de vin, retrasă de la comercializare

Efectivele Serviciului de Investigare a Fraudelor au efectuat marți, 15 aprilie a.c., împreună cu specialiști ai Direcției Agricole Județene Ialomița, verificări la o societate comercială, situată pe raza ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2014, 12:25
(6012 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Furturile de animale, în atenția polițiștilor

Un tînăr, în vîrstă de 27 de ani, din orașul Țăndărei, este cercetat de polițiști, fiind bănuit de polițiști că, în noaptea de 11/12 aprilie a.c., a pătruns în curtea unui concetățean și a sustras mai multe ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2014, 10:20
(4280 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții domiciliare în Ialomița. 11 persoane suspectate de furturi din locuințe, la audieri!

Polițiștii ialomițeni, alături de procurori din cadrul Parchetelor Slobozia și Urziceni au efectuat miercuri, 9 aprilie a.c., 14 percheziții domiciliare. Anchetatorii au reușit astfel să destructureze o ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2014, 18:10
(9480 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Victimă a unei înșelăciuni cu bijuterii false

O femeie de 67 de ani, din Slobozia, a fost înșelată de o persoană cu suma de 900 de lei. Respectiva persoană a convins-o pe femeie să achite suma de 900 de lei pentru cîteva bijuterii care, la prima vedere ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2014, 15:20
(7693 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sătenii tăi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Loredana în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Topic în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Ion în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Rodica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Dadi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Bogdanel Nicolae în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Un cetatean în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Niculina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sile în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Maria Apostol în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Consilier în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Miruna N în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive @gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Suveran în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Vali în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...