Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«American Dream» de Slobozia Nouă

«American Dream» de Slobozia Nouă

În 2008, cuprinsă de febra dezvoltării pe orizontală (că la verticală nu putem nici măcar visa!), administrația locală anunța dezvoltarea a 8 cartiere nou-nouțe, care să transforme orașul într-un «American Dream» veritabil, unde toată lumea sa aibă o casă, un loc de muncă și... o mașină, că plasmă au pînă și beneficiarii de la 416. În primăvara lui 2009, cel mai așteptat dintre aceste cartiere, cartierul «popular» de la Slobozia Nouă, era parcelat. La trei ani de la declarațiile de atunci, beneficiarii terenurilor concesionate de Primăria Slobozia au îngropat în aceste cartiere sute de miliarde de lei. Doar că în cartier, prezentat la acel moment drept cea mai mare realizare a administrației locale, nici acum nu există rețea de apă, curent electric sau branșament pentru gaze!

Legea 15, pentru unii mumă, pentru alții ciumă
În primăvara lui 2009, cînd viceprimarul Alexandru Stoica bătea destoinic primii țăruși în maidanul din spatele gării de la Slobozia Nouă, beneficiarii parcelelor de 300 de metri pătrați visau cu ochii deschiși la viitorul cartier, «cel mai modern dintre toate» după cum declara atunci edilul local. Potrivit Legii 15, în baza căreia au fost alocate parcelele, noii proprietari aveau obligația ca în termen de un an să înceapă execuția lucrărilor. În caz contrar, precizau autoritățile publice locale, terenurile vor fi redistribuite. «Legea spune un an, dar noi îi vom lăsa doi. Singura obligație pe care o au este să toarne fundația. Măcar să înceapă, să arate că sînt serioși!» declara la momentul respectiv viceprimarul Alexandru Stoica. În schimbul seriozității concesionarilor, administrația locală promitea la momentul respectiv asigurarea tuturor utilităților pînă la sfîrșitul anului 2010, precum și realizarea unor artere de circulație în zonă. Promisiunile autorităților locale erau întărite și de prevederile Legii 15 din 2003, privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, care preciza la articolul 6 că «Planurile urbanistice zonale (PUZ) și planurile urbanistice de detaliu (PUD) privind ansambluri de locuințe-tip înșiruite sau cuplate care se realizează pe terenuri identificate potrivit art. 1 alin. (2) se inițiază și se finanțează de consiliile locale». Numai că aceste planuri ale administrației publice locale n-au trecut niciodată de nivelul documentației. Așa se face că noul cartier s-a ridicat din nimic, datorită eforturilor financiare uriașe ale tinerilor proprietari care așteaptă și acum ca Primăria Slobozia să-și onoreze promisiunile.

Anonimii megavilelor de cartier
Deși știu că n-au nicio șansă să obțină facilitățile promise de autoritățile locale, proprietarii terenurilor din cartierul Slobozia Nouă continuă să investească sume uriașe în ridicarea caselor duplex, conform obligațiilor impuse de administrație: «Deocamdată nu se știe nimic. Da’ dacă toți ridică pe-aici, am ridicat și eu. Se știa clar că n-o să dea utilitățile anul trecut. Și nici anul ăsta. Abia anul viitor, că e an electoral. Și anul ălălat, că e tot an electoral. Și locurile s-au dat tot în an electoral. România va ieși din criză tot în an electoral. C-așa e lumea, de cînd e... lumea! Ca să poa’ să te influențeze pe unul ca tine, ca mine, ca ăla!..» ne explică lîngă una dintre fundații unul dintre proprietari. Refuză să-și dea numele. Mai are de luptat cu primăria, cu birocrația, cu aprobările.
În apropiere, un alt proprietar supraveghează lucrările unei vile ridicată «la roșu». Și el vrea să rămînă anonim, dar ne povestește cît de greu a fost pînă a ajuns aici. «Uite, o cisternă de apă e 3 milioane. Au fost zile cînd am luat apă din șanț, că nu mai erau bani. Nu mai vorbesc de drumuri desfundate, de curent electric, de toate cele... Da’ n-ai cui să spui, că nimeni nu te crede. O închid și aștept pînă aduc utilitățile, că singur nu pot să le trag!». În aceeași situație se află la acest moment cam 50 din cei 200 de concesionari ai cartierului. Cîțiva însă n-au avut încotro și s-au mutat...

Sinistrații anului 2011
Deși nu face parte din lotul 2009, Marius Mișcă e reprezentantiv pentru situația din cartier. Locuiește pe Peneș Curcanul, la intrarea dinspre Ianache. El a primit locul de casă în 2004, iar în 2008 era deja mutat. Are o datorie de 1400 lei lunar și se consideră fericit. Vecinul lui plătește 2500 de lei și se gîndește să vîndă. La vînzare se gîndesc și alți proprietari. Mai ales de cînd terenurile neocupate de case s-au transformat în maidane pe care firmele de salubritate aruncă gunoaiele orașului. «Știm că nu sînt bani, dar mă deranjează lipsa lor de conștiință. Speram că, o dată mutați aici, vor găsi soluții pentru utilități. Am dovedit că avem dorința de a locui aici, plătim impozite... Am fost la Primărie, ne-am adunat toți și am mers acolo, peste ei... Ne-au spus să revenim înainte de Paște. Acum o să mergem iar. Nu înainte, dar după Paște cu siguranță...» își face Marius Mișcă curaj, după un an de zile trăit la sobă pe butelie, cu wc-ul în fundul curții și fără electricitate.
Șansele de rezolvare sînt însă extrem de reduse. Ca și ale celorlalți, obligați de situație să se mute în noile locuințe. Sînt, în majoritatea cazurilor, funcționari ai adimistrației sau angajați la stat. Unii dintre ei lucrează în cadrul administrației locale și au solicitat locuri de casă în acest cartier, tocmai pentru că au sperat să profite de oportunitatea oferită de administrație. Cît de departe sînt toți acești proprietari de mut-visatele utilități? Nimeni nu știe! Dar toată lumea își dă cu părerea...

Grădini de legume printre vile și gunoaie
În așteptarea «sistematizării pe orizontală» promisă de administrația locală, printre vilele din cartier cresc mormane uriașe de deșeuri urbane. Și, mai nou, grădini de legume.
Roșii de la Silviu Petrache. În joia cînd am vizitat noi cartierul, Silviu Petrache întindea două căruțe cu bălegar pe unul dintre maidanele din apropiere. Are 1800 de metri pătrați, intravilan agricol, primiți de la Primărie în locul terenului de sub Tribunal. Și o reclamație de la vecini. «Cică îi deranjează mirosul. Da’ pe mine nu mă deranjează că și-au ridicat vilele aicea?» contracarează el. Pe terenul proaspăt fertilizat, Silviu Petrache intenționează că cultive roșii. Și crede că autoritățile locale și-au bătut joc de oameni cînd le-au concesionat terenurile aici: «De ce crezi mata că pun eu roșii aici? Că puteam și eu să vînd, ca Primăria, să mă umplu de bani. Da’ m-ar bate Dumnezeu să păcălesc oamenii și să le dau pămînt în groapa asta. Că cine e tînăr nu cunoaște... Da’ cine a apucat, știe că aici era senin de apă. Cum dădea o ploaie mai zdravănă, cum se inunda tot. Iar în gropile de pe-aici, dacă scăpai calul, se-neca...».
Lîngă viitorul solar de roșii al lui Silviu Petrache se întinde o cărămidărie. Lîngă ea, un saivan, iar lîngă acesta, mormanele deșeuri. În fiecare zi tot mai multe. «Vin noaptea și le varsă aici. Nu numai oameni, că dacă vă uitați, o să vedeți că nu e doar gunoi de curte... Vin firmele astea de salubritate care n-au contracte și le varsă aici. Nimeni nu întreabă nimica, nimeni nu vede nimica, nimeni nu amendează...» spune nea Silviu.
Surse din cadrul administrație locale susțin că primarul Gabi Ionașcu a fost deja informat cu privire la aceste abuzuri. În cadrul unei ședințe de organizație a PSD. Și că a promis că va lua măsuri. Probabil după ce va asigura utilitățile, ne dăm noi cu părerea... Că și promisiunile astea, se fac în funcție de priorități, nu-i așa?

Autoritățile continuă să promită luna de pe cer
Deși lipsite de resurse reale pentru asigurarea utilizăților în zonă, autoritățile locale continuă să facă promisiuni. Prima dintre ele constă în redirecționarea unei părți din redevența plătită de către SC Urban administrației locale către lucrările edilitate promise încă de acum 2 ani. Prognozată la o valoare de 1,5 milioane lei la nivelul anului 2011, suma se dovedește însă insuficietă. Mai ales că nu toți banii vor fi orientați către asigurarea utilităților în cartier. «Nu știm cît din acești bani vor fi investiți acolo. Dar pot să vă spun că s-a discutat despre asta și, cu siguranță, vom aloca niște bani pentru utilitățile din zonă» declară din nou viceprimarul Alexandru Stoica. O altă posibilă salvare pentru cartier o reprezintă fondurile europene. Potrivit reprezentanților administrației locale, Primăria Slobozia speră ca pînă la sfîrșitul anului în curs să obțină o finanțare de 10 milioane lei pentru asigurarea unor lucrări edilitare de mare anvergură. Dacă aceste sume vor fi accesate, șansele ca cei 200 de proprietari din zonă să aibă înainte de alegerile din 2012 apă curentă, electricitate și sistem de canalizare cresc exponențial. Dacă...

29 Aprilie 2011, 06:42 (9102 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Asfaltarea străzilor din Slobozia Nouă intră în linie dreaptă
Se amână asfaltarea străzilor din Slobozia Nouă
«Canalizarea vacumatică» de la Slobozia Nouă, în teste

Comentariile cititorilor:


alina:
(17 August 2011, 22:21)
vrabia malai viseaza ptr cei de la conducere in special
Sake:
(29 Aprilie 2011, 22:13)
Da, cu siguranta vor face ceva de mantuiala in anii electorali, asa cum au mai facut. Daca tot ati fost in zona, trebuia sa incepeti de unde s-a inceput si cartierul, strazile Plevna /Marasesti si ati fi vazut cat de serioasa e administratia. Vorba omului, cine e tanar nu cunoaste. Uite cateva exemple: stazile cat mai inguste, trotuarele cat mai subtiri, turnate pe moloz necompactat, au inceput sa crape; bordura pe strazile Caramidari, Marasesti si Plevenei e dreapta ca sarpele, stalpii de pe Marasesti, daca inchizi un ochi si te uiti dinspre Ianache, sunt aliniati dupa Calea Lactee; la intersectia Marasesti cu Minerva e un stalp de 5 ani in mijlocul drumului, la intrarea pe strada Plevnei, de la biserica de lemn, iti trebuie ARO ca sa treci, strada Ianache a fost decopertata inainte de asfaltare ca sa fie la nivelul propus, strada Marasesti, bucata asfaltata, n-a mai fost decopertata, asa ca e mult mai sus decat restul strazilor din zona; Marasesti si Plevna au fost asfaltate, intre ele Minerva nu; alinierea gardurilor pe strada Plevna e varza, unii sunt la 0.5 m de bordura, altii la 2 m; pe strada Viitor trebuie sa fii pilot de formula 1 ca sa ocolesti canalele suprainaltate; cota zero a ramas o crima cu autor necunoscut; si tot asa, as mai putea continua. Ca unul care a fost permanent in zona, va pot spune ca toate lucrarile s-au facut cu oameni bauti bine, se observa imediat unde au terminat unii si unde au inceput altii. Desigur ca cineva a semnat procese-verbale de receptie a lucrarilor. Dar astea sunt doar mofturi, pe langa ce aste acum in cartierul propriu-zis. Intregul articol putea fi restrans la un singur cuvant: Afganistan. Ca sa faci credit pe 20-30 de ani si sa-ti ridici o casa in care nu te poti muta, nu e chiar de colea; iti cam vine sa strangi lumea de gat. A, si sa nu uitam cainii bagabonti; sunt cateva grupuri extremiste in zona. Ati avut noroc. Sau ati fost cu masina?
Dan:
(29 Aprilie 2011, 10:52)
Felicitari si multumiri celor de la Independent pentru acest articol..Intr adevar s au investit multi bani de catre proprietari, in aceste case in urma promisiunilor facute de cei de la primarie, care ca de obicei si au batut joc si au mintit cu nerusinare in an electoral..Speram ca in urma mai multor articole..poate se vor lua masuri si vor veni si la noi utilitatile..

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 04 Aug 2026
244 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Forumul APPR: «Ziua Porumbului» 2024, la Orezu

Forumul APPR: «Ziua Porumbului» 2024, la Orezu

Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR) organizează miercuri, 11 septembrie 2024, a XV-a ediție a evenimentului «Ziua Porumbului». Manifestările se ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2024, 14:00
(6372 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Moldoveni!

Echipele furnizorului de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere la nivelul instalațiilor de energie electrică din localitatea Moldoveni, joi, 5 septembrie 2024. Fără curent, sursa ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2024, 09:50
(1781 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Băuți, posibil drogați și fără permise, la volan

Polițiștii rutieri au oprit, în trafic, pentru verificări, vehiculele conduse de doi bărbați, cu vârste de 37, respectiv 51 de ani, din Ograda și Fetești. În urma verificărilor efectuate ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2024, 15:50
(2144 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: «Ghid privind aplicația e-Transport»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că pe site-ul Ministerului Finanțelor a fost publicat «Ghid privind aplicația e-Transport». Menționăm ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2024, 14:50
(4324 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii ialomițeni au stins 529 de incendii în perioada ianuarie-august 2024

Pompierii ialomițeni au stins 529 de incendii în perioada ianuarie-august 2024

Marți, 3 septembrie a.c., ISU Ialomița a organizat o conferință de presă în care a făcut bilanțul activității desfășurate în perioada ianuarie-august 2024. Conform informațiilor oferite de ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2024, 13:45
(5874 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea muzeelor la sate», ediția 2024

Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea muzeelor la sate», ediția 2024

Muzeul Județean Ialomița a luat parte, la sfârșitul săptămânii precedente, la «Noaptea muzeelor la sate», eveniment desfășurat în toată țara sub egida Rețelei Naționale ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2024, 09:20
(4781 vizualizări - 0 comentarii)


USR/Elena Lasconi la deschiderea sesiunii parlamentare: «Românii au de dat trei voturi cruciale pentru viitorul României. Pot vota pentru o țară în care să fie bine pentru toți, nu doar pentru unii!»

Elena Lasconi, președinta USR, subliniază importanța deosebită a voturilor pe care românii trebuie să le exercite în noiembrie și decembrie 2024, voturi de care depinde viitorul Româ ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2024, 17:25
(4641 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune cu efective mărite la Urziceni și Bărbulești

Vineri, 30 august a.c., polițiștii din Urziceni au organizat în localitățile Urziceni și Bărbulești o acțiune cu efective mărite, în acest sens acționându-se în zonele î ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2024, 15:55
(2267 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Făcăeni

Incendiu la o casă din Făcăeni

Două echipaje operative din cadrul Stației de Pompieri Fetești au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean pe raza localității Făcăeni. La sosirea forțelor ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2024, 11:20
(1983 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Iazu, Fetești și Perieți

Accidente la Iazu, Fetești și Perieți

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident rutier în care au fost implicate ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2024, 11:15
(2015 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 6 septembrie 2024, termen-limită pentru depunerea Declarației de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2024, 11:05
(5086 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică, opțiune sigură și ecologică

RAJA Constanța: Factura electronică, opțiune sigură și ecologică

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică reprezentând o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2024, 10:25
(3113 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: A fost aprobat bugetul pentru implementarea «Programului pentru școli al României» în anul școlar 2024-2025 

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, pentru anul școlar 2024-2025, a fost aprobată suma de 760,241 milioane de lei ca buget pentru implementarea «Programului ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2024, 10:05
(3471 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: A pus în circulație un autoturism neînmatriculat

Polițiștii din Urziceni au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din comuna Bărbulești. Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul ...[citește_toată_știrea]

30 August 2024, 14:00
(1382 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: La volan cu permisul suspendat

Polițiștii din Fetești, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări un șofer ...[citește_toată_știrea]

30 August 2024, 13:40
(1221 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

Un bărbat de 37 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, de către polițiștii din Urziceni. Pe numele acestuia a fost emis un ordin de protecție provizoriu după ce și-ar fi agresat ...[citește_toată_știrea]

30 August 2024, 13:20
(1301 vizualizări - 0 comentarii)


Post de ofițer specialist, din sursă externă, scos la concurs de Jandarmeria ialomițeană

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița a scos la concurs un post de ofițer specialist II în cadrul Serviciului Logistic-Administrare Patrimoniu Imobiliar și Protecția Mediului, din sursă externă ...[citește_toată_știrea]

30 August 2024, 10:00
(3607 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița organizează «Noaptea muzeelor la sate»

Muzeul Județean Ialomița se alătură și în acest an demersului inițiat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România de organizare la sfârșitul acestei săptămâni a evenimentului ...[citește_toată_știrea]

30 August 2024, 08:00
(3884 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 4 autoturisme, implicate într-un accident rutier

Joi, 29 august 2024, pompierii din Slobozia au intervenit în cazul unui accident petrecut pe șoseaua de centură a orașului. În evenimentul rutier au fost implicate 4 autoturisme și 12 persoane. Victimele au fost monitorizate și evaluate la fața locului, doar o singură persoană fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pentru îngrijiri suplimentare. ...[citește_toată_știrea]

29 August 2024, 15:00
(1818 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 46,44 milioane de lei, în perioada ianuarie-iulie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iulie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

29 August 2024, 10:40
(3999 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Țigări susceptibile a proveni din contrabandă, descoperite într-o dubă

Urziceni: Țigări susceptibile a proveni din contrabandă, descoperite într-o dubă

Marți, la data de 27 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiștii de Ordine Publică și Rutieră au depistat, pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 16:25
(1768 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Posibil drogați și fără permise, la volan

Polițiștii din Slobozia, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări un tâ ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 16:20
(1361 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Ordin de protecție provizoriu după ce soțul și-a agresat soția

Polițiștii din Amara au fost sesizați luni, 26 august a.c., de către o tânără de 26 de ani, din Amara, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către soțul ei, un bărbat în v ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 16:15
(2246 vizualizări - 0 comentarii)


USR: Am corectat scrisoarea PSD pentru pensionari. Iată cum ar fi trebuit ea să arate!

Scrisoarea pe care o vor primi pensionarii acasă, din dorința premierului Ciolacu de a mai atenua scandalul provocat de recalcularea pensiilor, nu schimbă cu nimic realitatea. Adevărul rămâne același ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 14:55
(3819 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești!

La nivelul conductei principale de distribuție aferentă Stației de Tratare și Pompare Apă Fetești din județul Ialomița a survenit o avarie. Pentru remedierea acesteia, RAJA Constanța va întrerupe ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 13:35
(1109 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Sâmbătă, 31 august 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că sâmbătă, 31 august  2024, este termenul-limită de depunere a Formularului 398-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 12:25
(3683 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 2 septembrie 2024, termen-limită pentru transmiterea documentelor privind acordarea rentei viagere

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că rentierii  agricoli pot transmite documentele specifice privind acordarea rentei viagere agricole până cel tâ ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 12:25
(21008 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar în valoare de peste 55 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 09:20
(2311 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 918,17 milioane de lei încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-iulie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul  anului și până la 31 iulie 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului î ...[citește_toată_știrea]

27 August 2024, 10:35
(5498 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,49%, rata șomajului în luna iulie 2024

La sfârșitul lunii iulie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4361 șomeri (din care 2118 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

27 August 2024, 08:50
(3073 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Amenda în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Iulia în IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă casă Misleanu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 Mart în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Mary în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...