Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Andrășești: A pierdut controlul volanului și a intrat în gardul școlii cu un bolid BMW. Șofer începător, viteză excesivă, trei victime!

click pe poză

Viteza excesivă și lipsa de experiență a unui șofer par să fi fost principalele cauze pentru producerea unui grav accident de circulație în localitatea Andrășești. Trei victime, o mașină arsă scrum și o porțiune din gardul școlii spulberată este rezumatul unui teribil accident de vineri, 6 mai.
Vineri, 6 mai, după amiază, localnicii din Andrășești au fost îngroziți de producerea unui violent accident rutier. Un BMW cu numere de Ilfov se deplasa din direcția Slobozia, iar la intersecția cu o stradă comunală a pierdut controlul volanului, a ricoșat într-o mașină pe contrasens, a părăsit șoseaua, a smuls din rădăcini un copac aflat pe marginea părții carosabile și s-a oprit în gardul școlii. Imediat mașina a izbucnit în flăcări și s-a făcut scrum. În interior se aflau trei persoane, toate din Andrășești, iar din primele date mașina era condusă de Nicușor S., un tînăr șofer ce ar fi dobîndit dreptul de a conduce doar în urmă cu o lună de zile. Toate cele trei victime au fost transportate de urgență la Spitalul Slobozia.
Mai mult, potrivit unor informații de ultimă oră, una dintre victime ar fi decedat la Spital.

6 Mai 2011, 17:43 (31804 vizualizări - 40 comentarii)

Citiți și:
Accident la Andrășești
Accidente la Andrășești, Coșereni și Slobozia
Andrășești: Trei minori și trei adulți, victime ale unui accident rutier

Comentariile cititorilor:


Razvan Florea:
(7 Mai 2011, 14:13)
Mirela nu esti sanatoasa! Poate patesti si tu ceva asemanator, ca poate iti revii asa din prostie!!!!!!!!!!!
Cristina:
(7 Mai 2011, 12:53)
Nu imi vine sa cred ce s-a intamplat:((...nu imi pot reveni din soc:(...de cand am vazut ce s-a intamplat, plang intr-una...pacat de ei ca erau tineri, aveau toata viata inainte:((...condoleante familiilor si Dumnezeu sa-i ierte:((
roxana:
(7 Mai 2011, 11:50)
din nefericire unii conducatori auto sunt inconstienti...drept dovada....ii cunosteam pe toti trei...din pacate 2 sunt morti...dumnezeu sa ii odihnesca in pace...
mihaela:
(7 Mai 2011, 11:46)
soferul masinei a fost coleg cu mine in generala,iar mihai badoiu era nasul meu:( imi pare foarte rau pt tot ce s.a intamplat:( nu meritau sa sfarseasca asa:( condoleante familiei si dumnezeu sa i odihneasca in pace:(
andrei:
(7 Mai 2011, 00:51)
toti 3 sunt prieteni mei...am copilarit impreuna...imi pare rau pt tot ce s-a intamplat...regret pt cei disparuti dintre noi,si ii vom purta in sufletele noastre
Ionut (Jok):
(7 Mai 2011, 00:38)
Ii cunosteam ... Dumnezeu sa-I ierte! ... comuna e aqm in doliu :|
anonim:
(7 Mai 2011, 00:19)
d-zeu sa-i odihneasca pe cei doi.erau buni prieteni dar soferu a fost inconstient.tatal soferului e de vina ca i-a luat masina puternica si fara experienta.
mirela:
(6 Mai 2011, 23:30)
ma blesteama dumnezeu dar asa le trebue daca lea placut viteza sa se afirme sa se dea mari cine mai era ca ei dar la alte persoane nu sau gandit putea sa easa o nenorocire cati copii puteau sa moara din cauza prostiei lor si eu ii cunosc ma doare nu zic ca nu dar mai mult ma doare de copilul meu care se afla la ore in momentul acela mai aveau cateva minute doar bunul dumnezeu a avut grija de ei.
Dana:
(6 Mai 2011, 20:54)
Toti 3 sunt prietenii mei.Toti cei care ii cunoastem ne rugam la bunul Dumnezeu sa fie totul bine:((
Ginna:
(6 Mai 2011, 20:53)
Toti 3 erau prietenii mei:(.Toti cei care ii cunoastem si i-am cunoscut ne rugam la bunul Dumnezeu sa fie totul bine:(

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 04 Aug 2026
269 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Prevenirea criminalității în mediul rural

Polițiștii Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Slobozia, în colaborare cu agenții Posturilor de Poliție Cocora, Munteni Buzău, Reviga și Colelia, au acționat pe raza comunelor anterior menționate ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 12:03
(20458 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM: 11%, rata șomajului în luna iunie 2010

La sfîrșitul lunii iunie 2010, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița au fost înregistrate 11530 de persoane, din care 5272 șomeri indemnizați, respectiv 6258 șomeri neidemnizați ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2010, 18:11
(12891 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: șomaj Ialomița


Sudiți: Proiectile neexplodate descoperite sub fundația unei case

Nu mai puțin de 7 proiectile de artilerie explozive, patru dintre acestea de calibru 100 mm, două de calibru 105 și unul de calibru 76 mm, au fost descoperite de cîțiva cetățeni care lucrau la scoaterea ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2010, 14:33
(24045 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei, raiul contrabandiștilor de țigări

Numai într-o singură seară polițiștii au confiscat peste 15 mii de pachete de țigări, în orașul Țăndărei. Țigările erau transportate în mașini, iar deținătorii nu au putut prezenta documente de proveniență ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2010, 13:23
(24422 vizualizări - 5 comentarii)


5,8 mii de lei, amenzi pentru nesiguranța alimentelor

Aproximativ 40 de unități de procesare sau comercializare a produselor alimentare au fost, în perioada recent încheiată, verificaTe de inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2010, 13:22
(21976 vizualizări - 0 comentarii)


Lilieci: Patru autoturisme implicate într-un accident rutier

Miercuri, 7 iulie a.c., în jurul orei 14.35, echipajul de descarcerare și ambulanța SMURD de la Detașamentul Urziceni s-au deplasat de urgență pe DN2, la ieșirea din localitatea Lilieci, unde s-a produs ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 18:15
(13892 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Lilieci accident


Urziceni: Acțiune a Poliției

O acțiune de amploare s-a desfășurat marți, 6 iulie a.c., la Urziceni, în intervalul orar 18.00-21.00, polițiștii acționînd pe multiple planuri. În cadrul acțiunii, au fost legitimate 173 de persoane, iar ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 18:11
(11027 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții mai multor furturi, după gratii

Marți, 6 iulie a.c., polițiștii din Urziceni au reținut pentru 24 de ore un tînăr, de 20 de ani, din localitate, învinuit de săvârșirea a trei furturi din auto, fapte săvîrșite împreună cu un minor de ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 17:31
(14778 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: La volan, cu permisul suspendat

Un bucureștean de 29 de ani este cercetat penal de polițiști după ce a fost depistat conducînd un autoturism pe drumurile publice, deși avea permisul suspendat din luna ianuarie 2010. Autoturismul condus ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 17:20
(15155 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Țiganii din Căzănești s-au încăierat din nou. 5 persoane, reținute de polițiști

Scandalul s-a produs seara trecută, marți, 6 iulie, cînd mai multe persoane de etnie rromă, bărbați, femei și copii se aflau în fața unei locuințe unde aruncau cu diverse obiecte. Pentru calmarea spiritelor ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 17:04
(13665 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Aproape 2000 de pachete cu țigări de contrabandă, expediate printr-o firmă de curierat

Polițiștii din Slobozia au interceptat în trafic, pe bulevardul Matei Basarab din Slobozia, un autoturism asupra căruia aveau bănuieli că transportă țigări de contrabandă. La volan se afla un ialomițean ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 07:10
(20204 vizualizări - 3 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 05:19
(11091 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 05:18
(13446 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: La 14 ani, tîlhari cu acte-n regulă

Duminică, 4 iulie, la miezul nopții telefonul de urgență al polițiștilor din Țăndărei a sunat pentru a anunța o tîlhărie în strada mare. Victima a declarat polițiștilor că în timp ce se afla în zona pasarelei ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 18:55
(13407 vizualizări - 3 comentarii)


Sfîntu Gheorghe: În căutarea vițelului (ne)pierdut

Fiindcă nu și-a mai găsit vițelul în locul unde îl priponise, o femeie din Sfîntu Gheorghe a apelat numărul de urgență 112 pentru a alerta polițiștii. Femeia a susținut că vițelul îi fusese furat din spatele ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 18:55
(14644 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A fugit de acasă la cerșit

Un copil din Fetești a pus pe jar polițiștii din localitate după ce bunica sa, o bătrînă de 61 de ani, a anunțat dispariția de la domiciliu a acestuia. Copilul, de 12 ani, plecase de la domiciliu în urmă ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 18:54
(11944 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Prins în trafic cu mașina neînmatriculată

Un cetățean din Urziceni s-a ales zilele tecute cu dosar penal pentru conducerea unei mașini neînmatriculate și cu numere false. Asta după ce în dimineața zilei de luni, 5 iulie, a fost depistat de polițiști ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 18:52
(13839 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Scandalagiul de pe Calea București, arestat

Scandalagiul de la Urziceni care a reușit performanța de a «trezi» un întreg cartier din municipiu și de a-și speria vecinii prin comportamentul său a fost reținut de polițiști. Individul a fost arestat ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 18:51
(13610 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: Tînăr de 16 ani, arestat

În cadrul unei acțiuni ce a vizat depistarea persoanelor care se sustrag executării mandatelor de arestare preventivă sau mandatelor de executare a pedepsei, polițiștii ialomițeni au prins și arestat un ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 18:51
(12045 vizualizări - 0 comentarii)


A pătruns pe constrasens și s-a izbit de o autoutilitară

Un bătrîn, de 65 ani, a ajuns la spital cu răni grave după ce a fost implicat într-un accident rutier. Pe scurt, în timp ce se deplasa la volanul unui autoturism din direcția Ploiești către Urziceni, în ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 18:50
(14869 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Jilavele accident


APIA: Sprijin financiar pentru culturile calamitate

Reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură fac apel către fermierii care au depus cereri pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafață și ale căror culturi au fost inundate că ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 16:47
(13632 vizualizări - 0 comentarii)


Vindea o drujbă contrafăcută

Vindea o drujbă contrafăcută

Jandarmii slobozeni au fost sesizați la începutul săptămînii, luni, 5 iulie despre faptul că un bărbat oferea spre vînzare pe o stradă din municipiu o drujbă, mult mai ieftină decît prețul de pe piață. ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 16:46
(22900 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia drujba


APIA: Peste 2 milioane de euro, sprijin pentru apicultori

«Termenul limită pentru depunerea cererilor de plată pentru acțiunile realizate în acest an este de 16 august 2010» informează Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură apicultorii județului. ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 16:44
(13412 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii militari fac eforturi pentru întărirea digului din zona cartierului Buliga-Fetești

Din cauza creșterilor de debite și cote ale Brațului Borcea al Dunării, încă de miercuri, 30 iunie, cadre ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița acționează ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2010, 18:16
(27699 vizualizări - 0 comentarii)


Trei accidente în două zile

În ultimele 48 de ore, pe drumurile județului s-au produs trei accidente rutiere, soldate cu rănirea a 9 persoane și avarierea a 7 autoturisme.
Primul eveniment s-a produs în dimineața zilei de sîmbătă ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2010, 18:11
(24829 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră: 16 șoferi, fără permise

Polițiștii rutieri ialomițeni au monitorizat și în acest week-end traficul rutier pe principalele artere ale județului pentru prevenirea evenimentelor rutiere. Polițiștii au aplicat 246 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2010, 18:04
(22953 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției la Slobozia, Albești, Ciochina, Munteni Buzău și comunele limitrofe Țăndăreiului

Efective sporite de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au participat, în acest sfîrșit de săptămînă, la mai multe acțiuni organizate pe raza județului. Astfel, în noaptea ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2010, 17:34
(22932 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Scandal-monstru pe Calea București

Nemulțumiți că au fost sancționați contravențional de polițiști, doi ialomițeni, soț și soție, ambii în stare vădită de ebrietate, au ieșit pe o șosea din Urziceni și au început să facă scandal. În scandal ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2010, 17:26
(21731 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni scandal


Fetești, ultima oră: Ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență

Primarul Feteștiului, Gheorghe Catrinoiu, a convocat duminică seara, 4 iulie a.c., o nouă ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență, avînd în vedere creșterea în continuare a cotelor brațului ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2010, 13:47
(26731 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Tînără prinsă în flagrant în timp ce fura dintr-o geantă

Polițiștii din Urziceni au surprins în flagrant o tînără cînd încerca să fure dintr-o geantă o sumă de bani. Tînăra de 23 de ani, din Urziceni, a fost surprinsă cînd deja deschisese geanta unei bătrîne ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2010, 12:34
(17656 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni hoață


Ultimele comentarii
Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Amenda în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...